Pe George Lână* l-am descoperit la o lectură în cadrul primei ediții a Festivalului Internațional Ion Monoran de la Timișoara, organizat de Loredana Tîrzioru și Ion Dorobanțu, între 14 și 16 decembrie 2019.
S-a vorbit prea puțin despre această frumoasă întreprindere a noastră – căci festivalul a fost co-organizat de Fitralit care s-a ocupat de invitații din străinătate. Manifestarea culturală a plecat de la o frumoasă expoziție de pictură în prima zi, însoțită de o lectură de poezie, ca apoi să baleieze cu grație între poezie și muzică de jazz, inclusiv improvizații de jazz puse la cale de Ion Dorobanțu. Întregul eveniment, organizat profesionist de către Loredana Tîrzioru – grafician de mare talent, director de editură și maestră de ceremoniia evenimentului cultural – era un omagiu adus poetului-erou timișorean Ion Monoran, cel care, în ziua de 16 decembrie 1989, a reușit să oprească tramvaiele în dreptul locuinței lui László Tőkés, pastorul reformat de unde a plecat scânteia Revoluției din Decembrie 1989.
Festivalul a fost și o aducere aminte, după trei decenii, a Revoluției noastre, un moment care nu trebuie niciodată uitat. Mie mi-a marcat tinerețea și mi-a dat speranțe din care multe s-au împlinit. Și, iată, muzicieni, editori, poeți au făcut să răsune poezie despre Timișoara acelui Decembrie fierbinte și plin de speranță a României. Festivalul a fost și un omagiu adus poeziei care ne unește, la treizeci de ani de la acea perioadă înfierbântată, dar plină de entuziasm și bucurie în suflete.
Viața îți dă prilejul unor revelații, iar fiecare poet adevărat descoperit este o îmbogățire a spiritului cu totul aparte. Poetul bănățean pe care vi-l facem cunoscut într-o variantă bilingvă – română și germană – este un om dedicat trup și suflet poeziei. N-ar putea exista fără poezie. Fără acel cuvânt care este dintru început simțire și spirit. Acesta e și motivul pentru care a scris și o carte despre poezie, ca să fie un ghid pentru poeții și poetele în devenire, din respect pentru arta pe care o cultivă: Atelierul lui George – din tainele și meșteșugul poeziei, Editura Charmides, 2017.
Pentru George Lână, poezia este și un ritual de cunoaștere și autocunoaștere, dar și cauza pentru care el există. Pentru care iubirea este petrecută în spirit. Poetul își alege cuvintele din trăirea sa profundă, creând imagini neașteptate, care ating mintea și sensibilitatea iubitorului de poezie.
Nu putem spune că am întâlnit dificultăți speciale în traducerea poemelor sale, abia unul dintre el punându-ne probleme grele privind traducerea. În acel poem, pentru a sublima trăirea dragostei fizice, autorul a înțeles să eludeze în mod subtil o exprimare directă. Ca și cum ar fi vrut și n-ar fi vrut să scrie despre iubirea sa, despre ce a simțit pe de-a-ntregul, o dilemă pe care a dezlegat-o pentru sine și pentru cititor printr-o notație sublimată. Tentația era, totuși, prea mare, iubirea – prea profundă. Trebuia să poată fi turnată și în cuvânt. Dar cum poți domoli lava? Cum poți îmblânzi lava. Mai ales că poezia aceea este o metaforă a iubirii fizice. Am reușit – parțial, cum se întâmplă în orice traducere – să redăm ceva din simțirea sa. Din nou, am fost limitați de diferența de tradiție în exprimare – diferită în limba germană și limba română –, reușind să transpunem în germană, totuși, spiritul intenției sale.
Aici trebuie să amintesc ajutorul pe care mi l-a dat jurnalistul și scriitorul german Norbert Mappes-Niediek în elucidarea unor necunoscute. Eu nu fac niciodată retroversiune fără a cere opinia avizată a unui vorbitor nativ de germană (sau engleză, când este cazul), iar Norbert a studiat limba și literatura germană și este un fin utilizator al ei, până la ultima nuanță. Așa că se cade să apară, alături de mine, în această întreprindere care ne-a îmbogățit spiritual pe amândoi.
