Poema eminesciană Memento mori, alcătuită din 217 sextine trohaice şi 1302 versuri, este, prin volumul în curs de apariţie la Editura Eikon – al doilea din integrala poetică eminesciană în limba engleză, după cel al sonetelor, apărut în ianuarie 2025 –, la prima traducere integrală în limba engleză. Singura secţiune tradusă anterior în engleză a fost Egipetul, de cincisprezece strofe, aparţinând lui Corneliu M. Popescu. Egipetul este şi singurul fragment publicat de Eminescu în timpul vieţii, celelalte părţi – reprezentând 93% din lucrare – rămânând în manuscris.
În afară de Memento mori (latinescul pentru „Aminteşte-ţi că vei muri“) şi Panorama deşertăciunilor, poetul a mai avut în vedere titlurile Tempora mutantur, Vanitas vanitatum omnia vanitas, Skepsis, Cugetări. La „Junimea“, poemul a fost cunoscut sub titlul Diorama, Eminescu citind într-o şedinţă din 1 septembrie 1872 fragmentele Egipetul şi începutul Evului de mijloc.
Multipli comentatori, printre care Zoe Dumitrescu-Buşulenga şi Alexandru Piru, au văzut în vastul poem o desfăşurare istorică precum cea din La Légende des siècles („Legenda secolelor“) de Victor Hugo, dar alţii – precum Şerban Cioculescu, Christian Crăciun – au constatat diferenţe fundamentale între aceste lucrări şi nu consideră analogia potrivită. Consider că cei din urmă au dreptate. Remarcabilul studiu al domnului Crăciun, intitulat Ucronia eminesciană, foloseşte drept cheie hermeneutică conceptul de Mundus Imaginalis al filozofului francez Henry Corbin şi relevă semnificaţiile de adâncime ale poemei, punând-o totodată în legătură cu gândirea eminesciană de ansamblu. Desfăşurarea corsi e ricorsi a evenimentelor nu este istorică, ne spune dl Crăciun, ci imaginală: „Substanţa poemului este funcţionalitatea imaginarului în istorie, capacitatea funcţiei imaginative active de a cuprinde curgerea timpului şi sensul (bănuit) al acesteia sau cel evident spre moarte. Sau (re)construirea «mito-cosmosului», după formula excepţională a lui Jean Borella. Nu suntem într-o istorie a lumii, ci într-o istorie a minţii umane, care o reflectă şi o înţelege într-un corpus structurat de imagini care se numeşte MIT. Că în mitul eminescian se proiectează angoasele unui suflet bântuit deopotrivă de frumuseţea lumii şi de seducţia insistentă a morţii este o evidenţă. Îngerul cu aripi negre şi chipul frumos pluteşte peste toată poezia aceasta, neaflată în nici un moment în pericol de uitare a fatidicului memento.“
Poema se constituie din următoarele tablouri: introducere, Babilon, Egipet, Iudeea, Grecia, Roma, raiul dacic, războiul Roma–Dacia, blestemul lui Decebal, împlinirea blestemului, miazănoaptea şi prăbuşirea Imperiului roman, Bastilia şi Napoleon, încheiere. Cele mai semnificative secvenţe sunt considerate a fi preambulul, raiul dacic, războiul daco–roman, blestemul lui Decebal, şi interogaţia finală, cvasi-psalmică („Cine eşti?“), ce este menită să rămână fără răspuns. Încadrarea simetrică a poemei în interiorul temei visului este de mare importanţă în interpretarea ei şi pentru înţelegerea deosebitei coerenţe a acestei lucrări (de tinereţe!), tehnic rămasă nefinalizată.
Schema de rimă este, pe tot parcursul, AABCCB. Aceasta este menţinută în traducere. (În puţine locuri rimele sunt aproximative, dar asemenea situaţii găsim şi la Eminescu.) Măsura la Eminescu este, în cadrul fiecărei sextine, de 16–16–15–16–16–15 silabe. Aceasta nu se poate păstra în traducere, dar mi-am propus să menţin un număr de silabe între 12/13 (rareori 12, ca regulă 13) şi 16 pentru fiecare vers. Pentru scopul comparaţiei, Popescu foloseşte între 13 și 23 silabe per vers, stând mult în zona de aproximativ 20 şi atingând 23 de silabe pentru ultimul vers din strofa 23, unde a diluat mult sensul noţional aflat la Eminescu:
Unei ginţi, ce fără viaţă-ngreuia pământul stors.
Thus hiding the shame of a people defiled, of an era of darkness in time that is past.
La mine:
For a people of no force burdening a world defiled.
