Juliusz Słowacki, Kordian*

0
173

prezentare și traducere de Constantin Geambașu și Passionaria Stoicescu

Iată un al doilea fragment, în care Kordian se găsește la Spitalul de nebuni și este vizitat de Doctor, cel care poate fi un alter ego al său.


Scena 6

Spitalul de nebuni

Se văd cuştile în care stau nebunii legaţi în lanţuri. Unii umblă încet. Kordian zace pe pat, cu febră. Portarul spitalului. Un doctor străin.

Portarul, către Doctor

Domnule, ospiciul aţi venit să-l vizitaţi?

Doctorul

Iată aprobarea mea.

Îi oferă un ducat

Portarul

Semnată de ducaţi…

Privitu-n cuşcă e-ngăduit, se permite,

aici ţicniţii stau, iar dincolo ţicnite…

Ospiciul, ca pe-un ornic, îl pot eu demonta…

Dar sigur medicina e treaba dumneata?

Doctorul

Da.

Portarul

Şi lauzi vreun sistem să nu aibă egal?

Doctorul

Craniul palpat…

Portarul

Da, ştiu, este metoda lui Gall.

Doctorul

Da.

Portarul

Sunt tare curios, dacă-i aşa cum zici,

cum după cap, ce cap e cel mai nebun de-aici.

Doctorul

Ştiinţa lui Lavater mi-este de povaţă. (Arătându-l pe Kordian)

Portarul

Ochiul lui Esculap are albeaţă.

Ăsta-i aici că ţarul crezutu-l-a ţicnit,

că tânăru-i aiurea, dar ţarul a greşit.

Sărmanul are febră, dar mintea îi e brici,

mai brici ca a matale şi chiar decât a mea.

Doctorul

Precis?

Portarul

Ha! Pe-al lui Gall discipol l-am cam jignit aici!

Ai vrea c-o vorbă aspră chiar a te răzbuna

şi ca să dovedeşti că omu-i „tri-li-li“,

oi fi zicând că şi eu nebun sunt?

Doctorul

Cine-ar şti?

Dă-mi voie să-mi aprind trabucul meu, havana…

Portarul

Nu am foc.

Aruncând ducatul

Ducatu-mi frige palma, fir-ar el!

Doctorul ia ducatul şi îşi aprinde cu el trabucul, apoi îl înapoiază portarului…

Mersi.

Portarul

Doamne, astea-s treburi de Satana!

Doctorul

Fii, omule, înţelept, îmi pare că te-nşeli,

vezi, banu-i rece, gheaţă, da-i roşu şi-a lucit.

Portarul

Oare a fost părere? Oare-am înnebunit?

O, Maică Preacurată, nu mă lăsa în van!

Doctorul

Tu nu cu ochii minţii priveşte acest ban,

e-un element el şi-o stihie…

Portarul

E cum spui!

Plec, gata, dacă te ascult, mintea-mi o ia hai-hui!

Portarul pleacă.

Doctorul

L-am alungat, iar mâine va-nnebuni oricum,

gândind ce-i cu ducatul, nădăjduiesc de-acum

c-avea-voi cu-acel tânăr nebun un duet fast.

Ia loc pe patul lui Kordian.

Kordian

Mi-eşti frate? Sau o rudă?

Doctorul

Sunt un entuziast1.

Kordian

Probabil te-ai născut în zori, azi-dimineaţă?

Toţi îmi ziceau că-s singur plutind pe-al lumii val.

Doctorul

Pe tine te ştiau, eu încă stau în ceaţă,

netulburat de nimeni, închis într-un pumnal.

Kordian

Am febră… Îmi e sete… De ce zici n-am habar.

Doctorul

Ia fii atent… Ştii bine, cum să-ţi explic mai clar,

atenţia-ţi încordează profund, că nu e greu!

Kordian

Mi-am încordat-o… Da, ştiu…

Doctorul

La miezul nopţii eu

ieşeam din dormitorul de ţar încetişor…

Kordian

Păi ce cătai?

Doctorul

Nimica, udasem nişte flori…

Kordian

Cum? Pomii fără limbă, doar cu urechi şi-atât…

Doctorul

Arţarii… Frunza-n cruce la alţii le-a crescut,

precum garoafe-n Malta; alţii, ca trestii iar

doar cu genunchi şi goale, ca fiii toţi de ţar

stând în genunchi2 pe trestii, învaţă-un joc ciudat.

Kordian

De ce vorbele tale vuiesc şi sună-nalt?

Vorbeşte-ncet… vreo rugă nu ştii a înălţa?

Doctorul

Ştiu una ce-i împinge pe oameni a lupta.

Kordian

Nu, e spusă tare… dar fără crez ştii una?

