Johanna Bertóti, Atelierele FILIT pentru traducători 2019

0
116

Între 3 și 12 septembrie 2019, am participat la Atelierele FILIT de la Ipotești, alături de traducători din mai multe țări (Austria, Bulgaria, Croația, Franța, Germania, Italia, Kazahstan, Republica Moldova, România, Spania, S.U.A.).

Bertóti Johanna
Johanna Bertóti

Creat în 2015 de Muzeul Național al Literaturii Române Iași în colaborare cu Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, programul oferă un cadru de întâlnire și comunicare profesională pentru traducători din limba română într-o limbă străină. Abia așteptam să-i întâlnesc pe participanți, eram curioasă de munca lor, de experiențele lor de traducător. Era o călătorie inedită pentru mine și datorită faptului că anterior nu avusesem ocazia să vizitez pentru mai multe zile Moldova, deși trăiesc în România (m-am născut la Baia Mare și locuiesc la Cluj).

Am avut parte de zece zile foarte plăcute și colorate cu mai multe mese rotunde, în cadrul cărora am avut ocazia să schimbăm experiențe din munca noastră de traducători, cu întâlniri cu poeții Ion Mureșan, Mina Decu, Florin Partene (invitați ai atelierelor CreativLit, organizate de Memorialul Ipotești), cu o întâlnire cu studenții participanți la atelierele CreativLit, cu vizitarea Memorialului, cu o degustare de vin, cu vizite la Botoșani, la mânăstirea Coșula, la Lacul cu Nuferi. Și, nu în ultimul rând, cu ore de lucru legate de traducerea unui poem de Mihai Eminescu și a unor extrase din operele autorilor români.

În spatele acestor informații, care pot părea seci (și totuși importante pentru plasarea atelierului între anumite coordonate), se află o gamă variată de trăiri, experiențe și momente emoționante, gânduri, imagini care deja au început să se transforme într-un conglomerat de amintiri frumoase.

Locul principal al întâlnirilor noastre era Foișorul din curtea Memorialului Eminescu. În mare parte acolo luam masa, acolo stăteam în fiecare seară, chiar până târziu. Atmosfera era „de turn Babel”, cu diferența că ne-am înțeles foarte bine datorită limbii comune, româna, pe care fiecare o cunoștea traducând din ea în limba sa maternă. Dar erau și alte interferențe lingvistice, datorită faptului că erau unele limbi vorbite de mai mulți. În această privință, eram „singură”: mai exact, eram singura persoană vorbitoare de limba maghiară. Și totuși, aveam impresia la tot pasul că limba mea maternă este vie chiar și în aceste condiții. Aproape fiecare participant mi-a dezvăluit, la un moment dat, că știe câteva cuvinte maghiare, sau a vrut să învețe maghiara, sau are cunoștințe, prieteni de naționalitate maghiară sau a fost la Cluj ori la Budapesta.

Uneori, ne-am mirat împreună de asemănări sau de diferențe între limbile pe care le cunoaștem, învățam noi expresii unul de la altul, citam versuri din poezii.

Iată o mostră din dialogurile noastre spuse în jurul mesei din Foișor:

— Bonjurică!
— Fisticul în maghiară e pisztácia, în engleză pistachio, în italiană pistacchio etc.
Țintirim e un cuvânt care provine din maghiară (cinterem).
— Ce cuvânt lung aveți în maghiară pentru pix (golyóstoll)!
— Avem și cuvinte mult mai lungi: jövedelemegyenlőtlenség sau elcsenevészesedés.
— N-aveți genuri în limba voastră? Ce noroc pentru voi!
— De ce oare tânțarii și broaștele nu apar în poezia eminesciană? Foarte probabil erau prezenți la Lacul cu Nuferi și în vremea lui.

— Noroc!
— Živjeli!
— ¡Salud!
— Prost!
— за твоё здоровье! (Za tvaio zdarovie!)
— Santé!
— Cheers!
— Наздраве! (Nazdrave!)
— Salute!
— Egészségedre!

Lasă un răspuns