Inițial, am început să traduc pentru a putea împărtăși cu ceilalți cititori cele lecturile mele: comorile descoperite în cultura greacă pentru cititorii români, sau ceea ce socotesc eu minunat din cultura noastră, pentru cititorii greci.
Consider, ca și David Connolly de altfel, actul de traducere o lectură unică și fac parte dintre traducătorii care au îndrăzneala să traducă fără a avea vreun contact cu scriitorul, dar, atunci când mi se oferă ocazia, discut și cu scriitorii pe care îi traduc – despre anumite puncte pe care eu le consider dificultăți pentru traducere. Și asta, pentru că am convingerea că traducătorul este un mijlocitor între culturi, un intermediar, care prezintă propria lectură, dar trebuie să dea cititorului străin acces și la toate celelalte posibile lecturi ale operei respective. Vreau să spun că traduc de fapt în funcție de scriitor/poet și de poezia tradusă, rămânând credincioasă, după caz, fie poetului, fie cititorului.
Era imposibil să nu întâlnesc și să nu mă impresioneze poezia poetei Kiki Dimoula din Grecia. O fiinäü distinsă și foarte premiată (propusă de două ori la Premiul Nobel), tradusă în nenumărate limbi străine, aparținând celei de-a doua generații de după război, Kiki Dimoula se bucură de mare trecere la publicul cititor, în ciuda complexității poeziei sale.
Kiki Dimoula a publicat numeroase cărți de poezie, dintre care amintim: Έρεβος (Erebus), , 1956,1990; Ερήμην (In absentia), Atena, 1958, 1990; Επί τα ίχνη (Urme), Atena,1963, 1989; Το λίγο του κόσμου (Puținul lumii), Atena, 1971, 1983, 1990 și Το τελευταίο σώμα μου (Ultimul meu corp), Atena, 1981, 1989. Membră a Academiei din Grecia. A primit mai multe distincții, premii și titluri în Grecia. Este prima femeia care a fost inclusă în prestigioasa colecție de poezie a editurii franceze Gallimard (vezi și http://www.poetryinternationalweb.net/pi/site/poet/item/2455/20/Kiki-Dimoula ).
În cele ce urmează, vă voi prezenta o serie de dificultăți în traducerea operei poetice a lui Kiki Dimoula; ea face cu limba greacă lucruri pe care nici un alt poet nu a îndrăznit să le facă. Schimbă părți din cuvânt, transformă epitetele în verbe și substantivele, în adverbe. Libertățile luate în legătură cu limba au fost denumite de poetul Tasos Roussos un „suprarealism de gramatică și sintaxă.” Una dintre metaforele excepționale ale poeziei ei este tocmai gramatica greacă în sine (printre titluri ei se numără „Pluralul” și „Disjunctivul sau”). Amestecă părți de vorbire, conjugări și declinări (greacă modernă a pierdut infinitivul, dar asta nu o oprește pe doamna Dimoula să îl utilizeze), folosește genuri gramaticale încrucișate și exploatează formalitatea pluralului și familiaritatea singularului. De asemenea, găsește o mare plăcere în jocuri de cuvinte. Folosește juxtapunerea cuvintelor opuse sau omonime, neglijența intenționată în sintaxă și repetările.
Spune Kiki Dimoula despre poezia ei: „Da, depind de cuvinte, desigur le respect, pentru că sunt patria patriei noastre, am respect și pentru vârsta lor, care este de atât de multe secole, și pentru că numai ele cunosc codul prin care se deschide vistieria limbii.” (Nea Efthini, nr 24/2014)
Dar poate cea mai mare calitate a versului ei este colajul registrelor lingvistice. Kiki Dimoula face în mod constant schimburi între, pe de o parte, o limbă contemporană vernaculară voioasă, presărată cu argou și jargon publicitar, și, pe de altă parte, katharevousa, o limbă pseudo-arhaică „purificată”, care a fost, până la sfârșitul anilor 1970, limba greacă a birocrației, educației formale și a ziarelor. De asemenea se folosește de fraze grecești antice și de jargoane, dar și de citate liturgice: pentru ea, toate straturile de limbaj coexistă. Dimoula însăși și-a descris arta proprie ca fiind una de ștergere și scădere, și există ceva de palimpsest în modul în care cuvintele din diferite perioade țâșnesc dintr-o dată pe suprafața contemporană a poeziilor ei.
