Monica Salvan este titulara unui doctorat interdisciplinar la INALCO, Paris („Langues, littératures, sociétés”). A publicat în 2014, la Editura Peter Lang din Elveția, lucrarea Mobilités et imaginaire identitaire des Roumains dans l’Europe d’après 1989, o carte despre schimbările imaginarului identitar românesc sub presiunea mobilității. A fost profesoară de franceză (professeur certifié de Lettres Modernes) în perioada 2001–2012 în Franța. În prezent, este responsabilă de Relații Internaționale la Muzeul Național al Literaturii Române Iași și face parte din echipa Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT.
JB De unde a venit ideea Atelierelor, respectiv a colaborării dintre Muzeul Național al Literaturii Române din Iași și Memorialul Ipotești?
MS Când am sosit la Iași, la Muzeul Literaturii, în 2015, muzeul începuse deja de doi ani să organizeze Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT, iar Rezidențele pentru traducători de literatură română în limbi străine fuseseră lansate cu un an înainte. Asistasem la primele două ediții FILIT și aveam multă admirație față de festival și față de aceste rezidențe, mai ales că ele au preluat misiunea de a susține „familia” traducătorilor, într-un moment în care la Institutul Cultural Român apăruseră niște șovăieli după schimbările de echipă din 2012. Când am ajuns la Iași, după cincisprezece ani petrecuți în Franța, m-am gândit că am putea organiza ceva similar cu rezidențele care se fac în Franța sau în Belgia, un sistem de întâlniri-tabără. Mă întrebam dacă putem propune, în plus față de rezidențele individuale existente, o tabără pentru traducători. Nu aveam un plan concret, însă am vorbit despre acest lucru cu scriitorul Dan Lungu, pe atunci directorul Muzeului Literaturii Române din Iași, iar el a avut imediat ideea să ne adresăm celor de la Memorialul Ipotești. Conexiunea cu Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” s-a făcut la sugestia lui, iar persoanele cu care m-a pus în contact – Mihaela Anițului și Relu Oneaga – se ocupă și acum, cinci ani mai târziu, de partea organizatorică și administrativă de la Memorial.
Ai putea să vorbești despre diferențele dintre rezidențe și ateliere?
Rezidențele individuale pentru traducătorii de literatură română au fost lansate în 2014. Traducătorilor selecționați – există șase locuri pe an – li se oferă o sumă forfetară și cazare timp de o lună la Iași sau la o instituție parteneră, de exemplu, pe parcursul anilor, la Muzeul Brăilei „Carol I”, Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, Societatea de Concerte Bistrița și, bineînțeles, Memorialul Ipotești. La Iași, și-au anunțat disponibilitatea de a găzdui traducători chiar și parteneri privați. Sunt privilegiate traducerile din autorii clasici, eventual reprezentați în rețeaua Muzeului Național al Literaturii Române Iași (să menționez că statutul de muzeu de rang național a fost dobândit în 2015).
Fiecare traducător lucrează la un proiect personal de traducere
Atelierele FILIT pentru traducători, ajunse anul acesta la cea de-a cincea ediție, au început în septembrie 2015. În primii ani, erau disponibile douăzeci de locuri, de anul acesta sunt doar cincisprezece locuri. Ne-au ajutat foarte mult cu sfaturi și idei Florin Bican, care a coordonat programul pentru traducători la Institutul Cultural Român în perioada 2006–2012, și Monica Joița, acum din partea Ministerului Afacerilor Externe. Amândoi au acceptat să facă parte din comisiile de selectare a candidaților. În tabăra de la Ipotești, se pot întâlni traducători începători și traducători confirmați. Fiecare lucrează la un proiect personal de traducere, dar în plus sunt invitați să participe la mese rotunde și la întâlniri care le dau ocazia unor schimburi constante de experiență.
Sunt diferențe între programul din anul acesta față de anii anteriori?
Da, încă mai experimentăm, de fapt. La primele două ediții, am dorit să organizăm un simpozion. La sfârșitul celor zece zile de tabără, fiecare traducător prezenta o intervenție destul de constrângătoare de aproximativ cincisprezece minute, ca la un colocviu sau simpozion universitar. După două ediții, ne-am gândit că participanții așteaptă, de fapt, un alt tip de întâlniri, mai aplicate. Am constatat că e mai bine ca traducătorii să lucreze direct pe text și să evolueze de la o masă rotundă la alta, în funcție de niște „obsesii” sau interese pe care le pot descoperi împreună, lucrând la ceva anume. De la ediția a treia și până acum, discuțiile au fost tematice, dar mai libere. În plus, la ediția din anul acesta s-au adăugat dialogurile cu scriitorii Ion Mureșan, Mina Decu și Florin Partene, care au fost, și ele, foarte interesante. Aceste întâlniri se datorează unei coincidențe fericite: doamna Ala Sainenco, directoarea Memorialului Ipotești din 2017, a avut inițiativa să-i invite pe scriitori în cadrul unor ateliere de scriere creativă, CreativLit. Au fost și ocazii în care un beneficiar al programului de rezidențe FILIT pentru scriitori români se afla în rezidență la Ipotești în același timp cu tabăra de traduceri și au rezultat dezbateri interesante. În 2017, am invitat o scriitoare de origine română din Elveția, Dana Grigorcea, a cărei participare a fost finanțată de Fundația Pro Helvetia. S-a discutat mult despre traducerea textelor ei din limba germană. Scriitorul și traducătorul Jan Cornelius a abordat savuros o temă particulară, autotraducerea.
Numărul traducătorilor de literatură română este destul de limitat
Care sunt planurile pentru viitor?
Sperăm să continuăm. Continuitatea e hrănită și de entuziasmul celor care vin la Atelierele de la Ipotești. Mulți dintre ei vor să se întoarcă, așa cum constatăm an de an. Numărul traducătorilor de literatură română este destul de limitat, acești oameni merită să fie apreciați și susținuți. Dorința lor de a se reîntâlni și de a lucra împreună ne dă și nouă energia să continuăm și să căutăm ca acest proiect să nu se oprească.
Ai putea să povestești o amintire plăcută din cadrul atelierelor?
Pot să povestesc multe amintiri frumoase, dar ceea ce m-a impresionat de la început a fost comunicarea caldă și bogată între niște oameni foarte cultivați – unii având deja în urmă cariere remarcabile –, naturalețea cu care se desfășoară întâlnirile, spontaneitatea lor și faptul că, într-o atmosferă foarte plăcută, se lucrează și se reflectează tot timpul. Dezbaterile pornite în Amfiteatrul „Laurențiu Ulici” al Memorialului Ipotești continuă, de fapt, și într-un cadru informal, se evocă mereu o referință culturală, o problemă literară, o dificultate stilistică într-o atmosferă relaxată, adesea cu râsete și cu poante. Îmbinarea aceasta de muncă, pasiune și bună dispoziție m-a cucerit de la început. Nu în ultimul rând, e impresionant un fapt cu care ne obișnuim pe măsură ce trec anii, dar care nu le scapă niciodată celor nou-sosiți, pentru că este, în sine, un mic miracol: zece zile pe an, oameni din peste zece țări vorbesc despre teme complexe într-o frumoasă limbă română.
