Cine s-ar fi gândit, acum zece ani, că o dorință – exprimată de câteva colege și colegi de breaslă din Filiala București–Traduceri Literare a Uniunii Scriitorilor din România (Fitralit) de a avea o revistă care să apere drepturile traducătorilor literari – va deveni realitate?
Cine s-ar fi gândit că de la o primă întâlnire la restaurantul „La Mama“ de lângă Ateneu cu câțiva entuziaști se va naște cu adevărat o publicație care să vină în sprijinul traducătorilor de literatură, să le exprime năzuințele, să le materializeze preocuparea ca traducerea literară să fie respectată, să le aducă la cunoștință preocupările altor traducători literari?
Abia reușisem – la propunerea justificată a lui Sorin Mărculescu – să aducem o modificare în Statutul Uniunii Scriitorilor din 2013, respectiv să nu ne mai numim Secția de Traduceri, ci Filiala București–Traduceri Literare, pentru a elimina o foarte posibilă neclaritate în privința categoriilor de traducere, a celor cu caracter tehnic, medical, juridic etc. și traducerile din literatura universală, singurele care definesc cu adevărat activitatea noastră creatoare.
Iar după ce am stabilit și am înscris în Statutul Uniunii Scriitorilor acest reper fundamental al identității noastre, a venit și revista, lansată cu mare bucurie, elan și chiar fast la Biblioteca Metropolitană București, sediul central, în ziua de 19 octombrie 2015, în fața tuturor membrilor filialei care ne-au onorat cu prezența – și n-au fost puțini la număr. Pe un ecran mare, a apărut primul număr al revistei noastre, o realizare cu totul specială. Lucrasem toată vara cu Victor Jalbă-Șoimaru la crearea unui site al Filialei București–Traduceri Literare a Uniunii Scriitorilor din România (cunoscută prin acronimul Fitralit), cu siglă și identitate proprii, cu rubrici distincte, precum „Comunicate“, „Colocvii“, „Contact“ etc., după care am integrat în toată această construcție virtuală rubrică, de fapt Revista noastră lunară, exclusiv online, pe care am înregistrat-o la Biblioteca Națională a României și am primit un ISSN pentru publicații online. Iar Victor Jalbă-Șoimaru – cel care vreme de șase ani s-a ocupat de introducerea materialelor realizate de colaboratorii noștri în spațiul virtual el revistei – a reușit, cu vremea, să îmbunătățească apariția ei în spațiul virtual.
Procesul de concepere nu a fost ușor. Una dintre membrele Colegiului de redacție inițial a insistat să avem în portofoliu echivalentul a trei reviste, propunere cu care ceilalți membri ai Colegiului nu au fost de acord, pentru că ar fi însemnat să amânăm cu câteva luni de zile apariția revistei, atât de așteptată de colegii și colegele de breaslă. Apariția revistei a venit deci în întâmpinarea propriilor așteptări ale tuturor traducătorilor literari.
Revista de traduceri literare a fost și rămâne singura revistă gândită și creată pentru mediul online de o entitate a Uniunii Scriitorilor din România.
Și l-am convins pe Sasha Meret, artist vizual de origine română din Statele Unite ale Americii, să ne ofere câteva dintre creațiile sale. Am vorbit și cu Prof. univ. dr. George Guțu – conducătorul lucrării mele de diplomă de la Catedra de germană a Facultății de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București –, rugându-l să ne ofere recenzia cenzurată la începutul anilor ’80 ai secolului trecut de Ioanichie Olteanu – redactorul-șef al Vieții românești de atunci –, pentru că nu era exclusiv laudativă la adresa traducerii bunului său prieten, Ștefan Augustin Doinaș, a tragediei Faust de Johann Wolfgang von Goethe. S-a dovedit astfel că nu numai Partidul Comunist Român practica cenzura – ce-i drept, din rațiuni ideologice –, ci și unii intelectuali, pentru care prietenia strânsă era mai importantă decât calitatea muncii lor intelectuale și chiar decât adevărul.
