Jurnal zdrențuit de fugă

0
332

(turneu de poezie – Viku Zenescu, Octavian Untilă și sussemnatul în Cehia – 1-5 iunie 2017)

Mircea Dan Duță
Mircea Dan Duță

Mai mult decât oricând altcândva, a fost un iureș, un uragan literar, un turneu tumultuos, dinamic și obositor, fermecător și exasperant, minunat si epuizant. Cinci zile, patru lecturi, trei orașe. Performance-ul de mare intensitate al lui Viku – voce și text – și Octavian – sunet, muzică și imagine, dar și prezentarea volumului în pregătire al lui Mircea Dan, intitulat „În moarte nu se vorbește limba polonă”, regie și scenarii „precise”, „exacte” și „detaliate”, pe care nu le-am respectat niciodată, cu participarea la programele noastre a unor nume de răsunet ale literaturii cehe, slovace si europene (cehii Petr Borkovec, Tomáš Míka, Alois Marhoul, Jarmila Hanna Čermáková si Kristýna Montagová, slovacii Vladimír Skalský si Gaco Novomesský, Jelena Čirić din Serbia, slovena Alena Jensterle-Dlóležalová etc.), schimbarea zilnică a locului, trenurile și autobuzele planificate, pierdute și regăsite, minunata ospitalitate a bunului nostru prieten, excelentul poet si traducător Tomáš Míka, detaliile și problemele tehnice aferente fiecărei noi locații în care urma să facem performance, miracolele de inginerie, electricitate și mecanică născocite la fiecare pas de către Octavian Untilă, pentru că n-avea încotro (vrei, nu vrei, the show must go on), jovialitatea lui Alois Marhoul și spațiul primitor al clubului literar praghez Sufletul într-un fulg, unde am citit pe 1 iunie fără boxe, fără microfoane și fără aer condiționat, ceea ce a încălzit, chiar a înfierbântat atmosfera, dar und am fost întâmpinați cu o căldură care o concura pe aceea de afară (despre aceea dinauntru nici nu mai vorbesc), lectura „la aer curat” din cocheta grădină a clubului Luna in miezul zilei din České Budějovice, altfel un fief al poeziei române contemporane (numai pe parcursul acestui an au citit aici Denisa Duran, Daniel Sur, Viku Zenescu și Mircea Dan Duță), dar unde, ca un făcut, de data aceasta nu a funcționat mai nimic, iar ceea ce a funcționat s-a datorat geniului improvizatoric al lui Octavian Untilă, și unde gazdele, simpaticii și foarte tinerii poeți Šimon Leitgeb si Jan Těsnohlídek, au uitat și numele, și ordinea autorilor invitați, criteriul hotărâtor în acest sens ajungând în cele din urmă berea municipală Budějovický Budvar („să încheie domnii din România, fiindcă n-au băut nimic”), eleganț și somptuozitatea spațiului de lectură oferit de Casa Slovacă pe 3 iunie pentru o seară de poezie internațională în care și-au dat întâlnire experiența impresionantă a Alenei Jensterle-Doležalová, parfumul de șansoneta slovaco-franceză adus pe scenă de Gaco Novomesský, forța și farmecul feminității în materie de poezie și prezență umană, întruchipate de Jelena Čirić, versul curat și aerisit al lui Vladimír Skalský și talentul exploziv al tinerei Kristýna Montagová, o poetă la fel de frumoasă și de seducătoare ca și poezia pe care o crează și unde, ca de obicei, au încheiat românii, fiindcă veneau „de mai departe decât toți ceilalți” (deși, ca să fim sinceri până la capăt, hotelul nostru era peste drum de Casa Slovacă), evoluția lui Viku și a lui Octavian alături de marele poet ceh Radek Fridrich în clubul literar Šlauch din Teplice, seara de autor dedicată lui Mircea Dan Duta în prestigioasa cafenea literară pragheza Fra, gazda fiind un alt nume de referință al poeziei cehe contemporane, Petr Borkovec, plecarea la fel de val-vârtej precum întregul turneu, întâlnirea în ultima clipă a celor trei români pe aeroportul Schönefeld din Berlin și, în sfârșit, zborul matinal către casă, pe parcursul căruia am dormit cu toții aproape fără încetare timp de trei ore, mai mult decât pe parcursul întregului turneu.

Dar, dincolo de orice, ne-a plăcut, a fost grozav, a fost pasionant și am lua-o oricând de la capăt. Iar dacă nu am organizat o lectură ad-hoc și pe aeroportul Otopeni a fost numai din cauză că înteraga noastră dotare tehnică era sigilată în valiza lui Octavian

Lasă un răspuns