Liu Zhenyun, născut în anul 1958, în judeţul Yanjin, Provincia Henan, este unul dintre cei mai apreciaţi romancieri şi scenarişti contemporani din China. În prezent, este profesor la Facultatea de Studii Literare, din cadrul Universităţii Renmin din China.

La vârsta de 14 ani a părăsit meleagurile natale şi s-a înrolat în armată, unde a rămas vreme de câţiva ani, asemenea multor tineri care socoteau că numai astfel puteau să se rupă de lumea rurală și să se emancipeze. După încheierea Revoluţiei Culturale, pe când avea 20 de ani, a fost admis la prestigioasa Universitate Pekin în urma unui examen riguros, ceea ce i-a schimbat cursul vieţii. Odată cu absolvirea facultăţii, a început să lucreze ca reporter, dar pentru puţin timp, întrucât la mijlocul anilor ’80 s-a lansat în sfera creaţiei literare. A debutat cu proză scurtă în revista „Literatura Poporului”, în anul 1989 publicând primul volum de nuvele, intitulat „Tapu” (Oraşul Tapu), care s-a bucurat de mult succes.  Au urmat 13 romane, printre care se numără „Satul natal şi lumea largă” (Guxiang tianxi huanghua, 1991), „Pene de găină peste tot, pe pământ” (Yi di jimao, 1992), „Telefonul mobil” (Shouji, 2003), „Înapoi în anul 1942” (Wengu yi jiu si er), „O vorbă cât o mie de vorbe” (Yi ju ding yi wan ju, 2009), „Nu mi-am omorât bărbatul” (Wo bu shi Pan Jinlian, 2013), precum şi  6 volume de nuvele. Cel mai recent roman – „Epoca copiilor mâncători de pepeni” (Chi gua shidai de er nü men) — a fost publicat în anul 2017. Numeroase opere ale sale au fost transpuse în filme pentru televiziune sau au fost adaptate pentru cinematograf, în regia celebrului regizor Feng Xiaogan, o serie dintre aceste filme fiind câștigătoare ale unor importante premii la festivaluri internaționale de film. Romanele lui Liu Zhenyun, publicate în tiraje care însumează peste 15 milioane de exemplare, au fost traduse în 29 de limbi străine în întreaga lume. Scriitorul a fost răsplătit în anul 2011 cu Premiul Mao Dun, cel mai prestigios premiu literar din China, pentru romanul „O vorbă cât zece mii de vorbe” , iar în anul 2018 a primit distincţia Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres.

Romanul „Nu mi-am omorât bărbatul” (Wo bu shi Pan Jinlian), publicat în anul 2013, este o satiră la adresa societăţii chineze contemporane, în care omul de rând se vede adeseori prins în hăţişul unui sistem corupt şi absurd, nevoit fiind să-şi demonstreze nevinovăţia şi să îşi caute dreptatea până la sfârşitul vieţii, uneori fără sorți de izbândă. Protagonista romanului este Li Xuelian, o femeie simplă, dar extrem de inteligentă şi tenace, care se străduieşte din răsputeri să dovedească tuturor cum a fost înşelată de soţul ei, de care divorţase în mod fictiv, pentru a putea avea cel de-al doilea copil. Întreg demersul său de răzbunare declanşează o serie de întâmplări neaşteptate, uluitoare, tratate de către autor cu mult umor. Ironia şi accentele critice la adresa sistemului judiciar, a politicienilor corupţi, devin cu atât mai puternice cu cât Li Xuelian se încăpăţânează să îndrepte lucrurile într-o lume ce pare ieşită din matcă.

Vă oferim câteva pagini din această cartea apărută în anul 2019 la Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei.

