Născut în anul 1958, Jerzy Jarniewicz aparține generației de mijloc, marcate atât de experiența tragică a războiului, cât și de schimbările civilizației moderne.
Excelent cunoscător al culturii și literaturii universale (este redactor-șef adjunct al revistei Literatura na świecie „Literatura în lume”, echivalentul revistei românești Secolul XXI) și îndeosebi al literaturii anglo-saxone (este profesor de literatură engleză la Universitatea din Łódź, Polonia), cultivă o lirică încărcată de motive erotice, plasate într-un context plurivalent, postmodern, care dezvăluie conotații sociale și politice inedite, într-un limbaj proaspăt, eliberat de convenții și prejudecăți. Jerzy Jarniewicz se remarcă în peisajul liric polonez contemporan prin imaginație poetică originală, limbaj bine controlat, bogat în asocieri și joncțiuni surprinzătoare între realitățile din spațiul central-european și cel occidental, demonstrând o vizibilă schimbare nu doar la nivelul expresiei, ci, mai ales, al paradigmei de gândire.
Versurile lui Jerzy Jarniewicz ridică dificultăţi de natură intertextuală (vezi volumul Machiaj, în care sunt preluate motive şi idei din literatura universală: Cântarea cântărilor, Cea de a Doua Carte a lui Solomon, Doamna Bovary, Lolita etc.).
Pe de altă parte, cele mai frecvente dificultăţi sunt de natură contextuală. De exemplu, o frază simplă la prima vedere: şi linia aceea de la măsuţa din club la patul de spital (i ta jedna linia ze stolika w klubie do łóżka na sali) mi s-a părut neclară şi am fost nevoit să-l întreb pe autor ce rol are prepoziţia do (la, spre). Răspunsul a dezvăluit un moment personal, locul unde l-a cunoscut pe poetul Zdzisław Jaskuła, în memoria căruia a scris această pozie, şi vizita pe care i-a făcut-o la spital, linia fiind o metaforă (linia vieţii, linia istoriei etc. /Linie, fir, nimic). De asemenea, ne strecurăm laolaltă pe canale la cinema (Przebijamy się razem kanałami do kina ), cuvântul canal are conotaţie contextuală, făcând trimitere la perioada insurecţiei din Varşovia (1944), când mulţi tineri, participanţi la acest eveniment tragic, au luptat în subteran, în canale (vezi şi celebrul film al lui Wajda, Canalul), dispărând din cauza gazelor pe care le-au folosit naziştii (Ultimul samaritean). Ecranul rubin cu purici (Śnieżący ekran rubinu) ne trimite la o realitate concretă, când pe piaţa din ţările comuniste se găseau doar televizoare de producţie sovietică, temp, rubin etc (Purcelul şi prietenii). În versurile, cele două cercetaşe care au pierdut/în faţa copacului prăvălit înainte de vijelie, verbul przegrać (a pierde), în sens figurat, dezvăluie fragilitatea vieţii, a destinului. Sintagma originală proteza ordinii (proteza porządku) atrage atenţia asupra haosului din jur, a lumii aflate într-o etapă de degradare (Catalogul).
Un anumit grad de dificultate îl constituie expresiile frazeologice. De exemplu, nabierać wody w usta (a minţi, a păcăli, a spune baliverne) îşi păstrează în text, sensul de bază (îmi umplu gura cu apă), având în vedere siutaţia concretă, reamintind de un acvariu (Tweet). De asemenea, expresia cu contoaţie populară, Wziąc się wzajem (să ne apucăm împreună, să punem mâna, să ne sprijinim) relevă necesitatea solidarităţii, a întrajutorării (Din Cărţile Regale 1). Daliśmy ciała (Ne-am dat trupurile) prezintă conotaţie ambiguă, vulgară (a-şi vinde corpul), dar şi livrescă (a se jertfi), Noapte bună prin clanţă.
Poetul recurge, de asemenea, la formaţiuni lexicale noi, folosite îndeosebi în comunicarea tinerilor, de exemplu; beenka (carte tipărită în colecţia Bibliotecii Naţionale, BN) sau feta (jublieu, aniversare a cuiva, Linie, fir, nimic).
Poezia lui Jarniewicz solicită din plin atenţia traducătorului datorită tehnicii transgresive, a culisării între spaţiul polonez şi cel occidental. Anglicismele, frecvent întâlnite, nu doar în titluri, îmbogăţesc de multe ori semnificaţia realităţilor locale, conferindu-le totodată o pregnantă notă enigmatică. Jocul erotic, prezent în cele mai multe poezii, transpare într-un joc lingvistic modern, care atestă o bogată şi surprinzătoare imaginaţie asociativă. Semnificativă în acest sens este, spre exemplu, poezia Simplă poezie despre iubire, pe care am ales-o la încheierea acestor rânduri despre poetul polonez:
Ne-am dat jos hainele
şi am început să ne iubim atât de revoluţionar
că tremura clădirea băncii naţionale,
cotaţia la bursă se prăbuşise,
iar brokerii urlau de focul ce le mistuia
viscerele şi portofelele.
