Ars Est Celare Artem. În jurul unei traduceri din François Villon

0
36

Pentru numărul – de inspirație enologică – din luna martie 2018 al Revistei online a Filialei București de Traduceri Literare a U.S.R., am selectat, la sugestia domnului Peter Sragher, o lucrare în această cheie din creația lui François Villon. Am optat pentru balada a XXI-a: Balade joyeuse des taverniers „Balada veselă a crâșmarilor“.

Alexandru Skultéty
Alexandru Skultéty

Formată din patru strofe: trei a câte douăsprezece versuri, iar a patra – închinarea – de patru versuri, această balada stă, desigur, sub semnul limbii franceze medievale și al realiilor de veac XV.

Cea mai importantă provocare căreia a trebuit să-i fac față a fost de nivel lexical. Pe lângă grija de a nu mă „rătăci“ printre grafiile inconstante (bisagüe/bisaguë, branc/bran/brand, briguan/brigand, brusler/bruller, cueur/cuer, dard/dart, descirer/deschirer, espieu/epieu, [feu] gregoys/gregeois, guisarme/gisarme, saqueboute/saquebote, truye/truie etc.) pe care le conține lucrarea în comparație cu dicționarele de specialitate consultate (reminiscențe nestăpânite, atunci, pe deplin ale vechilor etimologii) sau printre grafiile la care s-a renunțat în decursul secolelor (gecter > jeter, Turcquois > turc etc.), mai trebuie amintit, desigur, și tezaurul de semantisme specifice sfârșitului de Ev Mediu, unde am putut constata – cum e și firesc la distanță de o jumătate de mileniu – deplasări de sens față de franceza actuală (ex.: robe „haine bărbătești“).

Există, de asemenea, în text o sintagmă ce revine de patru ori – leurs corps – și care are un statut aparte: corps sau corps humain are, în franceza medievală, valoarea unui fel de pronume personal (son corps = el; vostre corps = voi; leurs corps = ei – etc.).

„Mi-am scos cuvintele“, asemenea școlarilor de pe vremuri, „scotocind“, pentru fiecare termen în parte, în vederea găsirii sensului potrivit, prin toate dicționarele pe care le-am avut la dispoziție: în primul rând, Algirdas Julien Greimas, Dictionnaire de l’ancien français. Le Moyen Âge, Larousse, 1994; A. J. Greimas și Teresa Mary Keane, Dictionnaire du moyen français. La Renaissance, Larousse, 1992. Am consultat, de asemenea, internetul (site-ul Lexilogos), unde există numeroase dicționare mai vechi și mai noi de limbă franceză veche. Uneori, dicționarele înseși se contrazic în privința unor termeni sau – unele – nu oferă toate sensurile (asserrer „a încercui“, „a împresura“ în Dictionnaire de l’ancien français. La Renaissance; aici însă: „a zdrobi [un membru]“).

Dintre toate aceste dificultăți, cel mai complicat a fost să redau „în traducere“ termeni pentru care nu există corespondent în limba română: este vorba despre câteva denumiri de arme medievale (ex.: faussart „armă asemănătoare unei seceri cu coadă lungă“; saqueboute / saquebote – lance prevăzută cu un cârlig cu vârf [folosit la doborârea de pe șa a unui călăreț]). Ce e de făcut, în acest caz? Am căutat, în limba română, denumirile unor arme sau instrumente măcar asemănătoare ca înfățișare sau ca funcție. Am făcut acest lucru cu inima oarecum împăcată, Balada nefiind, ca mesaj, un text științific, ci un înveselitor „blestem“ medieval de atmosferă, adresat de poet „crâșmarilor ce toarnă apă-n vin“, vers-laitmotiv cu care se și încheie fiecare dintre strofe.

