Dan Mircea Duță, Forța (de)formatoare a logos-ului în traducerea poeziei

|Atelierul traducătorului literar, Nr. 33-34 iulie-august 2018, Revista de Traduceri Literare

va fi cercetată de către noi, deopotrivă cu limitele vocabularului, precum și riscurile de a paria pe disponibilitatea expresivă a cuvântului (mai ales atunci când nu avem de ales).

Mircea Dan Duță

Mircea Dan Duță

Ca pasionat traducător de poezie, am pledat adesea cauza flexibilității ca atitudine și ca metodă a tălmăcitorului în abordarea transpunerii unui text – mai ales, a unuia poetic – dintr-o limbă în alta. Altfel spus – și nici pe parcursul rândurilor de față nu intenționez să mă dezic de acest principiu –, cred că nu există rețetă pentru abordarea unui poem în vederea traducerii. Iar variantele față de care manifest cel mai înalt grad de precauție, fără însă a le exclude în totalitate, sunt tălmăcirea ortodoxă, de dicționar („zi și tu pe românește ce-a zis ăla acolo-n limba lui, că doar d-aia ai învățat-o, nu mai pierde vremea cu interpretările și, la o adică, dacă te fluieră careva, poți să-l trimiți la original, să demonstrezi că n-ai inventat nimic”) și re-crearea (mai mult sau mai puțin „de la zero”) a textului în limba-țintă, atunci când elemente specifice dinafara ariei stricte a semanticului convențional traductibil (jocuri de cuvinte, ritm / rime exterioare sau interioare, metafore sau idiomuri complexe, elemente grafice pe care autorul le-a gândit drept indispensabile pentru înțelegerea textului, elemente de context, intertextualitate, citate directe sau indirecte, aluzii la realități culturale, sociale, politice sau istorice și la opere de artă necunoscute publicului vorbitor al limbii-țintă) fac imposibilă limitarea la dicționar și, într-o măsură însemnată, chiar contraproductivă utilizarea acestuia („zi-i acolo ceva pe românește, să sune din coadă, desenează ceva floricele prin text și aranjează-l în formă de romb, ca să semene cu originalul, și nu te mai chinui cu traducerea, că la halu-n care se exprimă autorul, nici ai lui n-au priceput nimic din ce zice”). Cârcotașii ar putea invoca lărgirea la extrem, poate chiar forțarea limitelor definițiilor autohtonizării, respectiv alienării / cosmopolitizării ca tehnici de abordare a tălmăcirii textului. Și nu s-ar putea nega un anumit grad de îndreptățire a unui atare reproș potențial: la urma urmei, fidelitatea ortodoxă a traducerii înseamnă a-l obliga pe cititor să se adapteze în exclusivitate modului de a gândi, de a se exprima și de a scrie al autorului în limba și în contextul culturii sale, așadar în termenii translatologiei, alienare / cosmopolitizare, în timp ce refacerea textului în limba-țintă, cu integrarea completă în spiritul acesteia și al culturii și mentalității cititorului vorbitor al acestei limbi, altfel spus adaptarea textului la capacitatea de înțelegere a acestuia (ceea ce nu trebuie neapărat să și fie ceva atât de rău precum le-ar putea suna unora) reprezintă aproape o definiție de dicționar a autohtonizării. În ciuda tuturor acestor comentarii și speculații, dintre care, așa cum arătam, unele pot reprezenta manifestări sau atitudini – justificat sau nu – critice, există situații când cele două opțiuni (în aparență) extreme de mai sus nu pot fi cu totul evitate. Acesta e motivul pentru care am ales pentru numărul curent al revistei și pentru ilustrarea („tezistă”, ar putea reproșa unii) a acestor considerații două autoare care, fiecare în felul ei, ne obligă să regândim din temelii conceptul de „traducere personalizată” și să căutăm soluții de a-l adapta unor situații cu adevărat specifice. Astfel, creația la limita experimentului a Mariei Feryna, una dintre cele mai originale și apreciate ale poeziei cehe contemporane, se caracterizează (printre multe altele) prin neobișnuita „stranietate” a expresiei chiar și în limba în care a fost scrisă, și aceasta atât la nivelul construcției stilistice, metaforele complexe, neașteptate și originale ale autoarei excluzând orice trimitere la un eventual déjà-vu sau raportarea la eventuale aspecte familiare, anterior cunoscute cititorului (și, riscând să mă repet, subliniez: cititorului care vorbește, gândește și citește în aceeași limbă în care scrie), cât și la nivelul lexicului în sine, lucrul cu cuvintele însemnând pentru Feryna mult mai mult decât combinarea acestora în propoziții și fraze, în cauză fiind puse adesea nu numai dimensiunile semantică, fonetică și chiar grafică ale cuvântului, ci și relațiile dintre acestea, raportul dintre semnificație și aspect, dintre „ce spune”, „ce este” și „cum arată” (doar în aparență) convenționala unitate lexicală, în ultimă instanță autoarea nesfiindu-se să interogheze, în sens și la nivel artistic, valabilitatea teoriilor saussuriene cu privire la arbitrariul conexiunii dintre semnificant și semnificat:

