prezentare și traducere de Constantin Geambașu și Passionaria Stoicescu
Juliusz Słowacki s-a născut pe 4 septembrie 1809, într-o familie de intelectuali. A studiat dreptul la Universitatea din Vilnius. Un timp, a funcționat ca practicant la Ministerul de Finanțe. A debutat în anul 1829, cu romanul poetic Hugo. În 1831, încep călătoriile prin Europa, mai întâi la Londra, apoi la Paris, unde, în anul 1832, publică două volume de texte poetice (Poezyje), apreciate în rândurile emigranților polonezi. Nemulțumit de atmosfera emigrației pariziene, se mută în Elveția, unde îi apar al treilea volum (Poezyje) și poemul erotic În Elveția. În 1836, pleacă în Italia. Călătorește apoi în Grecia, Egipt, Palestina și Siria, cultivând o lirică densă în motive orientale (vezi volumul Călătorie în Țara Sfântă). A scris piese de teatru, sub influența lui Shakespeare și a lui Byron. În cele din urmă, se stabilitește la Paris. În 1849 moare, bolnav de tuberculoză.
Alături de Mickiewicz, este considerat cel mai reprezentativ poet al romantismului polonez. Opera lui se caracterizează prin bogăție tematică (națională și universală), imaginație poetică, expresivitate artistică, originalitate și inventivitate lexicală. Dincolo de motivele romantice specifice, s-a remarcat prin căutări mistice și filozofice, ajungând la conturarea unui sistem filozofic propriu, în care predomină căutările unor ipostaze pure ale spiritului (vezi îndeosebi poemul Regele Spirit). A exercitat o puternică înrâurire asupra simboliștilor și a poeților interbelici.
În limba română, i-au apărut volumele: Ceasul meditării, traducere de Miron Radu Paraschivescu, București, ELU, 1962; Teatru, traducere de Miron Radu Paraschivescu, Constantin Nisipeanu și Elena Lintz, prefață de Stan Velea, București, ELU, 1964; Kordian, traducere de Passionaria Stoicescu și Constantin Geambașu, prefață și note de Constantin Geambașu, București, Editura Paideia; Kordian, ediția a II-a, București, Eikon, 2022.
Una dintre cel mai importante creații ale romantismului polonez, Kordian, în polonă Kordian. Część pierwsza trylogii. Spisek koronacyjny („Kordian. Prima parte a trilogiei: Intriga încoronării“) este o piesă începută în 1833 și terminată pe când Słowacki se afla în Elveția. A fost publicată un an mai târziu, în 1834, la Paris, fără a i se specifica autorul, ceea ce a dat naștere la speculații că ar fi fost scrisă de marele poet al romantismului polonez, Adam Mickiewicz. Abia în anul 1889 a fost pus în scenă la Cracovia, care pe atunci se afla în Imperiul Austro-Ungar.
În cele ce urmează, vă oferim un fragment, în care Kordian intenționează să-l ucidă pe țar.
Sala de Concerte din Castelul regal, luminată – în jur, coloane de marmură, pereţii pictaţi cu arabescuri –, prin uşa deschisă se vede un şir lung de camere întunecate, în capăt – în dormitorul ţarului – sclipeşte o lumină slabă. Kordian, sprijinit în baioneta carabinei. Diferite stafii.
Kordian, înaintând cu carabina
Lăsaţi-mă! Sunt ucigaşul ţarilor cruzi.
Sânge vreau… Dar cine mă ţine de păr?
Imaginaţia
Din ochi vorbesc, într-adevăr.
Frica
Din suflet vorbesc. Mă auzi?
Kordian
Nimeni…
dar glas străbate…
Imaginaţia
Nu mă privi, dar ia vezi unde arăt cu zel.
Kordian
Mâna eu nu-ţi zăresc, însă privirea-mi cade
exact unde arată. Văd chipuri fel de fel.
Sunt arabescuri, fresce şi cam atât.
Frica
Convinge-te! Vezi tot de-adevărat,
pereţi ca şerpii mişcă… ce urât…
Fiece şarpe-n aur e scăldat
şi de pe zid inele se desprind.
Şi scutură coloane, coama de şerpi colac;
sfincşii ce urât fac,
din marmuri descind;
ca pruncii plâng… iar şerpii ca vântul viu vuiesc.
Ia vezi… să nu-i calci… uite… se-ncolăcesc, lucesc.
