De bună voie în ocna lexicografiei…

0
268

E foarte greu să mai adaugi ceva după „a pierit o instituție”, mișcătoarele cuvinte – îi aparțin marelui nostru hispanist Sorin Mărculescu – ce încheie necrologul postat pe internet de către Uniunea Scriitorilor din România, „In memoriam Alexandru Calciu”.

George Volceanov
George Volceanov

Am avut plăcerea și rarul privilegiu de a-l întâlni pe Alexandru Calciu la câteva dintre edițiile Colocviilor de Traduceri Literare. Modestia și finețea marelui lexicograf care alegea de fiecare dată să se piardă în public ascundeau o carieră de truditor rareori egalată în domeniul lexicografiei. Spun rareori, fiindcă, în afară de Leon Levițchi, nu știu cine s-ar mai putea mândri cu un palmares asemănător cu cel al regretatului nostru autor de dicționare bilingve, spaniol-român și român-spaniol.

Aflu din necrologul Uniunii Scriitorilor că Alexandru Calciu a lucrat peste douăzeci și cinci de ani la CNEFS. Adică, pentru neștiutori, Consiliul Național pentru Educație Fizică și Sport, cu sediul pe Strada Vasile Conta, nu departe de Scala și de Facultatea de Limbi Străine din Strada Pitar Moș. M-a emoționat această informație, fiindcă, mai mult ca sigur, ne-am intersectat pașii pe coridoarele imobilului din Vasile Conta nr. 16, unde a lucrat și tatăl meu, din 1968 până în 1983, când s-a pensionat. În acea uzină vie a sportului românesc, printre „oamenii de sport” se aflau măiestre condeie – Sever Noran, autor de roman polițiste și traducătorul Omului de aur de Jókai Mór și, iată, și Alexandru Calciu, care își asuma traducerea lui Márquez, în premieră în limba română, la mare distanță de momentul consacrării internaționale a autorului sud-american.

Prima lecție pe care am învățat-o de la mentorul meu, Leon Levițchi, în anul întâi de facultate, la seminarul special de lexicografie și traduceri literare, a fost faptul că, în lexicografie, lucrurile stau cu totul altfel decât în filosofia marxistă cu care eram îndoctrinați în epocă, și anume: calitatea unui dicționar este dată de cantitate. Altfel spus, un dicționar este cu atât mai bun cu cât este mai voluminos, el este cu atât mai util traducătorului, studentului, filologului, oricărui spirit curios cu cât conține mai multă informație. Ca autor de dicționare, n-ai cum să nu te gândești la cel care îți va deschide cartea – cumpărată sau consultată într-o bibliotecă publică –, la înfrigurarea cu care va căuta traducerea unui termen, la speranțele pe care și le pune într-un asemenea instrument de lucru și la eventuala lui frustrare în momentul în care-și spune „nici aici n-am găsit sensul căutat.” Astfel trebuie să fi gândit și Alexandru Calciu atunci când și-a elaborat cu trudă de ocnaș dicționarele adresate hispaniștilor, atât de frumos elogiate de Luminița Voina-Răuț în numărul anterior al revistei noastre.

Despre un om ca Alexandru Calciu nu vom putea afirma niciodată că „a trecut în neființă”. Corect spus ar fi „a intrat în eternitate”. Opera sa lexicografică, greu de egalat sau concurat, va rămâne un inevitabil reper, piatra de temelie pentru generațiile care îi vor continua travaliul. Motorul de căutare Google ne trimite la zeci de site-uri care păstrează vie opera lexicografică a lui Alexandru Calciu. Am „comis” și eu șase-șapte dicționare, ca autor sau coautor, dar nu am atins niciodată nivelul cantitativ și calitativ al opurilor sale. Când citești descrierile „tehnice” ale dicționarelor sale, postate pe internet, n-ai cum să nu te înclini plin de venerație în fața lor. Dicționarul român-spaniol, realizat în colaborare cu Constantin Duhăneanu și Dan Munteanu, apărut în 1979, la Editura Științifică și Enciclopedică, are 1144 de pagini în formatul 200 x 140 x 60 mm și cântărește 1,09 kilograme. Un alt monument lexicografic, Dicționarul spaniol-român, elaborat în colaborare cu Zaira Samharadze, publicat de către Editura Univers Enciclopedic în anul 2005, avea 974 de pagini în formatul academic 265 x 210 x 45 mm, nu mai puțin de 1,78 kilograme de informație prețioasă, ce avea să fie sporită în recenta ediție augmentată, scoasă la Univers Enciclopedic Gold la sfârșitul anului 2016, în același format academic, trăgând la cântar 2,50 kilograme.

Puțini își dau seama ce înseamnă acești parametri traduși în ore, zile, luni și ani de muncă pasionată, căci fără pasiune nu poți duce la capăt un proiect lexicografic. Cu ani în urmă, îmi plăcea să mă imaginez, într-un joc cvasi-narcisist, drept lexicograf între traducători și traducător între lexicografi. Mărturisesc că, după lucrul la un dicționar, traducerea literară mi se părea o activitate reconfortantă, odihnitoare. Întocmirea unui dicționar se situa la polul opus – era o muncă de ocnaș pe care puțini și-o asumă. Alexandru Calciu a făcut-o aproape de unul singur, lucrând în echipă, în ultimele decenii, cu marea lui iubire, Zaira Samharadze. Dicționarele lui monumentale n-au beneficiat de sponsorizări, stipendii, burse sau norme de cercetare plătite de vreo instituție de stat. Ele s-au clădit pe priceperea, pasiunea, tenacitatea, omenia celui care, așa cum arăta Sorin Mărculescu, a fost el însuși o instituție: una care lasă culturii române un patrimoniu indelebil – unei culturi care nu i-a recunoscut meritele și nu l-a recompensat nicicum.

Să păstrăm cu pioșenie în suflete amintirea unui om frumos, care și-a petrecut o mare parte a vieții în ocna lexicografiei, trudind dezinteresat spre binele semenilor săi.

Lasă un răspuns