traducere și prezentare Angela Bratsou
Aristea Papalexandrou, prin opera sa poetică, face o mărturie autobiografică de profundis, căutând simplu și uman călătoria, iubirea, visul și, bineînțeles, o viață autentică. Astfel, tăcerea, absența, memoria și moartea, care îi străbat poezia, nu duc la un impas, ci la căutarea unei ieșiri. Limbajul poetic, cu polisemia lui încă de la prima poezie publicată, ne pregătește pentru maturizare și nu ar fi o exagerare să spunem că este vorba despre o poezie a poeticii și a maturizării scrisului. Astfel, încă de la prima sa poezie – într-adevăr complet inconștient și în niciun fel intenționat – ne trimite la toate teoriile moderne ale literaturii despre moartea autorului și dominația textului, despre comunicarea cu textul etc. (teoria receptării a lui Jauss, Greimas, Barthes).
Temele poeziei sale sunt sintetizate în prima antologie publicată, intitulată Δύο όνειρα πριν/Cu două vise înainte, și în ultima poezie, „Πίναξ περιεχομένων/Tabel de Cuprins”, a antologiei Ωδικά πτηνά/ Păsări cântătoare care vorbește despre căsătorie, moarte, suferințele iubirii, speranțe, gol și, în general, despre probleme care îl preocupă pe omul modern (alienarea la locul de muncă, prietenia, singurătatea): poeta se cufundă într-o introspecție a lumii sale mentale, căutând izbăvirea în scris, în memorie și în morții proprii. Și în această antologie, motive cunoscute din celelalte poezii ale sale revin mai matur și mai deplin (amintirea, dragostea, moartea) și se observă o extindere a hinterlandului interior al poetei, integrată într-un cadru extern semnificativ ca și context, cartierul Exarchia, ca spațiu familiar și hinterland poetic, cu nivelurile de semnificații prin polisemia versului escaladant care, din locul specific cu istoria sa contemporană, ca palimpsest de experiențe și ca loc uman global, își extinde universul poetic într-o direcție socială emergentă cu obiectivarea emoției individuale. Astfel, poezia ei funcționează adesea ca un glonț de armă, care la intrarea în țeavă nu este altceva decât o mică bilă, dar la ieșire (sfârșitul poemului) diametrul său crește tot mai mare, datorită rotației proprii.
În 2021 și-a susținut teza de doctorat cu excelență la Școala de Arte Frumoase din Atena, intitulată Η πρόσληψη του ποιητικού λόγου των Ελληνίδων δημιουργών στο τελευταίο τέταρτο του 20ού αι./ Receptarea discursului poetic al creatoarelor elene din ultimul sfert al secolului XX. Dar, după cum explică ea însăși, femeile scriu, publică și prezintă multă poezie în cei 27 de ani de când studiază această temă, poezie care îi preocupă pe critici, însă „textele teoretice aprofundate despre poetele sunt mult mai puține în comparație cu cele scrise despre poeți”.
S-ar putea spune că poetele nu au fost tratate foarte serios de critica greacă – predominant masculină – a vremii. A fost o impresie și o ipoteză de lucru pe care a explorat-o metodic într-o serie de reviste literare, în paginile literare ale ziarelor, în Antologii și Istorii ale Literaturii, începând cu ilustrul an 1974 și terminând cu 2000, când a apărut pentru prima dată cu cartea de poezie Cu Două vise înainte (publicată de Mandragoras, 2000). „Era de la sine înțeles că nu voi studia o perioadă în care să fiu inclusă eu însămi ca și creatoare”, se explică poeta.
* * *
Δραπέτισσα
(Σταδίου)
μούσα πολύτροπον…
Την ξέρω αυτήν την άγνωστη
Από το φως που άπλωνε
το μαύρο φόρεμά της.
Θά ’λεγα απ’ την ανάποδη
κι εκείνη πως με ξέρει
Νιώθω σαν να με παρακολουθεί
απ’ τον καιρό που ασθμαίνουσα
τριγύριζα στην πόλη
Κι άκουγα λες και από μακριά
στο αυτί μου την σιωπή της:
«Άλαλη αντίζηλος γλιστρά
με φόρα στη Σταδίου»
Άλαλη αντίζηλος εγώ
Κι ορθώνεται μπροστά μου
Ωραία η νεαρά σιωπή
Με ξέρει και την ξέρω
Εγώ κι εκείνη
άσαρκη
στο μαύρο μου
φουστάνι
Σαν κάτι θέλει να μου πει
Με τρώει για να με τρέφει
Γλυκά εισχωρεί στο είναι μου
Την τρέφω και με τρέφει.
