„În viaţă m-a impresionat botezul, nunta şi miracolul vieţii, naşterea“

0
506

interviu cu dl. Constantin Lupeanu*, directorul „Institutului Cultural Român – Beijing”

Aţi primit un important premiu, Premiul Special pentru Carte, acum câteva zile, la Beijing.

Lupeanu: Am citit de curând Orele astrale ale omenirii de Stefan Zweig, în traducerea impecabilă a lui I.M. Ștefan, unde apare ideea că în atelierul tainic al lui Dumnezeu (cum spune marele scriitor german Johann Wolfgang von Goethe) se pregătesc zile sau ore sau clipe dramatice, care imprimă un anumit curs vieții. Soarta unui individ sau mersul istoriei. Eu am avut parte de asemenea impulsuri, fie în alegerea studiilor, fie în componente esențiale ale vieții. Prin urmare, aș spune că acest premiu este ca un veșmânt nou, de o croială specială, cu un anume colorit, de vreme ce vine din China. Urmează (oare?) un premiu românesc de recunoaștere a întregii mele opere, traducere și literatură originală. Mi s-a șoptit că cineva ar fi făcut chiar un demers la Academie. Nu am amănunte. Eu cred în clipa aceea astrală!

Premiul mi s-a conferit mie și, desigur, l-am primit cu bucurie, însă el are semnificație pentru ceilalți, pentru lume, pentru mediile literare din China și România. Este un premiu pentru România și rog să-mi fie permis să-l dedic sinologiei românești, cu atât mai mult cu cât în acest an se împlinesc 60 de ani de la întemeierea studiilor de chineză la Universitatea din Bucureşti, unde am studiat şi eu.

În privința laturii de apreciere a muncii, a calității activității mele, îl chem drept martor pe profesorul universitar Din Chao, în prezent Directorul unui Institut de cercetare a literaturii est-europene. Domnia Sa a publicat la Editura Literatura Poporului din Beijing, in anul 2006, un tratat de 290 de pagini, format mare, academic, intitulat: O istorie a relatiilor literare chino-române, Zhong Luo Wenxue Guanxi Shitan. Pe nu mai puțin de cincizeci de pagini, autorul prezinta perioada 1965 – 1989, cu adevarat benefică in ceea ce priveste traducerile din literatura chineza. Mirei Lupeanu (1944 – 2006) și lui Constantin Lupeanu le sunt dedicate 12 pagini din cele 50, pentru cele trei duzini de traduceri si creații originale, citez:

„În deceniile 8 si 9 ale secolului trecut, Mira și Constantin Lupeanu s-au lăsat absorbiţi de literatura chineză şi de cărţile clasice chineze. Fie că au citit, au studiat cu migală lucrări originale sau au tradus, rapiditatea și cantitatea sunt impresionante. Din confruntarea, prin punerea faţă în faţă a traducerilor cu textele originale, calitatea este, putem să afirmăm, bună şi de înalt nivel. Opera lor, nu numai că a impulsionat promovarea şi cuprinderea, acceptarea literaturii chineze în România, dar în acelaşi timp a hotărât locul şi prestigiul soţilor Lupeanu între sinologii români” (pag. 127).

Referindu-se la calitate, profesorul Ding Chao foloseşte o expresie buddhistă, shang cheng, termen care desemnează Mahayana, Marele Vehicul, şi care, folosit în afara religiei, vizează o împlinire supremă.

Ați studiat sinologia la Universitatea din București. Cum de v-ați apropiat de limba și cultura chineză ?

Lupeanu: Am amintit mai sus impulsul care mi l-a dat o simplă carte de poezie. Poetul Al. Stamatiad tradusese din germană un mănunchi de poezii. Cum m-am apropiat de China? Din bibliotecă în bibliotecă.

Cum să vă spun, la Beijing, până să se deschidă bibliotecile publice chineze (în anii revoluției culturale erau închise), mă număram printre scormonitorii rafturilor bibliotecilor franceze și britanice. Căpătasem acces la lucrări despre care citisem, dar care în România ori nu existau, orise se găseau la câte un fond interzis publicului. Astăzi, Biblioteca Beijing este o impresionantă instituție de gen atât prin fondul de carte, cât și prin dotare și sediu. După încheierea studiilor la Universitatea din București, aceste trei biblioteci s-au constituit pentru mine în tot atâtea universități fără diplomă.