În articolul anterior puteți citi un interviu cu Liu Zhenyun realizat de Luminița Bălan în exclusivitate pentru Fitralit. (vezi https://www.fitralit.ro/29-02-2020-liu-zhenyun-un-scriitor-nu-trebuie-sa-negocieze-simtul-dreptatii/)

Li Xuelian chiar că nu se gândise să se chinuie în zadar, de vreme ce deja era divorţată. Cel mult s-ar fi chinuit ca să poată divorţa din nou. La început de tot îi trecuse prin cap să termine treaba repede – să isprăvească dintr-un cuţit cu jigodia de Qin Yuhe, doar că acesta era un zdrahon de bărbat, de un metru optzeci şi cinci înălţime, lat în umeri cât dulapul, aşa că nu neapărat ar fi răzbit ea să-l termine dintr-o lovitură. Cândva îl luase de bărbat tocmai pentru că era mare şi voinic, doar că acuşi, când plănuia să scape de el, calităţile de odinioară deveniseră cele mai mari defecte. Se vede treaba că avea nevoie de un complice, ca să-i facă felul. Mai întâi, s-a gândit la fratele ei mai mic, pe nume Li Yingyong, şi el tot un zdrahon de un metru optzeci şi cinci. Umbla toată ziua cu tractorul dintr-un sat în altul – făcea negoț cu cereale, ba chiar şi cu bumbac sau pesticide. Prin urmare, Li Xuelian s-a dus degrabă la casa părintească, unde l-a găsit pe fratele ei cu toată familia, servind masa de prânz. Cu toţii – Li Yingyong, nevasta şi băiatul lor de doi anişori – stăteau aplecaţi pe masă şi sorbecăiau cu zgomot tăiţeii cu sos de soia.

Rezemată de tocul uşii, Li Xuelian a spus:

— Yingyong, ia vino puţin afară, să-ţi zică sora ta o vorbuliţă!

Li Yingyong şi-a ridicat privirea din bolul cu tăiţei şi şi-a îndreptat-o către uşă.

— Soro, zi aici ce-ai de zis!

— Chestia asta pe care o am nu-i decât pentru urechile tale, i-a răspuns Li Xuelian, scuturând din cap.

Li Yingyong s-a uitat la nevastă şi la copil, după care a lăsat jos bolul, s-a ridicat şi s-a dus cu sora lui după dâmbul de la marginea satului. Era deja miezul primăverii, aşa că pârâiaşul din apropiere se dezgheţase şi curgea cu susur la vale.

— Yingyong, ce zici tu de purtarea surorii tale faţă de  tine?

— Păi, e foarte bună, a răspuns Yingyong, scărpinându-se în cap. Când a fost să mă însor, tu mi-ai împrumutat douăzeci de mii de yuan.

— Acum surioara ta ar vrea să te roage ceva, a spus femeia.

— Spune, surioară!

— Ajută-mă să-l omor pe Qin Yuhe.

La auzul acestor vorbe, Li Yingyong a încremenit. Ştia el că Li Xuelian avusese scandal cu bărbatul ei  din cauza „divorţului”, dar nu şi-ar fi imaginat că o să se ajungă la crimă.

— Soro, dacă îmi ceri să tai un porc, zău că te ajut, dar dacă vine vorba de oameni, atunci să ştii că eu n-am mai omorât pe nimeni, a spus el, frecându-şi scăfârlia.

— Păi, nimeni nu face crime toată ziua – bună ziua, ci numai dacă situaţia o impune, i-a răspuns Li  Xuelian.

— De omorât un om e uşor, dar după aceea eu o să mă aleg cu un glonţ în cap, a zis Li Yingyong.

— Dar eu nu-ţi cer să-l omori tu, doar să mă ajuţi, să-l ţii, ca să-l înjunghii eu. Şi de-o fi vorba de pedeapsa cu moartea, atunci eu o să fiu împuşcată, nu tu. Tu n-ai nici o treabă.

Li Yingyong cam ezita.

— Dacă-l ţin ca să-l omori tu, mă mănâncă şi pe mine puşcăria.

— Auzi, până la urmă sunt soră-ta sau nu? a întrebat Li Xuelian, pierzându-şi răbdarea. Să fiu abuzată de cineva şi ţie nici măcar să nu-ţi pese… Cam cum vine treaba asta? Bine, dacă nu dai și tu o mână de ajutor, atunci nu-l mai omor. Mă duc acasă, mă spânzur şi cu asta basta.