Unele dificultăţi ţin de stabilirea cu exactitate a sensului, întrucât există unele ambiguităţi în textul originar. Am văzut un posibil dublu sens în „basmele copile cresc“ din chiar prima strofă a preambulului: „basmele acompaniază copilele crescânde“ sau „basmele mici/tinere se amplifică“. Din fericire, chestiunea este lămurită de eminescologie (e.g. Tudor Vianu, în Despre stil şi artă literară, unde îl menţionează pe acest „copile“ ca adjectiv) şi ne ajută şi apariţia lui „copile“ ca epitet în strofa 210 din Memento mori:
Spune-o veste cum că-n ţara unde fug a lumii zile
Să trăiască mai departe, strălucite și copile,
Într-a nopţilor grădine stele cresc în loc de flori;
Poate merită să fac o precizare despre substantivul icoană, care apare frecvent în opera eminesciană şi are trei apariţii în cadrul acestei poeme: sensul este de imagine. L-am tradus, în toate cazurile, în forma icon, care este admisă în engleză ca însemnând imagine, reprezentare. (O confirmare a acestui sens se află şi în existenţa substantivelor iconolatry, iconography.) Iată apariţiile acestui substantiv, cu traducerea mea:
Strofa 196:
Vezi icoana unui secol lângă chipul unei flori!
You but see icon of century beside face that flower dons!
Strofa 197:
Cine ești?… Să pot pricepe și icoana ta… pe om.
Who are you?… That I may grasp your icon… the human being.
Strofa 200:
Și icoana-ţi n-o inventă omul mic și-n margini strâns.
And your icon is not grasped by man small and well-confined.
Redau mai jos, în română şi engleză, blestemul lui Decebal (strofele 156–162) – secvenţă ce urmează înfrângerii dacilor în marea încleştare dintre Dacia si Roma, bătălie purtată într-un spaţiu celest şi deificat. Decebal, ce pare să prevestească dezastrul ce urmează a-i atinge pe „ducii daci“, fiind dintru început „palid“ şi privind „cu durere“ spre „divinii săi străbuni“ (strofa 127), tună în poem şi în istorie, părând a înfăptui decăderea Imperiului roman prin însăşi rostirea întunecatei lui profeţii. El avertizează Roma că popoarele al căror destin a fost furat cer moartea acesteia, care „va veni“. Consider că se obţine o mare tensiune emoţională prin afirmaţii scurte, precum „El vorbeşte“ (debutul strofei 155) şi „Va veni“ (deschiderea strofei 159). Acestea sunt menţinute ca atare în traducere: He then speaks, It shall come. Se poate vedea că păstrez, oricând posibil, topica frazei şi alte aspecte formale, precum ingambamentele. Exemple:
De pe Alpi ce stau deasupra norilor cu fruntea ninsă,
De prin bolți de codru verde, de prin stâncile suspinse,
From the Alps that stand above clouds with heads snowed on,
From the heights of the green woods, and suspended cliffs that yawn,
Cu cenușa pocăinței și-a împlea pământul fruntea,
Cu cenușa Romei voastre – moarte legioane – punte
Peste râuri. Și nimica nu se v-alege din voi.
With the ash of great contrition shall the earth cover its face,
With the ash of your Rome—defeated and defunct legions—place
Of crossing over rivers. And Rome won’t have good yields.
Blestemul-profeţie se deschide şi se închide în cerc, cu adresarea „Vai vouă, romani puternici!“ şi apoi întărirea ei, prin articularea sa de trei ori (cifră magică, menită să confere eficacitate blestemului): „Vai vouă, romani puternici, vai vouă, de trei ori vai!“
Traducerea mea:
Woe to you, powerful Romans! […]
Woe to you, powerful Romans, woe to you, woe for all ages!
Volumul în curs de apariţie va include – ca şi volumul sonetelor – un aparat critic, oferind unele explicaţii despre această vastă poemă şi viziune eminesciană, apreciată şi comentată de mulţi exegeţi.
El vorbește. Și profetic glasu-i secolii pătrunde:
Sufletu-i naintea morții lumineaz-a vremii unde;
Gândul lui – o prorocie, vorba lui – mărgăritar;
Și l-aude valea-adâncă și l-aud stelele multe.
De pe stânca lui Cezarul stă-n uimire să-l asculte –
Vorbele-una câte una lunecă-n ureche-i clar:
«Vai vouă, romani puternici! – Umbră, pulbere și spuză
Din mărirea-vă s-alege! Limba va muri pe buză,
Vremi veni-vor când nepoții n-or pricepe pe părinți –
Cât de naltă vi-i mărirea tot așa de-adânc’ căderea.
Pic cu pic secând păharul cu a degradărei fiere,
Îmbăta-se-vor nebunii – despera-vor cei cuminți.
Pe-a istoriei mari pânze, umbre-a sclavelor popoare
Prizărite, tremurânde trec – o lungă acuzare –
Târând sufletul lor veșted pe-al corupției noroi.
Voi nu i-ați lăsat în voia sorții lor. Cu putrezirea
Sufletului vostru propriu ați împlut juna lor fire,
Soarta lor vă e pe suflet – ce-ați făcut cu ele? Voi!
