La origine, cuvântul„simpozion”desemna un eveniment convivial, nu unul științific.
Atenienii care vorbesc rând pe rând despre iubire în Symposion-ul lui Platon sunt niște mahmuri care se dreg, nu niște conferențiari; de vorbit, vorbesc pentru ca nu cumva, bând prea iute, să se îmbete la loc. Discuția îi obligă să rămână coerenți, iar paharul de vorbă îl mai îndoaie pe cel de vin. Dar între verbele a vorbi și a bea, cel dintâi este, neîndoielnic, auxiliarul.
Presupun că această memorabilă băută platoniciană a conferit cuvântului „simpozion” sensul său… academic, acela de „discuție organizată, pe baza unor scurte expuneri, asupra unei teme literare, filosofice, științifice […] purtate de câțiva vorbitori în fața și cu participarea publicului” (DEX 2009) Însă pentru mine, „simpozion”-ul consacrat de FITRALIT retraducerii literare a desemnat, în primul rând, antractele conviviale. Căci în aceste răstimpuri am avut prilejul să îi cunosc pe traducătorii participanți, să stau de vorbă cu domniile lor și să descopăr din ce plămadă inefabilă sunt făcuți oamenii dispuși să se pună în paranteze pe ei înșiși, pentru a se lăsa bântuiți de scrierile altora. „Cunoștințe” sunt, la urma-urmei, nu doar lucrurile pe care le-am învățat, ci și persoanele pe care le-am cunoscut. Iar dacă puneți mai mult preț pe cunoștințele care sunt vii și respiră – și gustă, și degustă – veți fi de acord cu mine că însuși cuvântul „simpozion” merita revăzut în lumina sensului său primar, printr-o necesară retraducere. Una pe care evenimenul FITRALIT a izbutit-o cu brio.