Fugară
(Stadiou)
muză versatilă…
O știu pe această necunoscută
După lumina ce-o răspândea
rochia ei cea neagră.
Aș spune altfel
și ea mă cunoaște
Simt ca și cum mă urmărește
din momentul în care gâfâind
mă învârteam prin oraș
Și auzeam ca din depărtări
în propria ureche tăcerea ei:
„Rivală mută alunecă
cu furie pe strada Stadiou”
Concurentă mută eu
Și se ridică în fața mea
Frumoasă tăcerea cea tânără
Mă știe și o știu
Eu și aceasta
descărnată
în neagra mea
rochie
De parcă ceva vrea să-mi spună
Mă mănâncă să mă hrănească
Dulce pătrunde în eul meu
O hrănesc și mă hrănește.
Ο αυτόπτης
Στο λευκό του
πουκάμισο κλειδωμένος
είναι κάτι στιγμές βραδινές
που περνά αστραπή από μπρος μου
και χάνεται λες και σβήνει
πριν μου γνέψει
πως έφυγε
φεύγει
Ξέρω λίγα γι’ αυτόν ασυνάρτητα
Δεν είναι από δω
και δεν είναι για κάτι σπουδαίος
Όμως έχει έναν τρόπο να πείθει
Αξιόπιστος ξένος· τον επέλεξαν
αλλουνού την υπόσχεση ν’ αθετήσει
Είναι άνθρωπος δίκαιος δανεικής
ενοχής.
Ίσως θά ’θελε νά ’χε
μιλήσει κι αυτός για κείνη
τη νύχτα.
Για των άλλων το άλλοθι.
Όσα είδε καθώς πήγαινε
ερχόταν
εισχωρώντας στο
βήμα τους
Αυτός ο άνθρωπος βουβός
με προστάζει ν’ αρθρώσω
φωνή.
Ocularul
În alba lui
cămașă încuiat
sunt unele clipe din noapte
când trece un fulger prin fața-mi
și se pierde ca și cum ar fi dispărut
înainte să-mi facă semn
că a plecat
pleacă
Știu puține despre el incoerent
Nu este de aici
și nu este pentru ceva important
Dar are un fel de a convinge
Un străin credibil; l-au ales
promisiunea altuia să încalce
Este un om corect creditat
întru vinovăție.
Poate ar voia
să fi vorbit și el despre acea
noapte.
De al altora alibi.
Cele văzute în timp ce pleca
apăreau
intrând
în pasul lor
Acest om tăcut
îmi poruncește să dau
glas.
Ωδή στον οδοιπόρο
Φορώντας το άγγιγμά της
καταφθάνει ανοιξιάτικος
και ως άλλος μου συστήθηκε.
Όσο να πεις, ακόμα ακμαίος.
Όμως δεν παύει να ’ναι αυτός
άλλοτε ολότελα δικός μου
προτού ραγίσει αθόρυβος
στη μετακόμιση οδός
Εσγιγμένου 12
Τώρα δεν μένει πια εκεί.
Κι ίσως δεν μένει πουθενά.
Φορώντας το άγγιγμά της προχωρεί
λες και πλανιέται με σκοπό μοναδικό
ως άλλος ξένος να μου ξανα-
συστηθεί.
Odă călătorului
Purtând atingerea ei
sosește primăvăratec
și mi s-a înfățișat drept altul.
Oricât ai spune, încă înfloritor.
Dar nu încetează să fie cel
altădată pe deplin al meu
înainte de-a crăpa silențios
la mutare pe strada
Esgigmenou 12
Acum nu mai stă acolo.
Și poate nu stă nicăieri.
Purtând atingerea ei înaintează
ca și cum ar pluti cu unic scop
ca un alt străin din nou
să mi se înfățișeze.
ΑΝΑΙΣΘΗΣΙΟΓΟΝΟ
Παραθυρόφυλλα ανοιχτά
κανένα όμως παράθυρο
στο βάθος.
Κοιμήθηκαν πολύ βαριά
τα σύντομα όνειρά μου
και ξύπνησαν γιγάντιες
Άρπυιες εφιάλτες.
Εκεί στο αόρατο κενό
μου γνέφουν να παραιτηθώ.