Am intrat unul în altul în întregime,
încât s-au prăbuşit zidurile
caselor de corecţie pline ochi,
şi au ieşit răzbunătorii cu bâte de baseball
şi s-au dus la ministerul liniştii interne.
S-au desfăşurat batalioanele de atac ale poliţiei,
pierzând pe drum scuturi, căşti şi carnete,
în urma lor rămânând doar maşini negre
marca polonez.
M-ai încălecat atât de provocator încât panicaţi
investitorii au început să-şi facă valizele
şi să se întoarcă la casele lor cu zboruri ieftine
cărând în grabă ulei de Sasnal,
toată avuţia misiunii lor de pe Vistula
(urcarea preţului de zece ori
în decurs de cinci ani).
Te înghiţeam ca un anarhist până ce s-au făcut praf
magazinele gotice Tesco şi Carrefour,
s-au topit în pereţi bancomatele blindate
PKO BP, Pekao SA,
Lukas Bank, Citi Bank, Amerbank,
Millenium, WBK, Alior,
Inteligo, Deutsche Bank, PBH
Multi Bank, Fortis Bank, ING şi BancPost,
iar suflul de foc a străbătut până la capăt
coridoarele răsucite ale companiilor de asigurări.
Te iubesc – trupurile noastre goale se perindă prin Europa
precum comunismul inocent, la început de drum.
O antologie din opera sa este în curs de apariţie la Editura Tracus Arte.
| W każdej rzeczy patrzą końca i nic | În fiecare lucru văd un sfârșit și nimic |
|---|---|
| Kto wie, może dotąd byśmy żyli? Kraj zszedł na psy, a psy, w tym rodowodowe, z kraju pouciekały, kiedy przestaliśmy wyrządzać sobie miłość (załóżmy, że mój i twój język dość się nam uelastycznił). A że robiliśmy to tak, jakby co noc alarm kazał nam zbiegać tyle pięter po schodach, tyle pięter i tylko w piżamach, na parking, gdzie czekała nas płonąca obręcz miasta i rzesza turystów zakochanych w ogniu, który nas pokochał, raz-dwa-trzy wygasła. Po tak zakończonym życiu nie ma dokąd wrócić, bo tam, gdzie za parę groszy poprowadziłoby nas dziecko ulicy, jest żwir i potłuczone butelki. Jeśli ktoś się tu kochał, kochał się jak wiatr, albo złodziej wiatru, bez śladu. | Cine știe, poate că am fi trăit până acum? Țara se dusese de râpă, până și câinii de rasă fugiseră din țară, când am încetat să ne mai iubim (să presupunem că limba mea și a ta au devenit destul de flexibile). Și fiindcă făceam așa ca și când în fiecare noapte alarma ne obliga să o luăm la fugă pe scări, atâtea etaje și doar în pijamale, în parking, unde ne așteptau cercul în flăcări al orașului și o mulțime de turiști îndrăgostiți de focul care ne îndrăgise, unu-doi-trei s-a stins. După o viață încheiată astfel nu mai ai unde să te întorci, fiindcă acolo unde, pentru câțiva groși, ne-ar conduce un copil al străzii sunt sticle sparte și pietriș. Dacă cineva a iubit aici, a iubit ca vântul sau ca un vânt hoț, fără urmă. |
| Sąd może orzec przepadek narzędzi | Instanța poate pronunța confiscarea instrumentelor |
|---|---|
| „Oh, my God, oh, my God” – cytuję listę dialogową z youporna w języku oryginału, praktycznie bez skrótów, zostawiając na moment kwestię jej teologicznej wymowy. Mój ostatni sen o tobie mógłby lecieć w prajmtajmie, przed dwudziestą drugą, a Kościół, gdyby tylko zdjął czarne okulary, nauczyłby się z niego, czym może być dziś religia. I nie, że jest taki ból, który się kończy rozkoszą, albo że taka rozkosz, która szczytuje bólem. Bo śniło mi się, że w książce w jakimś obcym języku, gdzie tyle gęstych znaków nie składa się w żadne słowo, mogę odczytać tylko twoje imię, albo to, co przyśniło mi się, że jest twoim imieniem | „Oh, my God, oh, my God” – citez lista cu dialoguri din youporn în limba originalului, practic fără abrevieri, lăsând pentru moment chestiunea semnificației teologice. Ultimul meu vis despre tine ar putea zbura în prime-time, înainte de douăzeci și două, iar Biserica, dacă și-ar da jos ochelarii întunecați, ar putea învăța de aici ce poate fi astăzi religia. Și nu că există o asemenea durere care se încheie cu voluptate, sau o asemenea voluptate care culminează cu durerea. Fiindcă am visat că într-o carte în limbă străină, unde semne atât de dense nu formează niciun cuvânt, pot desluși doar numele tău sau ceea ce am visat că este numele tău. |
