Experiența rară a traducerii poeziei lui Gerhard Kofler

0
28

A fost mereu o bucurie să mă gândesc și să citesc poeziile poetului italo/austriac Gerhard Kofler. Bucuria era și mai mare, atunci când am avut prilejul să-l ascult făcând performance, pentru că Gerhard nu putea doar să citească, ci întotdeauna punea și sufletul lui dincolo de cuvintele poemelor sale întotdeauna frumoase, cu o sonoritate inconfundabilă, care-ți rămânea încă zile la rând în suflet, iar întotdeauna te făceau să meditezi și să încerci să le prinzi din subtilitate și simțire. Și marea bucurie, rară, de a citi poezie alături de el. O încântare. (vezi câteva poezii în original și traducere din volumul Gerhard Kofler, Il momento del canto/ Der Augenblick des Gesangs/Clipa cântecului, traducere și prefață de Peter Sragher, Editura Du Style, București, 1997: https://www.fitralit.ro/29-02-2020-gerhard-kofler-il-momento-del-canto-der-augenblick-des-gesangs-clipa-cantecului/)

Peter Sragher © foto Adorian Târlă

Apoi, vocea lui inconfundabilă cu care rareori grăbea, cel mai adesea rostea poemele, cu pauze înainte de cuvintele care dădeau dezlegare mesajului său. Și timbrul, care ba oprea, ba pornea spunerea, zicerea, performanceul, care te fascina de fiecare dată. Și da, producea un mister pe care erai invitat să-l pătrunzi sau să-l lași la fel, intraductibil, indefinibil. Traducerea poeziei poate fi un mister, sentimentele și gândurile esențializate în cuvinte, acele cuvinte care au un sonor special, un timbru pe care îl poți descoperi în propria ta limbă, dar și limba din care traduci. De obicei, traducerea se face dintr-o limbă în alta. Ce se întâmplă însă dacă ai de a face cu două originale ale aceleiași poezii și tu trebuie să traduci în a treia limbă.

Chiar tatăl meu – scriitorul, istoricul științei și tehnicii și istoricul I.M. Ștefan – mi-a relatat, pe când eram elev, în anii șaptezeci ai secolului trecut, cum a fost nevoit să apeleze, pe lângă originalul în limba germană, și la traducerile în limba engleză și franceză a cărții africanologului german Janheinz Jahn Geschichte der Neoafrikanischen Literatur, pentru a fi sigur că folosește o terminologie adecvată, corectă, la vremea când unele cuvinte sau expresii trebuiau traduse pentru întâia oară în limba română. Așa că nu este nimic nou în a apela la alte traduceri, pentru a te asigura că traduci bine, corect, adecvat.

Experiența mea însă era legată nu de istoria și critica literară, ci de traducerea poeziei. Și aceasta, într-un context cu totul special, care mi-a dat posibilitatea pentru întâia oară să fac comparații simultan între trei limbi: italiană, germană și română. Căci Gerhard și-a scris toată viața, născut în Sudul Tirolului aparținând de Italia, poeziile (cu mici excepții) în limba bunicii sale adorate, adică italiană, cu toate că provenea dintr-o familie austriacă, de limbă germană. S-a mutat însă în Austria pentru studiile universitare, cu toate că scria în italiană, dorea ca versurile sale să fie înțelese și de noua sa patrie, așa că le traducea în limba germană. Eu sunt un bun cunoscător al germanei, mai puțin al limbii italiene.

Ceea ce a fost minunat și unic pentru mine la această plăcută muncă de traducere este că aproape n-am folosit dicționarul, căci dicționarul meu a fost limba italiană, atunci când nu înțelegeam ceva în germană, iar, uneori, germana mă ajuta să înțeleg mai bine italiana. Rar. Extrem de rar.

Unul din exemplele cele mai bune îl aflăm în poezia 30 novembre/30 november/30 noiembrie. În italiană, ultimul vers este ”sono e suono”, iar traducerea stabilită de Gerhard Kofler este un pic diferită în germană ”ich bin und spiele” (asta înseamnă ”sunt și mă joc”). Numai că în limba italiană ”suono” înseamnă sunet care se aude. Fără să stau pe gânduri, am simțit că trebuie să traduc în română ”sunt și răsun”. Astfel că în ambele cuvinte există, în mod mirabil, ”sun”, ceea ce ne dă impresia că atât ”a fi” cât și a ”răsuna” sunt cuvinte-pereche. Mai mult, ”a fi” înseamnă a răsuna, a fi un cântec, așa cum omul poate adesea să fie. Același lucru îl întâlnim în limba italiană unde  ”son” se găsește în ambele cuvinte. Astfel, traducerea mea este în mod natural mai aproape de originalul din limba italiană. Îmi aduc aminte  că atunci când am citit traducerea mea pentru întâia oară, Gerhard Kofler s-a luminat la chip. Se vedea că-i plăce în mod deosebit cum sună în limba română, atât de apropiată de italiană. Reacția lui m-a bucurat cel mai mult. Reușisem să fiu aproape de sufletul său. Cel italian.

Lasă un răspuns