Μα εγώ θα βρω την
έξοδο.
Κι όχι, δεν θα ’μαι
μοναχή. Θ’ ακούω τη
φωνή μου.
Σωστά σε ηχογράφησαν ηχώ
της σιωπής μου.
Anesteziant
Obloane deschise
nicio fereastră
în spate.
Au adormit profund
scurtele mele vise
și s-au trezit gigantice
coșmaruri cu Harpii.
Acolo, în spațiul invizibil,
îmi fac semn să renunț.
Dar eu voi găsi
ieșirea.
Și de nu, nu voi fi
singură. Voi auzi
propria voce.
Exact te-au înregistrat ecou
al tăcerii mele.
Η εποχή των παγετώνων
Και φτάνοντας τον κίνδυνο
κινδύνεψα λιγότερο
Των παλαιών μας ημερών
φιλιά στις φλόγες
Χείλη των αγαλμάτων μας
τα σβήσαν παγετώνες
Χλομό μαρμάρινο κορμί
πώς να ξυπνήσεις
Λάβα θα πεις και ξέσπασε
Προς τι να παίξεις
ν’ αστοχήσεις
Epoca de gheață
Și ajungând la pericol
am riscat mai puțin
Din zilele noastre trecute
sărutări în flăcări
Buzele statuetelor noastre
le-au șters ghețarii
Corp palid de marmură
cum să te trezești
Lava vei spune și a erupt
Pentru ce a juca
și a eșua
Ούτε ο θάνατος
Χαθήκαμε, κυρά μου, χαθήκαμε
Είναι νεκρός, είναι νεκρός
Ουίλλιαμ Σαίξπηρ, Ρωμαίος και Ιουλιέττα
Εν δυο στο λεπτό
Βήμα αργό
θλιβερό
Σε κοιμίζουν
μωρό μου οι φίλοι
Σε φιλώ κοιμισμένον κι εγώ
Λυπημένων πορεία σ’ αφήνει
Στων χωμάτων τα βάθη χλωμό
Εν δυο
Μη φοβάσαι τα πλήθη
Εν δυο
Μες στο πλήθος κι εγώ
Ρωτώ
ποιος κινεί του χαμού σου τη λήθη
Ρωτώ
κι ό,τι πουν το ξεχνώ
Εν δυο
απ’ το πλήθος ξεκόβω
Εν δυο
το παρόν μου στο μέλλον πετώ
Πλησιάζω δυο πέτρινα χείλη
Και χυμώδες φιλί καρτερώ
Nici măcar moartea
Ne-am pierdut, domniță, ne-am pierdut
E mort, e mort
Willian Shakespeare, Romeo și Julieta
Un-doi pe minut
Pas rar
trist
Te duc la culcare
copile prietenii
Te sărut adormit și eu
Calea celor îndurerați te lasă
În adâncul pământului, palid
Un-doi
Nu te teme de mulțime
Un-doi
În grămadă mă aflu și eu
Întreb
cine conduce uitarea pierderii tale
Întreb
și uit ce spun ei
Un-doi
mă despart de mulțime
Un-doi
prezentul în viitor îl arunc
Mă apropii de două buze de piatră
Și un sărut suculent îmi doresc
ΤΟ ΦΊΔΙ
Σε ξανάγγιξα
Εξαίρετο φίδι
Στις γωνιές του σπιτιού μου
χωμένο
Στις ρωγμές της ψυχής μου
θαμμένο
Όπως κι άλλες φορές
Δεν σε σκότωσα
Σε κρατώ ζωντανό
Άλλοθί μου σβησμένο
Σε ξανάγγιξα
Εξαίρετο φίδι
Κι όσο ηχεί φοβερό
Το σκληρό δάγκωμά σου
προσμένω
Șarpele
Te-am atins iar
Șarpe ideal
În colțurile casei mele
vârât
În fisurile sufletului meu
îngropat
Ca și în alte dăți
Nu te-am ucis
Te păstrez în viață
Alibiul meu șters
Te-am atins iar
Șarpe ideal
Și oricât de incredibil ar părea
Mușcătura ta dură
o aștept cu nerăbdare