| Wiersz na suszonym sztokfiszu | Poezie pe batog uscat |
|---|---|
| Zrobię ci z życia takie szambo, że się nie pozbierasz, mówi Gerda do Kaja w jednym z apokryfów. Nieźle, ale to u Duńczyków. Co powiedziałaś, pozostaje ze mną, bo przekazujesz mi mowę, i na nowo mogę ponazywać zwierzęta ze stołecznego zoo, ptaki wiszące w powietrzu nad pobliską rzeką, tygrysie oko w twoim wklęsłym pępku, każde okno wychylone w naszą stronę z bloku naprzeciwko (mógłbym bez trudu wymieniać). I kiedy wszystko, tj. ziemia z wodami, wody ze sklepieniem, nawet rękawiczka z gęsią skórką na twoim przedramieniu, zaczęło się spotykać, a sarny wybiegły z lasu na szkolne boisko na zapleczu Lidla, przybierałem powoli półkolisty kształt twojego żebra. | O să-ți fac din viață un căcat de n-ai să-ți mai revii, îi spune Gerda Kajei într-unul din apocrife. Nu e rău, dar asta e la danezi. Ce ai spus rămâne cu mine, pentru că îmi transmiți o limbă și pot din nou să numesc animalele de la zoo din capitală, păsările atârnând în văzduh deasupra râului din apropiere, ochiul de tigru din buricul tău concav, orice fereastră deschisă în direcția noastră din blocul de vizavi (aș putea să le menționez fără efort). Și când totul, pământul cu apele, apele cu bolta, chiar și mănușa cu pielea de gâscă de pe brațul tău, a început să se întâlnească, iar căprioarele au ieșit din pădure pe terenul școlii din spatele magazinului Lidl, am început încet să capăt forma semirotundă a coastei tale. |
| Świat młodych | Lumea celor tineri |
|---|---|
| Nie zasnąłem do rana, ale kiedy to było? Bombę, która miała spaść na moje miasto, znalazłem w harcerskiej gazecie. Czekała w teczce na krańcówce dziewiątki, z „Motorem” dla ojca, „Przyjaciółką” dla matki – mały pakiet rodzinny deluxe. Jasne czasy, jasny świat. Wiadomo było, czego się bać i w jakim wymiarze. Swój udział miał w tym kioskarz z fioletowym numerem na przedramieniu. Czy to była, po latach, środa, kiedy pierwszy raz udusiłem cię we śnie? Czwartek może, kiedy mnie służbom wydałaś? A które pchnęło które pod pociąg z repatriantami spieszącymi na Zachód? Odjechali i nie ma nas, jakby nas nigdy nie było. Miasto przetrwało mój strach, zniknęły bary mleczne i kioski, zalęgły się bankomaty. | Nu am adormit până dimineața, dar când a fost asta? Bomba care avea să cadă asupra orașului meu am găsit-o într-un ziar pentru cercetași. Aștepta într-o geantă în spatele tramvaiului nouă, cu „Motorul” pentru tata, „Prietena” pentru mama – un mic pachet deluxe pentru familie. Vremuri limpezi, lume limpede. Se știa de ce anume să te temi și cât de mult. O contribuție avea chioșcarul cu un număr violet pe braț. După mai mulți ani, să fi fost miercuri, când pentru prima dată te-am sugrumat în vis? Poate joi, când m-ai dat pe mâna serviciilor? Și care pe care l-a împins sub trenul cu repatriați ce se grăbeau spre Vest? Ei au plecat și noi nu mai suntem de parcă niciodată nu am existat. Orașul a păstrat frica mea, lactobarurile și chioșcurile au dispărut, s-au cuibărit bancomatele. |
| Pod żelbetowym stropem | Sub planșeul din beton armat |
|---|---|
