Zygmunt Krasiński, Nedivina Comedie

0
290

traducere deConstantin Geambașu

Nedivina comedie (în poloneză Nie Boska komedia sau Nie-boska komedia) este o piesă a lui Krasiński scrisă începând cu anul 1833 și publicată anonim în 1835 la Paris. Tema principală este un conflict socio-politic – în cuvintele autorului „între artistocrație și democrație”. Este cea mai bine cunoscută operă a lui Krasiński și una dintre cele mai importante ale literaturii romantice poloneze. Autorul a început să conceapă opera la Viena și a terminat-o la Veneția. A apărut anonim la Paris, pentru a proteja familia lui Krasiński de posibile repercusiuni asupra acesteia în Imperiul Rus ai cărei cetățeni erau. Operele scriitorului polonez conțineau adesea referințe voalate la politica timpului. (Fitralit|)

SERVITORUL ÎNARMAT

Intrând

Măria Ta, omul care trebuia să vină a sosit şi aşteaptă.

CONTELE HENRYK

Să intre.

Servitorul iese.

PANKRACY

Bine v-am găsit, conte. Cuvântul „conte” sună ciudat în gura mea.

Se aşază, îşi scoate pardesiul şi şapca libertăţii şi îşi îndreaptă ochii spre coloana de care e prins blazonul.

CONTELE HENRYK

Mulţumesc că ai avut încredere să vii în casa mea! După un obicei străvechi, beau în sănătatea ta.

Ia paharul, bea şi i-l întinde lui PANKRACY.

Oaspete, bea, te rog.

PANKRACY

Dacă nu mă înşel, emblemele roşii şi albastre se numesc blazon în limba celor morţi. Sunt din ce în ce mai puţine semne de acest fel pe suprafaţa pământului.

Bea.

CONTELE HENRYK

Cu ajutorul lui Dumnezeu, în curând o să vezi mii.

PANKRACY

Luând paharul de la gură.

Iată, vechea nobilime, totdeauna sigură pe ea, mândră, încăpăţânată, plină de speranţe, dar fără un şvanţ, fără arme şi fără soldaţi, ameninţând precum mortul din poveste la poarta cimitirului, crezând sau simulând credinţa în Dumnezeu, fiindcă îi vine greu să creadă în sine. Dar arată-mi fulgerele trimise în apărarea voastră şi oştirile de îngeri, lăsate din cer.

Bea.

CONTELE HENRYK

Mai bine ai râde de propriile tale cuvinte. Ateismul este o formulă veche, mă aşteptam la ceva nou din partea ta.

PANKRACY

Mai bine ai râde tu de propriile tale cuvinte. Eu am o credinţă mai puternică, mai mare decât a ta. Geamătul a mii de oameni scos de deznădejde şi durere, foamea meşteşugarilor, sărăcia ţăranilor, batjocorirea soţiilor şi a fiicelor acestora, umilirea omenirii subjugate de prejudecăţi şi de şovăieli, de obişnuinţa animalică, iată credinţa mea, iar Dumnezeul meu azi este gândirea mea, care îmi va da pâine şi cinste în veci.

Bea şi aruncă paharul.

CONTELE HENRYK

Puterea mea este în Dumnezeu, care a dat străbunilor mei stăpânirea asupra lumii.

PANKRACY

Şi toată viaţa ai fost jucăria diavolului.

De altfel, las discuţia asta teologilor, dacă mai există vreun pedant al acestei profesii în zonă. Să trecem la subiect!

CONTELE HENRYK

Aşadar, ce anume doreşti de la mine, mântuitor al popoarelor, cetăţene atotputernic1?

PANKRACY

Am venit aici, fiindcă am vrut să te cunosc2, iar în al doilea rând, să te salvez.

CONTELE HENRYK

Pentru prima parte îţi mulţumesc, pe cealaltă las-o în seama sabiei mele.

PANKRACY

Sabia ta, sticlă, Dumnezeul tău, nălucă. Eşti acuzat de glasul a mii de oameni, eşti încolăcit de mii de braţe, nu v-au rămas decât câteva bucăţi de pământ, care abia de vă ajung pentru morminte, nu vă puteţi apăra nici douăzeci de zile. Unde sunt tunurile, tranşeele, proviziile, în sfârşit bărbăţia?…

Dacă aş fi ca tine, aş şti ce am de făcut.