XXI. BALLADE JOYEUSE DES TAVERNIERSXXI. BALADA VESELĂ A CRÂȘMARILOR
D’ung gect de dart, d’une lance asserée,

D’ung grant faussart, d’une grosse massue,

D’une guisarme, d’une flèche ferrée,

D’ung bracquemart, d’une hache esmolue,

D’ung grand penart et d’une bisagüe,

D’ung fort espieu et d’une saqueboute ;

De maulx briguans puissent trouver tel route

Que tous leurs corps fussent mis par morceaulx,

Le cueur fendu, desciré par monceaulx,

Le col couppé d’ung bon branc acherin,

Descirez soient de truye et de pourceaulx

Les taverniers qui brouillent nostre vin.

D’ung arc turcquois, d’une espée affilée

Ayent les paillars la brouaille cousue,

De feu gregoys la perrucque bruslée,

Et par tempeste la cervelle espandue,

Au grand gibet leur charongne pendue,

Et briefvement puissent mourir de goutte,

Ou je requiers et pry que l’on leur boute

Parmy leur corps force d’ardans barreaulx ;

Vifs escorchez des mains de dix bourreaulx,

Et puis bouillir en huille le matin,

Desmembrez soient à quatre grans chevaux,

Les taverniers qui brouillent nostre vin.

D’un gros canon la tête escarbouillée

Et de tonnerre acablez en la rue

Soient tous leurs corps, et leur chair dessirée,

De gros mastins bien garnye et pourvue,

De forz esclers puissent perdre la veue,

Neige et gresil tousjours sur eux degoutte,

Avecques ce ilz aient la pluye toute

Sans que sur eux ayent robbes ne manteaulx,

Leurs corps trenchez de dagues et couteaulx,

Et puis traisnez jusques en l’eau du Rin ;

Desrompuz soient à quatre-vingts marteaulx

Les taverniers qui brouillent nostre vin.

Prince, de Dieu soient maulditz leurs boyaulx,

Et crever puissent par force de venin

Ces faulx larrons, maulditz et desloyaulx,

Les taverniers qui brouillent nostre vin.
C-o suliță, ba și cu o lance,

C-o fuște lungă, c-o bâtă groasă,

C-o spadă, o săgeată ce străpunge,

Cu sabia, c-o bardă rea, setoasă,

C-un cuțitoi – și-alt’ cu tăișuri două,

C-o trainică țepușă și hangere:

Borfași haini mai pot găsi cu cale

Pe toți mărunt să-i toace, că-s mișei,

Inima le-o hăcuiască – după obicei.

Hrană le fie la scroafă și purcei,

Oțelul sabiei – la gât! Și-amin

Crâșmarilor ce toarnă apă-n vin!

Turcescul arc și spada ascuțită

Străpunge-le-ar scârnavilor burtoiul,

Obuzu-incendiar le stea în chică,

Creierul – pe jos la orice-ncăierare,

Stârv s-atârne toți – de spânzurătoare.

De gută, în scurt timp, să-și deie duhul,

Ba cer și stăruiesc cu tot năduful:

Țepe-nroșite vârî-li-s-ar în trup,

Gâzi – zece – de viu să-i jupuiască-n grup,

Fiarbă-i în ulei apoi în zori, deplin,

Vină cai mari, de-ăia care-n patru-i rup

Pe crâșmarii ce ne toarnă apă-n vin.

De-un tun grozav zobiți la scăfârlie,

Loviți de trăznet nemilos pe stradă

Să fie toți, iar trupul sfâșiat le fie

De câini cercați și talentoși în hoardă.

Și de la fulger văzul să și-l piardă,

Nea, grindini necurmat le pice-n cap,

Ba și ploi: putrede ploi – cât încap,

N-aibă țoale, manta – golași să fie,

Toți sfârtecați de pumnale, șurìe,

Târâți apoi hăt, cu toții,-n râul Rin;

Ciocane-optzeci toca-i-ar cu mânie

Pe crâșmarii ce toarnă apă-n vin.

Blestemul, prințe, de la zeu le fie:

Crăpa-le-ar mațele de-atât venin

Ăstor pungași nelegiuiți, haini

De crâșmari care ne toarnă apă-n vin.

Lasă un răspuns