Integrala Shakespeare pe care o coordonez în prezent la Editura Tracus Arte, o editură tânără, dar cu realizări impresionante în ultimii șase-șapte ani, se apropie vertiginos de finalizarea Volumului 10 din totalul de șaptesprezece. Sumarul acestuia cuprinde piesele Richard al II-lea, Henric al IV-lea (Partea întâi), în traducerea mea, și Henric al IV-lea (Partea a doua) într-o nouă versiune semnată de Lucia Verona.
Fiecare retraducere a unui text existent deja într-o limbă își propune să dea ceva mai bun decât precedentele versiuni: speranța, credința în mai bine este forța motrice a acestui tip de activitate; chestiunea a fost teoretizată de Pierre Bourdieu și Lawrence Venuti. Reiau o idee pe care am expus-o în repetate rânduri, și anume: limba se aseamănă cu un organism, evoluează, se schimbă, iar traducerea unui text nu trebuie să reflecte definitiv un anumit moment din evoluția limbii-țintă. Mă pronunț vehement împotriva arhaizărilor din vechile traduceri shakespeariene (mă refer la cele ce au clădit canonul din anii 1955-1963, în faimoasa ediție ESPLA coordonată de Mihnea Gheorghiu), din cel puțin două motive: 1) la vremea lui, Shakespeare însuși n-a fost un arhaizant, ci un inovator al limbii engleze, îmbogățind-o cu aproape două mii de cuvinte noi; 2) între civilizația engleză și cea românească a existat un decalaj de sute de ani – în epoca lui Shakespeare existau trezoreria (nu „haznaua” sau „vistieria”), loteria, bursa de valori, parlamentul bicameral, mall-ul, ocupațiile de polițist (constable), agent de bursă (broker) și coroner (magistrat împuternicit să constate cauzele unui deces și să decidă începerea sau neînceperea urmăririi penale a unui suspect). Engleza secolului 21 a păstrat acești termeni cu sensul lor original, deloc arhaic (așadar, nu acela de „zapcii” și „misiți” din principatele române), ca și pe aceia de football (minge de fotbal) sau tennis. Officer din teatrul shakespearian a fost tradus în română, consecvent, prin „ofițer”, deși acest cuvânt apare și în ziua de azi în engleza americană, cu sensul de „polițist”, care este și el un „funcționar public”.
Dincolo de eterna gâlceavă dintre antici și moderni pe tema registrului lexical pentru care optează traducătorii, menționez, în treacăt, și alte neajunsuri ale mai vechilor traduceri. De pildă, în proporție de 95%, cuvântul sword a fost tradus drept „spadă” în loc de „sabie”. Motivul: era mai ușor de integrat un cuvânt bisilabic în pentametrul iambic elisabetan decât trisilabicul sa-bi-e. De fapt, în vorbirea curentă, așadar, și pe scenă, în foarte multe cuvinte românești, hiatul este pronunțat drept diftong: prieten, ocazie, Antoniu, scoțian etc. S-a trecut cu vederea faptul că spada apare în Europa occidentală, în principal, ca armă de duel, în a doua jumătate a secolului al XVI-lea – deci, nu putea fi mânuită de către romanii din piesele despre Iulius Caesar, Marc Antoniu și Coriolan sau de către ostașii din piesele ce prezintă scene din Războiul de o Sută de Ani (1337-1453) sau Războiul celor Două Roze (1455-1485).
Revenind la Henric al IV-lea, Partea întâi, m-a uimit din capul locului lipsa de adecvare a termenilor folosiți de Dan Duțescu în versiunea din anii ’50 ai secolului trecut. Să fiu bine înțeles: nu doresc să demolez statui ori să fiu ireverențios cu înaintașii. Mircea Ivănescu și Antoaneta Ralian au fost socotiți de mulți, în ultimele două decenii, cei mai mari traducători de limbă engleză de la noi. Ei bine, niciunul dintre ei n-a reușit performanța unică în lume, bifată de Dan Duțescu, de a realiza integrala operei poetice a lui Geoffrey Chaucer în vreo limbă a pământului. Prin talentul lui de versificator și prin bogăția lexicală a acestui monument de cultură, Dan Duțescu rămâne, pentru mine, maestrul inegalabil al traducerii literare din limba engleză.