Jejich hovoryConvorbirile lor
cepeněly nohy
věty oddělovali mrkáním
a zaklínali tajným jazykem
z něhož dosud rozluštili jen
had, hadr, dráp, pád
tušili hrad, nenašli
pak už jenom psali
krs krs krs
(imperativ řinoucí se)
Ústavy pracně zkoumaly
mlčenou syntax jejich hovorů
chaos zvaný odbíjená s neurčitky
Po jednom zvláště překotném mlčení
zachytili trn
poslední indicia
která je měla odradit

naše slovesa nesmí být rozluštěna!

had, hadr, dráp, pád, trn, krs
že i trn by se ustrnul
picioarele au înțepenit
au separat propozițiile clipind
și au blestemat într-o limbă necunoscută
din care până acum au descifrat numai
năpârcă, cârpă, carp, card, cad
bănuiau că și țarc, dar nu s-a confirmat
pe urmă n-au mai făcut altceva decât să scrie
rinp, rinp, rinp
(imperativ scurgându-se)
Institutele au cercetat în mod laborios
sintaxa tăcută a convorbirilor lor
haosul numit volei cu formele verbale nedefinite
După o tăcere neobișnuit de grăbită
au înregistrat cuvântul spin
ultimul indiciu
menit să-i descurajeze

verbele noastre nu pot fi descifrate!

năpârcă, cârpă, carp, card, cad, spin, rinp
că până și spinul s-ar putea pietrifica

În aceste condiții, sarcina traducătorului este nu numai dificilă, ci și destul de ingrată, întrucât, așa cum anticipam, originalitatea stilistică, dar și de construcție a textului face imposibil rapelul la puncte de sprijin de natură culturală, intelectuală sau gnoseologică familiare cititorului străin (în cazul nostru, român), nerămânând decât varianta transpunerii mai mult sau mai puțin fidele (ce-i drept, sub condiția unei ireproșabile acurateți a tălmăcirii – desigur, cu excepția jocurilor de cuvinte

had, hadr, dráp, pád
(...)

krs krs krs
năpârcă, cârpă, carp, card, cad,
(...)

rinp, rinp, rinp),

și celelalte, „condamnate” din start, cel puțin în parte, la filtrul inevitabil al autohtonizării, întrucât traducerea fidelă șarpe, cârpă, gheară, cădere, spin nu ar fi avut nicio relevanță semantică în contextul poemului, având ca efect mai degrabă îndepărtarea cititorului român de semnificația textului decât revelarea acesteia), și lăsând în seama receptorului străin al operei literare în traducere interpretarea și înțelegerea acesteia, exact așa cum a procedat și autoarea față de cititorul ceh.

Voi încerca să argumentez și pe baza unui text care experimentează mai puțin la nivel lexical, păstrând însă, în aceeași măsură cu cel anterior, complexitatea structurii metaforelor și profunzimea conținutului ideatic și intelectual al acestora (bazat, în acest caz, pe o neașteptată paralelă între ideea „ieșirii din trup”, apropiată autoarei prin prisma orientării sale sexuale, și depășirea propriei condiții).