CONTELE HENRYK

Te ascult, uite câtă răbdare am.

PANKRACY

Aşadar, eu, contele Henryk, i-aş zice lui Pankracy: „De acord, dau drumul detaşamentului meu, singura mea unitate, nu mă duc în ajutorul fortăreţei Sfânta Treime, rămân în schimb cu numele meu şi bunurile pe care mi le asiguri cu cuvântul tău”. Câţi ani ai conte?

CONTELE HENRYK

Treizeci şi şase, cetăţene.

PANKRACY

Încă cincispreze ani cel mult, fiindcă asemenea oameni nu trăiesc mult, fiul tău e mai aproape de mormânt decât de tinereţe, o singură excepţie nu împiedică mulţimea. Fii în acest caz ultimul conte de pe aceste câmpii, domneşte până la moarte în casa străbunilor, cere să li se picteze portretele şi să li se scrijelească blazoanele, iar la sărmanii ăştia nu te mai gândi. Fie ca sentinţa poporului să se împlinească asupra celor josnici…

Îşi toarnă al doilea pahar.

În sănătatea ta, cel din urmă conte!

CONTELE HENRYK

Mă jigneşti cu fiecare cuvânt; se pare că încerci sau reuşeşti să mă transformi într-un sclav în ziua triumfului tău3. Încetează, fiindcă eu nu pot să-ţi răspund cu aceeaşi măsură. Providenţa cuvântului meu te va feri.

PANKRACY

Onoarea sfântă, onoarea de cavaler şi-a făcut loc pe scenă – zdreanţă palidă pe stindardul umanităţii! O! Te cunosc, te intuiesc, eşti plin de viaţă şi te uneşti cu cei care mor, fiindcă vrei să te amăgeşti, fiindcă doreşti să mai crezi în caste, în oasele străbunilor, în cuvântul patrie şi aşa mai departe, dar în adâncul inimii ştii tu însuţi că fraţii tăi merită să fie pedepsiţi, iar după pedeapsă, ar trebui să fie daţi uitării.

CONTELE HENRYK

Dar pentru tine şi ai tăi există altceva?

PANKRACY

Victoria şi viaţa. Recunosc doar o singură lege şi în faţa ei mă înclin, după această lege curge lumea în cercuri tot mai largi, această lege este pieirea voastră şi strigă acum prin gura mea: „Voi, cei ramoliţi, găunoşi, îmbuibaţi de băutură şi de mâncare, cedaţi locul celor tineri, flămânzi şi puternici.”4 Dar eu doresc să te salvez numai pe tine.

CONTELE HENRYK

Mai bine ai sfârşi ca un câine pentru mila asta a ta. Şi eu cunosc lumea ta şi pe tine, printre umbrele nopţii m-am uitat la ţopăitul gloatei pe ai cărei umeri te caţeri cât mai sus, am văzut toate crimele vechi ale lumii, îmbrăcate în veşminte proaspete, răsucindu-se într-un dans nou, dar sfârşitul lor este acelaşi ca şi în urmă cu mii de ani – desfrâul, aurul şi sângele. Iar tu nu erai acolo, nu ai binevoit să cobori între copiii tăi – fiindcă în adâncul sufletului îi dispreţuieşti – doar câteva clipe, şi dacă raţiunea nu te va părăsi, te vei dispreţui pe tine însuţi.

Nu mă mai chinui.

Se așază sub blazonul său.

PANKRACY

Lumea mea încă nu şi-a întins aripile, de acord, nu a crescut suficient, până acum înghite doar pâine şi circ, dar vor veni vremuri…

Se ridică, se îndreaptă spre contele CONTELE HENRYK şi se sprijină de coloana cu blazon.

Dar vor veni vremuri în care această lume se va înţelege pe sine şi va spune despre ea: „Exist” şi nu va mai fi o altă voce pe lume care să poată răspunde la rândul său: „Exist”.