Imaginaţia
Ca un fluture, diafană,
de pe muri, fecioara-i plutitoare;
o fi vreo prinţesă năzdrăvană?
Este prinţesă sau vrăjitoare?
Ţii minte? La chip o ştii oare?
Aminteşte-ţi! Cui îi semăna,
ţii minte?
Cealaltă sumbru şi modest privea-nainte,
asta – strai de stele are pe ea,
adevărate lumi – de scântei,
de safir sunt hainele ei…
E o păstoriţă-n sat ceresc.
Coş pe cap, în coş ghiocei
şi chip îngeresc.
Frica
Dar priveşte-i ochii! Ce văz nemişcat!
Oriunde te-ntorci, te vede precis.
Imaginaţia
De izul cozilor ai dat?
Frica
Sub tine şarpele-ai ucis.
Iată, plesni!
Kordian
Doamne, mărit fii!
Îşi şterge ochii.
Dus visu-i! Înainte! Şi ţarul va fi mort!
Intră în sala următoare, complet întunecată. În stânga, o uşă deschisă a unui cabinet de întruniri. Camera, în forma unui ou aurit, e scăldată în lumina lunii. În mijloc se află un trepied suflat cu aur, iar pe el stă coroana ţarului.
Ambele puteri
Stai!…
Kordian
Ba nu! Pedeapsa Domnului o port!
Ambele puteri
Auzi! Surd foşnet cu tăceri se bate!
Ca prin gât de odăi vânt ar străbate.
Ce foşnet de uscate foi,
ca nebune ploi,
izbit de-acoperiş e… tună… luna e sus!
Kordian, privind spre cabinetul de întruniri
Odaia asta-i plină de argintiu fior,
coroană, trepied din aur sunt, firesc,
azi ţarii le posedă, dar mâine în zori
doar Tatălui Ceresc o să îi aparţină…
Să mergem! Ochii de la coroană nu-mi pot lua.
Imaginaţia
Priveşte-atent cum sânge tot picură din ea
şi-un negru om sub ea e,
trudind în zel…
Frica
Fruntea lui două coarne-i taie,
ochii-i ard şi pleoape ioc…
De unde e el?
Kordian
De unde? Pentru ce joc?
Stafia
Coroana e de ţar,
sânge de Petru şi Ivan
ca din vas curge rar;
şterg podeaua leşească,
plină-i de sânge duşman,
dar o să zăbovească
urma-n veac viitor!…
Kordian
De n-o speli cu apă de polon izvor,
aduc podeaua-nsângerată
s-o facem albă, curată,
ca la cei morţi.
După o clipă.
Încă printr-o încăpere o să mai trec.
Intră în Sala Tronului
Negre ferestre, ce beznă, cer fără stele,
ca o coloană-n flăcări duce un drum spre porţi.
Ţaru-i păzit de lampă şi-l luminează-n pat,
dar tot lumină varsă pe podele,
ca luna pe-un lac nemişcat.
Luntrea-mi prinde în foc de inele…
Ca ameţit plutesc… avânt cine-mi dă iară?
Imaginaţia
Arma ta a lucit… Altele zboară
şi-n aer s-au înfruntat şi-n tăişuri au mas,
ca peştii văzând fărâma ce cade în vas…
Au zburat, oţelu-a scrâşnit
foc vărsând.
Izbeşti cu oţelul de-a rând,
scântei din aer s-au risipit.
Aşteaptă până ce stropul de foc va fi roi…
Frica
Nu-ţi arunca privirea la uşă înapoi…
Kordian întoarce capul.
Imaginaţia
Doi pomi în două vaze vor creşte-n verde strai –
în iarnă şi-n mai.
Vezi! Au frunze din urechi de om şi din ochi flori,
seminţele-s din limbă, aşa doar se-nmulţesc,
dar ţarul le tot smulge şi pomii amuţesc…
Şi-astfel ca ostaşii muţi, când intri-n spaţiul lor,
privesc prin flori, prin frunze-aud
şi, ca-ntr-o pace de mormânt
tot se revarsă-n trunchi zălud…
Kordian
Copaci! Ei văd şi-aud!…
Frica
Nu te uita pe geam în bezna de afară!
Kordian se uită pe fereastră.
Imaginaţia
Din bazilică la castel, morţi în şuvoi
cu lumânări de ceară.