Doctorul

Turcească rugăciune, ca-n două colţuri, luna,

cu unul dă-n duşmani, cu altul dă în sine…

Kordian

Şi-i necesară lupta?

Doctorul

Ştiu nevoia bine…

De ce norodul piere? Ca acel bard al lui

pentru poem să aibă rime, subiect, mister,

ca o scânteie mică prin gheţuri albăstrui,

să scormonească-un înger din cânt, să-l cânte-n cer.

Pun preţ pe barzi, pe neamul lor ce detună-n cânt.

Kordian

Nu, nu aşa, ci altfel… din cer fugi pe pământ.

Doctorul

Pricep. Imnul de înger se varsă-n bard încet,

cântat-a – dus e neamul, deci cântă un poet.

Kordian

Eşti nătărău! Grăieşti ca din Vechiul Testament.

Doctorul

Când fost-a faraonul în cel mai ‘nalt moment

al vieţii lui, visat-a că şapte boi grăsuni,

alţi şapte slabi mâncat-au.

Kordian

Nu, n-a fost astfel scris.

Doctorul

Întreabă-l pe urmaşul mongol, nu spun minciuni…

Kordian

Zi-mi altceva, căci Cartea cea Sfântă m-a ucis.

Eşti botanist, ia spune?

Doctorul

Eu ţie taină-ţi cer,

o iarbă complet nouă3, ştii, am descoperit,

îmi creşte la fereastră, în coif de cavaler,

în scrumul a o sută de oraşe ce-au pierit.

M-aştept cât de curând ca muguri mulţi s-apară

ca gânduri milioane… şi-apoi o floare rară

ca sângele cel roşu… Seminţele-n păstăi,

mari şi plesnind cu zgomot, ca tunuri detunând.

Aşa-i că admiraţia sclipeşte-n ochii tăi?

Aprinşi sunt de-o lumină poetică-n afund.

Kordian

Flori va face planta? Se-nmulţeşte…

Doctorul

Răsare.

Kordian

Abia răsare?

Doctorul

Geru-o deranjează tare,

şi-o apăr când şi când punând pe ea o oală4.

Kordian

Îmi dai chin, plictis, mi-aduci oboseală…

Spune-mi, dar nu de floare…

Doctorul

Trei elemente sunt,

trei mari idei ce raţiunea pot s-arate.

Sfintei Treimi îi dau doar ele explicare.

Ce-i unitar născu acea diversitate,

din infinitul vechi decurge definirea;

dar ce le leagă şi compară e gândirea

sau elementul trei, din trei treimea-i dată

şi cade unitatea, de nu-i reprezentată;

dispare infinitul de n-arăţi viaţa ce-i;

deci unul altuia egal e, Tată şi Fiu,

iar osmoza lor pe Sfântul Duh l-a făcut viu,

iar raţiunea-i o treime – din trei idei.

Kordian

Cu foşnet de ocean auzul mi-l închei,

am febră… Tu, omule, ce tot îndrugi prostii?

Juliusz Słowacki – pictură de Tytus Byczkowski


Doctorul

Te vindec… Despre facerea lumii, seminţii

îţi zic… În faţa noastră lumea e pe ducă;

în coaja unui nor, pământul e o nucă.

Domnul, în şase zile, naţii ivi din greu.

În prima zi făcut-a statul ales, iudeu,

popoarele dintâi pe el aflat-au spaţii,

apoi a revărsat orientale naţii,

a treia zi, ca arbori elini, născu alt neam;

a patra zi pe vârful Socrat soare-apăru;

în cea de-a cincea-n nouri zbură vultur roman

şi tot atunci, la urmă, o noapte grea căzu,

noaptea înrourată din veacuri mijlocii,

iar în a şasea, Domnul pe om îl zămisli…

pe Napoleon. Astăzi ziua-a şaptea este

şi Cel de Sus după trudit se odihneşte.

Kordian

Minţi, javră! Dacă jertfa te-alege precum un dar

pentru-a fi liber – om e, de Domnul recreat.

Doctorul

Azi libertatea-nvârte o roată de olar,

ha, bine zici, iar roata un nou drum a urmat,

un vas de lut să scoată.

Kordian

Ba, oameni mari socot!

Doctorul

Vezi, focul febrei tale când ţi se stinge tot,

spui  vrute şi nevrute…

Kordian

Ascultă, sincer zi,

nicicând tu n-ai văzut un om? Un înger poate?

Jertfind popoarelor chinul lui de-a suferi

şi fruntea sus s-o ţină când tunetul cade,

şi moartea să o rabde ca Isus schingiuit

pentru norod…

Doctorul

Omul ăsta aici a venit.

Îl voi striga.