CONTELE HENRYK

Şi mai departe?

PANKRACY

Din generaţia care se află în puterea voinţei mele se va naşte ultimul neam, cel mai dârz, cel mai de sus. Pământul încă nu a văzut asemenea bărbaţi. Ei sunt oameni liberi, stăpânii lui de la un pol la altul. Pământul întreg va fi un oraş înfloritor, o casă fericită, un arsenal de bogăţii şi de industrie5.

CONTELE HENRYK

Cuvintele tale mint, dar chipul tău, nemişcat, palid, nu ştie să simuleze inspiraţia.

PANKRACY

Nu mă întrerupe, pentru că sunt oameni care m-au rugat în genunchi să le spun asemenea cuvinte, dar eu am fost zgârcit cu ei în acest sens.

Acolo va domni un Dumnezeu a cărui moarte nu va mai exista. Un Dumnezeu privat de voaluri prin munca şi chinul timpurilor, dobândit pe cer de propriii săi copii, pe care cândva i-a răspândit pe pământ, iar acum ei au văzut şi au primit adevărul, li s-a relevat Dumnezeul omenirii.

Salina Turda – Zidul cel mare de sare – foto Peter Sragher

CONTELE HENRYK

Şi nouă, cu veacuri în urmă, ne-a apărut un Dumnezeu care a mântuit omenirea.

PANKRACY

Să se bucure de o astfel de mântuire – mizerie a două mii de ani care au trecut de la moartea Lui pe cruce.

CONTELE HENRYK

Am văzut această cruce, hulitorule, în vechea Romă6, la poalele Lui zăceau ruine ale unor forţe mai puternice decât ale tale, o sută de zei asemănători cu al tău s-au prăbuşit în ţărână, n-au îndrăznit să ridice capul rănit spre El, iar El stătea la înălţime, braţele sfinte şi le întindea spre răsărit şi spre apus, fruntea sacră o scăldau razele soarelui, se cunoştea că e stăpânul lumii.

PANKRACY

Poveste veche, goală ca zăngănitul blazonului tău.

Izbeşte scutul.

Dar eu am citit mai demult gândurile tale7. Aşadar, dacă ştii să ţinteşti spre infinit, dacă iubeşti adevărul şi l-ai căutat sincer, dacă eşti un om după chipul omenirii, şi nu după asemănarea cântecelor de leagăn, ascultă, nu respinge această clipă a mântuirii. Urmele sângelui pe care-l vom vărsa astăzi amândoi mâine vor dispărea, îţi spun pentru ultima oară, dacă eşti cel care păreai cândva, ridică-te, lasă-ţi casa şi vino după mine!8

CONTELE HENRYK

Tu eşti fratele mai mic al Satanei.

Se ridică şi se plimbă de-a lungul încăperii.

Visuri zadarnice – cine să le-mplinească? – Adam a sfârşit în pustiu, noi nu ne vom întoarce în rai.

PANKRACY

Pentru sine

Am ţintit la inimă, am nimerit nervul poeziei.

CONTELE HENRYK

Progresul, fericirea neamului omenesc – şi eu cândva am crezut – da, îl aveţi, luaţi-mi capul, numai să… S-a întâmplat. Acum sute de ani, cu două veacuri în urmă o înţelegere de ambele părţi încă mai era posibilă… dar acum, ştiu, acum trebuie să ne ucidem reciproc, fiindcă acum ei urmăresc doar schimbarea neamului.

PANKRACY

Vai de cei învinşi, nu şovăi, repetă doar „vai” şi biruie împreună cu noi.

CONTELE HENRYK

Oare ai cercetat toate căile Destinului? Sau sub o formă vizibilă El s-a oprit la intrarea cortului tău noaptea şi te-a binecuvântat cu palma Lui uriaşă? Sau I-ai auzit glasul ziua la amiază, când toţi dormeau în arşiţă şi doar tu reflectai, de mă ameninţi cu victoria, om de lut ca şi mine, sclav al unui glonţ la întâmplare şi al unei răni?