Speriat de vorbele ei, Li Yingyong a spus degrabă:

— Soro, uite ce, te ajut… Când trecem la acţiune?

— O chestiune ca asta nu suportă amânare. Chiar mâine, a spus ea.

— Atunci mâine să fie! a spus bărbatul, încuviinţând din cap. Oricum, tot trebuie omorât, deci, cu cât mai repede, cu atât mai bine.

Numai că a doua zi, când Li Xuelian a venit după fratele ei, ca să treacă la fapte, cumnata i-a spus că Li Yingyong plecase cu tractorul în Shandong[1], cu o seară în urmă, ca să aducă bumbac. Păi, doar căzuseră de acord să se ducă să-l omoare pe individ! Cum se face că acum plecase după bumbac? Până atunci, pentru aşa achiziţie nu plecase niciodată în altă provincie şi acuma se găsise să se ducă tocmai în Shandong? Era clar ca lumina zilei că fugea de ea. Li Xuelian a tras un oftat, fiindcă ştia că Li Yingyong nu era nici vreun erou şi nici vreun curajos[2], cum ar fi putut sugera numele lui. Cât despre vorba  „Sângele apă nu se face.”, numai baliverne.

Şi fiindcă avea nevoie de cineva care s-o ajute să-l omoare pe individ, lui Li Xuelian i-a venit în minte Hu, măcelarul de porci de la oraş, din localitatea Cotitura — un bărbat roşu la faţă, care tranşa vreo cinci porci pe zi, la prima oră, ca să livreze carnea la piaţă, înainte să se lumineze de-a binelea. Carnea o punea şi pe tejghea, o agăţa şi în cui, iar în coşurile de sub tarabă înghesuia căpăţânile de porc şi toate măruntaiele.  În trecut, Li Xuelian mai cumpărase carne de la Hu şi de fiecare dată acesta, cu o precizie de chirurg, îi tăia o halcă de carne şi i-o arunca în coş, iar apoi lua un maţ gros din coşul de sub tarabă şi i-l oferea şi pe acela, numai că nu făcea el aceste gesturi în mod gratuit. De fiecare dată, rostea mieros „Iubire”, în timp ce o privea cu ochii mijiţi şi pofticioşi. Ba uneori venea de după tejghea, ca s-o pipăie un pic, ceea ce o stârnea pe Li Xuelian să îi tragă câteva înjurături. Acum, femeia s-a dus la taraba lui şi i-a spus:

— Hu, să căutăm un loc mai dosit, că am o vorbă să-ţi spun.

Bărbatul era cam derutat, dar s-a gândit el ce s-a gândit şi în cele din urmă, a pus jos cuţitul pe care îl ținea în mână şi a urmat-o în căutarea unui loc mai ferit de ochii lumii, în spatele pieţei. Acolo au găsit o moară părăsită şi au intrat de îndată.

— Hu, cum ţi se pare ţie că ne avem noi doi? a zis Li Xuelian.

În ochii lui Hu a şi scânteiat o lumină.

— Ne avem straşnic de bine, iubirea mea. Nu ţi-am dat eu întotdeauna cea mai bună carne?

— Atunci am şi eu o rugăminte la tine, a fost replica femeii.

— Care?

Li Xuelian îşi învăţase lecţia, după episodul cu fratele ei, aşa că n-a mai rostit o vorbă despre crima pe care o plănuia, ci a spus doar:

— Eu am să-l chem pe Qin Yuhe, iar tu o să mă ajuţi ţinându-l, ca să-i trag vreo două.

Şi Hu auzise de povestea celor doi. Să-l ţină pe individ nu era mare lucru pentru el, aşa că a încuviinţat numaidecât:

— Mi-au ajuns la urechi problemele voastre. Qin Yuhe e un nenorocit. Nu doar că o să-l ţin, dar o să-i şi trag câteva de o să-l satur. Numai că vreau şi eu să ştiu ceva: după ce o să te ajut cu asta, eu cu ce mă aleg?

— Dacă mă ajuţi să-l aranjez, o să fac chestia aia cu tine, a spus Li Xuelian.

