Traducători de literatură pe Raft și dincolo de rafturi – la Cărturești-Verona

0
141

Marți, 12 noiembrie 2019, Librăria Cărturești-Verona a organizat o nouă întâlnire cu traducătorii omagiați. Cu această ocazie, au fost doi traducători din limba polonă, universitarii Constantin Geambașu și Cristina Godun. Formatul, de data aceasta, a fost puțin diferit, ca moderator fiind invitată traducătoarea prof. univ. Antoaneta Olteanu, cea care a deschis, de fapt, seria acestor manifestări.

Ideea Raftului traducătorului a avut-o Alina Aviana, în anul 2016. Lucrând la Librăria Cărturești din Mega Mall și văzând numărul mare de traduceri ale fostei sale profesoare Antoaneta Olteanu, a avut ideea minunată de a scoate în evidență, odată cu volumele respective, evident, și pe traducătorul care a făcut posibilă lectura lor în limba română. La 1 decembrie 2016, Librăria Cărturești din Mega Mall a alocat un întreg dulap cu rafturi acestei inițiative binemeritate, care celebrează traducătorul de literatură cum puțini o fac în ziua de astăzi.

Beatrice Lascu
Beatrice Lascu

De la această inițiativă, Alina Aviana și colegii ei de la Librăria Cărturești au mai organizat asemenea întâlniri, individuale sau colective, cu traducători în diversele spații ale grupului de librării. Întâmplător (sau nu), cel mai mare număr de întâlniri a fost realizat cu traducătorii din spaniolă – Tudora Șandru-Mehedinți, Luminița Voina-Răuț, Cornelia Rădulescu și Marin Mălaicu-Hondrari; dintre traducătorii de engleză îi menționăm pe Radu Paraschivescu, Lucia Popovici și Luana Schidu (care traduce și din rusă). La franceză, a fost omagiată Ileana Cantuniari; din ebraică – traducătoarea Ioana Petridean. De asemenea, pentru cei trei mari traducători de chineză – Florentina Vișan, Luminița Bălan și Dinu Luca – s-a organizat o întâlnire specială. Și proiectul continuă. Cei mai mulți dintre traducători sunt și membri ai Filialei București – Traduceri Literare a Uniunii Scriitorilor din România (Fitralit), iar calitatea traducerilor aduse în discuție este o dovadă a valorii grupului de traducători pe care îi are această filială.

Pe 12 noiembrie, la întâlnirea de la Cărturești-Verona au fost omagiați cei mai prolifici traducători contemporani din limba polonă – prof. univ. Constantin Geambașu (Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea din București), cu peste 70 de traduceri publicate, respectiv conf. univ. Cristina Godun (de la aceeași facultate), cu peste 30 de traduceri. Este de remarcat că prof. univ. Constantin Geambașu este traducătorul exclusiv al lui Czesław Miłosz în România, iar Cristina Godun – aproape exclusiv al Olgăi Tokarczuk.

Constantin Geambașu:
„Traducerea este a doua mea profesie”

Apreciind utilitatea Raftului, Constantin Geambașu a insistat, în primul rând, pe ipostaza fizică a lui în respectiva librărie. Pentru o limbă de mai mică circulație, este extrem de important să vezi, evidențiat astfel, cât de mult s-a tradus și câte lucruri importante există, de care poate nu mulți cititori știu. Constantin Geambașu a subliniat că există și alți traducători din polonă, care și-au unit eforturile, pentru a reda în română cât mai multe dintre operele importante ale acestei culturi. Și Cristina Godun a remarcat semnificația deosebită a acestui proiect, care scoate din umbră persoana traducătorului. „Mă bucur că sunt invitata Raftului; sincer, nu mă așteptam; iar bucuria e cu atât mai mare cu cât am fost invitată înainte ca Olga Tokarczuk să primească Premiul Nobel […]; m-am simțit valorizată, deoarece nu credeam că traducătorul este vizibil sau foarte vizibil…”

La întrebarea „de ce traduceți”, Constantin Geambașu a răspuns că traducerea este a doua sa profesie, în afară de cariera academică. Traducerea este și un chin, sisific uneori, dar, până la urmă, e și o plăcere. Și Cristina Godun a spus că traducerea este o muncă foarte frumoasă dacă este făcută din pasiune. Prima scriere tradusă, Mergând spre Babadag din Andrzej Stasiuk, a fost făcută pentru suflet, pentru că, la vremea respectivă, erau deja numeroși traducători de polonă activi și cu greu putea un tânăr spera să spargă barierele editurilor. Editura Rao voia să o traducă din germană, dar autorul însuși a protestat, știind că există la București traducători din polonă. Așa s-a ajuns la tânăra traducătoare și la tălmăcirea respectivei nuvele.