PANKRACY

Nu te amăgi cu speranţe deşarte, fiindcă n-o să mă atingă plumbul, n-o să mă taie fierul cât  timp unul dintre voi se împotriveşte operei mele, iar ce va fi mai târziu nu va mai fi treaba voastră.

Bate orologiul.

Timpul îşi bate joc de noi amândoi. Dacă te-ai săturat de viaţă, cel puţin salvează-ţi fiul.

CONTELE HENRYK

Sufletul lui curat e salvat în ceruri, iar pe pământ îl aşteaptă soarta tatălui său.

Îşi sprijină capul în mâini, apoi se ridică.

PANKRACY

Aşadar, refuzi?

O clipă de tăcere.

Taci – te gândeşti – bine, n-are decât să se gândească cel ce stă lângă mormânt.

CONTELE HENRYK

Departe de tainele care, dincolo de orizontul gândurilor tale, se petrec acum în adâncul sufletului meu! Lumea trupească îţi aparţine, îngraş-o cu mâncare şi băutură, dar nu te amesteca în alte lucruri şi du-te, du-te de aici!

PANKRACY

Slugă a unei singure idei şi a formelor ei, cavaler pedant9, poet, ruşine ţie! Uită-te la mine, ideile şi formele sunt asemenea cerii în mâinile mele.

CONTELE HENRYK

E-n zadar, tu n-o să mă-nţelegi niciodată, fiindcă oricare dintre părinţii tăi e îngropat cu gloata laolaltă, ca nişte lucruri moarte, nu ca oameni cu putere şi spirit.

Arată cu mâna portretele.

Priveşte aceste portrete, gândul la ţară, la casă, la familie, acest gând – duşman al tău – se poate citi pe fruntea lor încreţită, iar ceea ce a existat în ei şi a trecut, trăieşte astăzi în mine. Dar tu, omule, spune-mi, unde e ţinutul tău? Seara îţi întinzi cortul pe ruinele unei case străine, în zori îl strângi şi pleci mai departe, nu ţi-ai găsit până acum vatra şi n-o vei găsi atâta timp cât o sută de oameni vor dori să repete după mine: „Slavă străbunilor noştri!”

PANKRACY

Da, slavă străbunilor tăi în cer şi pe pământ, într-adevăr ai la ce să te uiţi. Starostele ăsta trăgea după muieri prin copaci10 şi îi ardea de vii pe evrei. Ăstălalt, cu pecetea în mână şi semnătura, „cancelarul”, a falsificat documente, a dat foc la arhive, i-a cumpărat pe judecători, a folosit otravă pentru a grăbi moştenirile, de aici satele, veniturile şi puterea ta. Celălalt, negricios, cu ochi de foc, a trecut prin patul prietenilor săi, ăsta cu lână de aur11, în platoşă italiană, a ştiut să-i slujească pe străini, iar doamna aceea palidă, cu bucle de culoare închisă, a trăit cu servitorul ei, cealaltă citeşte scrisoarea amantului  şi râde, fiindcă se apropie noaptea, astălaltă, cu căţeluşul pe umăr, a fost metresa regelui. De aici genealogiile voastre fără întrerupere şi fără pată. Îmi place de ăsta în caftan verde, a băut şi a vânat laolaltă cu fraţii nobili, iar pe ţărani îi trimitea cu câinii să gonească cerbii. Prostie şi nenorocire asupra ţării întregi, iată înţelepciunea şi puterea voastră. Dar ziua judecăţii se apropie şi în această zi vă promit că nu voi uita de niciunul dintre voi, de niciunul dintre Străbunii voştri, de niciuna din gloriile voastre12.

CONTELE HENRYK

Te-nşeli, fiu de burghez. Nici tu, nici vreunul dintre ai tăi n-ar fi supravieţuit dacă nu v-ar fi hrănit bunătatea şi nu v-ar fi apărat puterea străbunilor mei. În timp de foamete, ei v-au dat cereale, în timp de molimă au ridicat spitale, iar când dintr-o cireadă de animale aţi devenit sugari, ei v-au făcut biserici şi şcoli, în timp de război vă lăsau acasă, fiindcă ştiau că nu sunteţi buni pentru câmpul de luptă.