Hu era în culmea fericirii, aşa că s-a repezit s-o îmbrăţişeze, ba, profitând de ocazie, s-o şi pipăie un pic.

— Iubita mea, dacă faci tu asta cu mine, atunci eu nu că-i trag o mamă de bătaie, dar îl şi omor.

— Nu omorâm pe nimeni, s-a grăbit Li Xuelian cu precizările.

— Atunci, e bine şi cu bătaia. Hai, întâi să ne facem treaba şi după aceea îl chelfănim, a spus Lao Hu, repezindu-se iar către femeie.

Li Xuelian l-a împins din nou.

— Nu, nu. Întâi bătaie şi după aia culcare. Dacă nu, o las baltă, a continuat ea, în timp ce se îndrepta spre ieşirea din moară.

— Iubirea mea, a spus Lao Hu, grăbindu-se s-o ajungă din urmă, facem cum zici tu – întâi bătaie şi după aia culcare. Dar să nu cumva să te răzgândeşti!

— Doar sunt femeie de cuvânt, a ţinut să precizeze Li Xuelian.

Hu se bătea bucuros pe piept.

— Şi când începem? Chestia asta cu cât o facem mai repede, cu atât mai bine.

— Atunci rămâne pe mâine, a zis femeia. Azi mă duc la el, să-i dau o întâlnire, ca să-l scot cumva din casă.

În după-amiaza aceleiaşi zi, Li Xuelian s-a şi înființat la fabrica de îngrăşăminte chimice Xiguan, de la oraş, în căutarea lui Qin Yuhe. S-a dus cu fetiţa ei de numai două luni în braţe, cu gândul să-l păcălească, cerându-i să se întâlnească a doua zi la primărie, ca să discute despre pensia alimentară a copilului. Din cele zece coşuri ale fabricii se ridicau spre văzduh vălătuci de fum albicios. Li Xuelian a căutat peste tot, dar toţi cei pe care i-a întâlnit au ţinut să-i spună că Qin Yuhe plecase cu camionul să ducă îngrăşăminte chimice în Heilongjiang[3] şi n-avea să se întoarcă decât peste vreo zece zile. Se pare că întocmai ca şi fratele ei, Qin Yuhe fugea de ea. Dacă voia să se ducă după el tocmai în Heilongjiang, avea de străbătut vreo patru – cinci provincii; în plus, în acest răstimp, Qin Yuhe şi-ar fi continuat drumul, nu stătea el în loc, așa că tot n-ar fi reuşit să-l ajungă din urmă. Se vede treaba că era mai uşor să omori un om decât să dai de el. N-avea încotro, trebuia să-i mai cruţe viaţa vreo lună de zile. Li Xuelian şi-a înfrânat furia şi, după ce a ieşit din fabrică, a simţit că de acum o treceau şi nevoile. La poartă era o latrină cu plată, unde te costa doi mao[4] să te uşurezi. Se îngrijea de locul acela o femeie de vârstă mijlocie, cu părul făcut permanent atât de tare încât ciuful ei semăna mai degrabă cu un cuib de păsări. Li Xuelian i-a dat doi mao, i-a lăsat fata în grijă şi a intrat să-şi facă nevoile. Odată ce s-a uşurat şi a scăpat de grija aceasta, a simţit că din nou putea da frâu liber furiei și, nici una, nici două, în momentul în care a ieşit şi a dat cu ochii de copila ei care plângea la pieptul îngrijitoarei, s-a repezit şi i-a cârpit un dos de palmă.

— Nesimţito, numai din cauza ta pătimesc eu toate astea!