Colegele și colegii de breaslă îmi reproșau, la începuturi, că revista are greșeli, așa că l-am solicitat pe colegul nostru Alexandru Skultéty – unul dintre puținii redactori de elită pe care îi mai are țara noastră – să devină redactor al revistei noastre, moment din care calitatea apariției noastre editoriale s-a îmbunătățit simțitor, având în vedere că domnia sa este nu numai un redactor încercat și de calitate, dar și un intelectual care descoperă scăpări sau greșeli dincolo de regulile ortografice.
Revista de traduceri literare a fost și rămâne singura revistă gândită și creată pentru mediul online de o entitate a Uniunii Scriitorilor din România. Este o publicație care corespunde cu adevărat schimbărilor petrecute în lume privind modul de a citi revistele odată cu apariția internetului.
Am scos în evidență, luând cuvântul – în cadrul unui Colocviu al revistelor găzduit la Tea House („Casa Ceaiului“) de pe domeniul regal de la Săvârșin (vezi: https://www.fitralit.ro/31-05-2024-revista-de-cultura-tiparita-si-sau-virtuala/) – că există multe avantaje ale publicațiilor virtuale în raport cu cele tipărite. Din nefericire, interesul participanților pentru argumentele mele la colocviul sus-amintit a fost relativ scăzut, mai ales că – din păcate – nu există intenții serioase de a adapta publicațiile USR la ceea ce se cere în ziua de azi pe piața periodicelor, inclusiv a celor care au ca tematică literatura. În care o bună parte din lectura textelor o facem de pe ecranul a desktopului, a laptopului, a tabletei sau a telefonului mobil. Iar imensa majoritatea a materialelor – cu excepții puțin, dacă ne gândim la dl. academician Mihai Zamfir care a ratat revoluția mașinii de scris, ce să mai vorbim de computer – oricum le trimitem electronic revistelor care se încăpățânează să fie tipărite pe hârtie.
Revista de traduceri literare este o revistă multimedia
Revista noastră online beneficiază de texte ce pot fi bogat ilustrate, deopotrivă la începutul articolelor, cât și pe parcursul acestor, la sfârșitul lor putându-se adăuga un slide-show – adică o serie de fotografii legate de articol.
Mai mult, interviurile audio – pe care le-au realizat profesioniști de la Radio România Actualități, prin Mihaela Helmis, sau de la Radio România Cultural, prin Cristian Bleotu – cu traducători literari sau cu scriitori români și străini invitați la Colocviile de traduceri literare sau la alte dezbateri ale Fitralit – sunt introduse pe contul nostru de Sound Cloud (care este un portal folosit și de muzicieni, datorită calității sale aparte), creându-se, în felul acesta, o benefică legătură cu ascultătorii/cititorii: interviul poate fi și ascultat, fiind prezentat în revistă. Dau un alt exemplu. Am descoperit singurele două interviuri pe care Lucian Blaga le-a acordat Radio România Cluj în legătură cu traducerile sale: în 1954, după ce tălmăcise tragedia Faust de Johann Wolfgang von Goethe, și în 1957, după apariția volumului cu poezii a mari poeți: Din lirica universală. Am solicitat conducerii radioului permisiunea de a integra în revista noastră aceste două interviuri și cererea a fost aprobată. Iar unul dintre interviuri a fost ascultat de nu mai puțin de 2.500 de ori! Nicio revistă tipărită de USR n-ar fi putut să aibă o astfel de realizare. Noi am avut.
Mai mult, filmările – Colocviile de traduceri literare organizate de Fitralit sau Premiile Fitralit – sunt introduse în contul Fitralit pe youtube și apoi conexate la câte un articol al revistei noastre, astfel încât avem nu doar o prezență scrisă, fotografii, o prezență audio, ci și audio-video.