| Nie tykaj mnie, słońce. Gnilny mrok bunkra na linii Mołotowa gwarantuje bezkarność wśród gruzu. Żeliwne pręty rozdarły mi nogawkę, gdy prawa dłoń prowadziła ogień, swój pierwszy i na własną rękę, co wstrząsa ciałem, powala mnie, i tak!, tak!, jest to rozkosz, tak!, większa niż huk haubic na froncie, który przypominam sobie z filmowych batalii Jugosłowian i z Kierunku Berlin. Dwa miesiące na wakacjach z matką i ciotkami. Odór szczyn i gówna w tym intymnym miejscu daje mi przewagę nad tymi, co na zewnątrz w białych podkoszulkach ruszają w słońcu lipca na lody, oranżadę, lub żeby się smażyć. Drżę w objęciach bunkra, oblewam się potem, że mogę się schronić, gdzie nie wschodzi – nie tykaj mnie – słońce. Tu mieszczę się cały. Mój dom, moje święte świętych. Z tobą, której to dziś piszę, będę się kochał dopiero po wojnie. | Nu mă atinge, soare. Întunericul putred din buncărul de pe linia Mokotów îmi garantează să nu fiu pedepsit printre ruine. Barele de metal mi-au sfâșiat cracul de la pantaloni când mâna dreaptă conducea focul, primul meu foc, pe cont propriu, ce-mi zgâlțâie trupul, mă pune la pământ, și uite așa!, așa!, ce desfătare, așa!, mai mare decât bubuitul să tragi pe frontul pe care mi-l amintesc din filmele bătăliilor iugoslavilor și din Direcția Berlin. Două luni în vacanță cu mama și mătușile. Duhoarea de pișat și căcat în acest loc intim mă face să mă ridic deasupra celor care afară în maiouri albe în soarele de iulie se duc la înghețată, oranjadă sau să se prăjească. Eu tremur în brațele buncărului, mă trec sudorile că mă pot adăposti unde nu răsare soarele – nu mă atinge, soare. Aici încap toate. Casa mea, toate lucrurile mele sfinte. Cu tine căreia îi scriu astăzi mă voi iubi abia după război. |
| Festiwal Światła we wrześniu | Festivalul Luminii în septembrie |
|---|---|
| Widziałaś, Alu, jak na fasadzie ciągiem sypie się światło, jak cegły spływają, a mur tunelem się wdziera w głąb kamienicy, gdy pod bramą tłum widzów, ich dzieci, teściowie, sąsiedzi, tłok? W toku Festiwal Światła na nocnej Piotrkowskiej. „Jakby was wysiedlali” – pisze mi koleżanka na instagramie. Ta masa pod kamienicami, przez ludzi trudno się przebić. „Gdybyśmy wszyscy wyglądali tak samo, każdy dom byłby naszym domem.” To twoje słowa, chyba z Salingera, którego znam dzięki tobie, bo mi go pożyczyłaś, gdyśmy poszli do muzeum podotykać eksponatów. Co nie zagrało, że od tamtej chwili przez trzydzieści lat nie dotknęliśmy żadnego obrazu, do dziewiętnastowiecznych krosien nie przyłożyliśmy palca? A tyle razy gasło w mieście światło, tyle partii zmieniło swoje logo, tyle oczyszczono mieszkań na Orlej, Przędzalnianej, Strzelców Kaniowskich, Składowej, Mazurskiej, Piłsudskiego, Matejki, Rewolucji, Więckowskiego, Głuchej, 1 Maja, Kilińskiego, Próchnika, Jaracza, Wschodniej, długo by wymieniać. Szafki, krzesła, stoliki tłoczą się na bruku, jakiś mężczyzna kaszle, chowa pod płaszcz dziecko, gdy laserowy promień wędruje po gzymsach. | Ai văzut, Ala, cum se presară lumina pe fațadă, cum curg cărămizile, iar zidul se duce ca un tunel în spatele clădirii, când lângă poartă mulțimea de spectatori, copiii lor, socri, vecini, stau buluc? Pe Piotrowska e în toi Festivalul Luminilor. „Parcă v-ar fi evacuat”, îmi scrie o colegă pe instagram. Această mulțime lângă clădiri, e greu să te strecori printre oameni. „Dacă toți am arăta la fel, fiecare casă ar fi casa noastră.” Sunt cuvintele tale, probabil din Salinger pe care îl cunosc datorită ție, fiindcă mi l-ai împrumutat, dacă ne-am duce la muzeu să atingem exponatele. Ce nu a mers că din acel moment timp de patruzeci de ani nu am atins niciun tablou, nu am pus un deget pe niciun război de țesut din secolul 19? Și de atâtea ori s-a stins lumina în oraș, atâtea partide și-au schimbat sigla, atâtea locuințe au fost curățate pe Orla, Przędzalnia, Strzelcy, Kanowski, Składowa, Mazurska, Piłsudski, Matejko, Rewolucja, Więckowski, Głucha, 1 Maja, Kiliński, Próchniak, Jaracz, Wschodnia, ar fi multe de enumerat. Dulapuri, scaune, măsuțe se îngrămădesc pe caldarâm, un bărbat tușește, ține sub palton un copil, în timp ce raza laserului se perindă pe cornișe. |
