Zygmunt Krasiński  Poetul-istoriozof*

0
291

Traducere de Constantin Geambașu


xxx

Cum se manifestă filozofia istoriei în Nedivina comedie? În confruntarea polemică dintre liderii celor două tabere, Krasiński încearcă să opună riguros ideologia celor două părți: principiile „spiritului aristocratic” și cele ale „spiritului democratic”. Cititorii contemporani erau pasionați de un asemenea subiect. După cum afirmă Maria Janion: „Neîndoielnic, asupra lui Krasiński a acționat noțiunea modernă a luptei de clasă, care a început să se formeze la istoricii din perioada Restaurației, mai ales la F. Guizot (rămas sub influența lui Saint-Simon și a discipolilor săi), pe care Krasiński a început să-l studieze încă de la Geneva. Guizot considera că războiul dintre clase constituie conținutul istoriei Franței și, în general, al întregii istorii moderne. El dovedea chiar că din el «s-a născut Europa modernă»2”. Aici însă, ne concentrăm asupra viziunii apocaliptice din Nedivina comedie, care se referă la reflecția scriitorului asupra conținutului civilizațional al istoriei, asupra factorilor creatori și distructivi ai civilizației.

Protagonistul operei întruchipează ordinea socială și etosul, dar fără baza unei voințe binefăcătoare, precum și geniul creator – fără dragoste. Măreția titanică se manfestă în antagonismul dintre Henryk și Pankracy. Geniul creator este deformat de ideologie, iar compasiunea umanitară, de utopie. Liderul revoluției întruchipează voința unei vieți mai bune, aspirația spre ordine prin egalizare și spre dreptate, realizabilă doar prin distrucție. „La cei doi poli se află adepții a două concepții despre lume, scria Juliusz Kleiner, însă ei au în comun un lucru – lipsa inimii”. Și adaugă mai departe: „Și întreaga lor epocă înseamnă vremuri fără inimă și fără Dumnezeu. De aceea este condamnată la dispariție. O parte a societății va fi decimată, o altă parte va aluneca pe panta degenerării. Profețiile biblice și-au găsit ecou în stilizarea acestui final de istorie.”3

Ce este revoluția după părerea autorului Nedivinei comedii? Ea constituie o caricatură despotică a unei ordini deja eșuate, o anticivilizație demonică și completarea măsurii vechilor crime. Krasiński privește revoluțiile și insurecțiile (fără a include Insurecția din noiembrie4), conflictele care au însoțit modelarea lumii burgheze și nașterea popoarelor moderne ca amenințare apocaliptică a civilizației și distrugerea generală a formelor existenței umane în istorie. Moștenirea Revoluției Franceze și programul social al saint-simonismului, radicalismul grupărilor democratice din emigrație, conspirațiile sub semnul masoneriei îl umplu de temeri profunde. Revoluția în concepția lui Krasiński nu face parte din dialectica istoriei: ea este ceva postistoric. Omul – creator al istoriei, al ținutului libertății sale, a abdicat în mod concret. În viziunea escatologică și catastrofică a lui Krasiński, soarta umanității trece întru totul la dispoziția Mântuitorului, Stăpân al Istoriei: Galileae, vicisti…

Salina Turda – Zidul de sare lucrat de timp – foto Peter Sragher

De la catastrofism la profetism

Oare să fie acesta sfârșitul definitiv al lumii, eschaton, după care va veni „un nou cer și un nou pământ”? Sau un moment de răscruce soteriologic în istorie, un moment de răscruce înlăuntrul lumii? Cu conștiința deplină și cu premeditare, se pare, Krasiński lasă această problemă deschisă. Mai multe argumente se pronunță însă de partea răsturnării și a reînnoirii istoriei în urma catastrofei. Ar fi acesta un catastrofism standard, prin care Nedivina comedie se îndepărtează izbitor de Moșii (partea a III-a), de textul care înscrie istoria Poloniei și a Europei în schema povestirii evanghelice despre opera izbăvitoare a lui Cristos, precum și în structura anului liturgic. Opera lui Mickiewicz confruntă realitatea istorică de atunci – perioada despotismelor agresive și a credințelor false, a cultului idolatriei – cu planul divin al istoriei, într-o lume istorică, realizată prin etosul Credinței și al Libertății.

Scena centrală a poemului, Viziunea Preotului Piotr, conține mesajul: golgota polonezilor (împărțirea țării) și suferințele popoarelor din Europa indică apropierea unei mari cotituri, reînnoirea destinului uman și stăpânirea Domnului în viața colectivă, în formațiunile politice, învierea rapidă a mucenicilor istoriei. Înfățișând misiunea Poloniei și figura „guvernatorului” lui Cristos, a bărbatului Patruzeci și patru, Mickiewicz a realizat pentru prima dată în romantismul polonez programul unei opere mesianice. Niciunul dintre elementele componente ale acestui program nu apare în Nedivina comedie5.