E adevărat – fapt subliniat de ambii traducători, și remarcat „cu invidie” și de Antoaneta Olteanu, traducătoare din rusă –, spațiul polonez al traducerilor beneficiază de un sprijin financiar extrem de important din partea Institutului Cărții din Cracovia (funcționează din anul 1996), precum și a Institutului Polonez la București (deschis în anul 2001), fără de care marea majoritate a cărților nici n-ar fi putut vedea lumina tiparului, interesul editurilor fiind relativ limitat, nedorindu-se asumarea unor „riscuri” în cazul publicării de nume mai puțin cunoscute în spațiul românesc.

O altă întrebare adresată a fost dacă au existat texte traduse care nu le-au plăcut traducătorilor. Cristina Godun a spus că n-a avut de-a face cu asemenea situații, pentru că acceptă spre traducere doar titluri care-i plac. Constantin Geambașu a vorbit despre luxul de a-și alege singur ce dorește să traducă, urmărind trei criterii importante: de a recupera ce nu s-a tradus și a meritat să fie tradus (de aceea, în ultimul timp traduce preponderent poezie, extraordinară, chiar mai bună decât proza – Szymborska, Herbert, Miłosz, Baranczak, Kornhauser, Karasek etc.); apoi, este criteriul valoric; în sfârșit, promovarea unor cărți fundamentale de critică literară, eseistică, filosofie.

O întrebare firească pe care le-a adresat-o traducătorilor Antoaneta Olteanu a fost care sunt, în general, dificultățile care au apărut la traducerile din polonă, care au fost sacrificiile pe care le-au făcut traducătorii din dorința de a da o variantă cât mai bună în română. Constantin Geambașu a spus că scriitorul care i-a pus cele mai mari dificultăți a fost Stanisław Lem, cu Golem XIV, un SF extrem de sofisticat. Cele mai multe dificultăți sunt la nivel stilistic. În cazul fiecărui text, indiferent din ce registru ar face parte, traducătorul este mereu provocat să răspundă tuturor aspectelor stilistice ale autorului pe care îl traduce.

Cristina Godun:
„Vreau să redau cititorului un text inteligibil, care poate stârni emoții în sufletul acestuia”

Cristina Godun, în continuarea dezideratului impus de celălalt traducător, face o pledoarie pentru un text inteligibil pentru cititor, care să poată stârni emoții în sufletul acestuia. Nu consideră că vreuna dintre cărți i-a pus dificultăți deosebite; au fost situații dificile, dar, cu puțin efort, ele au putut fi rezolvate. Nu a găsit situații intraductibile, poate doar titlurile în română să pună probleme mai deosebite, dar care au fost rezolvate de edituri în diferite modalități.

În final, moderatoarea a cerut traducătorilor să indice, fiecare, câte patru cărți extrem de importante pe care le-au tradus. Lista lui Constantin Geambașu îi cuprinde pe Władysław Reymont, Pământul făgăduinței, pe Czesław Miłosz, Gândirea captivă, pe Kamil Cyprian Norwid, Leagănul cântului și pe Bołesław Leśmian, Lunca. Cea a Cristinei Godun – pe Witold Gombrowicz, Bakakaj, pe Olga Tokarczuk, Rătăcitorii, pe Szczepan Twardoch, Morfina. La acestea, se mai adaugă un titlul tradus de Constantin Geambașu:  Józef Mackiewicz, Drumul spre nicăieri.

Discuția – care a fost urmărită nu numai de specialiști în domeniul traducerii literare, ci și de iubitori ai literaturii universale – a fost un bun prilej de a intra în laboratorul celor doi traducători, dar și de a înțelege mai deplin dilemele acestei profesiuni deosebit de frumoase, chiar dacă ea comportă destule dificultăți.

Lasă un răspuns