Luminița Voina-Răuț a participat, la invitația domnului Narcis Afrăsinei – președintele Filit–Chișinău și director adjunct al ICR Chișinău – și a familiei Alex și Aura Revenco – directorii Editurii Ka-Tet din Chișinău, care i-au publicat traducerea volumului de teatru din limba spaniolă – la a II-a ediție a Filit din capitala Republicii Moldova, între 26 și 29 septembrie 2024. În rândurile ce urmează, colega noastră de filială ne povestește cum a trăit cele patru zile intense ale Festivalului. Un text scris dictat la pe un reportofon – la puțin timp după întoarcerea în țară. Așa că își păstrează prospețimea. (Fitralit)
La exact zece ani după ce am fost invitată la Filit de la Iași, iată că anul acesta s-a repetat invitația, de această dată la a doua ediție a Filit de la Chișinău. Aici s-a lansat volumul de teatru, tradus de mine, Traversarea al autorului catalan Josep Maria Miró.
Trebuie să menționez că la această participare un rol foarte important l-a avut Institutul Cervantes, respectiv Alina Cantacuzino, care s-a ocupat de invitarea dramaturgului catalan și spaniol de mare forță, laureat al mai multe premii. Cu acest prilej, a avut loc și un spectacol cu piesa care a dat titlul volumului sus-menționat, regizat de Mariana Cămărășan, eveniment teatral deosebit de bine primit de public.
M-am aflat pentru prima oară la Chișinău, în Republica Moldova. Străbunicii mei din partea mamei sunt originari din Basarabia – un element în plus care să-mi dea emoții, să descopăr locurile de unde mă trag.
În chiar prima zi, am participat la o întâlnire la Universitatea Liberă Internațională din Moldova. Am luat astfel contact cu studenții de la Litere. Am fost invitată împreună cu alți doi traducători: Jan Cornelius – originar din Reșița, traducător din germană și scriitor – și Hristo Boev – traducător din bulgară. La sfârșitul întrevederii, studenții ne-au pus întrebări. A fost un succes, pentru că studenții au fost interesați de activitatea noastră.
Eu am vorbit despre traducerile mele din literatura latino-americană: Julio Cortázar, romanele lui Mario Vargas Llosa, despre Andrés Barba, Luis Buñuel etc. și, desigur, m-am oprit la teatru, spunându-le că am lucrat mult în domeniul teatral, peste douăzeci și șapte de ani la Teatrul „Lucia Sturdza-Bulandra“, că am tradus peste nouăzeci de texte dramatice. Studenții m-au întrebat cum lucrez pe text, ce fac când este vorba despre un text arhaic. Traducătorul Jan Cornelius a arătat ce înseamnă să fii perfect bilingv, el locuind de ani buni la Düsseldorf, în Germania, așa că traduce și din germană în română, și din română în germană. Uneori și-a scris cărțile în germană, acum și le scrie în română. Mulți studenți din Chișinău sunt, de fapt, perfect billing, pentru că ei știu și limba română, și limba rusă, deci ei ar putea să încerce să traducă fie
Raisa Toma, în vârstă de paisprezece ani, a devenit voluntară,
ca să poată citi cât mai must
în română, fie în rusă. Studenții ne-au spus însă că ei aleg foarte multe limbi, unii studiază spaniolă, alții germană, engleză – franceză mai puțin. Interesantă a fost și intervenția traducătorului literar bulgar Hristo Boev, care a vorbit despre ce traduce el în momentul de față, și anume Ionel Teodoreanu.
Firește că am vorbit despre traducerea textului Traversarea, care este foarte dificil, dar și ofertant. Studenții m-au întrebat care este deosebirea dinner a traduce un roman, un eseu și un text dramatic. Le-am spus că, în cazul unui text pentru scenă, importante sunt oralitatea și faptul ca textul să fie bine înțeles de actori și să păstreze tensiunea dramatică necesară.
Filitul a însemnat mult mai mult decât această întâlnire cu studenții. De exemplu, din clipa în care am sosit, am fost preluată de niște voluntari foarte tineri, pot spune că erau niște copii. O fetiță, Raisa Toma, care are doar paisprezece ani, talentată la română, mi-a spus că s-a înscris voluntară pentru perioada cât durează acțiunea Filit, fiind, bineînțeles, scutită de la școală, pentru că este dornică să citească cât mai mult și să afle cât mai multe despre literatură și traducere. Așa încât am beneficiat de primul meu contact cu Chișinăul grație acestor voluntari tineri, care mi-au arătat Parcul Ștefan cel Mare și Sfânt –, subliniind că atet parcul, cat și bulevardul poartă acest nume.