Vyprovodí aby zamkl
Za oknem
deset dvacet
plíce
Nejblíže paty

Špičkám nezamčeno
Îl conduce ca să încuie ușa
În spatele ferestrei
zece douăzeci
plămânii
Cel mai aproape sunt călcâiele

Pentru vârfuri nu este încuiat

În exemplul următor, autoarea, renunțând încă o dată la experimentul „pur” lexical, apelează în măsură mai mare pe cultura istorică a cititorilor săi, dar și pe capacitatea lor de a realiza analogii de natură antropologică și chiar general-umană:

Myš ze sebe nevypotíšȘoarecele din tine nu se elimină prin transpirație
Jediné – vdupané
vykusuje piští šikuje
perští lučištníci svými šípy
dokázali zastínit slunce
a teď v jejich čele
jediná malá mokrá myš
kluzká dokud nezaschne
jedině malá mokrá myš
umožní plně pochopit rozdíl
mezi koutem a pokojem
nemluvě o závěrečném
o nevyhnutelném splynutí
(o tom radši ani nemluvě)
Toată ziua tropotește
crâmpoțește chițăie mărșăluiește
arcașii persani întunecau soarele
cu săgețile lor
iar acum în fruntea lor
doar un șoarece mic și murat
alunecos până când i se va usca blana
doar un șoarece mic și murat
te poate ajuta să înțelegi complet diferența
dintre un colț și o cameră
ca să nu mai vorbim despre inevitabila
contopire finală
(despre asta mai bine să nici nu vorbim)

Sper ca aceste exemple să fie suficiente pentru a dovedi că, în condițiile de față, traducătorului nu-i rămâneau prea multe variante în afara alienării / cosmopolitizării, așadar a traducerii fidele la nivelul lexicului, renunțând la o eventuală „autohtonizare” a semnificațiilor.

Cu o situație aproape diametral opusă avem a face în cazul autoarei poloneze Weronika M. Lewandowska, în a cărei creație un rol important îl joacă rima, ritmul interior, muzicalitatea și aliterația. Din acest motiv, am considerat necesar ca aceste elemente să fie păstrate și în limba română, riscând să sacrificăm uneori o corespondență semantică desăvârșită – de tip „dicționar”, de tip „unu la unu” – între textul original și traducerea în limba română, pentru a face loc în măsură suficientă și elementului de ritm și muzicalitate, fără de care textul s-ar fi transformat în cu totul altceva. (Desigur, nu am făcut rabat de la aspectul semantic, urmând ca elementele de sens „pierdute” pe parcurs în favoarea celor de formă să fie recuperate undeva pe parcurs, dar nu neapărat la locul pe care îl ocupau în original.) Înainte de a trece la argumentări pe baza textelor, trebuie însă menționat fără echivoc că un aspect esențial în anatomia creației artistice a Weronikăi Lewandowska este reprezentat de interpretarea profund personală a textelor chiar de către autoare: un spectacol la limita dintre recitare propriu-zisă, muzică, spoken word și slam poetry, personalizată însă prin însemnătatea deosebită pe care o are în cadrul întregului complex artistic componenta lexical-semantică, textul, cuvântul. În lipsa acestei dimensiuni, opera artistică ar fi incompletă, în aceeași măsură în care ar fi privată de ritmul interior, componenta muzicală sau aliterativă. Din acest motiv, transpunerea într-o limbă străină, de o dificultate comparabilă celei aferente traducerii creației Mariei Feryna, dar de o natură diferită, nu s-a redus la re-crearea textului în limba română, ci a presupus regândirea sa pe baza originalului, în care au fost inserate elemente de ritm, aliterație, rimă interioară și exterioară, specifice limbii române, redistribuind elementele de natură semantică, în încercarea de a renunța la mai puține dintre ele și de a afecta în cât mai mică măsură forma originală a operei, înțeleasă în complexitatea factorilor care o definesc.

Weronika Lewandowska

Weronika Lewandowska

Vom exemplifica prin poezia Weronikăi Lewandowska:

nocnoapte
noc
koc
świerszcze jeszcze
nie mieszczę się
w mieście

duszne mokre jest powietrze
uciekam ściekam po skórze
po wodę
łyk łyk łyk
kosmyk moich włosów w twoich ustach

noc koc splot naszych ciał
samolot spadający meteor

zboża łoża nas noszą
kołyszą
unoszą ponoszą i jesteś
w moich objęciach
ujęciach

bez pojęcia dla tych
którzy nie spróbowali
uchwycić w oku dali
oddali
oddali ich krótkowzroczność
lekkonośność nas wsysa
lekkonośność nas wsysa
wysyła daleko

i jeszcze swierszcze
noc noc noc
koc koc
nic nas nie trzyma
wszystko nas unosi
ponosi ponosi dotyk
kosmyk moich włosów w twoich ustach