Literatura chineză este ca o câmpie înmiresmată, multicoloră, care se întinde dincolo de orizontul vederii și înțelegerii noastre. De ce spun asta? Pentru că eu n-am făcut altceva decât să aleg dintr-o epocă sau alta, ca și cum, copil fiind, ai alerga siderat printr-o poiană de luna mai și ai culege de ici colo câte o floare, una mai specială decât alta! China este un izvor nesecat de cultură și de civilizație. Cultura Chinei este bogată, profundă, plină de originalitate. Ea a crescut izolată de lume, în interiorul unui zid (chinezesc!), iar ceea ce este surprinzător – cândva se vor găsi sinologi români să scrie, se va vedea că ea a cunoscut, cu secole mai devreme, aproape toate curentele literare și artistice pe care Europa le-a creat de la Renaștere încoace!

Care a fost profesorul de la facultate pe care l-ați apreciat în mod deosebit la catedra de chinează în timpul studiilor ? De ce ?

Lupeanu: Eu și colegii mei care am format grupa de chineză, George Timcu, Amarilli Avram, Ruxandra Marinescu și Mihaela Guga, am iubit-o pe Toni Radian, prima profesoară româncă de limba chineză, pentru profesionalism (deși eram abia a doua grupă de limba și literatura chineză), pentru dăruire și noblețe sufletească. La fel l-am iubit și pe profesorul Ma, detașat de la Beijing pentru câțiva ani, cu care am făcut curs practic și limba veche.

Constantin Lupeanu la Târgul de Carte Beijing, august 2016 © foto ICR
Constantin Lupeanu la Târgul de Carte Beijing, august 2016 © foto ICR

Eu am beneficiat la Universitatea din București de profesori cum vor mai apărea pesemne peste un veac: George Călinescu, Tudor Vianu, Ion Frunzetti, Henri Dona. Erau cursuri facultative, venea cine voia, rămânea cine iubea. Lecții ale distincției și erudiției. Mai târziu, în minister, Mircea Malița ne-a învățat pe noi, tinerii diplomați, cum să citim – se referea la lucrările de științe politice și diplomație; de la el am învățat ce înseamnă rigoarea, disciplina și necesitatea de a nota orice fragment de gând.

Pentru mine însă, deasupra tuturor stă prof. univ. Toni Radian, cea care ne-a format cu răbdare și încredere.

Vedem că astăzi există un interes special pentru învățarea limbii chineze la noi în țară. La cererea unor oameni, se organizează cursuri de chineză pe lângă școli. Sunt, astfel, unii români care văd în învățarea limbii chineze și o posibilitate de a-și construi o carieră în China. Iar la școala unde învață fiul meu – din dorința părinților – în cursul primar, s-au organizat ore facultative de chineză…

Lupeanu: Poate greșesc, dar am impresia că este o modă. O limbă străină care nu este practicată dispare pe neobservate, ca roua dimineții. Ar rămâne numai faptul că aceste cursuri sunt o cale spre aflarea și mai apoi studierea unei civilizații, chiar dacă nu se continuă învățarea limbii. O distinsă scriitoare, Camelia Pantazi, a învățat limba chineză la Liceul Mihail Sadoveanu din București. Azi, nu mai știe o boabă /o hieroglifă chinezește, dar a scris o carte la granița dintre ficțiune și eseistică despre cărturarii Dinastiei Tang! Acesta este un fericit exemplu. Colegii ei de clasă cu siguranță că au pierdut timpul. Repet, chineza nu este limba franceză, pe care s-o înveți în câteva ore de clasă, timp de doi-trei ani. Pentru a se fixa, trebuie să fie învățată sistematic și cu perspectivă.

Cea mai mare parte a existenței dvs. este legată de relaţiile României cu China și promovarea imaginii României, o imagine corectă în această mare țară din Asia.

Lupeanu: Recunosc că a fost o chemare a momentului. Exact când am terminat facultatea, a avut loc o apropiere a României de China. Politic. Economic. Ministerele, centralele industriale aveau nevoie de vorbitori de limba chineză. Aceasta a însemnat că cei care studiau limba chineză erau angajați în București, cu șanse de specializare în China. Am evocat cândva clipa ajungerii la Beijing, după ce părăsisem Bucureștiul chiar înaintea aterizării la Băneasa a avionului prezidențial al generalului Charles de Gaulle. În avionul nostru mărunt, care făcea cursa București – Moscova și retur se afla poeta Gabriela Melinescu și-mi amintesc cum Nichita Stănescu, tânăr, în luna mai 1968, țopăia pe pistă, se ridica pe vârfurile picioarelor, încerca să ajungă la hublou, să atingă geamul dincolo de care stătea cuminte pe scaun iubita lui din acea vreme.