Strigă doi nebuni, unul ţine braţele încrucişate, celălalt o mână ridicată.

Doi vezi, suferind pentru lume;

cum o fac, vor zice, să te convingi imediat…

Spre nebunul cu braţele încrucişate:

Frate, ce persoană mare eşti tu, ia spune!

Primul nebun

Nu-s persoană, eu demult în cruce m-am schimbat.

Eu cruce-am fost în patima lui Crist,

deci pe mine l-au răstignit;

în loc de piroane chiar eu de mână l-am dus,

ca pe-un prunc plângând necăjit.

Sunt cruce; când oferă lemnul crucii papa,

nu-l credeţi! Am picioare şi mâini, stânga, dreapta,

nimic n-a dispărut din mine, număraţi chiar…

Spune trist, îndepărtându-se:

Doamne, întoarce dinspre mine cupa de-amar.

Doctorul, spre Kordian

Vezi, el lumii s-a sacrificat.

Kordian

Cu mintea-i dus!

Doctorul, spre nebunul cu mâna ridicată:

Dar tu, de ce o mână spre ceruri o ţii sus?…

Al doilea nebun

Zi-i încet! Al cerului de-azur potcap

în palma asta-l ţin şi-acopăr lumea toată.

Soare, cer, luna argintată

vor să cadă lumii pe cap;

dar eu stau sub bolta înclinată anume,

apatic, trist, fără-a dormi.

Miluiţi-mă, vă mântui în fiece zi,

de potop eu apăr întreaga lume…

Noapte bună! Oameni, dormiţi!

Pleacă.

Doctorul

Ei? Şi ăsta-i mare? Şi el s-a sacrificat!

Kordian

E un ţicnit!…

Doctorul

Ce blasfemii pe gură emiţi!

Kordian

Amândoi sunt nebuni. Şi tu mintea ţi-ai stricat.

Doctorul

De unde ştii că nu eşti şi tu-n acelaşi hal?

Ca să omori stafia, sacrificat te-ai vrut.

O, peşte auriu în bol de cristal,

sparge-te de buza hotarului nevăzut;

din aripi baţi în cristalul care te-a închis,

el e tot, iar lumea al neantului abis.

Kordian

Gândesc.

Doctorul

Deci lumea ţi-e gândire5.

Kordian

Tânjesc.

Doctorul

Nu gândi.

Kordian

Zău, nu pot…

Doctorul

Poţi afla un mod gândul de-al goni,

ia-o razna, vei fi derviş acu’.

Kordian

Drace, ptiu!

Eşti – să ucizi sufletul sufletului durut;

îmi iei comoara, propria convingere, tu;

îmi stingi ultimul meu foc.

Doctorul

Sfărâm divinul lut…

Kordian

O, smulge-m-ar Domnul din gura ta de venin.

Marele Prinţ Konstantin soseşte cu soldaţii şi-arată spre Kordian.

Marele Prinţ

Luaţi-l şi duceţi-l la moarte şi la chin!

Kordian

E lume! Pot să mor, Doamne, de-ai binevoit

să scap de acest om… Ce voie înţeleaptă!

Arată spre locul din care Doctorul a dispărut

Unde-i? Unde?

Marele Prinţ

Uniforma-i puneţi, negreşit…

La Piaţa Saxonă cu el…

Kordian

Unde-i el?!

Soldatul

Prințu-așteaptă.


* J. Słowacki, Kordian, traducere de Passionaria Stoicescu și Constantin Geambașu, prefață de Bogusław Dopart, postfață de Constantin Geambașu, București, Eikon, 2022, pp. 133–151.
1. Doctorul este în acelaşi timp un personaj distinct şi un simbol al dilemelor care frământă conştiinţa eroului. Aici se înfăţişează ca reprezentant al tinerilor romantici, dornici să răstoarne lumea, numiţi în epocă „entuziaşti“ (n. t.).
2. În afară de plantele-spion, la curtea ţarului se cultivau oameni care tindeau să obţină ordine (frunza în formă de cruce) şi slugarnici, ce se îndoiau în plecăciuni, precum trestia (n.t.).
3. Nouă, în comparaţie cu plantele ce cresc la curtea ţarului. Comentatorii văd în noua iarbă o nouă insurecţie (n. t.).
4. Vasul de bucătărie reprezintă o alegorie referitoare la atitudinea antieroică a vieţii de cavaler (n. t.).
5. Transpare aici ideea că omul nu este în stare să cunoască realitatea înconjurătoare, ci doar să formuleze anumite judecăţi, care nu sunt altceva decât iluzii ale minţii sale (n. t.).

Articolul precedentJuliusz Słowacki, Anhelli*
Articolul următorJuliusz Słowacki, Kordian*

Lasă un răspuns