Publicarea traducerii integrale în limba română a Memoriilor de dincolo de mormânt scrise de François-René de Chateaubriand, deopotrivă carte terapeutică și document istoric fundamental al secolului al XIX-lea, reprezintă, fără îndoială, un moment de mare anvergură culturală pentru publicul din România. O bună parte din rațiunile acestei aprecieri țin în mod evident de exemplaritatea lucrării în sine: înscrisă în genul memorialistic apărut în secolul al XV-lea în Franța odată cu Philippe de Commynes, inițiator al modelului de vera et pura narratio, în detrimentul istoriei grandilocvente, ilustrat cu succes în epoca Luminilor de ducele de Saint-Simon care păstrează același tip de fidelitate, opera a lui Chateaubriand se propune ca o reformulare inedită a adevărului documentar printr-o dublare a acestuia de resorturile subiectivității romantice. O primă lectură a textului indică cititorului caracterul hibrid al acestuia: povestea primilor șaizeci și cinci de ani din viața scriitorului francez pe care o găsim în Memorii este alcătuită nu doar din mărturii personale, ci se răsfrânge în nenumărate documente de interes politic, articole de presă, istorice sau de istorie literară, așa cum constată însăși Marina Vazaca în ampla introducere a lucrării traduse (vol. 1, p. XII). Coerența firului narativ nu este dată de ordinea cronologică a evenimentelor prezentate, ci de absolutul conștiinței de sine a autorului: această dimensiune transcendentă a subiectului constituită dincolo de ego-ul pur sau de diferitele repertorii asumate de acesta în funcție de rolul său politic, cultural sau literar, formează vocea „d’outre-tombe“, vocea unei întregi generații aflate „între două veacuri“, „la confluența a două fluvii“ (vol. 2, p. 882), între lumea Vechiului Regim și cea a Franței postrevoluționare, sau chiar a întregii umanități supuse propriei efemerități, în căutarea unui refugiu atemporal.
În subsidiar, Memoriile de dincolo de mormânt oferă imaginea unui secol cu multiple fragmentări politice (cele două domnii – a lui Ludovic XV și cea a lui Ludovic XVI –, Revoluția franceză și Imperiul napoleonian, perioada Restaurației, Monarhia din Iulie), dublate de mari schimbări în viața religioasă, cu precădere în perioada de profundă decreștinare de după 1793. În încercarea sa de a da un sens acestor convulsii istorice, Chateaubriand oferă și aici soluția propusă în Geniul creștinismului (1802): „ideea creștină“, ne spune el în ultima carte a Memoriilor, „este viitorul omenirii“ (vol. 2, p. 876), un viitor articulat pe idealurile democratice ale lumii noi, pe care creștinismul le exprimă cu toată forța sa inovatoare. Dacă la început de secol scriitorul francez opune „răului secolului“ – de care suferă René și, odată cu el, o întreagă generație – perspectiva compensatorie a „religiei Cuvântului“, singura în măsură să reașeze societatea franceză într-un tipar al coerenței, la finalul vieții el rămâne atașat aceluiași ideal, chemat acum să înfăptuiască „legea politică – libertate, egalitate, fraternitate“ (vol. 2, p. 877) și, nu în ultimă instanță, să confere validitate absolută existenței celui care va „coborî curajos, cu crucifixul în mână, în eternitate“ (vol. 2, p. 885). Fidelitatea incontestabilă a apologetului catolic față de religia lui Hristos, care sfârșește prin a contracara orice altă convingere anterioară, realizează tranziția spre lumea nouă ce va prinde contur după dispariția acestuia. Sfârșitul memoriilor lui Chateaubriand ne amintește pe alocuri de optimismul romanticilor germani (Schleiermacher, Novalis, Hölderlin, F. Schlegel) care proiectează imaginea utopică a unui viitor luminos, pașnic, nedespărțit de ideea de sacru, a unui univers „revrăjit“, armonios și complet.
