Pietro Aretino și I sonetti lussuriosi / Sonetele deșucheate

0
29

Chemarea către transpunerea întru artă a sexualității nu este deloc o noutate pentru cultura și literatura lumii din Antichitate. Nimeni nu contestă influența Kama Suthra asupra artei religioase și iconografiei în India. Frumusețea corpului nud a fost celebrată și de Antichitatea greco-latină în sculptură, dar și în iconografia care-l înfățișează în plin act sexual pe Priapus. Această celebrare a nudului ajunge până la sculptura care-l înfățișează pe David al lui Michelangelo. Gustav Klimt a desenat femei goale masturbându-se sau în timpul actului sexual cu un bărbat. Și sunt opere de artă. Sexus de Henry Miller, carte cenzurată la vremea ei în SUA, o relatare a întâmplărilor erotice din Franța interbelică, a putut să vadă lumina tiparului în Franța. Gherasim Luca publica în perioada interbelică revista Pula. Emil Brumaru a scris o poezie erotică valoroasă, celebrând explicit frumusețea trupului de femeie, versuri pe care le-a publicat în volum.

Pietro Aretino a dus în sfera artistică expresia și experiența extazului aparținând trăirii sexuale. Poemul pe care vi-l prezentăm în continuare este o sublimare în cuvinte tari, puternice, bărbătești, de-o imaginație debordantă, incredibilă a actului sexual, văzută chiar și în potențialitatea sa, care trezește în autor încântarea indescriptibilă, ultimă a împreunării sexuale. Un italienist de marcă de la noi din țară, când i-am vorbit despre aceste poezii, spunea că orice italienist specializat în perioada renascentistă le știe, dar ar fi, în opinia Domniei Sale, „nepublicabile”. Noi nu suntem de aceeași părere. Ele sunt parte a literaturii universale. Totuși, nu recomandăm citirea acestei poezii apărătorilor unei false morale, pudibonzilor, închistaților. (Peter Sragher)

Alexandru M. Călin
prezentare și traducere de Alexandru M. Călin

„Sonetele deșucheate” (I sonetti lussuriosi) ale lui Pietro Aretino sunt 16 ekphraseis poetice; ele au slujit drept texte însoțitoare unor gravuri pornografice, publicate în 1527 de Marcantonio Raimondi sub titlul I modi și realizate de el însuși după desene ale lui Giulio Romano. Fiecare gravură zugrăvea câte o poziție sexuală, căreia sonetul îi asigura, transpunând-o în vers, salutarul parametru ritmic. Câtă vreme însă gravurile originale nu ni s-au păstrat, versurile lui Aretino, splendide în nonconformismul lor, dănuie până azi.

Canonică nu este nici măcar forma acestor sonete, a șaptesprezece versuri fiecare, dintre care al cincisprezecelea măsoară șapte silabe – nu unsprezece, câte ar fi normal – pe când ultimele două alcătuiesc un cuplet rimat à l’anglaise. În privința vocabularului, de prisos ar fi să mai spun că actul sexual și organele implicate în el nu sunt menționate nici sinonimic, nici perifrastic, nici metaforic: Aretino cultivă licențele metrice și licențiozitatea lexicală.

Traducerea pe care v-o supun atenției echivalează primul dintre cele șaisprezece sonete deșucheate. Ea va apărea în volum, la o importantă editură românească, dimpreună cu tălmăcirile celorlalte cincisprezece.

Față de textul original, mi-am îngăduit unele deplasări. Astfel, cuvântului cazzo, pe care se bizuie minunatul joc de cuvinte din versurile 3–4, am ales să îl echivalez folosind verbul „tare” românesc, corespunzător actului sexual; din acest motiv, versul 2 a devenit, în traducerea mea, versul 3.  Pentru a spori efectul dramatic, mi-am îngăduit să inversez ordinea celor două versuri finale. În fine, traducerea mea pornește de la presupunerea că gli amanti, în versul 8, se referă la Adam și Eva.

Îi exprim recunoștința mea italienistului Gabriel Popescu, cel care a avut amabilitatea să verifice conformitatea traducerii mele cu textul original, făcându-mi și unele, prețioase, sugestii.

Dedic acest demers amintirii scumpe a poetului Emil Brumaru, care ar fi fost mult mai potrivit decât mine să traducă aceste texte.

— Fottiamci, anima mia, fottiamci presto
perché tutti per fotter nati siamo;
e se tu il cazzo adori, io la potta amo,
e saria il mondo un cazzo senza questo.

E se post mortem fotter fosse onesto,
direi: Tanto fottiam, che ci moiamo;
e di là fotterem Eva e Adamo,
che trovarno il morir sì disonesto.

—  Veramente egli è ver, che se i furfanti
non mangiavan quel frutto traditore,
io so che si sfoiavano gli amanti.

Ma lasciam’ir le ciance, e sino al core
ficcami il cazzo, e fà che mi si schianti
l’anima, ch’in sul cazzo or nasce or muore;

e se possibil fore,
non mi tener della potta anche i coglioni,
d’ogni piacer fortuni testimoni

—  Hai să ne futem, viața mea, hai iute,
Căci pula tu, eu pizda o ador,
Și-a fute-i scopul nostru-al tututor,
Fără de care toate-ar fi futute.

Iar de ne vom putea post mortem fute
Le-oi spune c-am să fut până-am să mor, 
Și-i fut pe-Adamul și pe Eva lor, 
Că ne-au dat morții, nu de noi cerute.

— Puteau, zevzecii, vorbă nici nu-ncape,
De nu pofteau la poama trădătoare,
Unul dintr-altul veșnic să se-ndoape…

Dar lasă vorbele și intră-n mine, tare, 
Până subt inimă; fă-mi sufletul să crape,
Căci pula-i dă și moarte, și născare.

Ba încă-ți fac rugare, 
Cum ele-s oricărei plăceri chezașe
Să mă pătrunzi, de poți, cu tot cu boașe!

Portrait of Pietro Aretino (1527), attributed to Titian. Kunstmuseum Basel

Lasă un răspuns