În anul 2011, când am fost la Neptun, invitată la Festivalul zilele și nopțile de literatură organizat de Uniunea Scriitorilor din România, am cunoscut-o pe Irina Nechit, considerată cea mai calificată poetă de dincolo de Prut și una dintre cele mai relevante de dincoace de Prut, așa cum o definea criticul literar Al. Cistelecan. Acum, la Filit – Chișinău în 2024 am avut bucuria să o reîntâlnesc. Grație Irinei Nechit, care, la rândul ei este tradusă în foarte multe țări, Franța, Germania, Belgia, Austria, Bulgaria, Slovenia, Letonia, am putut să pătrund puțin în ceea ce înseamnă literatură basarabeană contemporană. Mi-a oferit un volum de poezie al ei, recent apărut la Editura Prut care se numește Maria și arma. Volumul acesta cuprinde, spre uimirea și bucuria mea, la pagina 63, o poezie care mi-a scris-o ea în 2011 și poartă titlul Luminița. Irina mi-a vorbit despre scriitorii basarabeni și rămân aici să vă spun câteva nume, mi-am și cumpărat câteva cărți: Lorina Bălteanu, Legată cu funia de pământ , apoi Oleg Serebeian cu romanul său Voldemar si Valentina Scerbani Orașul promis, cartea tradusă de acum în limba spaniolă, Nicolae Negru, O progenitură dușmană, roman. Cărțile acestea le-am cumpărat în două dintre librăriile din Chișinău: una se numește ”Cărturești”, deci există această librărie și la Chișinău. (…) La capitolul descoperiri, am însoțit-o pe Irina Nechit, ea mi-a făcut această bucurie, mi-a dăruit o scurtă excursie, împreună cu o colegă a ei, jurnalistă, Nadejda, și am văzut Nistrul. Am fost până la Dubăsari, la centrală, și am văzut acel loc care este imens, ca un fluviu, ca Dunărea noastră, care are în spate cele două maluri, dincolo se vedea Transnistria și dinspre Transnistria spre noi vedeam cum vin oameni cu bidoane, ca să se aprovizioneze cu apă curată, de la izvor, dar noi, românii, priveam în zare, undeva, departe. Și m-a cuprins o emoție foarte puternică, pentru că m-am gândit că acela este, de fapt, și pământ românesc.
Am admirat curățenia orașului, bulevardele largi, veșnic măturate, umbrite de platani impresionanți, parcul foarte îngrijit. M-au impresionat foarte mult oamenii, deosebit de primitori. Când am intrat în Biblioteca Națională – străjuită de statuia lui Vasile Alecsandri –, am fost încântată de numărul mare de tineri veniseră să participe la întâlnirile cu scriitori și editori.
Cărțile spulberă granița dintre România și Republica Moldova
În altă zi, am vizitat Muzeul de Artă. După parcurgerea celor câteva săli de la parter, am ajuns la etaj, unde am grăbit pasul, deoarece tocmai avea loc o repetiție pentru un concert de vioară. Doamna profesoară Galina Buinovski ne-a spus că elevii violoniști, care aveau între nouă și nouăsprezece ani, studiau la Liceul de muzică „Ciprian Porumbescu“. Am ascultat-o la repetiție pe o elevă de optsprezece ani, care interpreta la vioară „Variațiuni pe o temă originală“ de Henryk Wieniawski. Atât de tare m-a impresionat talentul ei, încât am rămas să ascult până la sfârșit întregul concert, renunțând astfel să vizitez o parte din Muzeul de Artă. Ascultându-i încântată pe acei copii remarcabili, puteam să jur că mă aflu în oricare dintre sălile de concert din marile capitale ale lumii.
La Chișinău, am descoperit Librăria… „Cărturești“. Îmi place această idee că a dispărut granița dintre România și Republica Moldova grație cărților. Cărțile au, așadar, forța de a elimina spiritualmente hotarul dintre noi. Am cumpărat mai multe cărți ale scriitorilor din Republica Moldova. Celelalte cărți le-am cumpărat de la Librăria „Librarus“, împărțită în două: de o parte cărți în limba rusă, de altă parte cărți în limba română.