Multe cadavre… unu, doi,
sau o sută, nu se ştie,
de mii, o mie…
Sceptre, coroane, straie regale,
din fum de lumânare
la chip morţii-nceţoşează,
câte cadavre – atâtea sicrie cară;
lângă castel le aşază,
suie-o coloană din scară,
înaltă cât stogul de pai…
Sicrie se rup,
dar atâtea, vai,
intră-n grup.
Kordian
Un’ se duc?
Imaginaţia
Ici.
Kordian
Să sufoce al ţarului trup?
Imaginaţia
Ssst! Vezi… o sperietoare
ieşi din dormitor, cu faţa-nflăcărată.
Deşi-i sunt paşii muţi – din pardoseala spartă
sar aşchii şi se frâng sub ale ei picioare.
Frica
Simt sânge! De-alături iese, iată…
Cezarul doarme-acolo-n pat,
un om de-acolo iese…
Imaginaţia
L-ai văzut?
Kordian
L-am aflat!
Frica
Şi-acolo ce-a făcut?
Kordian
Şi-acolo ce-a făcut?
Dracul
L-a ucis pe ţar – şi l-aş fi omorât,
dar semăna în somn nespus cu tatăl meu.
Imaginaţia
Bat clopotele greu…
În zări şi-n oraş vuind ne-ncetat?…
Kordian, consternat
Aud cum bat!
Imaginaţia
Geamuri lucitoare.
Un schelet după sicrie-aşteaptă-n pace
cu-aprinsă lumânare.
Vântul pardesiul vierme îl desface
ca fir de nea…
În loc de ochi, putredul os luminá,
el e călău… ce-i cer va executa…
Zob sunt ferestrele duse…
Kordian
Doamne, Isuse!
Imaginaţia
S-a dus… sicrie-or cădea
tunând.
Frica
Pleacă, aici draci sunt…
Kordian
În ciuda vorbelor de draci,
plec sângele să-mi răcoresc.
Drumul mulţimi mi-l îngrădesc
să nu trec… ca prin lan când calci
spicele… şi nu le dezghioci.
Pale năluci cu mute voci,
precum străjer păun ochios
cată spre uşa-n care
e ţaru-n somn… sau sunt curioşi
ce fel de sânge are…
Ha, ziceţi… oare s-o trezi…
De la mii de oameni vorba aş înghiţi…
Pace ca-n mormânt…
Se aude clopotul de utrenie.
Prin urechi vârând
stiletul mă omoară…
Sfântă Fecioară!
Rostind ultimele cuvinte, cade fără simţire pe baionetă, la uşa dormitorului ţarului.
Ţarul. Iese din dormitor cu felinarul în mână.
Auzit-am în somn furtună şi-un ciocănit,
parcă m-ar fi strâns c-un fular cineva.
Ca tata cândva am simţit, îndelung am simţit.
Harfa conştiinţei somnu-o fi cumva
şi… doar teama corzile-ar struni?
Hai! Dar nu ştiu drumul şi m-aş rătăci.
Doreşte să plece şi se poticneşte de Kordian, culcat la pământ.
Ce-i asta? Ce înseamnă?… Zace-un cadavru, vai!
cu baioneta-n mână şi-n ostăşescul strai
leşesc de la stegari. De gardă-o fi fost, zace
şi-a vrut să mă omoare?… În prag căzu lungan…
De ei mi-a garantat fratele meu? Ptiu, drace!
La el nu-mi duce gândul – că-n orişice duşman
pe frate-meu l-arăţi, nu, asta nu se poate…
Oh, dacă acest om s-ar ridica şi-ar spune…
Hai, sus! Şi zi! Sau spada-mi gâtleju-ţi va străbate!
Zi! Frate-meu a dat ordin?
Îl răneşte cu spada în mână pe Kordian, care deschide ochii.
Kordian, cu simţurile rătăcite
Foc de-ngropăciune,
cadavre-n geam.
Ţarul
A vorbit… Hai, zi-i vorbă clară,
frate-meu? Spune – el a fost?
Kordian
Galben, de ceară,
ţarul doarme… Isuse! Sunt zori de ziurel…
Ţarul
Nimic, eu de la ăsta nimic nu voi afla…
O, frate!… El e sigur…
Strigă
Hei, gardă! Garda mea!
De nu-i nebun soldatul… trageţi degrabă-n el…
* Un fragment din: Julius Słowacki, Kordian, traducere de Passionaria Stoicescu și Constantin Geambașu, prefață de Bogusław Dopart, postfață de Constantin Geambașu, București, Eikon, 2022, pp. 123–133.