Nu vedeți că în furtune vă blăstamă oceàne?
Prin a craterelor gure răzbunare strig’ vulcane,
Lava de evi grămădită o reped adânc în cer,
Prin a evului nori negri – de jeratic cruntă rugă
Către zei – ca neamul vostru cel căzut, ei să-l distrugă –
Moartea voastră: firea-ntreagă și popoarele o cer.
Va veni. Stârniți din pace de-a prorocilor cântare,
Din păduri eterne, hale verzi, vor curge mari popoare
Și gândiri de predomnire vor purta pe fruntea lor;
Constelații sângeroase ale boltelor albastre
Zugrăvi-vor a lor cale spre imperiile voastre,
Fluvii cu de pavezi valuri înspre Roma curgători.
De pe Alpi ce stau deasupra norilor cu fruntea ninsă,
De prin bolți de codru verde, de prin stâncile suspinse,
Pe a pavezelor sănii coborî-vor în șivoi;
Cu cenușa pocăinței și-a împlea pământul fruntea,
Cu cenușa Romei voastre – moarte legioane – punte
Peste râuri. Și nimica nu se v-alege din voi.
Veți ajunge ca-n tâmpire, în sclavie, degradare.
Pas cu pas cade-n rușine neamul vostru sânt și mare:
Că-n iloți se va preface gintea de-nțelepți și crai
Când barbarii vor aduce delta sântelor lor vise,
Îmbrâncind în întuneric toate cele de voi zise.
Vai vouă, romani puternici, vai vouă, de trei ori vai!»
He then speaks. His vatic voice penetrates through centuries:
His soul, pre-death, lights up the waves of eras’ memories;
His thought—a prophecy, his word—a pearl born of the deep;
And he’s heard by the deep vale, and by myriads of stars.
On his rock the Caesar, awed, listens to this man of scars—
One by one the admonitions slip and into his ears seep:
«Woe to you, powerful Romans!—Shadow, dust, and very ash
Shall remain out of your greatness! The language shall die a-dash,
Times shall come when your descendants shall not
comprehend the parents—
Your fall shall be as deep as is now high your greatness.
Drop by drop draining the cup with the dross of degradation,
The aberrants shall get drunk—while despair shall grip innocents.
Upon history’s large canvas, shadows of the enslaved nations
Pass by stunted and a-tremble—forming string of accusations—
Dragging their withered soul on the mud of great corruption.
You haven’t left them to their fates. With the putrescence
Of your own souls you but filled their bright adolescence.
Their fates now in your hands—what have you done? Destruction!
Don’t you see that in windstorms oceans put a hex on you?
Through the craters’ mouths volcanoes ask you get your dire due,
And the gathered lava of eons they upthrust into the sky,
Through the era’s gloomy clouds—fervid prayer made of ash
To the gods—that your degraded nation they might smash—
Your demise: for this all of nature and the peoples cry.
It shall come. Bestirred from their peace by words of prophets,
Large peoples shall flow out of perennial woods, green pockets,
And ideas of ascendance they shall bear on their foreheads;
Constellations that are bloodstained and a-dwell in the blue vaults
Shall paint their somber pathway to your empires of faults,
Rivers of shields t’ward Rome shall flow, in a wave that never ebbs.
From the Alps that stand above clouds with heads snowed on,
From the heights of the green woods, and suspended cliffs that yawn,
They’ll descend, in a long stream, upon sleds made out of shields;
With the ash of great contrition shall the earth cover its face,
With the ash of your Rome—defeated and defunct legions—place
Of crossing over rivers. And Rome won’t have good yields.
You shall reach a state of madness, in serfdom and degradation.
Step by step profound disgrace shall engulf your holy nation:
Helots shall become your people, made of princes and of sages,
When barbarians arrive with the delta of their dreams,
Causing all of your teachings to be smashed to smithereens.
Woe to you, powerful Romans, woe to you, woe for all ages!»
Referinţe
Cioculescu, Şerban – Eminesciana, Ed. Minerva, 1985
Crăciun, Christian – Ucronia eminesciană: Eseu despre timp şi imagine în Memento Mori, Ed. Eikon, 2015
Cârligeanu, Diana – Eminescu: Memento mori, ediție bilingvă, Ed. Eikon (în curs de apariție)
Dumitrescu-Buşulenga, Zoe – Eminescu: Cultură şi creaţie, Ed. Eminescu, 1976
Dumitrescu-Buşulenga, Zoe – Eminescu: Viaţa, Ed. Nicodim Caligraful, 2015
Piru, Alexandru – Istoria literaturii române de la început până azi, Ed. Univers, 1981
Popescu, Corneliu – Mihai Eminescu: Poems, Ed. Cartea Românească, 1989
Vianu, Tudor – Despre stil şi artă literară, Ed. Tineretului, 1965