Importanța acestei lucrări, atât pentru literatura franceză și universală, cât și pentru istoria intelectuală europeană, reprezintă punctul de plecare al proiectului de traducere inițiat în 2002 de Marina Vazaca. Ea propune publicului din România o minunată ediție bibliofilă a Memoriilor dincolo de mormânt, publicată anul trecut la Editura Vremea. Cele două volume ale Memoriilor lui Chateaubriand urmează ediția de referință, stabilită de Jean-Claude Berchet (Paris, La Pochothèque/Classiques Garnier, 2003); aceasta nu are numai avantajul respectării voinței ultime a autorului privitoare la împărțirea textului în patruzeci
Marina Vazaca a reușit să surprindă o calitate fundamentală a textului lui Chateaubriand: cosmopolitismul și spiritul său european
și două de cărți – față de cele patruzeci și trei, existente în prima variantă editorială din 1849–1850 –, ci și al unei formule paralele a variantelor în subsolul paginilor, completată de numeroase anexe ce cuprind variante independente, note filologice și comentarii indispensabile înțelegerii contextului socio-politic și cultural contemporan lui Chateaubriand. Traducerea realizată de Marina Vazaca respectă, de asemenea, diviziunile în părți propuse de Jean-Claude Berchet; cititorul poate astfel trasa cu ușurință parcursul biografic al scriitorului francez, semnalat chiar de acesta în Prefața din 1833: perioada „primei tinereți“ până în 1800, când a fost „soldat și călător“, animat de aspirația de a descoperi „lumea polară“, perioada Imperiului napoleonian dedicată carierei literare și restabilirii religiei „pe ruinele sale“, precum și cea a Restaurației până la finalul memoriilor, petrecută ca om politic, dedicat „adevăratului sistem monarhic reprezentativ cu diferitele sale libertăți (vol. 1, pp. 1167–1168). Fiecare dintre aceste părți distincte este însoțită de o prezentare sintetică a conținutului și a etapelor redactării acestuia. În anexe, putem regăsi cartea pe care Chateaubriand i-o dedică prietenei sale fidele, Juliette Récamier, și la a cărei prezență în Memorii renunță în 1846, în urma multiplelor sugestii de remaniere, precum și câteva capitole excluse de autor din cartea despre Veneția care completează parcursul doamnei Récamier.
Pe lângă meritul incontestabil de a fi dus la bun sfârșit acest vast proiect de traducere, Marina Vazaca a reușit să surprindă într-o limbă română exactă, fluidă și foarte nuanțată o calitate fundamentală a textului lui Chateaubriand: cosmopolitismul și spiritul său european. Dacă în Prefața din 1833, scriitorul romantic captivează prin extrema sa mobilitate, nu doar geografică, ci și culturală („Am explorat mările lumii vechi și ale Lumii noi, și am pus piciorul pe pământul din cele patru zări ale globului. După ce am poposit în coliba irochezului și în cortul arabului, în wigwamul huronului, pe rămășițele Atenei, Ierusalimului, ale Memfisului, Cartaginei, Granadei, la grec, la turc și la maur, prin păduri și ruine […], m-am așezat, ministru și ambasador, țesut cu fireturi de aur, împestrițat cu decorații și funde, la masă cu regii, la serbările prinților și prințeselor“ – vol. 1, p. 1166), stilul echilibrat al traducătoarei ne oferă perspectiva de ansamblu a operei dincolo de revizuirile multiple practicate de autorul însuși vreme de treizeci și cinci de ani: Memoriile sunt un document de istorie și de cultură europeană, o galerie a primei jumătăți de secol al XIX-lea francez, din care nu lipsesc figuri precum Napoleon, Ludovic XVIII, Carol X, Talleyrand, Madame de Staël sau Madame Récamier. Acest echilibru este păstrat și în anumite părți ale Memoriilor, unde Chateaubriand folosește arhaisme pentru a evoca „le bon vieux temps“, după moda medievală a anilor 1820–1840, sărbătorile tradiționale de la Combourg, portretele predecesorilor săi, dar și în cele în care predomină stilul digresiv, după modelul lui Montaigne sau al lui Rousseau – îndeosebi apreciat de Proust pentru posibilitățile de explorare ale memoriei afective.
Nu în ultimul rând, traducerea Marinei Vazaca reprezintă o încercare de readucere în prim-plan a literaturii clasice europene, într-o epocă de susținere editorială evidentă a literaturii contemporane; în acest sens, parteneriatul cu Editura Vremea, care oferă culturii române un document istoric și literar exemplar de peste 2300 de pagini, este foarte lăudabil și poate constitui un model de urmat atât pentru traducători, cât și pentru editurile din România. Adresându-se atât publicului de specialitate, cât și publicului larg interesat de istorie, de memorialistică, de literatură universală sau de romantism, traducerea Memoriilor lui Chateaubriand în condiții tehnice de excepție reprezintă un profund moment de reflecție asupra reperelor unei literaturi de calitate și a rolului formator al acesteia. Dincolo de provocările implicite de ordin lingvistic și stilistic, traducerea de literatură clasică este eminamente un act cultural care orientează cititorul către înaltele valori de civilizație și de umanitate ale spațiului european.
____________
* Diana Mite-Colceriu este lect.dr. la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București.
* Chateaubriand, Memorii de dincolo de mormînt, ediție îngrijită și traducere de Marina Vazaca, postfață de Mihai Zamfir, două volume, Editura Vremea, București, 2327 pag., 2021.