Poezia este benefică, miraculos, pentru cel care o practică și doar pe durata practicării, pentru că doar atunci îl alungă din propriul trup și îl fixează într-o plutire de unde acesta urmărește, ca într-o sală de operații, moartea provizorie a propriei micimi. (Kiki Dimoula)
| FOTOGRAFIE DIN 1948 | ΦΩΤΟΓΡΑΦΙΑ 1948 |
|---|---|
| Țin într-o mână o floare, probabil. Bizar. Pare că prin viața mea a trecut o grădină cândva. În cealaltă mână țin o piatră. Cu grație și vanitate Indiciu niciunul că aș fi avertizată de falsificări, degust ocrotirea. Pare că prin viața mea a trecut ignoranța cândva. Zâmbesc. Curbura zâmbetului, concava acestei dispoziții afective, seamănă cu un arc bine întins, gata să tragă. Pare că prin viața mea a trecut o țintă cândva. Ca și vocația de a învinge. Privirea adâncită în păcatul originar: fructul interzis al speranței îl gustă. Pare că prin viața mea a trecut credința cândva. Umbra mea, un joc al soarelui doar. Poartă uniforma ezitării. Nu a ajuns încă să fie tovarășa mea sau o delatoare. Pare că prin viața mea a trecut suficiența cândva. Tu nu ești vizibil. Dar ca să existe un abis în peisaj, să stau pe marginea lui ținând o floare și zâmbind, înseamnă că ești pe cale să vii. Pare că prin viața mea, viață, ai trecut cândva. | Κρατῶ λουλούδι μᾶλλον. Παράξενο. Φαίνεται ἀπο τὴ ζωή μου πέρασε κῆπος κάποτε. Στὸ ἄλλο χέρι κρατῶ πέτρα. Μὲ χάρη καὶ ἔπαρση. Ὑπόνοια καμιὰ ὅτι προειδοποιοῦμαι για ἀλλοιώσεις, προγεύομαι ἄμυνες. Φαίνεται ἀπο τὴ ζωή μου πέρασε ἄγνοια κάποτε. Χαμογελῶ. Ἡ καμπύλη τοῦ χαμόγελου, τὸ κοῖλο αὐτῆς τῆς διαθέσεως, μοιάζει μὲ τόξο καλὰ τεντωμένο, ἕτοιμο. Φαίνεται ἀπο τὴ ζωή μου πέρασε στόχος κάποτε. Καὶ προδιάθεση νίκης. Τὸ βλέμμα βυθισμένο στὸ προπατορικὸ ἁμάρτημα: τὸν ἀπαγορευμένο καρπὸ τῆς προσδοκίας γεύεται. Φαίνεται ἀπο τὴ ζωή μου πέρασε πίστη κάποτε. Ἡ σκιά μου, παιχνίδι τοῦ ἥλιου μόνο. Φοράει στολὴ δισταγμοῦ. Δὲν ἔχει ἀκόμα προφθάσει νὰ εἶναι σύντροφός μου ἢ καταδότης. Φαίνεται ἀπο τὴ ζωή μου πέρασε ἐπάρκεια κάποτε. Σὺ δὲν φαίνεσαι. Ὅμως γιὰ νὰ ὑπάρχει γκρεμὸς στὸ τοπίο, γιὰ νά έχω σταθεῖ στὴν ἄκρη του κρατώντας λουλούδι καὶ χαμογελώντας, θὰ πεῖ πὼς ὅπου νά ‘ναι ἔρχεσαι. Φαίνεται ἀπο τὴ ζωή μου ζωὴ πέρασες κάποτε. |
| SCRISOARE | ΓΡΑΜΜΑ |
|---|---|
| Poștașul, Târându-mi cu pașii lui speranța și azi mi-a adus un plic, în el cu tăcerea ta. Numele meu - scris pe el cu uitare. Adresa mea, un drum inexistent. Dar poștașul l-a aflat retras în forma mea, privind ferestrele care se aplecau cu mine, citindu-mi mâinile care plămădeau deja un răspuns. Îl voi deschide răbduriu și cu melancolie voi stârni cele nescrise de tine. Și mâine o să-ți răspund trimițându-ți o fotografie de-a mea. La rever voi avea trifoi rupt, pe piept, săpat, medalionul prăbușirii. Și la urechi o să-mi atârn - închipuie-ți!- tăcerea ta. | Ὁ ταχυδρόμος, σέρνοντας στὰ βήματά του τὴν ἐλπίδα μου μοῦ ῾φερε καὶ σήμερα ἕνα φάκελο μὲ τὴ σιωπή σου. Τὸ ὄνομά μου γραμμένο ἀπ᾿ ἔξω μὲ λήθη. Ἡ διεύθυνσή μου ἕνας ἀνύπαρκτος δρόμος. Ὅμως ὁ ταχυδρόμος τὸν βρῆκε ἀποσυρμένο στὴ μορφή μου, κοιτώντας τὰ παράθυρα ποὺ ἔσκυβαν μαζί μου, διαβάζοντας τὰ χέρια μου ποὺ ἔπλαθαν κιόλας μιὰ ἀπάντηση. Θὰ τὸν ἀνοίξω μὲ τὴν καρτερία μου καὶ θὰ ξεσηκώσω μὲ τὴ μελαγχολία μου τ᾿ ἄγραφά σου. Κι αὔριο θὰ σοῦ ἀπαντήσω στέλνοντάς σου μιὰ φωτογραφία μου. Στὸ πέτο θὰ ἔχω σπασμένα τριφύλλια, στὸ στῆθος σκαμμένο τὸ μενταγιὸν τῆς συντριβῆς. Καὶ στ᾿ αὐτιά μου θὰ κρεμάσω-συλλογίσου- τὴ σιωπή σου. |
| PLAGIATOAREA NEOBRĂZATĂ | Η ΘΡΑΣΕΙΑ ΛΟΓΟΚΛΟΠΟΣ |
|---|---|
| În cele din urmă, din implacabilul război civil dintre „exist” și „încetez să fiu”, dintre „vorbesc” și „redusă la tăcere”, câștigătoare este doar celebra aceea corespondentă de război scriitura. Plagiatoare neobrăzată și profană, copiază și pe “vorbesc” și pe „am încetat să exist”, abil falsificat în perpetuez, pe a hârtiei reticentă ureche. | Τελικὰ ἀπ’ τὸν ἀσίγαστο ἐμφύλιο πόλεμο μεταξὺ τοῦ ὑπάρχω καὶ τοῦ παύω τοῦ μιλῶ καὶ τοῦ σώπασα ἡ μόνη κερδισμένη εἶναι ἡ διάσημη ἐκείνη πολεμικὴ ἀνταποκρίτρια ἡ γραφή. Θρασύτατη λογοκλόπος ἀνίερη ἀντιγράφει καὶ τὸ μιλῶ καὶ τὸ σώπασα νὰ ὑπάρχω ἐπιδέξια παραποιημένο σὲ διαρκῶ στοῦ χαρτιοῦ τὸ ἐχέμυθο αὐτί. |