Cuvintele tale se frâng de gloria lor, precum altădată săgeţile păgânilor de platoşele lor sfinte, ele nu le vor atinge nici măcar cenuşa, vor dispărea precum urletul unui câine turbat care aleargă şi spumegă până când îşi va da duhul undeva pe drum. Iar acum a venit timpul să pleci din casa mea. Oaspete, eşti liber.

PANKRACY

La revedere lângă zidurile Sfintei Treimi. Iar când vă vor lipsi gloanţele şi praful de puşcă…

CONTELE HENRYK

Atunci ne vom apropia la distanţa săbiilor noastre. La revedere.

PANKRACY

Suntem ca doi vulturi, dar cuibul tău e distrus de fulgere.

Îşi ia pardesiul şi şapca libertăţii.

Trecând pragul tău, arunc asupra lui blestemul datorat trecutului. Pe tine şi pe fiul tău vă las în seama jertfei13.

CONTELE HENRYK

Hei, Jakob!

Intră Jakob

Condu-l pe acest om până la ultimul avanpost de pe colină.

JAKUB

Aşa să-mi ajute Dumnezeu!

Iese.


1 Adepţii lui Saint-Simon afirmau că aşteaptă un om deosebit, un mântuitor nou, social (n. tr.).
2 Rezultă de aici că, până în acel moment, Pankracy nu-l cunoştea pe CONTELE HENRYK. Acest lucru face posibilă interpretarea adecvată a uneia dintre expresiile sale ulterioare (n. tr.).
3 Henryk are în vedere imaginea triumfului roman: în urma carului celui care triumfa, mergeau sclavii (n. tr.).
4 Krasiński a reţinut, desigur, articolul dintr-o revistă radicală din emigraţie, Polonia Nouă, din anul 1833, în care se prefigura „insurecţia împotriva trecutului” şi se făcea apel la clasa celor avuţi: „V-aţi făcut poftele – cedaţi” (n. tr.).
5 Pankracy sintetizează aici idealul saint-simoniştilor, care doreau să exploateze întregul pământ în favoarea tuturor oamenilor (n. tr.).
6 Crucea de la Colosseum ca semn al triumfului asupra Romei păgâne a constituit pentru Krasiński un semn vizibil al puterii creştinismului (n. tr.).
7 Pankracy nu l-a cunoscut personal pe Henryk (vezi cuvintele: Am venit aici, fiindcă am vrut să te cunosc…), ca urmare este vorba de „a-i fi citit gândurile”, ci de a-i citi operele (n. tr.).
8 Se observă tonul cristic intenţionat al lui Pankracy, care-l îndeamnă pe Henryk să-i devină adept (n. tr.).
9 Pankracy îl numeşte pe Henryk „cavaler pedant”, adică un om care se ţine scai, mecanic de tradiţia nobiliară, fără să gândească, fără să vadă schimbările din jur. Transpare aici o notă critică la adresa conservatorismului nobilimii şi a menţinerii ei în forme rigide şi anacronice (n. tr.).
10 Aluzie la nobilul Mikołaj Bazyli Potocki (1712–1782), staroste de Kaniów (regiune situată în prezent în partea centrală a Ucrainei, pe râul Nipru), cunoscut prin cruzimea sa (n. tr.).
11 Ordinul „Lâna de Aur” a fost o prestigioasă distincţie decernată de împăraţii germani şi austrieci din Casa de Habsburg, apoi de regii spanioli. Acest ordin a fost înfiinţat în anul 1430 de Filip III de Burgundia (n. tr.).
12 Pankracy se menţine în aceeaşi tonalitate religioasă, anunţă, ca un nou Mesia, Judecata de Apoi asupra lumii vechi şi parafrazează cuvintele Nil inultum remanebit „nimic nu rămâne nerăzbunat” ale imnului Dies irae (n. tr.).
13 Pankracy, părăsind casa CONTELUI HENRYK, aruncă asupra ei blesteme, precum apostolii care scuturau din ghete praful oraşului necredincios (n. tr.).

Articolul precedentZygmunt Krasiński: Psalmul speranței
Articolul următorZygmunt Krasiński  Poetul-istoriozof*

Lasă un răspuns