În toți anii mei de diplomație, eu am fost consilier cultural și de presă și am coordonat traducerea și tipărirea literaturii române în China. A apărut atunci din senin o aripă de înger, un om dedicat cărții – dl. Zhang Zengxin  , astăzi pensionar. Lui îi datorăm apariția în anii ‘70 și ’80 ai secolului trecut, la Editura Literatura poporului, a clasicilor literaturii române. Zhang, absolvent al secției de limba și literatura română, repartizat le editură datorită capacităților sale intelectuale, s-a zbătut, a alergat după aprobări, a susținut valoarea literară, a recomandat traducători literari de calitate. România îi este îndatorată dlui Zhang.

În anii mei de început la Beijing, în China, nu era vorba de a crea o imagine culturală a României. Abia începusem să ne distingem, politic, din așa-zisa familie a țărilor socialiste. O imagine culturală a țării noastre a început să se contureze începând cu turneul Ansamblului de cântece și dansuri al armatei, condus de un muzician de mare rafinament, generalul Dinu Stelian, în anul 1971. Timp de o lună și jumătate, o sută și ceva de artiști români au avut spectacole în orașele Chinei, din capitală până în sud, la Guangzhou-Canton. Ca atașat cultural, am însoțit ansamblul, egalat ca răsunet abia prin seria filmelor artistice românești realizate de Corneliu Leu la Casa de filme pe care o conducea.

La Beijing funcționează de mai bine de un an Institutul Cultural Român, care se îngrijește de imaginea României. Am organizat sute de evenimente artistice. Scriitori, muzicieni, actori, pictori și sculptori și-au prezentat creațiile, cu un ecou puternic, aș zice. Regizorul Corneliu Porumboiu a fost aclamat în Shanghai și Beijing și pregătim un Festival Cristian Mungiu. Ar fi multe de spus, dar despre Institut poate vorbim separa.

Ați fost însă atras și de cultura și literatura chineză, în timpul activității dvs. diplomatice, mai ales de poezia chineză. De altfel, ați și publicat o amplă antologie de poezie chineză la mijlocul anilor 1980 la Cluj-Napoca.

Lupeanu: Cu toate că iubesc poezia, am tradus mai ales proză. Întâi, pentru că editurile cereau proză, romane. Unele dintre cărțile mele se dădeau în anii aceia, când tirajul era limitat, pe sub tejghea, şi aici amintesc: Întâmplări din lumea cărturarilor, preluată ulterior și de « Biblioteca pentru toți », Lotus de Aur, Vaza și Prunișor de Primăvară, Cartea Poemelor, Patru generații sub același acoperiș, Osândiții mlaștinilor, din care n-a mai apărut volumul al patrulea, pentru că Editura Militară a fost desființată după 1989 și fac apel la o editură cu greutate să publice întregul roman clasic…

Clădirea SOHO Galaxy, unde se găsește ICR Beijing, proiectată de Zaha Hadid © foto Peter Sragher
Clădirea SOHO Galaxy, unde se găsește ICR Beijing, proiectată de Zaha Hadid   © foto Peter Sragher

La Editura Dacia din Cluj-Napoca, poetul Vasile Igna superviza o serie de poezie mondială. Nu-l cunoșteam. Nu ne-am întâlnit nici după publicarea cărții, dar în inima mea îi sunt îndatorat acestui distins cărturar. I-am scris despre proiectul Poezie chinezească din secolul XX, el l-a introdus imediat în planul editorial pe anul 1985 și cartea a apărut. Am gândit-o ca pe o prelungire a Antologiei de referință îngrijită de Romulus Vulpescu, un cărturar cum puțini s-au ivit la noi după 1944!

O opera de căpătâi însă a fost o carte monumentală, și anume traducerea operei filosofice fundamentale pentru cultura chineză, bazele Taoismului, un volum masiv și foarte valoros, care, de altfel, a și fost premiat de Filiala București – Traduceri Literare a “Uniunii Scriitorilor din România” la sfârșitul anului 2014 ….

Lupeanu: Permiteți-mi să-mi exprim încă o dată recunoștința pentru premiul acordat de Filiala Bucureşti – Traduceri literare. A fost primul meu premiu primit din partea USR. Cartea premiată, Părinții sistemului filosofic Taoist, 688 pagini, format mare, academic, este o crestomație, cu precizarea că adună textele complete ale celor trei mari filosofi taoiști chinezi, Lao Zi sau întemeietorul, Lie Zi, esotericul, și Zhunag Zi, rafinatul, dublat de un munte de erudiție, care a dat substanță acestui curent filosofic, dezvoltat la câteva secole în religie.

