Traducătorii, specie ades ignorată, își împrumută glasul autorilor pe care-i traduc, având rareori ocazia să se arate din spatele paginilor care ar rămâne interzise atât de multora dacă ei n-ar fi. Își petrec cea mai mare parte a timpului în recluziune, singuri cu textele lor, cu plăcerea profundă a căutării nuanțelor. Cu cât textul va fi mai fluent, mai armonios, mai fidel originalului, cu atât ei vor fi mai în umbră.
În Revista de traduceri literare ei ies la lumină, își spun gândurile, schimbă impresii (uneori cu reale foloase pentru textele la care lucrează), își dezvăluie secretele, ezitările, preocupările, își deschid „laboratorul“ pentru cititori și confrați deopotrivă. Comentariile lor despre textele traduse sunt de un interes special, ei fiind, poate, cititorii cei mai apropiați de text, primii exegeți într-o altă limbă decât a autorului. Și să nu uităm paginile de cronică a traducerii, încă insuficient prezentă în revistele literare.
E însă o revistă care ar trebui să aibă un public cât mai larg, depășindu-și condiția de forum pentru cei din breaslă. Conștiința a cât de important e traducătorul în receptarea unei cărți este încă la cote minime printre cititori. (Conștiința faptului că traducătorii ar trebui să poată trăi din profesia lor pare a fi, la rândul ei, la cote minime printre editori. E frumos, asta ne dă o aură eroică, dar astfel mult mai puține cărți au parte de traducătorii pe care i-ar merita, fiindcă ei, ca să-și poată satisface „plăcerea profundă“ citată mai sus, trebuie să mai aibă cel puțin o slujbă. Asta e însă o discuție pe care poate că ar fi elegant s-o amânăm – iar… – acum, la ceas aniversar.)
Cum știm, în majoritatea culturilor, numărul cărților traduse este semnificativ mai mare decât al celor scrise de nativi. Și ele contribuie doar împreună la cultura unui popor. Iar aici traducătorii sunt esențiali, și acest lucru e deseori trecut cu vederea. Auzindu-i însă direct, cu atât mai mult cu cât unii dintre ei vorbesc de-a dreptul pasionant despre munca lor, poate că din ce în ce mai mulți oameni vor înțelege că cel mai fidel îi este autorului – și lor, cititorilor – tocmai… il traditore.
