Revista de traduceri literare la aniversare – Cinci ani de amintiri și deziderate

0
285

Pe 19 octombrie 2020, facebook mă înștiința că am de vizionat o amintire – rememorarea unui eveniment de acum cinci ani. Era vorba despre o adunare a Filialei de Traduceri Literare – București, ținută la Biblioteca Metropolitană București. Atunci a luat naștere, din inițiativa lui Peter Sragher, prima revistă literară dedicată exclusiv celor cărora numele le apare, de regulă, doar pe pagina 3 a cărților. Revăd cu plăcere și cu un strop de nostalgie chipurile zâmbitoare ale echipei redacționale fondatoare. Și atmosfera sărbătorească, cu șampanie și pișcoturi.

George Volceanov
George Volceanov

Cu nostalgie, pentru că în intervalul de timp scurs de atunci s-au întâmplat atât de multe… Echipa fondatoare  s-a erodat, din caseta tehnică au dispărut unele nume și au apărut altele. Stă în firea lucrurilor, ca după o etapă de maxim entuziasm, să se intre în rutină și este bine ca echipa să fie periodic primenită prin cooptarea unor noi membri, care să aducă un plus de energie.

Mă gândesc cu tristețe că ne-au părăsit, în ultimii cinci (și asta e în firea lucrurilor) o serie de personalități de seamă ale branșei noastre – Antoaneta Ralian, Mioara Caragea, Alexandru Calciu, Radu Niciporuc, Simona Oprescu, Annie Bentoiu (…) și, iată, chiar zilele trecute, Marius Tabacu, recentul premiat al Uniunii Scriitorilor pentru traducerea monumentalei Trilogii transilvane de Miklós Bánffy… În compensație, constat cu bucurie că, în același interval, a răsărit o nouă generație de traducători talentați și activi, care au adus un suflu proaspăt revistei – Alexandru M. Călin, Mihók Tamás, Anca Ignat, Fabiana Florescu, Andreea Ferigeanu, Anna Ciungu (…) sunt doar câteva dintre numele care s-ar cuveni să-mi vină în minte la acest capitol.

Revista și-a împlinit principala menire, aceea de a se constitui într-o tribună de la care să se facă auziți și traducătorii – anonimii truditori ale căror nume de multe ori sunt ignorate de autorii cronicilor de carte străină –, într-un instrument de promovare a traducătorilor din toate generațiile, în cadrul unor rubrici variate, de la interviu și work in progress până la „atelierul traducătorului”, cronici de carte și ale unor evenimente interne și internaționale de interes pentru traducători, prezentarea preminaților filialei București

Revista de traduceri literare – o tribună de la care se fac auziți traducătorii

dar și a celor distinși de juriul mare al Uniunii Scriitorilor. O reușită a revistei noastre a constat în faptul că, prin promovarea ei și pe facebook, și-a câștigat cititori și în afara cercului traducătorilor literari. Unele articole din revista noastră au fost preluate de reviste ce apar sub egida Uniunii Scriitorilor. Și invers: în Revista de traduceri literare au apărut texte preluate din reviste literare importante, de la România literară până la The New York Review of Books. Au apărut în paginile electronice ale revistei texte teoretice fundamentale, de interes pentru orice traducător, semnate de Yves Bonnefoy, Tim Parks, Stavros Deligiorgis etc.

Nu vreau să fiu (cum ar zice Shakespeare) „oglinda lingușitoare” a boss-ului, a lui Peter Sragher, dar o să-i aduc lauda cuvenită pentru câte a realizat în acești cinci – și mă gândesc nu doar la activitatea redacțională pe care o presupune o publicație periodică, ci la zecile de colocvii de traduceri literare și la atelierele pe care le-a organizat, la traducerile în volum tipărit apărute sub sigla filialei noastre, la eforturile pe care le-a depus pentru a pregăti un simpozion internațional de înaltă ținută (în noiembrie 2019) – iar dacă n-ar fi dat pandemia peste noi, acest eveniment științific s-ar fi desfășurat cu regularitate, an de an. Dovadă a nivelului înalt al conferinței stă faptul că România literară s-a grăbit să publice la scurt timp după aceea câteva dintre lucrările prezentate de colegii noștri; toate lucrările prezentate au apărut de curând, cu sprijinul profesorului Liviu Franga, într-un volum tipărit de prestigioasa Editură a Universității din București, dar și cu sprijinul activ al Fitralit.

Recunosc că, în ultimii doi ani, ritmicitatea colaborării mele cu revista s-a mai diminuat. Pe de o parte, m-am întrebat dacă a publica masiv aici nu este, cumva, un act de narcisism, de promovare a propriei imagini; în consecință, am acceptat invitația revistei clujene Neuma de a susține o cronică permanentă dedicată traducerii literare – o rubrică prin care pot evidenția talentul și meritele colegilor mei. Pe de altă parte, ieșirea din formatul revistei noastre mi-a permis să aduc în fața unui public mai larg cărțile semnate de colegi-traducători valoroși precum Viorica Nișcov, Irina Horea, Luana Schidu, Dan Croitoru, Raluca Nicolae, Bogdan Perdivară, Justina Bandol, Marius Tabacu etc.

Revista de traduceri literare ar trebui să fie a noastră, a tuturor

Îi spuneam lui Peter Sragher – în primăvară, în săptămânile stării de urgență – că partea bună a izolării, dacă putem vorbi de o parte bună, este aceea că scriitorii închiși în casă se reîntorc, vrând-nevrând, la masa de lucru, împărtășind soarta călugărilor din Evul Mediu, producători de literatură în scriptoriile mănăstirești – ceea ce ar putea fi un bun prilej de a aduna cât mai multe materiale pentru revistă. Să recunoaștem: lunile din urmă au fost rodnice pe tărâm literar, cărțile au continuat să apară într-un ritm amețitor, editurile și-au promovat cu brio cărțile, lumea a continuat să citească, să cumpere carte. Credeam că, în aceste condiții, și colegii traducători vor fi mai activi în colaborarea cu revista, că redacția va fi copleșită de propuneri de colaborare, că portofoliul textelor publicale va da pe afară. Reiau o umilă părere pe care am formulat-o nu o dată: Revista de traduceri literare ar trebui să fie a noastră, a tuturor; mă aștept la mai multă implicare din partea breslei, a fiecărui coleg în parte.

Nu ducem lipsă de talente, de proiecte remarcabile – și e păcat că nu ne cunoaștem reciproc activitatea și contribuțiile esențiale la piața cărții. M-ar bucura dacă în paginile noastre ar exprima puncte de vedere și colegii din Artlit – chiar dacă majoritatea nu sunt afiliați Uniunii Scriitorilor – sau mai tinerii aspiranți la glorie din cercul revistei online Translation Cafe editată de Lidia Vianu. Toată lumea ar avea de câștigat dintr-un plus de vizibilitate în spațiul public și, odată cu sporul cantitativ al textelor publicate, s-ar înălța și ștacheta calitativă a revistei.

Iată, așadar, și câteva deziderate pe care le exprim la ceas aniversar. În încheiere, doresc să le urez tuturor cititorilor și colaboratorilor revistei să treacă cu bine peste greaua încercare la care ne supune pandemia; tuturor traducătorilor literari le urez să-și împlinească menirea cu harul cu care ne-au obișnuit și să țină, pe mai departe, aproape de Revista de traduceri literare.

Lasă un răspuns