Toată încurcătura în care se găseau prinşi Li Xuelian şi Qin Yuhe pornise de la copilul acesta. Cei doi erau căsătoriţi de opt ani, iar după doi ani li se născuse un băiat care acum mergea pe şapte anişori. În primăvara anului  trecut, Li Xuelian a descoperit că rămăsese iar însărcinată. Nici ea nu mai ştia când se întâmplase, cu siguranţă că fusese o socoteală greşită la mijloc. Ar fi trebuit să-i ceară lui Qin Yuhe să folosească prezervativul, doar că n-o făcuse, iar după ce bărbatul își făcuse mendrele, ea se alesese cu burta la gură. Limpede, cu al doilea copil încălcau legea. Dacă Qin Yuhe ar fi fost de la ţară, ar fi plătit o amendă de câteva mii de yuani şi ar fi putut să păstreze copilul, dar cum bărbatul era angajat la fabrica de îngrăşăminte chimice, la al doilea copil, pe lângă faptul că primea amendă, mai rămânea şi fără slujbă, adică se ducea naibii munca lui de mai bine de zece ani. Într-un final, au hotărât amândoi să se ducă la spital pentru ca femeia să facă avort. Vreme de două luni ea nu avusese nici cea mai mică senzație că ar fi însărcinată, numai că de îndată ce şi-a dat jos pantalonii şi s-a urcat pe masă, a simţit cum i se mişcă ceva în pântece. Numaidecât şi-a strâns picioarele, a sărit de pe masa de operaţie şi şi-a tras iute pantalonii pe ea. Doctorul a crezut că vrea să meargă la toaletă să se uşureze. Cine să-şi fi închipuit că de îndată ce a ieşit din sala de operaţii a şi pornit glonţ către ieşire. Qin Yuhe, în urma ei, striga:

— Încotro? Îţi face anestezie şi n-ai să simţi nici pic de durere.

— Aici e multă lume. Hai că discutăm acasă! i-a răspuns Li Xuelian.

Pe drum, nici unul dintre ei n-a scos o vorbă. Au mers patruzeci de li[5] cu autobuzul, până au ajuns în sat. Odată ce a intrat în curte, femeia s-a şi dus în staul, unde era o vacă ce tocmai fătase un viţel cu două zile în urmă. Acesta sugea, iar vaca, în momentul în care a văzut-o pe Li Xuelian, a scos un muget prelung, semn că era lihnită de foame. Femeia i-a adus degrabă nişte fân. Qin Yuhe s-a repezit înăuntru şi a strigat la ea:

— Ce ai de gând să faci?

— Copilul m-a pocnit în burtă, aşa că trebuie musai să-i dau viaţă. Nu mai pot să-l lepăd.

— Nici prin gând să nu-ţi treacă! Dacă l-ai născut, o să mă dea afară de la fabrică, a spus bărbatul.

— Mi-a venit o idee cum să facem să nasc copilul, iar tu să-ţi păstrezi slujba.

— Nu există aşa ceva pe lumea asta, a fost răspunsul lui Qin Yuhe.

Li Xuelian a spus de îndată pe un ton de parcă ar fi pronunțat o sentinţă:

— Divorţăm!

La auzul acestor vorbe, Qin Yuhe a încremenit şi a bâiguit:

— Ce vrei să zici cu asta?

— Exact asta a făcut unul, Zhao Huoche, de la oraş. O să divorţăm şi atunci nu mai avem nici o treabă unul cu altul. După ce nasc, copilul o să fie numai al meu, deci n-are nici o legătură cu tine. Ţie o să-ţi revină băiatul cel mare şi în felul acesta, când ne vom recăsători, fiecare vine cu câte un copil, ceea ce nu încalcă nici o lege.

Dezmeticindu-se, Qin Yuhe i-a spus, scărpinându-se în cap:

— E o idee bună, nimic de zis, dar nu se poate să divorţăm din cauza unui copil.

— O să facem întocmai precum Zhao Huoche, a spus Li Xuelian. Aşteptăm să primească şi copilul permis de rezidenţă şi imediat ne recăsătorim. Copilul va apărea ca născut înaintea căsătoriei, aşa că fiecare vine cu câte un copil, iar în lege nu se spune nimic despre situaţia în care cei doi soţi au deja fiecare câte un copil. După căsătorie o să avem grijă să nu mai facem nici un copil.

Qin Yuhe rămăsese pe gânduri, tot scărpinându-se în cap şi simţind cum Zhao Huoche creşte în ochii lui.