(1970) έχει εκδώσει έξι ποιητικά βιβλία: Δύο όνειρα πριν (2000)· Άλλοτε αλλού (2004)· Ωδικά πτηνά (2008)· Υπογείως (2012)· Μας προσπερνά (2015· Βραβείο Πέτρου Χάρη Ακαδημίας Αθηνών 2017) και Νυχτερινή Βιβλιοθήκη (2020). Η συλλογή Μας προσπερνά κυκλοφόρησε στο Βερμόντ των ΗΠΑ, σε μετάφραση Philip Ramp: It’s Overtaking Us (δίγλωσση έκδοση, Fomite Press 2020). Το 2021 υποστήριξε με Άριστα την διδακτορική της διατριβή, στην Ανωτάτη Σχολή Καλών Τεχνών, με τίτλο Η πρόσληψη του ποιητικού λόγου των Ελληνίδων δημιουργών στο τελευταίο τέταρτο του 20ού αι. Μέρος αυτής της εργασίας, περαιτέρω επεξεργασμένο, κυκλοφορεί, από τις εκδόσεις «Ενύπνιο», σε δύο τόμους: Δρέποντας τα όστρακα των διθυράμβων τους ⸺ 1974-2000: Μνείες, κρίσεις κι επικρίσεις για την ποίηση των Ελληνίδων (Επόμενα και παραλειπόμενα μίας ερευνητικής εργασίας). Από τις Εκδόσεις του Ιδρύματος Τάκης Σινόπουλος εκδόθηκε επίσης, η ανθολόγησή της τής Πολυδούρη: «Χαίρε, Ρυθμέ και Ρίμα. Σας χαιρετίζω» Μαρία Πολυδούρη: μία μοντέρνα της έμμετρης φόρμας Ή πιο τολμηρός μεσοπόλεμος ουδέποτε πεθαίνεις. Τον Ιούνιο του 2025 αναμένεται να κυκλοφορήσει από τις εκδόσεις «Ενύπνιο» η συγκεντρωτική έκδοση των ποιημάτων της με τίτλο Εφ’ όλης της Εύας: Ποιήματα 2000-2020. Ζει στην Αθήνα και εργάζεται ως επιμελήτρια εκδόσεων. /// (1970) a publicat șase cărți de poezie: Δύο όνειρα πριν /Două vise înainte (2000)· Άλλοτε αλλού/ Cândva, în altă parte (2004)· Ωδικά πτηνά/ Păsări cântătoare (2008)· Υπογείως/Pe ascuns (2012)· Μας προσπερνά/ Ne depășește (2015. Premiul fundației Petros Haris a Academiei din Atena 2017) și Νυχτερινή Βιβλιοθήκη?Biblioteca nocturnă (2020). Μας προσπερνά/ Ne depășește, Vermont, SUA, în traducerea lui Philip Ramp: It’s Overtaking Us (ediție bilingvă, Fomite Press, 2020). În 2021 și-a susținut teza de doctorat cu excelență la Școala de Arte Frumoase din Atena, intitulată Η πρόσληψη του ποιητικού λόγου των Ελληνίδων δημιουργών στο τελευταίο τέταρτο του 20ού αι./ Receptarea discursului poetic al creatoarelor elene din ultimul sfert al secolului XX. O parte din această lucrare, editată ulterior, este publicată de publicațiile „Enypnio”, în două volume: Δρέποντας τα όστρακα των διθυράμβων τους – 1974-2000: Μνείες, κρίσεις κι επικρίσεις για την ποίηση των Ελληνίδων (Επόμενα και παραλειπόμενα μίας ερευνητικής εργασίας)/ Răsplătind învelișurile ditirambilor lor – 1974-2000: Mențiuni, recenzii și critici ale poeziei feminine grecești. (Urmările și omisiunile dintr-o lucrare de cercetare). Editura Fundației Takis Sinopoulos a publicat și antologia ei din Polydouri: «Χαίρε, Ρυθμέ και Ρίμα. Σας χαιρετίζω» Μαρία Πολυδούρη: μία μοντέρνα της έμμετρης φόρμας Ή πιο τολμηρός μεσοπόλεμος ουδέποτε πεθαίνεις/ „Bucurați-vă, Ritmule și Rimă! Vă salut!” Maria Polydouri: o modernă a formei metrice. Sau, cel mai îndrăzneț interbelic, niciodată nu mori. În iunie 2025, este așteptată să fie lansată de publicațiile „Enypnio, ediția completă a poeziilor sale, intitulată Εφ’ όλης της Εύας: Ποιήματα 2000-2020/Prin toată Eva: poeme 2000-2020. Locuiește în Atena și lucrează ca redactor la o editură.