Așa că ne mândrim că revista noastră este, de fapt, o revistă multimedia, care răspunde așteptărilor și dorințelor oricărui intelectual din ziua de astăzi de a primi știrile, articolele și analizele care-l interesează în cât mai multe formate.
O revistă online este universală
O revistă online este cu adevărat universală: ea poate fi citită, ascultată, ascultată și vizualizată oriunde în lume. Este adevărat că, până acum, n-am ajuns la performanțe precum cele ale cotidianului american Washington Post (care apare online din anul 1996!), unde anumite articole sunt și citite de autori, iar la începutul materialelor se anunțându-se și câte minute durează lectura. O modalitate de a încuraja cititorul potențial să nu treacă articolul cu vederea.
Prin crearea acestor conturi pe platformele sus-menționate, nu este nevoie să ne încărcăm revista cu material excesiv, acesta fiind, implicit, externalizat. În acest fel, nu trebuie să cumpărăm tot timpul spațiu suplimentar pentru site-ul nostru: www.fitralit.ro.
Așa ar trebui să fie realizată orice revistă în secolul XXI – și aici mă gândesc și la cele nouă reviste ale Uniunii Scriitorilor din România, dar și la alte reviste din țară sau de aiurea, pentru a putea face față interesului crescut pentru o prezență multimedia a publicațiilor din ziua de astăzi. Sigur că acest lucru implică o schimbare în conceperea acestora. Și chiar a personalului care se ocupă de realizarea revistei. Lucru care poate să fie dureros. Dar putem oare să mai rămânem fixați într-o concepere a revistelor ca acum treizeci, patruzeci de ani? De atunci au și apărut două generații de cititori care, dacă revistele noastre sunt într-o stare de stază, îi ratează.
Există, ce-i drept, unele reviste, chiar ale USR, care au încercat câte ceva, la nivelul minimei rezistențe, și anume: își promovează în format .pdf publicația după un oarecare răstimp de la apariția ei pe hârtie. Asta nu înseamnă însă că sunt gândite și structurate pentru internet, pentru cititorul contemporan, internetul fiind cel mai popular mediu de promovare a acestui produs cultural, revista. Aici, trebuie să ai și fotografi, videografi și graficieni care să te ajute în realizarea revistei.
Trebuie să recunoaștem cu onestitate că spațiul virtual este cel care face legea astăzi, având în vedere nu numai faptul că anul 2017 a fost cel în care au apărut mai multe publicații online decât tipărite pe hârtie, ci și că modul de receptare a informației s-a schimbat în ultimii douăzeci de ani, de când și capacitatea de comunicare a internetului a sporit, diferitele dispozitive de receptare a internetului, de la desktop, laptop, tabletă și telefonul inteligent devenind incredibil de performante.
Revenind la Revista de traduceri literare, o mare realizare a fost colaborarea cu Adorian Tarla – care, inițial, ne filma profesionist Colocviile de traduceri literare și care de o vreme încoace se ocupă și de introducerea pe internet a numerelor revistei noastre. Filmările colocviilor, ale decernării premiilor le face cu talent și profesionalism, dând dovadă de o sensibilitate aparte, bunăoară, în surprinderea discuțiilor dinaintea începerii dezbaterilor noastre despre traducerea literară, nu numai a evenimentului în sine, măiestrie care a avut darul să personalizeze toate filmările pe care le-a imortalizat.
Au trecut zece ani de la momentul evocat în debutul acestui articol. Este timpul să ne gândim la viitor, la următorii zece ani, la cum putem să îmbunătățim revista, cum putem să mobilizăm mai mulți membri ai filialei, dar și colaboratori ai noștri să ne ofere articole de calitate privind munca traducătorului literar, traducerea efectivă a operelor de mare valoare din peisajul literar universal. Și – cum revista noastră nu face parte din cele finanțate de Ministerul Culturii – este important să găsim surse de finanțare pentru ca revista să nu se mai realizeze exclusiv din cotizațiile membrilor filialei și prin multă multă muncă voluntară.
La mulți ani, Revista de traduceri literare!