Josep Maria Miró: Cuvântul este gândire, rațiune și identitate
La 29 septembrie 2024, invitatul a fost catalanul Josep Maria Miró , dramaturgul pe care l-am tradus eu în limba română. A fost prezentată piesa Traversarea în regia Marianei Cămărășan și apoi a urmat discuția foarte interesantă cu autorul piesei, cu care prilej au fost formulate mai multe probleme. Moderatoarea discuției cu Josep Maria Miró a fost Marina Constantinescu, care citise în prealabil toate textele din volum și care i-a pus autorului întrebări foarte interesante. De pildă, ce crede el despre conceptul de criză. El a răspuns că acest cuvânt are, de regulă, o conotație negativă, dar că el nu este de acord cu această abordare simplificatoare. După părerea lui, termenul trebuie văzut și din perspectiva altor două componente care-l complinesc și care pot fi considerate pozitive: respectiv schimbarea și oportunitatea.
Întrebat despre emoție, el a spus că acest afect are și o trimitere ideologică, explicând, bunăoară, că poate exista situația în care doi prieteni să iasă de la un spectacol teatral și fiecare să aibă altă părere despre cele văzute: unul să fie superîncântat, iar celălalt să spună că n-a înțeles nimic și nu i-a plăcut. Asistăm astfel la o abordare contradictorie. Iar această contradicție este explicabilă ideologic. Pentru Josep Maria Miró, teatrul reprezintă o confruntare etică. A afirmat că o societate care nu-și pune probleme morale și etice pentru a face față tuturor obstacolelor cu care se confruntă este o societal pierdută.
Autorul a fost întrebat ce înseamnă pentru el cuvântul. Cuvântul, a spus dramaturgul, reprezintă trei lucruri esențiale: este deopotrivă gândire, apoi simțire și finalmente identitate. În acest context al discuției despre cuvânt, el a ținut să-mi mulțumească în fața întregii săli a Teatrului Fără Nume din Chișinău (în care au avut loc întâlnirile cu scriitorii și punerea în scenă a piesei Traversarea) mie, ca traducătoare,
Abia aștept să revin la Chișinău
afirmând că traducătorul este cel mai apropiat de autor, de sufletul său și că, prin însuși spiritul textului tradus, el m-a făcut părtașă la lucruri pe care nu le-a spus nici mamei lui, nici prietenilor săi apropiați, și aceasta datorită faptului că noi doi comunicăm prin limbaj. Și mi-a mulțumit, cu atât mai mult cu cât Marina Constantinescu a afirmat, la rândul ei, că traducerile mele sunt excelente.
Anul acesta se împlinesc treizeci de ani de când am lansat, în 1994, prima carte tradusă de mine, și anume volumul de povestiri al lui Julio Cortázar intitulat Toate focurile, focul.
Josep Maria Miró, sosit la Chișinău la unsprezece noaptea, a fost întâmpinat – pe terasa hotelului Jolly Alon unde avea să fie cazat – de toți cei care au contribuit la publicarea cărții. În momentul în care i-am înmânat volumul, a lăcrimat. Era fericit. În ziua care a urmat, avea să dea foarte multe autografe mulțimii de cititori care au cumpărat, încântați, cartea. Aceasta reprezintă și satisfacția mea, ca traducător literar.
Chișinăul este un oraș încântător. Spectacolul străzii este uimitor. Am văzut cafenele în care tinerii stăteau și sporovăiau veseli. Într-una dintre zile, am observat o femeie îmbrăcată într-o rochie roșie, elegantă, care citea absorbită un roman foarte voluminos. Apoi, am zărit pe o bancă două bătrânele încălțate în niște pâslari cam cum aveau bunicile noastre, ținând o icoană în mână și vorbind ca-n fața porții, la țară. Strada în sine oferă, așadar, un spectacol interesant.
Clădirile sunt mari, monumentale – cam pătrățoase, după gustul meu. Am vizitat și Muzeul de Istorie al orașului, Biblioteca Municipală, Președinția, clădirea Ministerului Afacerilor Externe – toate impunătoare, însă pare că strivesc omul. Dar oamenii, efectiv, mi-au plăcut, mi s-au părut calzi și dornici să afle vești de dincoace de Prut.
Abia aștept să revin la Chișinău.