George Lână, Eseu despre mama / Essay über Mama

0
742

Pe George Lână* l-am descoperit la o lectură în cadrul primei ediții a Festivalului Internațional Ion Monoran de la Timișoara, organizat de Loredana Tîrzioru și Ion Dorobanțu, între 14 și 16 decembrie 2019.

S-a vorbit prea puțin despre această frumoasă întreprindere a noastră – căci festivalul a fost co-organizat de Fitralit care s-a ocupat de invitații din străinătate. Manifestarea culturală a plecat de la o frumoasă expoziție de pictură în prima zi, însoțită de o lectură de poezie, ca apoi să baleieze cu grație între poezie și muzică de jazz, inclusiv improvizații de jazz puse la cale de Ion Dorobanțu. Întregul eveniment, organizat profesionist de către Loredana Tîrzioru – grafician de mare talent, director de editură și maestră de ceremoniia evenimentului cultural – era un omagiu adus poetului-erou timișorean Ion Monoran, cel care, în ziua de 16 decembrie 1989, a reușit să oprească tramvaiele în dreptul locuinței lui László Tőkés, pastorul reformat de unde a plecat scânteia Revoluției din Decembrie 1989.

traducere Norbert Mappes-Niediek
traducere Norbert Mappes-Niediek

Festivalul a fost și o aducere aminte, după trei decenii, a Revoluției noastre, un moment care nu trebuie niciodată uitat. Mie mi-a marcat tinerețea și mi-a dat speranțe din care multe s-au împlinit. Și, iată, muzicieni, editori, poeți au făcut să răsune poezie despre Timișoara acelui Decembrie fierbinte și plin de speranță a României. Festivalul a fost și un omagiu adus poeziei care ne unește, la treizeci de ani de la acea perioadă înfierbântată, dar plină de entuziasm și bucurie în suflete.

Viața îți dă prilejul unor revelații, iar fiecare poet adevărat descoperit este o îmbogățire a spiritului cu totul aparte. Poetul bănățean pe care vi-l facem cunoscut într-o variantă bilingvă – română și germană – este un om dedicat trup și suflet poeziei. N-ar putea exista fără poezie. Fără acel cuvânt care este dintru început simțire și spirit. Acesta e și motivul pentru care a scris și o carte despre poezie, ca să fie un ghid pentru poeții și poetele în devenire, din respect pentru arta pe care o cultivă: Atelierul lui George – din tainele și meșteșugul poeziei, Editura Charmides, 2017.

Pentru George Lână, poezia este și un ritual de cunoaștere și autocunoaștere, dar și cauza pentru care el există. Pentru care iubirea este petrecută în spirit. Poetul își alege cuvintele din trăirea sa profundă, creând imagini neașteptate, care ating mintea și sensibilitatea iubitorului de poezie.

Nu putem spune că am întâlnit dificultăți speciale în traducerea poemelor sale, abia unul dintre el punându-ne probleme grele privind traducerea. În acel poem, pentru a sublima trăirea dragostei fizice, autorul a înțeles să eludeze în mod subtil o exprimare directă. Ca și cum ar fi vrut și n-ar fi vrut să scrie despre iubirea sa, despre ce a simțit pe de-a-ntregul, o dilemă pe care a dezlegat-o pentru sine și pentru cititor printr-o notație sublimată. Tentația era, totuși, prea mare, iubirea prea profundă. Trebuia să poată fi turnată și în cuvânt. Dar cum poți domoli lava? Cum poți îmblânzi lava. Mai ales că poezia aceea este o metaforă a iubirii fizice. Am reușit – parțial, cum se întâmplă în orice traducere – să redăm ceva din simțirea sa. Din nou, am fost limitați de diferența de tradiție în exprimare – diferită în limba germană și limba română –, reușind să transpunem în germană, totuși, spiritul intenției sale.

Aici trebuie să amintesc ajutorul pe care mi l-a dat jurnalistul și scriitorul german Norbert Mappes-Niediek în elucidarea unor necunoscute. Eu nu fac niciodată retroversiune fără a cere opinia avizată a unui vorbitor nativ de germană (sau engleză, când este cazul), iar Norbert a studiat limba și literatura germană și este un fin utilizator al ei, până la ultima nuanță. Așa că se cade să apară, alături de mine, în această întreprindere care ne-a îmbogățit spiritual pe amândoi.

Și eu ce absurdUnd ich wie absurd
Ce turbați și ce câini
ți-s genunchii iubito
și cum îmi mai mușcă din glezne și ochi
încât îmi pierd cunoștința
și cu greu îmi revin înspre seară.