czas ustał
ustał na ustach
w długim pocałunku
trunku moim trunku
trunku moim trunku

winnym tylko słodyczy
winnym słodkim półwytrawnym
sprawnym gestem mnie łapiesz
gdy potykam się po drodze
boso
roso mnie orzeźwiasz
otrzeźwiasz jak światło w oknie domu
nikomu ani słowa
nie jestem na to jeszcze gotowa

przemykamy na górę
chmurę mam w sobie
opadam na podłogę
opadam na niego
opadam na niebo
opadam opadam nieopodal
dali co to zaczęła
poczęła nas
popchnęła mnie do
ciebie

noc koc
noc i jeszcze świerszcze szeleszczą
ciszą


opuszczam się na jedną noc
opuszczam się na koc
opuszczam się samą na jedną podróż
wzdłuż i wszerz ciebie

noc
noc noc noc noc
bliska
końca
noc

świt
świst
świst

noc
dzień dźwoni
dzień dzień dzień
dzień dzień dzień
dzień dzień dzień
dzień/noc
dzień/noc
dzień/noc
dzień
noapte cearșaf fără șoapte
și pe deasupra greieri
locul nu-mi găsesc
în oraș
e grotesc

aer jilav îmbâcsit mirosuri grele
fug curg pe propria mea piele
apă aș vrea
gâl gâl gâl
un mic smoc cosmic
din părul meu în gura ta

noapte cearșaf trupurile noastre ghem coapte
avion meteror în cădere

pat neadunat ne-a purtat
ne-a legănat
ne ține ne susține bine minune
ești în îmbrățișările mele
nebune

aceia
ce n-au încercat
cu ochiul distanța a o prinde
a o cuprinde n-au cuprins ideea
ca pe un orb
vederea scurtă și a minții ușurătatea
ne absorb
ne alungă departe

și pe deasupra greieri
noapte noapte noapte
cearșaf cearșaf fără șoapte
nimic nu ne reține nu ne ține nu ne susține
totul ne ia pe sus ne poartă ca pe o taină
ne poartă ca pe-o haină ca pe atingerea grea
a unui mic smoc cosmic din părul meu
în gura ta

timpul s-a oprit
împotmolit între două guri
într-un sărut nesfârșit
tu cea mai dulce dintre băuturi
licoare ce mă-mbeți necontenit

vin vinovat doar de propria-ți dulceață
vin dulce demisec ce știi prea bine
c-un gest la locul lui a mă susține
desculță când mă poticnesc
în cale
îmi dai puteri dintr-ale tale
dulceața ta mă luminase precum pe geamul
unei case
niciun cuvânt sunt mută ca o stâncă
pentru-a vorbi nu-s pregătită încă

în văzduh ne-om muta
am nori în toată ființa mea
voi cădea la podea
pe el voi cădea
pe cer voi cădea
nu departe voi cădea voi cădea
la depărtarea de-unde totul a-nceput
ea ne-a născut ne-a conceput
și m-a-mpins
spre-mbrățișarea ta

noapte pătură fără șoapte
noapte cu jind și pe deasupra greieri tăcerea
foșnind


mă voi abandona pentru o noapte
mă voi abandona pe pătura fără de șoapte
mă voi abandona atâta cât
îmi va dura călătoria de-a lungul și de-a latul tău – atât

noapte
noapte noapte noapte noapte
ce vei sfârși
curând fără de șoapte
noapte

răsărit
va foșni
a foșnit

noapte
zi ziua sună
zi ziuă zi
zi ziuă zi
zi zi zi
zi / noapte
zi / noapte
zi / noapte
zi

Ne vom mărgini la a explica prelucrarea primelor versuri în traducere românească:

Pentru menținerea muzicalității și crearea unui ritm interior specific limbii române, am adăugat șoapte, și pe deasupra și e grotesc, fără a sacrifica nimic din elementele semantice sau de conținut care construiesc contextul „narativ” al fragmentului.

Așadar, pe baza exemplelor furnizate de opera acestor două autoare, cred că putem trage concluzia că o formă de flexibilitate în abordarea traducerii unui text este și disponibilitatea de a apela, la nevoie, și la elemente care țin de „extremitatea” spectrului melodic, incluzând aici forme mai „radicale” de alienare / cosmopolitizare, respectiv autohtonizare.

Share this Post:

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.