Scriam atunci că filosofia taoistă pare a coborî din mituri, are multe fațete esoterice, exaltă vidul, non-acțiunea, însă pe fond, deși contemplativă, se dovedește a fi rațională, cu o mare putere de atracție. Atât textele filosofice, cât și religia oferă căi de pefecționare a ființei umane, a vieții pe pământ.

La Cartea lui Lao Zi despre tao și virtute am lucrat împreună cu Mira ani lungi, în primii noștri ani în China, întâi din bucuria de a descoperi o asemenea lume și apoi avizi de cunoaștere. Lucrarea, încărcată de notele noastre, a zăcut mult, deoarece prima variantă era gata prin anii 80. În 1991 am definitivat o versiune românească demnă de a fi tipărită. Ea a apărut însă abia în 1997. I-am pus atunci laolaltă, pentru prima oară în lume, pe cei doi titani ai gândirii chineze, Lao Zi și Kong Zi – Confucius. Prietenii chinezi au fost șocați, pentru ca mai apoi să ne dea dreptate și n-ar fi exclus să găsim mai devreme sau mai târziu o lucrare similară tipărită în China. Lie Zi a fost tradus de Adrian Daniel Lupeanu și tipărit în 2010. Cu Zhuang Zi s-a repetat oarecum scenariul Lao Zi. Din meditațiile și istorioarele sale am publicat în timp prin revistele literare. Aici ni s-a alăturat Adrian Daniel și practic el a terminat lucrarea, publicată mai întâi separat, în 2011.

În anul 2013, ne-am luat inima-n dinți și am plătit noi editarea, dar trebuie să recunoaștem că am primit ajutor substanțial din partea doamnei Raluca Tudor, patroana Editurii și tipografiei Rawex Coms, care a semnat viziunea grafică și tehnoredactarea computerizată. O îmbrățișăm și pe această cale pe editoarea poate cea mai cultă și mai elegantă din București.

După atâția ani, cum ați putea caracteriza poporul chinez, dar cultura și civilizația lor ?

Lupeanu: În viața viitoare să fiu câine, să te slujesc! Aceasta este o expresie populară care scoate în evidență gradul înalt de recunoștință al chinezului. L-aș apropia pe chinez de olteanul care-și dă haina de pe el pentru un prieten adevărat. Eu i-am cunoscut pe chinezi a fi politicoși, îndatoritori, exacți în expresie, ținându-și cuvântul dat și mai presus de orice sunt niște cărturari adevărați.

Mă gândesc că ați trait o viață de om. Dac-ar fi să-mi spuneți trei lucruri, ce v-a impresionat mai mult în existența dvs. ?

Lupeanu: Botezul, nunta și miracolul vieții – nașterea.

Ce v-a încântat mai mult în viață ?

Lupeanu: Existența iubirii. Sub orice manifestare.

Ce v-a întristat mai mult în viață?

Lupeanu: Mai mult și mai mult mă întristează minciuna și prostia. Tristețe mergând spre revoltă. Am și acum în jurul meu oameni fără minte și mincinoşi notorii, dar din care se revarsă o mândrie țâfnoasă, după proverbul: Prostul nu e prost destul dacă nu e și fudul! Tristețe mergând către plâns, la constatarea că oameni proști, care mint așa cum respiră, urcă în ierarhia socială, fiind susținuți de un partid sau altul. Ce poezie superbă a scris Ion Pribeagu despre prostie! Este creație doldora de adevăr uman. Sub masca glumei se ascunde o Golgotă de plâns!

Institutul Cultural Român, Beijing © foto Peter Sragher
Institutul Cultural Român, Beijing     © foto Peter Sragher

Nu privim acest dublu moment aniversar, primirea importantului premiu din China, dar și împlinirea a 75 de ani de viață, drept un sfârșit de carieră. Ce planuri de viitor aveți în calitate scriitor şi de sinolog ?

Lupeanu: Eu am început să scriu de mic. Eram în clasa a treia când am scris o poezie despre haite de lupi care se revarsă asupra unui sat. Pentru mine, scrisul este un fel de a fi, o descoperire a eului, a trăirii autentice, o redefinire a adevăratei mele alcătuiri umane.

Dacă un critic literar este un poet ratat, un traducător de literatură ce este?

Lupeanu: Traducătorul de literatură este un scriitor modest din fire, un copil căuia îi lucesc ochii în fața unei capodopere și se sacrifică, amână crearea propriei sale opere și se dedică transpunerii altor creatori în limba sa maternă.