În pofida aplecării spre viitor, poemul lui Krasiński despre disparția lumii nu mai este o operă profetică în sens strict. Profetismul romantic, în sens propriu-zis, este o poezie a revelației, raportându-se la un anumit etos al creatorului (poetul se identifică cu profetul sau construiește  „un adept” al  unui mesaj profetic; pentru acest mesaj își asumă răspunderea). De asemenea, el se remarcă prin concepția asupra cunoașterii supranaturale sau extraraționale; prin metoda estetică, în care predomină interpretarea sacrală a lumii (miracolul sau fantasticul6),  printr-o poezie care se exprimă într-o formă specifică a enunțului (simbol, parabolă, stilizare biblică și intertextualitate/intersemioticitate cuprinzând anumite forme ale tradiției literare și ale culturii religioase7). În concepția lui Mickiewicz, poezia profetică este ca un locus theologicus, este ceva analog cu textul sacru; în literatura franceză, predomină dimensiunea ideologică a acestui fenomen: proiectarea sacră asupra realității și viziunea asupra trecutului se supun ideilor și principiilor sociale, promovate de autor, iar stilizarea biblică formează mai degrabă un aparat convențional decât expresia unei credințe religioase vii. Modelul mickiewiczean presupune că inițierea profetică este dată de inspirația supranaturală, superioară imaginației, de funcția eului; poeți europeni, precum Novalis sau Shelley (la fel, Słowacki) atribuie poetului clarviziunea, atotcunoașterea, așezând „intuiția poetică” alături de „intuiția mistică”.

În Nedivina comedie, Krasiński se folosește de teologie (sau de concepția escatologică) nu ca profet, ci ca gânditor care prevede mersul evenimentelor, incluzând premisele teologice în interpretarea istoriozofică a situației concrete din realitatea istorică. Nu ascunde, ci dimpotrivă, subliniază faptul că se consideră istoriozof-poet: printre altele, îl ajută în acest sens stilizarea dantescă din poem. În uverturile lirice care precedă cele patru părți ale poemului, este subliniat gestul creator al poetului. Altfel decât în romanul romantic Agaj-Han, unde acest gest creator introducea factorul de subiectivism expresiv, acum el stabilește echilibrul dintre inspirație și intelect, credință și reflecție.  În felul acesta, Krasiński elaborează pentru cele mai importante opere ale sale o ipostază individuală și un loc distinct printre fenomenele curentului romantic: poezia romantică a istoriei.

Acestă poezie istoriozofică va evolua în biografia creatoare a lui Krasiński de la catastrofism la profetism. În Irydion, el îmbină ficțiunea antică, reconstrucția istoriozofică și eseistica istoriozofică. În Zorii, va prezenta mesianismul și profetismul cu dominanta poetic-filozofică, iar Psalmii viitorului vor reuni diferite fire ale reflecției filozofice și realizări poetice într-o sinteză istoriozofică, mesianică, poetic-didactică.


1.Fragment din prefața lui Bogusław Dopart intitulată Zygmunt Krasiński De la catastrofism la profetism din volumul: Zygmunt Krasiński, Nedivina comedie, traducere, notă și postfață de Constantin Geambașu, Editura Eikon, 2022.
2.M. Janion,”Nie-Boska komedia”, articol în Literatura polska.Prezewodnik encyklopedyczny, t.2, 1985, p.21.
3.J.Kleiner, Zygmunt Krasiński.Studia, p.55.
4.abordând anumite evenimente din perioada Insurecției din noiembrie ca erupție a forțelor revoluționare, ”de răsturnare”, a suferit neîndoielnic influența tatălui său; nu fără temei par interpretările psihologice, care explică aversiunea sui generis a scriitorului față de Insurecția din noiembrie prin trauma suferită la Geneva ăn urma interdicției tatălui său de a sosi în patria angajată în luptă.
5.În interpretarea Nedivinei comedii, Mikiewicz, care a consacrat poemului patru prelegeri consecutive ale celui de al Treilea Curs (prelegerile VIII-XI), operează cu termenul ”mesianism” (pe care nu-l cunoștea în perioada cânda creat Moșii) și formulează deziderate concrete în fața poeziei mesianice. În literatura contemporană și filozofie, prelegentul găsește doar manifestări ale unui ”mesianism flas” – fals în declarațiile și aspirațiile sale.
6.În sensul delimitării lui R. Callois; cf. Od baśni do science-fiction, trad. de J. Lisowski, în Odpowiedzialność i styl.Eseje, selecție de M. Źurowski, introducere de J. Bloński, Varșovia, 1967, pp. 31-69.
7. Vezi W. Weintraub, Poeta i prorok.Rzecz o profetyzmie Mickiewicza, /varșovia, 1982; b. Dopart, Poemat profetyczny. O ”dziadach” drezdeńskich Adama Mikiewicza, Cracovia, 2002 (mai ales capitolul Profetism și misticism romantic).


Articolul precedentZygmunt Krasiński, Nedivina Comedie
Articolul următorUn roman minor

Lasă un răspuns