Ce turbați și ce câini ți-s genunchii
iubito și eu ce absurd
să mă abat de dimineață prin parc
și să te văd întorcându-te acasă
lepădată de tine
și cu ei dezlegați.
Wie wütend und wie Hunde
sind deine Knie Geliebte
und wie sie meine Knöchel und Augen beißen
dass ich mein Bewusstsein verliere
und schwer zu mich komme gen Abend.

Wie wütend und wie Hunde deine Knie sind
Geliebte und ich wie absurd
morgens umherzustreifen durch den Park
und dich nach Hause zurückkehren sehe
du hast dich aufgegeben
mit den Beinen breit gemacht.
În straie de apăIn Wassergewänder
Depășind obișnuința moartea tradiția
prin simplitatea
în care știe să se dezvăluie
această femeie albește orice altă tentație
plutind deasupra străzii fluide
și a arborilor deshidratați mirosind a petrol
ca o zi necesitatea de iunie
înveșmântată în straie de apă
halucinant prelungind
respirația pietrei câmpiei orașului.
Übertreffend die Gewohnheit den Tod die Tradition
durch die Einfachheit
in der sie sich zu enttarnen weiß
diese Frau macht jede andre Versuchung weiß
über die flüssige Straße und die an
Erdöl riechenden dehydrierten Bäume schwebend
wie ein Tag Notwendigkeit im Juni
bekleidet in Wassergewänder
haarsträubend den Atem
des Steins auf der Stadtwiese verlängernd.
AutoportretSelbstbildnis
Sunt păianjenul orb de durere
ce își deapănă firul
cretinul ce nu ține pasul în horă
și nu scandează lozinci
când își suie toamna crucea în pod
și cu calm se devoră.
Ich bin die vor Schmerz blinde Spinne
die den Faden abspult
der Idiot der im Reigen nicht Schritt hält
und nicht Losungen ausruft
wenn der Herbst das Kreuz in den Dachboden hinaufträgt
und sich in Ruhe auffrisst.
Eseu despre mamaEssay über Mama
Din tinerețea ta de amforă spartă
o jumătate sunt eu
iar în celaltă crește și cântă pustiul.

De-atunci din straie cernite
și cu oase grele de boală
noapte-de-noapte
în liniștea cu chip de moluscă
în loc de propria-ți moarte
spaima că sunt măcelărit de tramvaie
dorul de mine te foarfecă și te uscă
dar sufletul tău
singurul nu cunoaște înfrângerea
mamă dialectică necesară și fină
tu Iacobe și Îngere!
Aus deiner Jugend eine gebrochene Amphore
die eine Hälfte bin ich
und in der anderen wächst und singt die Wüste.

Seitdem in dunklen Gewändern
und mit Knochen von Krankheit beschwert
Nacht für Nacht
in der Stille mit Molluskengesicht
statt deinem Tod
die Furcht dass ich von Straßenbahnen hingemetzelt werde
die Sehnsucht nach mir zerschneidet dich und trocknet dich
aber deine Seele
die einzige die keine Niederlage kennt
dialektische Mutter so unentbehrlich und fein
du Jakob du Engel!

* George Lână s-a născut la Timișoara în 1954 și a absolvit studiile Facultății de Agronomie din orașul natal (1979), după care a lucrat în domeniul agriculturii socialiste, lucru care nu i-a produs o bucurie specială. N-a fost membru de partid. A fost unul dintre autorii Proclamației de la Timișoara și unul dintre întemeietorii ziarului și Societății Timișoara. Mai târziu, a activat ca redactor-șef al săptămânalului Atac de Banat și a înființat revista Forte. A publicat mai multe volume de poezie la Editura Marineasa: Spațiul dintre două secunde (1994), Bariera de la Voiteni (1996) și În apărarea mea (1999), cu traducerea în engleză a poemelor realizată de Antuza Genescu. I-a apărut în 2006 un CD cu titlul Noapte de dragoste, unde patruzeci și trei de poeme sunt rostite de autor (în colaborare cu Adrian Ilica – coloana sonoră și Paul Chiș – grafică), apoi Casă cu flori, Editura Marineasa, 2007 etc. În anul 2019, îi apare o amplă antologie bilingvă – română și engleză – din opera sa poetică, Spațiul dintre două secunde / The Space between Two Seconds, tradusă de Antuza Genescu și Otilia Szekeres, Editura Waldpress, 2019. În 2017, a văzut lumina tiparului un ghid pentru tinerii poeți: Atelierul lui George – din tainele și meșteșugul poeziei, Editura Charmides, 2017. A publicat și un volum de epigrame.

Lasă un răspuns