Opera unui laureat al Premiului Nobel pentru literatură, ca sa începem cu cea mai mare recunoaștere internațională de care se poate bucura un scriitor, dar și scrierile care au obținut diferite premii internaționale sau naționale de renume, filme recompensate cu statuete diverse (de la Ursul de la Berlin la Oscarul american), piese de teatru din patrimoniul cultural mondial… străbat meridiane și ajung la cititori sau/și spectatori datorită strădaniei unor truditori din lumea literelor, rămași totdeauna în plan secund, în spatele autorilor și/sau personajelor, prea puțin menționați, numiți, generic, traducători literari.
De cele mai multe ori, aceștia sînt absolvenți de studii superioare, cunosc minim 2-3 limbi străine și trudesc multe ore pentru a descifra subtilitățile de limbă ale autorilor pe care nu vor cu nici un chip să-i trădeze, pentru a da frazelor ritmul și muzicalitatea textului original, pentru a găsi, cum spunea Eminescu atît de frumos, „cuvîntul ce exprimă adevărul”. Uneori reușesc. Alteori eșuează. Eșecul este prompt sancționat; reușita este, uneori, premiată.
Puțină lume știe, însă, greutățile pe care le întîmpină traducătorul în contact cu societatea, respectiv organizațiile care-i comandă/încredințează traducerea, aflate în dubla poziție de furnizori (încredințează traducerea) și beneficiari (se bucură de rezultatul muncii traducătorului) în baza unui contract de prestări servicii, organele administrației de stat și, în ultimul rînd, cititorii sau spectatorii, în fond, beneficiarii finali cărora le este destinată această trudă.
După opinia noastră, sursa principală a necazurilor traducătorilor literari constă în faptul că această activitate nu există în COR (Clasificarea ocupațiilor din România) nici în 2016, nici în anii anteriori. „Clasificarea ocupațiilor din România” este un document care cuprinde, cel puțin teoretic, toate ocupațiile practicate în țara noastră și în baza căruia se întocmesc grile de salarizare, fișe de post… COR este împărțit în 9 grupe principale, din care prima este destinată definirii activității „membrilor corpului legislativ, ai executivului, înalți conducători ai administrației publice, conducători și funcționari superiori”, grupă pentru care nivelul de studii nu este precizat, a doua grupă cuprinde ocupațiile ce necesită pregătire superioară, iar celelalte șapte clasifică ocupațiile pentru care nivelul de pregătire este mediu sau postliceal.
Termenul de traducător se întîlnește atît într-o grupă ce necesită pregătire medie (liceală și/sau postliceală) cît și în una ce solicită pregătire superioară.
1. Traducătorul fără studii superioare, cod 343517, încadrat în grupa de bază 3435 „Alți specialiști asimilați din domeniul artistic și cultural” din cadrul grupei majore 3 „Tehnicieni și alți specialiști din domeniul tehnic”, subgrupa majoră 34 „Alți specialiști în domeniul juridic, social și cultural”, grupa minoră 343 „Alți specialiști în domeniul juridic, social și cultural” trebuie să fie capabil să servească clienții în restaurante sau magazine, să-i întîmpine, să le transmită informațiile solicitate și, desigur, să recepționeze mesajele clienților.[1] Conform acestei definiții este clar că el nu poate fi traducător literar.
2. Traducătorul cu studii superioare se regăsește în grupa de bază 2643 „Traducători, interpreți și alți lingviști” din grupa majoră 2 „Specialiști în diverse domenii de activitate”, subgrupa majoră 26 „Specialiști în domeniul juridic, social și cultural”, grupa minoră 264 „Autori, jurnaliști și lingviști”. În grupa de bază 2643 se regăsesc următoarele ocupații: filolog, interpret, interpret relații diplomatice, referent literar, traducător (cod 264306), translator, grafolog, revizor lingvist, terminolog, translator emisie, cercetător în lingvistică, asistent de cercetare în lingvistică, cercetător în filologie și asistent cercetare în filologie.[2] Aici ar trebui să se regăsească și traducătorul literar.
