[In Memoriam] Gesturi care obligă

0
151

Primul contact vizual cu marea doamnă a traducerilor literare anglofone l-am avut la începutul anilor ‘90, la Editura Univers, în vizită de lucru la redactorul specializat pe literatura americană,Livia Szász. Mi s-a revelat atunci o ființă delicată, de o modestie și smerenie pe care, peste ani, aveam s-o regăsesc la toți marii noștri traducători literari din toate generațiile. N-ai fi ghicit că doamna aceea amabilă, care discuta cu Livia Szász, este fosta „șefă” a echipei de la Univers, timp de decenii veritabila citadelă a traducerilor literare din România. Pe doamna Ralian aveam s-o reîntâlnesc peste un deceniu, la una dintre primele ediții ale Festivalului Nopți și Zile de Literatură la Marea Neagră. Prietenia noastră s-a înfiripat în autocarul care ne ducea în fiecare zi de la Neptun la Mangalia. I-am mărturisit, atunci, că m-a copleșit modul în care îl tradusese pe Henry Miller.

O singură dată am vizitat-o acasă, la scurt timp după ce mi-a apărut Dicționarul de argou al limbii române, să-i ofer un exemplar. Am făcut schimb de cărți și dedicații. Ne întâlneam foarte rar, doar la lansări, evenimente culturale, premiere teatrale, uneori chiar și la cinematograf (ultima oară la Marele Gatsby în versiunea Baz Luhrmann). Și totuși, țineam strâns legătura, comunicând prin intermediari, „cureaua de transmisie” fiind mătușa mea, Emilia Dimitriu, prietenă bună cu Kiki Munshi, la rândul ei prietenă foarte bună cu doamna Ralian.

Antoaneta Ralian este, poate, un caz unic în literatura de traduceri în materie de longevitate, vitalitate și, mai ales, de sprinteneală a neuronului. Senectutea nu a coincis, în cazul doamnei Ralian, cu decrepitudinea, debusolarea, ramolismentul care ne pândesc pe toți, în chip inevitabil; dimpotrivă, a demonstrat un talent efervescent care, de la un an la altul, a ridicat necontenit ștafeta excelenței în tot ce scria.

Când Denisa Comănescu a insistat să se traducă în limba română celebra tetralogie Rabbit a lui John Updike, i-am condiționat înhămarea la acest proiect sisific, cerându-i să împartă cele patru volume între mine și doamna Ralian. Zis și făcut: Tonci (cum o alintau prietenii) a început lucrul la Fugi, Rabbit (Humanitas Fiction, 2008), dar moartea soțului ei, a jurnalistului Marius Ralian, a afectat-o în asemenea măsură încât o vreme a intrat în blocaj. M-a rugat să traduc eu treimea finală a primului volum: a fost cea mai onorantă colaborare a întregii mele cariere literare.

Ultima noastră întâlnire s-a consumat la aniversarea a 25 de ani de la înființarea Editurii Humanitas, la Casa Löwendal, în primăvara acestui an. Doamna Ralian era asaltată de admiratori, prieteni, jurnaliști, era VIP-ul cel mai curtat și râvnit din cercul de personalități prezente la eveniment. Cu greu mi-am croit drum până în preajma ei, am purtat o scurtă conversație și a trebuit să le cedez locul altora. M-a impresionat până la lacrimi telefonul primit a doua zi seara – doamna Ralian ținea să-și ceară scuze că, năucită de iureșul de la Casa Löwendal, nici nu și-a dat seama cu cine stă de vorbă, să mă asigure cât de mult ține la mine și cât mă apreciază. I-am întors, ca de fiecare dată, cuvintele frumoase.

La recent încheiatul Târg Gaudeamus, mi-a transmis un ultim mesaj de pe patul de moarte, insistând să mi se acorde mie premiul de traduceri ce-i poartă numele. Sunt gesturi care obligă și care, din păcate, nu mai pot fi întoarse… Nu mi-a rămas decât să o conduc pe ultimul drum, într-o duminică geroasă, la Cimitirul sefard din București, și – în rând cu ceilalți participanți la înmormântare – să pun mâna stângă pe sicriul de pe năsălie, într-un gest care, potrivit tradiției evreieşti, înseamnă să-ți ceri iertare pentru greșelile comise față de răposat(ă).

Mi-am cerut iertare pentru că nu mi-am rupt mai mult timp, în existența asta chinuită, turbulentă, plină de constrângeri temporale de care avem cu toții parte, pe care să-l petrec alături de ea, s-o cunosc mai bine, să mă bucur de exuberanța, vioiciunea, umorul, generozitatea ei, de omul care se ascundea în spatele numelui de mare traducător literar.

Lasă un răspuns