Hexalog sau Cod de Bune Practici – Cele șase porunci ale „fair-pay-ului” în traducerea literară

5
328

conceput de CEATL – Consiliul European al Traducătorilor Literari

  1. Acordarea de licențe pentru drepturi

Acordarea de licențe pentru drepturi în vederea folosirii traducerii va fi limitată ca timp la un maxim de cinci ani. Va fi subiectul restricțiilor și duratei acordării de licențe pentru lucrarea originală. Fiecare drept de licență acordat trebuie să fie menționat în contract.

  1. Onorariu

Onorariul pentru lucrarea comandată trebuie să fie echitabil, dându-i posibilitatea traducătorului de a avea un trai decent și de a produce o traducere literară de bună calitate.

  1. Condiții de plată

La semnarea contractului, traducătorul va primi o plată în avans de cel puțin o treime din onorariu. Restul va fi plătit, cel mai târziu, la predarea traducerii.

  1. Obligația de a publica

Editorul trebuie să publice traducerea în perioada prevăzută în contract și nu mai târziu de doi ani după predarea manuscrisului.

  1. Împărțirea profitului

Traducătorul trebuie să primească o parte rezonabilă a profitului rezultat din exploatarea lucrării sale, îndiferent ce formă îmbracă, începând cu primul exemplar.

  1. Numele traducătorului

Ca autor al traducerii, traducătorul literar trebuie menționat, ori de câte ori autorul inițial este menționat.

5 COMENTARII

  1. @Peter Sragher: „da, există şi aceste cazuri, mai rare” – s-o credeți dumneavoastră că sînt rare, e plin de cazuri de traducători care dispar în ceață sau „rostogolesc” termenele de predare cu anii. Și e vorba de tot soiul de nume, de tot soiul de calibre. Așa cum tot soiul de nume de edituri, de tot soiul de calibre, calcă prin mocirlă și se infectează cu virusul țepuitei. E o problemă de structură mentală la noi, care face aproape inutil demersul „cernerii”. La noi aproape că nu te poți baza pe prestigiul unui nume, mergi la noroc și speri că n-o să-nceapă „ghinionul” cu tine.
    Sigur, comentariul ăsta negativist e lipsit de calități constructive, dar nici nu se voia constructiv, ci doar lămuritor. Pentru că am pornit de la chestiunea avansului oferit de edituri – și de ce nu e el o variantă viabilă în țara asta vag civilizată.

  2. @michael

    sau mai pe ţleau michael hăulică.

    un traducător literar nu trebuie să participe la investiţie. el nu este o firmă care tranzacţionează pe piaţă un produs, aşa cum este o editură. editura, prin contractul semnat, îşi asumă plata drepturilor de autor, drepturilor de traducere, tipărirea şi difuzarea cărţii. aşa este pretutindeni în lume.

    este o idee bună să ne aşezăm la masă, ca să discutăm. să vedem cât de plină va fi.

    da, traducătorul literar trebuie să fie pe copertă.

  3. @cartuse

    sau mai pe şleau ona frantz.

    da, există şi aceste cazuri, mai rare, dar să ne aducem aminte de o anume editură care nu a plătit zeci de traducători literari mult după ce aceşti au publicat cărţile. cazurile în care editurile nu se achită de obligaţiile ce le incumbă este mult mai des întâlnit.

    apoi, există totdeauna calea procesului pe care cei păgubiţi în raporturile cu acea editură l-au şi început.

    pe de altă parte, nu te mai uiţi şi tu prin târg cine e serios şi cine nu ?

  4. eu nu știu să existe undeva participare la profit fără participare și la investiție. dar poate traducătorii ar dori să fie plătiți în funcție de vînzări, ca autorii? sau, pînă la urmă, e bine așa cum e, traducătorii fiind totuși plătiți pentru munca lor, după cum au negociat? Punctul 2 iarăși e un soi de poezie: care o fi plata care să asigure un trai decent? salariul mediu pe economie e decent? și banii sînt la fel, indiferent dacă se traduce o pagină pe zi sau 20? am văzut și traduceri executate în regim de 20-30 de pagini pe zi. și nu vreau să-mi amintesc cum erau. așa cum sînt traducători care au luat țeapă din partea editorilor, sînt și editori păcăliți. cred că cele două categorii ar trebui să se așeze la o masă și să discute un cod pentru România. plecînd de la ăsta, dacă doriți. numai că editorii ar avea muuulte de obiectat. mie îmi pare corect ca numele traducătorului să fie pe copertă (și peste tot pe unde apare numele autorului), mi se pare corect ca traducătorul să-și ia banii integral pentru munca lui și să nu se găsească/inventeze tertipuri pentru a nu mai fi pătit etc. așa cum mi se pare corect ca și traducătorul să respecte contractul.

  5. Mai e de luat în discuție, la noi, și seriozitatea traducătorului. O editură autohtonă a încercat să introducă plata avansului. Specificat în contract, plătit, totul corect și pe față. După cîteva țepe cu traducători care au încasat avansul și n-au mai dat niciun semn, a renunțat. Cine i-ar putea învinui? Cine le-ar putea pretinde s-o ia de la capăt?

Lasă un răspuns