| Și eu ce absurd | Und ich wie absurd |
|---|---|
| Ce turbați și ce câini ți-s genunchii iubito și cum îmi mai mușcă din glezne și ochi încât îmi pierd cunoștința și cu greu îmi revin înspre seară. Ce turbați și ce câini ți-s genunchii iubito și eu ce absurd să mă abat de dimineață prin parc și să te văd întorcându-te acasă lepădată de tine și cu ei dezlegați. | Wie wütend und wie Hunde sind deine Knie Geliebte und wie sie meine Knöchel und Augen beißen dass ich mein Bewusstsein verliere und schwer zu mich komme gen Abend. Wie wütend und wie Hunde deine Knie sind Geliebte und ich wie absurd morgens umherzustreifen durch den Park und dich nach Hause zurückkehren sehe du hast dich aufgegeben mit den Beinen breit gemacht. |
| În straie de apă | In Wassergewänder |
|---|---|
| Depășind obișnuința moartea tradiția prin simplitatea în care știe să se dezvăluie această femeie albește orice altă tentație plutind deasupra străzii fluide și a arborilor deshidratați mirosind a petrol ca o zi necesitatea de iunie înveșmântată în straie de apă halucinant prelungind respirația pietrei câmpiei orașului. | Übertreffend die Gewohnheit den Tod die Tradition durch die Einfachheit in der sie sich zu enttarnen weiß diese Frau macht jede andre Versuchung weiß über die flüssige Straße und die an Erdöl riechenden dehydrierten Bäume schwebend wie ein Tag Notwendigkeit im Juni bekleidet in Wassergewänder haarsträubend den Atem des Steins auf der Stadtwiese verlängernd. |
| Autoportret | Selbstbildnis |
|---|---|
| Sunt păianjenul orb de durere ce își deapănă firul cretinul ce nu ține pasul în horă și nu scandează lozinci când își suie toamna crucea în pod și cu calm se devoră. | Ich bin die vor Schmerz blinde Spinne die den Faden abspult der Idiot der im Reigen nicht Schritt hält und nicht Losungen ausruft wenn der Herbst das Kreuz in den Dachboden hinaufträgt und sich in Ruhe auffrisst. |
| Eseu despre mama | Essay über Mama |
|---|---|
| Din tinerețea ta de amforă spartă o jumătate sunt eu iar în celaltă crește și cântă pustiul. De-atunci din straie cernite și cu oase grele de boală noapte-de-noapte în liniștea cu chip de moluscă în loc de propria-ți moarte spaima că sunt măcelărit de tramvaie dorul de mine te foarfecă și te uscă dar sufletul tău singurul nu cunoaște înfrângerea mamă dialectică necesară și fină tu Iacobe și Îngere! | Aus deiner Jugend eine gebrochene Amphore die eine Hälfte bin ich und in der anderen wächst und singt die Wüste. Seitdem in dunklen Gewändern und mit Knochen von Krankheit beschwert Nacht für Nacht in der Stille mit Molluskengesicht statt deinem Tod die Furcht dass ich von Straßenbahnen hingemetzelt werde die Sehnsucht nach mir zerschneidet dich und trocknet dich aber deine Seele die einzige die keine Niederlage kennt dialektische Mutter so unentbehrlich und fein du Jakob du Engel! |
* George Lână s-a născut la Timișoara în 1954 și a absolvit studiile Facultății de Agronomie din orașul natal (1979), după care a lucrat în domeniul agriculturii socialiste, lucru care nu i-a produs o bucurie specială. N-a fost membru de partid. A fost unul dintre autorii Proclamației de la Timișoara și unul dintre întemeietorii ziarului și Societății Timișoara. Mai târziu, a activat ca redactor-șef al săptămânalului Atac de Banat și a înființat revista Forte. A publicat mai multe volume de poezie la Editura Marineasa: Spațiul dintre două secunde (1994), Bariera de la Voiteni (1996) și În apărarea mea (1999), cu traducerea în engleză a poemelor realizată de Antuza Genescu. I-a apărut în 2006 un CD cu titlul Noapte de dragoste, unde patruzeci și trei de poeme sunt rostite de autor (în colaborare cu Adrian Ilica – coloana sonoră și Paul Chiș – grafică), apoi Casă cu flori, Editura Marineasa, 2007 etc. În anul 2019, îi apare o amplă antologie bilingvă – română și engleză – din opera sa poetică, Spațiul dintre două secunde / The Space between Two Seconds, tradusă de Antuza Genescu și Otilia Szekeres, Editura Waldpress, 2019. În 2017, a văzut lumina tiparului un ghid pentru tinerii poeți: Atelierul lui George – din tainele și meșteșugul poeziei, Editura Charmides, 2017. A publicat și un volum de epigrame.
