Din ciclul Zece poeme de sertar / Dix poèmes de tiroir
Liviu Franga scoate la lumină, după un lung răstimp, poezie. De pe foi îngălbenite, poezii bătute la mașină (pentru cei nițel mai tineri, să spunem că existau mașini de scris cu litere de metal și cu bandă de mătase colorată cu tuș negru cu care se scriau, pe foi de hârtie A4, textele; așa se predau, pe vremuri, cărțile spre publicare la edituri).
Profesorul Franga nu este doar traducătorul lui Kavafis din neogreacă în latină, nu doar traducătorul lui Ritsos din neogreacă în latină, nu doar traducătorul lui Aristophanes din greacă veche în română, ci, încă din tinerețe, el însuși a scris poezie. O poezie filosofică, încărcată de sens și greutate, inspirată de greci, dar și sub influența unui maestru al gândirii matematice și al formei poetice perfecte, Ion Barbu. În urmă cu câțiva ani – eliberat de o sumedenie de obligații universitare, unele care-i consumau cu puțun folos timpul, altele în care a croit cu dăruire și talent căi pentru viitorii specialiști în latină, greacă veche și neogreacă –, o carte uitată tot prin… sertare a ieșit la lumină: Îngerul orb / L’ange aveugle, apărută la Editura Arhipelag, Tg. Mureș, 2020. Dl Alexandru Skultéty s-a aplecat asupra ei și i-a analizat cu sensibilitate esența mesajului și reperele filosofice la noi în revistă (vezi: https://www.fitralit.ro/30-04-2021-prinos/). A fost nevoie de alți ani să se mai deschidă un sertar uitat al creației originale a lui Liviu Franga – spre câștigul iubitorilor de poezie – un artist al cuvântului care nu practică un joc gratuit. Pentru poet, cuvintele sunt purtătoarele unei nobile poveri, povară ce se cântărește cu sufletul, dar și cu inima. Aici și acum, ne face o supriză aparte, încredințându-ne o poezie în original și, de asemenea, în propria-i traducere. Dacă în volumul apărut în urmă cu cinci ani tălmăcea în limba română poezii concepute de el în limba franceză, efectuând un exercițiu dur și foarte exigent de autotraducere – operațiune însoțită, știm cu toții, de cele mai multe ori, de tentația de a modifica, de a adăuga etc. – iată că, de astă dată, avem de-a face cu procesul invers, căci poetul se autotraduce din română în limba franceză, care îi este foarte dragă, precum încă o limbă maternă. Și nu întâmplător, parcă, ne-a oferit spre publicare această poezie cu titlul care ne sugerează că „de dincolo“, dintr-un univers doar de el știut, Liviu Franga aduce poezia „aici“, chiar sub ochii noștri. (Peter Sragher)
Dincolo
întindere a apei între un cer absent
dorințelor oprite în marginile firii
coral deschis oriunde la sunet inocent
de dincolo de vamă și unda nălucirii
când te rechem ascunsă vederii din afunduri
o lebădă se-ntoarce în ascunziș de ceară
prin mine trece noapte de veac și se pogoară
ca nenuntită lume în veșnice rotunduri
AU-DELÀ
surface de l’eau entre un ciel absent
aux désirs arrêtés et les bords de la mer
coraux ouverts partout aux timbres innocents
de l’au-delà du seuil de l’onde de la chimère
je te rappelle dès lors cachée par les ténèbres
profondes un cygne retourne dans une tanière de cire
nuit noire d’un autre siècle traverse mes vertèbres
vers monde rond sans noces de l’éternel empire.