Și totuși, în traducerea acestei piese istorice shakespeariene, Duțescu nu-l anticipează pe genialul traducător din anii 1965-1990. Șochează la tot pasul inadecvarea termenilor utilizați. Cuvinte precum „vodă” în loc de rege (king), „bogătani” în loc de gospodari (householders) și, atenție, „chiaburi” în loc de răzeși (yeomen) trădează gradul în care și-a pus epoca amprenta pe creația unui mare traducător. Secretar particular al liderului comunist Lucrețiu Pătrășcanu, care a sfârșit asasinat în închisorile comuniste, persecutat politic, silit să lucreze ani de zile ca muncitor necalificat, în ciuda pregătirii sale ieșite din comun, aflat permanent în vizorul Securității dejiste, Duțescu a fost silit să-și asume niște compromisuri în detrimentul fidelității față de original. Aceste compromisuri i-au asigurat, în ultimă instanță, supraviețuirea fizică într-un mediu ostil. A avut de ales între a fi un martir în plus al anilor ’50 sau genialul traducător de mai târziu al lui Chaucer – din fericire pentru cultura română, a ales varianta a doua.
Noua mea traducere aduce o serie de corective absolut necesare vechii traduceri și, în cele ce urmează, voi prezenta în oglindă soluțiile pentru care au optat cei doi traducători:
| VERSIUNEA DUȚESCU | VERSIUNEA VOLCEANOV |
|---|---|
| FALSTAFF: Mi-a dat vodă împuternicire la mână și eu mi-am făcut de cap. Pentru o sută și cincizeci de soldați umflai trei sute și ceva de funți. Nu storc decât de la bogătani și de la feciori de chiaburi. Umblu după însurățeii care și-au făcut două strigări; ale naibilor pușlamale, le place mai mult să huzurească decât să tragă la greu și mai curând l-ar asculta pe Scaraoțchi decât pe toboșar și se sperie de bubuitura unui tunuleț mai dihai ca o găină sau ca o lișiță șontoroagă. (IV, 2) | FALSTAFF: Mi-am bătut joc în ultimul hal de împuternicirea dată de rege pentru selectarea de recruți. Pentru o sută cincizeci de soldați, am primit v’o trei sute ș’ ceva de lire. Nu recrutez decât gospodari înstăriți, fii de răzeși; îi caut pe becherii care au semnat deja contractele pre-maritale, care și-au făcut de două ori strigarea în biserică, o adunătură de trântori cu cheag, care ar prefera să-l audă pe dracu’ decât pe toboșar și care se sperie de bubuitul muschetei mai rău decât ciuta rănită sau rața-mpușcată-n aripă. (IV, 2) |
| king – householders – yeomen | |
| NORTHUMBERLAND: Vezi, frate, vodă ți-a smintit nepotul (…) Se pregătea de luptă cu irlanzii (…) …unde l-a-ntâmpinat Amarul maziliei și mormântul (…) (I, 3) | NORTHUMBERLAND: Frate, regele ți-a băgat în boale / Nepotul (…) Se pregătea să plece în Irlanda (…) …după care și-a pierdut tronul Și-n scurtă vreme viața (…) |
| king – Irish expedition – deposed | |
| HOTSPUR: …riga Richard (…) Și să primiți de dragul lui prihana De-a fi părtași uciderii? (I, 3) | HOTSPUR: …de dragul lui Purtați stigmatul de complici la crimă? (…) |
| Murderous subornation. | |
| HOTSPUR: Cum suferirăți să vă meargă buhul (…) L-ați smuls pe Richard, gingașul măceș, Sădind un scai buhos, pe Bolingbroke. (I, 3) | HOTSPUR: Vreți să vă ponegrească lumea astăzi (…) Și, -n locul trandafirului gingaș, L-ați pus pe Bolingbroke, pe-acest gherghin, Pe-acest măceș cu spini? |
| N.B. – contrasens în versiunea Duțescu. | |
| HOTSPUR: …O, sângele-i mai aprig Când lei stârnești decât când prinzi vătui. (…) Dar ce să fac cu-așa prieteni schilavi? (I, 3) | HOTSPUR: …Sângele Mai tare-ți fierbe-n vine când stârnești Un leu decât un iepure sperios. (…) Doar n-o să-mpart cu nimeni gloria. |
| N.B. – contrasens, regionalisme, cacofonie. | |
| MORTIMER: (…) din gura ta Îmi pare velșa gingașă romanță Cântată sub frunzar de-o cosânzeană (…) (III, 1) | MORTIMER: (…) graiul tău, ce-n gura ta E-o melodie gingașă, de dor, Cântată de-o crăiasă minunată (…) |
| N.B. – localizare forțată la Duțescu. | |
| PRINȚUL: Îi ierte Cel-de-Sus pe cleveticii Ce m-au făcut urât măriei tale. (III, 2) | PRINȚUL: Să-i ierte Dumnezeu pe-aceia care Te-au îndemnat să te înstrăinezi De mine. |
| N.B. – măria ta, maiestate, cu litere mici; arhaisme | |
| PRINȚUL: Mărite, Percy e vătaful meu: Ce-agonisește el e pentru mine (…) (III, 2) | PRINȚUL: Mărite, Percy e agentul meu, Mie-mi adună fapte glorioase (…) |
| N.B. – Arhaizare, localizare. |
Dan Duțescu a optat, în mod consecvent, pentru „funt” în loc de „liră” în traducerea lui pound. De asemenea, folosirea masivă, exagerată, a arhaismelor fie duce la apariția unor ambiguități semantice, fie creează micro-contexte dialogice care, pentru cititorul / spectatorul de astăzi sunt veritabile mostre de umor involuntar. Iată alte câteva ilustrări ale acestei boli a traducerilor shakespeariene din anii comunismului:
VERSIUNEA DUȚESCU VERSIUNEA VOLCEANOV
HOTSPUR: Zău, nobilul meu scot (…)
(IV, 1)HOTSPUR: Că bine zici, nobile scoțian (…)
Scot în loc de scoțian.
