În facultate, când profesorul Andrei Ionescu ne-a vorbit despre boom-ul latinoamerican – Julio Cortázar, Carlos Fuentes, Gabriel García Márquez și Mario Vargas Llosa –, știu că am fost foarte impresionată de Cortázar, poate și datorită povestirilor lui, care pentru mine avuseseră efectul unei revelații.
Dar în anii ’80, când aveam să citesc în limba română traducerile unor romane colosale, în această ordine: Conversație la Catedrala și Războiul sfârșitului lumii, am avut o dublă revelație: nu doar felul în care scrie acest uriaș scriitor, Mario Vargas Llosa – stil indirect liber, monolog interior, multiple planuri narative –, ci, mai ales, cât de greu e să-l traduci în limba română și ce satisfacție trebuie să simtă traducătorul literar care a reușit cu brio o asemenea performanță.
Și atunci m-am uitat să văd cum se numește traducătorul. Mihai Cantuniari scria pe prima pagină a celor două volume mari, copertate, publicate la Editura Cartea Românească. Nu-l cunoșteam, dar l-am sunat și l-am felicitat din suflet. Și așa m-am împrietenit cu cel care avea să-mi fie mentor și model de-a lungul mai multor decenii…
Aproape douăzeci de ani de viață m-am aflat în preajma lui don Mario, căci așa m-a rugat scriitorul Mario Vargas Llosa să-i spun din prima clipă când ne-am întâlnit. I-am tradus șapte cărți, iar ani la rând i-am transpus în limba română articolele pe care le-a publicat în prestigiosul ziar El País, ajungând să-l cunosc nu doar ca scriitor, ci îndeosebi ca om, grație acelor articole pe teme filosofice, economice, sociale, politice, dar mai ales literare. Sper ca, la un moment dat, aceste articole să fie și ele cuprinse într-un volum, căci merită din plin să fie cunoscute de publicul larg.
Prima oară l-am întâlnit pe Mario Vargas Llosa la București, în 1995, când Editura Universal Dalsi, care mi-a publicat cea dintâi traducere, Peștele în apă, a avut ideea de a-l invita în țară. Din ianuarie până în august, am tradus cartea de aproape șase sute de pagini. Tot eu am ales și imaginea pentru copertă: orașul-templu incaș Machu Picchu. Mi s-a părut semnificativ pentru Peștele în apă, volum în care Vargas Llosa vorbește doar despre Peru. Căci, în capitole alternative, în două planuri narative, autorul vorbește pe de o parte despre copilăria–adolescența–prima lui tinerețe, iar pe de altă parte despre campania sa electorală, când a candidat la președinția Perului.
Lansarea a avut loc la Casa Vernescu a Uniunii Scriitorilor; de atunci mai rețin doar mulțimea de oameni, emoțiile amestecate care mă încercau și faptul că-mi doream să-i pun diverse întrebări autorului, dar toată lumea părea să dorească același lucru… Totuși, am apucat să-i spun atunci că mă bucur c-a pierdut alegerile, în favoarea scriitorului, căci vreau să-i mai traduc și alte cărți.
Și i-am mai tradus multe cărți… Orgia perpetuă, Flaubert și Doamna Bovary.
Doamna Bovary a fost cartea-revelație pentru actor, căci de la prima lectură acesta și-a dat seama ce fel de autor își dorea să fie și a știut că va rămâne îndrăgostit pe viață de Emma Bovary.
Au urmat cele două volume purtând ambele titlul sugestiv Adevărul minciunilor. Primul, apărut în 1999, cuprinzând douăzeci și șase de eseuri, iar următorul – apărut în 2005 – adăugând alte zece, plus un text intitulat Literatura și viața, unul dintre cele mai frumoase omagii aduse vreodată literaturii. Textele analizează câteva dintre romanele și povestirile scrise de autori importanți ai secolului XX ca Joseph Conrad, Thomas Mann, Hermann Hesse, Albert Camus etc.
Sărbătoarea Țapului, acest roman fabulos, a fost o adevărată provocare. A fost singura dată când am tradus împreună cu altcineva o carte. Primele douăsprezece capitole eu, ultimele douăsprezece, Mariana Sipoș. Istoria mare (dictatura și asasinarea lui Rafael Leónidas Trujillo, din Republica Dominicană) se împletește cu istoria mică (viața Uraniei Cabral, a tatălui acesteia, a lui Joaquín Balaguer, a asasinilor lui Trujillo etc.) Redactorul de carte, prozatorul Răzvan Petrescu, poate depune mărturie ce muncă sisifică a însemnat – pentru mine și Mariana Sipoș – traducerea acestui uriaș roman.
Rătăcirile fetei nesăbuite. Personajul principal al cărții este un tălmaci (deci, iată, chiar un traducător), care se îndrăgostește de o fată nesăbuită. Titlul original, Travesuras de la niña mala, l-am întors pe toate părțile, înainte de mă decide, în final, pentru Rătăcirile fetei nesăbuite. Cred că o traducere bună începe de la titlu. Tot ce trăiește tânăra fată – la Lima, Paris, Londra, Madrid, Japonia – nu sunt aventuri, ci rătăciri, căci ea chiar este o fată nesăbuită. De aceea, cuvântul spaniol mala l-am tradus când smintită, când răutăcioasă, când rea, când nebună. Iar nesăbuită mi s-a părut în limba română a fi cuvântul cel mai adecvat pentru a îngloba toate celelalte calificative.
O mie și una de nopți. Cartea aceasta este, în fapt, basmul repovestit cu mult talent de către autor. Pentru a păstra atmosfera poveștii, am folosit un limbaj arhaic. Mario Vargas Llosa a iubit dintotdeauna teatrul, și atunci, împreună cu Mihai Măniuţiu, directorul Teatrului Național din Cluj, i-am pregătit o surpriză: un spectacol, la care a fost și invitat, devenind chiar protagonist la un moment dat… Iar după spectacol, Mario Vargas Llosa a urcat pe scenă și mi-a mulțumit personal pentru traducere și acea seară magică!
Oare ce-și poate dori mai mult un traducător literar, decât prietenia și aprecierea sinceră, venită din partea autorului pe care-l traduce?
De aceea, când am aflat vestea morții lui Mario Vargas Llosa, știrea m-a lovit ca un trăsnet. Căci, dincolo de traduceri, pe mine m-a legat o adevărată prietenie cu autorul. Cu doar câteva săptămâni în urmă, Particia Llosa îmi scrisese că Mario se bucurase mult când l-am felicitat de ziua lui…
Dar, așa cum mi-a scris domnul Mihai Cantuniari: noi doi ne-am făcut pe deplin datoria, traducându-i cărțile. La fel și domnul Coman Lupu, un alt minunat traducător, care i-a tradus Orașul și câinii, Domnișoara Julia și condeierul sau Povestașul, cărți la care don Mario ținea enorm…
Iar cărțile acestea vor rămâne; ele sunt de-acum în toate bibliotecile din țară și nu numai. În Germania, în uriașa bibliotecă din Straelen, cu 25.000 de enciclopedii, 110.000 de cărți, în 257 de limbi, se află și traducerile despre care vorbeam mai sus… La fel și în biblioteci din Spania sau din Republica Moldova. Nemaivorbind de studenții din București, Timișoara sau Cluj care lucrează pe toate aceste traduceri…
27 aprilie 2025
