Juliusz Słowacki, Convorbire cu piramidele

0
201

traduceri de Miron Radu Paraschivescu și Vasile Moga

Vă oferim trei poezii ale marelui poet romantic polonez Juliusz Słowacki, care pun în evidență amploarea sensibilității sale poetice, prea puțin cunoscută însă în peisajul literar românesc. După traducerile lui Miron Radu Paraschivescu, au trecut multe decenii până la apariția, în anul 2022, a peste zece volume de traduceri din marii reprezentanți ai romantismului polonez care au văzut lumina tiparului prin dedicația, stăruința și sub coordonarea Prof. univ. emerit Constantin Geambașu și a unui grup de traducători.

Astfel s-a celebrat anul trecut trecerea a două secole de la apariția volumului definitoriu, considerat drept începutul romantismului polonez Ballady i romanse („Balade și romanțe“, 1822), semnat de Adam Mikiewicz. (Fitralit)



Convorbire cu piramidele

Piramide, aveți oare

Sarcofage și sicrie,

Spada goală să ne-o ție

Și a noastră răzbunare

S-o-ngropăm, și-mbălsămată

S-o păstrăm pe altă dată?

— Bolta noastră te îmbie,

Da, avem așa sicrie!

Piramide, aveți oare

Racle, gropnițe, anume

Pe martiri spre a ni-i pune

În balsam, pe fiecare,

Ca-ntr-a gloriei zi, iară

Să se-ntoarcă-ntregi în țară?

— Pot acești martiri să vie,

Avem astfel de sicrie!

Piramide, aveți oare

Urne, lacrime spre-a strânge,

Încât toate ce le-om plânge

După-a patriei ogoare,

Strânse-n ele le-om așterne-n

Cupa lacrimei materne?

— Vino, pleacă-ți chipul pal,

Avem și-astfel de pocal!

Piramide, aveți oare

Un sicriu izbăvitor

Ca-ntreg, marele-mi popor

De pe cruce să pogoare

Și-n deplină-i măreție

Să-l culcăm pân-o să-nvie?

— Culcă-l, adă și balsam,

Și-astfel de scicrie am!

Piramidelor, vreo goală

Raclă nu-mi găsiți și mie

Să-mi pun duhul, până-nvie

Țara-mi și din morți se scoală?

— Taci și fii cutezător,

N-are moarte-al tău popor,

Doar de morți știm pe pământ,

Racle pentru vii nu sunt.

Mi-e sufletul adânc îngândurat

Adânc îngândurat, sufletu-mi simte

Că trebuie s-apună aici cu acest soare,

Dar pe-alte lumi ca fulger va străluci nainte…

Lumina căror țărmuri și-a căror ceruri, mâine

M-o-ntâmpina în pragul vieții ce răsare?

Krzemieniec, orașul natal al lui Juliusz Slowacki


Nu știu, dar mi-ar fi dragă și-atunci polona pâine…

O, tinerețe de-aur, nu-i fi așa haină

Decât aceea care aici s-a încheiat,

Acelui ce, prin slavă, s-a apărat de tină.

Aproape să-mi fii, mamă, o, suflet nestemat,

Ca să te pot din nou iubi cum te-am iubit

Pe tine, care-aicea din nou m-ai zămislit.

traduceri de Miron Radu Paraschivescu:
J. Słowacki, Ceasul meditării, București, EPLU, 1962, pp. 49–50; 60–63.



Testament



Cu voi am trăit, am suferit, am plâns cu voi,

Orice suflet nobil din inimă l-am iubit.

Azi vă las, plec printre duhuri, în veșnic zăvoi,

Plec trist, de parcă aici aș fi fost fericit.

Nu voi lăsa în urmă niciun moștenitor,

Să-mi continue arta, modestul meu obol;

Numele meu s-o stinge ca fulgerul în nor,

Dăinuind generații, doar ca un sunet gol.

Voi, ce m-ați cunoscut, scrieți în cărți, pe larg,

Că eu pentru patrie tinerețea mi-am dat;

Cât timp a luptat ea, eu am stat pe catarg

Și-am urmat-o-n adâncuri când s-a scufundat…

La soarta tristă a bietei țări gândind,

Vreun suflet nobil va recunoaște, poate,

Că duhul, în hlamidă, nu mi-l îmbrac cerșind:

De la străbuni primite-s podoabele toate.

Voi toți, ai mei prieteni, în noapte v-adunați,

Să ardeți în aloe biată inima mea

Și celei ce m-a născut apoi să i-o-nmânați,

Drept recunoștință a lumii pentru ea.

Voi toți, ai mei prieteni, la un pahar veniți,

Să beți de moartea mea și să-mi deplângeți soarta:

Dacă ajung fantomă, vedea-mă-veți, uimiți –

Nu și dacă spre rai, deschisă-mi va fi poarta…

Îi implor pe cei vii: speranța nu v-o pierdeți,

Luminați poporul cu-a educației torță;

Iar de-o fi nevoie, la moarte pe rând mergeți,

Bolovani aruncați de o divină forță!…

Eu tuturor vă las a mea prietenie,

Celor care-au iubit inima mea semeață,

A Domnului voie făcând, fără mânie.

Și nu plângă nimeni că am trecut din viață.

Cine nu și-ar dori cununi, lauri pe cruce,

Nepăsător, ca mine, la tot ce e lumesc?

Și conducând luntrea care suflete duce,

Ca duh să părăsească, lin, traiul pământesc?

Dar putere fatală vă las, când voi muri,

Inutilă cunună de nevăzute flori,

Care după moarte vă va tot pritoci,

Și vă va face îngeri din oameni muritori.

traducere de Vasile Moga

Articolul precedentDan Caragea, Cincizeci de ani cu Fernando Pessoa
Articolul următorJuliusz Słowacki, Anhelli*

Lasă un răspuns