ȘTAFETA: Sunt epistolii de la tatăl tău. MESAGERUL: Acestea
Sunt de la tatăl vostru (IV, 1)
N.B. Scrisori – apare într-o replică anterioară.
HOTSPUR:
Auzi, bolnav! La pat! Lingoarea asta (…)
(IV, 1)HOTSPUR: (…) Ce face?
Bolește? Boala asta grea (…)
Lingoare, lingav – apar și la Dan Botta, în traducerea piesei Regele Ioan
HOTSPUR:
Descreieratul, șuiul prinț de Wales
Și soții lui ce-și bat de lume joc
Nepăsători.
(IV, 1)HOTSPUR: Sprințarul zăpăcit de fi-su,
Prințul de Wales cu gașca lui de-amici
Miserupiști. (IV, 1)
N.B. – noua variantă este mai „vie”, cu nuanțe argotice, în ton cu lumea underground frecventată de personajul Hal (Prințul).
VERNON: Văzutu-l-am pe Harry încoifat (…)
(IV, 2)VERNON: (…) L-am văzut pe Harry,
Avea deja vizorul coborât.
N.B. – contrasens flagrant la Duțescu.
HOTSPUR:
Va sta pe tron împlătoșatul Marte (…)
Cam câți oșteni să aibă riga Henric? (IV, 2)HOTSPUR: Pe-altarul său, Marte va sta în zale.
Cam câtă oaste s-aibă regele? (IV, 2)
N.B. – un contrasens și un arhaism nefericit.
FALSTAFF: (…) omul cu nasul roșu care ține rateșul la Daventry. Dar tot una-i; găsesc ei destule rufe pe zaplazuri. (IV, 2) FALSTAFF: (…) hangiul cu nasul ca o pătlăgea, din Daventry. Da’ tot un drac e; or să găsească rufe căcălău, întinse la uscat pe garduri.
N.B. – regionalisme versus argou și vocabular modern.
BLOUNT: Stați împotriva rigăi legiuite. (…)
…Dacă riga
A dat uitării slujbele aduse (…)
(IV, 3)BLOUNT: …vă-mpotriviți regelui uns (…)
…Dacă-a uitat serviciile aduse…
(IV, 3)1
N.B. – opțiuni lexicale diferite.
HOTSPUR: Un tron prea culpeș ca să fie trainic
(…) (IV, 3)HOTSPUR: Pe-un tron ce nu prea i s-a cuvenit.
(IV, 3)
N.B. – arhaism strident
Printre neajunsurile traducerilor mai vechi, s-ar mai putea invoca sintaxa cel mai adesea contorsionată, inversiunile, plasarea frecventă a predicatului în poziție finală (mai ales în cazul tălmăcirilor lui N. Argintescu-Amza, realizate, probabil, după texte-sursă nemțești, nicidecum englezești), calchierile – toate acestea duc la anularea definiției date de Northrop Frye, în Anatomia criticii, genului dramatic: mimesis al dialogului, al conversației firești. Vechile traduceri conțin nenumăratele contrasensuri, nu neapărat dictate de ideologia oficială a regimului comunist, ci de utilizarea unor instrumente de lucru net inferioare celor folosite de traducătorii de astăzi, care au acces la ediții critice concurente, de ultimă oră (cu o interesantă istorie a interpretărilor textuale), la dicționare diacronice ale limbii engleze, la bazele de informații stocate pe Internet. Acest articol ar putea constitui un prilej de dezbatere pe marginea necesității re-traducerilor în cultura română și a opțiunilor asumate de fiecare traducător în parte. Până una alta, promit să revin într-un număr viitor cu o discuție pe marginea traducerilor piesei Richard al II-lea, semnate de Mihnea Gheorghiu, un alt nume important în istoria receptării lui Shakespeare în România, și subsemnatul.