După cum bine se observă, ocupația de „traducător literar” nu figurează. Inexistența acestei activități în COR nu înseamnă că îndeletnicirea nu este practicată sau că nu este utilă factorilor interesați menționați deja: furnizor-beneficiar al traducerii literare, traducător, și public. Dar, acest minus legislativ îi poate pricinui traducătorului literar o mulțime de probleme, multe dintre ele legate chiar de contractul de colaborare. Acesta este întocmit de editură cu acordul unui jurist care știe foarte bine că în COR nu există nici un fel de precizare privind activitățile generale, contextul muncii etc. specifice traducătorului literar. Ca urmare, nici el nu trece nimic. Traducătorul nu știe și nici nu se gîndește că ar putea cere ceva în sprijinul muncii sale sau pentru o mai bună recunoaștere a efortului său. Ca să nu mai spunem că, în caz de litigii reieșite din nerespectarea clauzelor contractuale, editura fiind persoană juridică, ar fi reprezentată de jurist; în schimb, traducătorul ar trebui să se reprezinte singur și atunci… se străduiește să rezolve totul pe cale amiabilă. Mai mult, traducătorul poate fi bîntuit și de teama că, oricît de bună a fost traducerea pe care a realizat-o, dacă s-ar lupta în justiție pentru drepturile sale, s-ar putea ca editura să nu-i mai solicite colaborarea. Și dacă activitatea de traducător literar reprezintă baza venitului…
Chestiunea pe care am relevat-o poate fi rezolvată prin depunerea la ANC (Autoritatea Națională pentru Calificări) a unei solicitări de înscriere în Registrul Național al Calificărilor din învățămîntul superior a ocupației de „traducător literar”. Aceasta este analizată de ANC, avizată și supusă atenției Ministerului Educației și Cercetării Științifice. După publicarea Hotărîrii de Guvern în Monitorul Oficial, ocupația este înscrisă în COR. Întrebarea este dacă cel îndrituit să facă o astfel de cerere, respectiv una dintre facultățile de limbi străine care are în curricula universitară discipline de profil, se va înhăma la o astfel de acțiune.
Sincer, spre binele tinerilor traducători literari, sper să se găsească profesorii care să facă acest prim pas în statuarea ocupației de traducător literar.
pentru doamna maria bălaşa.
vă mulţumim pentru îndemnurile la o activitate mai susţinută de apărare a drepturilor traducătorilor literari.
trebuie să vă atrag atenţia. totuşi, că nu aţi citit ceea ce scriem în „Despre noi” pe acest website. adică cine suntem şi pe cine reprezentăm, şi anume exclusiv „traducătorii literari” şi nu alte categorii de traducători. şi conform statutului USR suntem „Filiala de Traduceri Literare” a USR. aşa că noţiunea de „traducători literari” se referă numai la traducătorii de opere beletristice.
este o eroare a echivala „traducerea literară” cu „traducerea literaturii de specialitate”, pentru că literatura de specialitate există şi în domeniul ştiinţei şi altor domenii care nu au nimic de a face cu activitatea şi interesele noastre.
Solicitarea trebuie făcută de traducători prin asociaţiile lor. Pentru alte profesii nu şcolile care i- au format au făcut solicitarea.
Cred că mai este de semnalat o nuanţă: traducător literar înseamnă şi traducător de literatură de specialitate ( ştiinţifică, tehnică, economică, medicală etc. ) . De aceea cred că USR împreună cu ArtLit şi alte asociaţii de profil ar trebui să facă o atare solicitare. De pildă nu există în COR nici traducătorul juridic/ autorizat. A existat, dar a fost scos cum câţiva ani.
Bun, e un pas ce trebuie făcut, dar: după ce se obţine asta, cu ce ne încălzeşte? Nu credeţi că trebuie o strategie mai amplă? Pe puncte şi cu termene de îndeplinire?
Universitatile si facultatile de limbi straine nu scot in mod automat specialisti traducatori literari, si nu au de ce sa se implice!
Demersul juridic trebuie facut de catre UNIUNEA SCRIITORILOR, fiind singura organizatie CARE OFERA ‘TRADUCATORULUI LITERAR’ TITLUL SI STATUTUL DE MEMBRU; NU ORICARUI TIP DE TRADUCATOR, ci in baza criteriului diferentiator ESENTIAL al activitatii noastre. Acest ‘titlu onorific’, deja existent, trebuie transformat in realitate juridica. Conducerea USR TREBUIE implicata in acest proces.