— E dat naibii Zhao Huoche ăsta al tău! Cum i-a trecut lui prin cap drăcia asta? Dar cu ce se ocupă el?

— E medic veterinar în târg, i-a zis Li Xuelian

— Păi, unul ca el n-ar trebui să-și bată capul cu animalele. Ar trebui să se ducă la Beijing şi să se ocupe de planificarea familială pentru întreaga naţiune, că sigur ar găsi el câte o portiţă de scăpare pentru toate problemele, a comentat Qin Yuhe.

Apoi, a cercetat-o un pic, din priviri, pe Li Xuelian şi a continuat:

— Tu ascunzi nu doar un copil în burtă, ci şi o groază de şmecherii în cap. Abia acum văd eu cu cine am de-a face. Cum de nu mi-am dat seama până acum ce zace în tine?

Şi cu astea fiind zise, cei doi s-au dus la oraş şi au dat divorţ. După aceea, ca să nu stârnească vreo suspiciune, au stat departe unul de altul, numai că la câteva luni după ce a  născut, Li Xuelian a descoperit cu stupoare că Qin Yuhe deja se căsătorise cu Xiao Mi, patroana coaforului din oraş. Şi nu doar că o luase de nevastă, dar o mai şi lăsase borțoasă. La început, fusese vorba de un divorţ de ochii lumii, dar se vede treaba că se dovedise a fi un divorţ în toată regula. Li Xuelian urmase calea lui Zhao Huoche şi nici prin gând nu i-ar fi trecut că deznodământul va fi cu totul altfel decât îşi închipuise la început că avea să se întâmple. Când a văzut cum şade treaba, Li Xuelian s-a dus peste Qin Yuhe cu scandal, că doar alta le fusese înţelegerea – divorţul să fie de formă — numai că bărbatul i-a închis repede gura, spunându-i că divorţul a fost cât se poate de adevărat şi atâta vreme cât exista un certificat de divorţ, Li Xuelian nu prea mai avea argumente. Abia atunci s-a dezmeticit şi ea şi a priceput că în mod uşuratic îl crezuse un fraier. Acum, mai greu de înghiţit era înfrângerea decât divorţul în sine şi ceea ce o înfuria şi mai tare era faptul că toată tevatura asta fusese ideea ei. Că te prostesc alţii mai merge cum mai merge, dar să ştii că singur ţi-ai săpat groapa, asta era ceva de nesuportat, aşa că numaidecât i-a încolţit în minte ideea să-l omoare pe neisprăvit. Acum, el plecase tocmai în Heilongjiang şi fiindcă n-avea cum să-l dibuiască şi să-i facă de petrecanie, Li Xuelian n-a găsit nimic mai bun decât să-şi verse furia pe pruncul ei de numai două luni. A fost de ajuns să-i pocnească una peste faţă ca s-o potolească, numai că acest lucru a înfuriat-o pe femeia care avea grijă de latrină.

— Ce faci aici? s-a răstit la ea, lovind cu piciorul în pământ. Cu ce ţi-am greşit eu?

— Ce vrei să zici cu asta? a întrebat-o Li Xuelian, luată prin surprindere.

— Dacă ai de gând să-ţi baţi copilul, caută-ţi un alt loc. Cum poate să îndure un copil atât de mic bătaia ta? Dacă ai s-o omori în bătaie, o să afle toată lumea şi atunci cine o să mai îndrăznească să vină să se uşureze aici?

Pricepând unde bate, Li Xuelian şi-a luat copilul şi, aşezându-se pe treapta de la intrare, a izbucnit în hohote de plâns.

— Qin Yuhe, fir-ar mă-ta a dracului! O să mă bagi în mormânt!

Atunci, copila s-a pus şi ea pe plâns, iar femeia şi-a dat seama, după înjurătură, că aceea era fosta nevastă a lui Qin Yuhe. Vestea aşa-zisului divorţ al celor doi se răspândise în toată fabrica de îngrăşăminte chimice, după care ajunsese şi la latrina de la poartă. Când a auzit-o pe Li Xuelian cum îl ocărăşte pe Qin Yuhe, femeia şi-a dat şi ea drumul la gură:

— Javra asta de Qin Yuhe e un porc ordinar!

