Ce mai pot spune câteva cuvinte de despărțire la capătul culoarului fără întoarcere?
Nimic altceva decât o însăilare de amintiri de-a lungul unei vieți, dar, mai presus de orice, un bloc compact de recunoștință: datoria mea, a noastră față de Alexandru Calciu, acest veritabil „om-institut” fără de efortul căruia hispanistica românească și munca traducătorilor din literaturile hispanice nu ar fi arătat așa cum sunt azi și mai ales așa cum se vor putea dezvolta în continuare grație lui.
A fost capabil de efortul unei vaste echipe, cu o tenacitate, un devotament și o competență neegalate decât de modestia sa incomparabilă. Și-a dus la bun sfârșit proiectul de viață în ciuda tuturor obstacolelor de care nu a fost scutit. Rezultatul s-a concretizat în cele două mari dicționare: spaniol-român și român spaniol care ar trebui de acum încolo identificate prin antonomază: dicționarele „Calciu”, precum Larousse-ul. Dumnezeul să-l odihnească!