Lucrez de la o vreme la o istorie a civilizației Chinei. Munca a fost nu o dată întreruptă din cauza cerințelor cotidiene. Cum oare să scăpăm de presiunea imediatului? vă întreb. Eu fiind toată viața slujbaș la stat m-am văzut obligat să mă supun ordinelor împărătești! Nu va fi o simplă prelucrare a unor date îndeobște cunoscute în ceea ce privește cultura chineză. Am în vedere să prezint ce vede și cum vede un român din lunga și nestăvilita istorie a unei civilizații care se susține prin ea însăși.

Mai am pe masa de lucru un roman scris pe jumătate, o piesă de teatru în două părți, unde partea a doua nu vrea să se închege cum trebuie de câțiva ani buni…. Am și o idee bună pentru un al doilea roman polițist.

Spuneați parcă ceva de un imperiu…

Lupeanu: Am construit un imperiu Lupeanu. Eu, Mira, Adrian Daniel. Un imperiu al cărții, de care se vor fi speriat unii, din invidie, dar cu totul civilizator, plin de lumină și dăruire. Un teritoriu cărturăresc, în care – este adevărat – transpunerea în limba română de esență dacică (conform Daciei preistorice a lui Nicolae Densusianu) a creațiilor literare și filosofice cu valoare universală ale Chinei ocupă un spațiu imens și sunt susținute de creațiile noastre proprii: poezie, roman, eseu, literatură pentru copii și SF, teatru și chiar cărți de medicină tradițională. Un imperiu rezistent, aș zice, durabil, care își va dovedi valențele în viitor și va rezista cât timp va dăinui limba română. El are caracteristici proprii, se distinge prin el însuși, este atractiv, luminos, necesar, încărcat de farmec, înțelepciune, frumusețe estetică. Cărțile tipărite există în aproape toate marile biblioteci din capitală și județe. Ele, sper, vor fi lucrate electronic și vor fi accesate cu ușurință de către tineri.

Constantin Lupeanu prezintă cartea președintelui Klaus Iohannis în limba chineză, august 2016 © foto ICR
Constantin Lupeanu prezintă cartea președintelui Klaus Iohannis în limba chineză, august 2016                © foto ICR

În liceu și în facultate scriam poezie și proză. Mihu Dragomir mi-a răspuns curtenitor la  Poșta redacției  în revista Luceafărul. Am cedat în fața armatei de poeți, romancieri și filosofi antici ai Chinei, m-am declarat cotropit de bună voie de armata de cărturari chinezi și m-am întors târziu la mine însumi. Am scris șase romane, trei au fost tipărite, am proză scurtă cât pentru două volume, poezie, teatru. Mă grăbesc încet să le public, cum spuneau latinii, verii dacilor. Am timp. Eu voi trăi 128 de ani!

Ați împrumutat câte ceva din modul de a fi al unui intelectual chinez?

Lupeanu: Prețuirea cărții. Uneori, renunț la toate plicticoasele cerințe diurne și caligrafiez. Posed cele patru comori ale caligrafiei: pensulă, hârtie xuanzhi, călimară din piatră sculptată, tuș.


* Constantin Lupeanu (n. 4 august< 1941, comuna Murgași, Dolj) este un foarte cunoscut și respectat scriitor, traducător, diplomat și Ambasador al României. A studiat la școala generală în comuna Murgași, jud. Dolj, apoi la Colegiul Național Carol I din Craiova, după care a urmat Limba şi Literatura Chineză la Universitatea din București Scriitor, diplomat de carieră, Ambasador în China, Singapore, Thailanda, Vietnam etc., Președinte-fondator al „Asociației de Prietenie pentru Schimburi Economice și Culturale România-China” și al „Asociației de Prietenie România-Vietnam”. Din anul 2014, este Directorul Institutului Cultural Român de la Beijing, resposabil cu propagarea culturii și artei României în China și în Asia. Din anul 1978, este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Bucureşti – Traduceri Literare. A publicat, împreună cu soţia sa, Mira Lupeanu, aproape 40 de traduceri din limba chineză, între care şi fundamentele Taoismului, dar şi mai multe romane originale. În anul 2014 a primit din partea Filialei Bucureşti – Traduceri Literare a Uniunii Scriitorilor din România Premiul Cartea Anului pentru volumul de filozofie Părinţii sistemului filosofic taoist – LAO ZI  LIE ZI  ZHUANG ZI, editura Rawex Coms, Bucureşti, 2013. Pentru mai multe informaţii: https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Lupeanu

Lasă un răspuns