Descoperind că avea un aliat la înjurături, Li Xuelian a simţit dintr-o dată o simpatie nemărginită față de această femeie, aşa că i-a spus:

— La început, era cât se poate de limpede că-i un divorţ fals. Cine şi-ar fi închipuit că din fals devine adevărat?

— Dar eu nu despre divorţul vostru vorbesc.

Răspunsul femeii a surprins-o de-a binelea pe Li Xuelian care s-a grăbit s-o întrebe:

— Adică ce vrei să zici?

— Qin Yuhe n-are pic de inimă. Anul ăsta, prin ianuarie, s-a îmbătat şi a venit să se uşureze. Toată lumea plăteşte aici, că doar de aici îmi iau şi eu partea mea. Toată vieţişoara familiei mele depinde de latrina asta. Doar că Qin Yuhe a zis că el lucrează la fabrică şi n-a vrut nici în ruptul capului să plătească doi mao[6] amărâţi. Am tras de el să mi-i dea, numai că el mi-a pocnit una, de am rămas fără doi dinţi din faţă.

Şi nici nu şi-a terminat bine vorba că a şi căscat gura, să-i arate lui Li Xuelian hăul. Era limpede ca lumina zilei că femeia aceasta rămăsese cel puţin fără o jumătate de dinte. Odinioară, pe vremea când trăia cu Qin Yuhe sub acelaşi acoperiş, Li Xuelian crezuse despre el că-i un om de ispravă şi nici că şi-ar fi închipuit că după divorţ o să ajungă în halul ăsta. Acum avea toate motivele să-l privească cu dispreţ.

— Azi n-am dat de el, că dacă-mi pica în gheare, îl omoram, a zis Li Xuelian.

La auzul acestor vorbe, îngrijitoarea latrinei nu a părut deloc surprinsă şi imediat i-a spus:

— Un nenorocit ca ăsta scapă prea ieftin cu moartea.

— Ce vrei să zici? s-a interesat Li Xuelian, uluită.

— Îl omori şi cade lat la pământ. Asta-i o treabă pe care o isprăveşti într-o clipă. Dacă ar fi după mine, pe o jigodie ca ăsta nu l-aş omorî, ci l-aş chinui pe săturate. Nu el s-a însurat cu altcineva? Atunci, chinuie-l până îl lasă şi nevasta de acum. Fă-i viaţa un coşmar, fă-l să-şi dorească moartea! Abia atunci o să te simţi răzbunată.

Asta era ceea ce-i trebuia să audă. De fapt, existau metode mult mai bune decât moartea ca să pedepseşti un om. Era uşor să-i curmi viaţa şi să termini cu el, dar şi mai bine ar fi fost să dea cu el de pământ, să-i facă praf familia, până când nu mai ştia de capul lui. Şi numai pentru că o păcălise într-un mod cum nu se poate mai josnic. Când venise cu copilul în braţe la fabrică, pe Li Xuelian o mânase numai gândul ucigaş, pe când acum, la plecare, mintea nu-i mai stătea decât la cum o să-l denunţe ea pe ticălos. Uite cum o îngrijitoare de latrină îi destupase mintea cât ai zice peşte. Femeia aceasta îl ura pe Qin Yuhe pentru că o lăsase fără dinţi, însă acum, în mod cu totul neaşteptat, tocmai ea se dovedea a fi cea care îi salvase viaţa.

---

[1] Provincie din zona răsăriteană a Chinei.
[2] Aluzie la prenumele fratelui, alcătuit din două cuvinte monosilabice – ying — erou şi yong —  curajos.
[3] Provincie din zona de nord-est a Chinei.
[4] Mao este subdiviziune monetară; zece mao alcătuiesc un yuan.
[5] Unitate de măsură tradițională, echivalentă cu jumătate de kilometru.
[6] Mao este subdiviziune monetară; zece mao alcătuiesc un yuan.