Constantin Lupeanu: „Sensul prezenței noastre în China este promovarea creativității poporului român“

Peter Sragher: Ați fost cel care a conceput și deschis ICR Beijing în anul 2015, într-o clădire deosebit de modernă, mare, frumoasă. Ce a însemnat pentru cultura și cvilizația, pentru limba română prezentă în China acest adevărat eveniment?

Constantin Lupeanu: Inaugurarea Institutului Cultural Român de la Beijing, China, a fost un adevărat eveniment cultural, cum bine spuneți, însă nu numai pentru România, ci un important eveniment cultural în Beijing. În capitala Chinei, institute culturale europene drept instituții de sine stătătoare au doar Anglia, Franța, Germania, Spania, Danemarca. Cele mai multe țări din Uniunea Europeană dețin institute în interiorul ambasadelor și practic este greu să se intre în contact cu marele public.

În plus, Institutul Cultural Român a fost deschis în Complexul ultramodern Galaxy Soho, la doi pași de Piața Tiananmen și de Palatul Imperial, cu alte cuvinte în centrul Beijingului. El se află pur și simplu peste drum de Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii și Turismului, Ministerul Justiției etc.

Institutul Cultural Român de la Beijing a început să funcționeze în vara anului 2015. El este menit să prezinte în China arta și cultura României, valorile de vârf ale civilizației românești din toate timpurile. Sensul real al prezenței noastre este promovarea creativității poporului român, lucru dovedit și de spectacolele unor teatre profesioniste, cum ar fi Teatrul Național „I. L. Caragiale”, Teatrul de Comedie și Teatrul „Nottara” din București, teatrele din Sibiu, Petroșani și altele.

În patru ani, am realizat deja peste 400 de acțiuni culturale în capitală și în provincie. Cu fiecare lună, ne vom extinde aria de pătrundere pe teritoriul chinez și vom îmbogăți performanțele culturale. În afara Chinei, am susținut spectacole în Vietnam, la Hanoi și Saigon, cu ansamblul de cântece și dansuri din Tg. Jiu.

În patru ani, am realizat peste 400 de acțiuni culturale în China.

Pledez, și cu această ocazie, pentru deschiderea unui Institut Cultural Român în Vietnam, unde trăiesc câteva mii de oameni care au studiat în România și care cunosc foarte bine limba română. Să ne închipuim câteva mii de familii vietnameze în care predomină spiritul românesc. Pentru început, chiar o bibliotecă românească și un fond mare de carte ar fi de mare folos României și limbii române!

P. S.: Care au fost liniile de forță ale activității ICR Beijing în China? Ați reușit și acțiuni în alte regiuni decât zona Beijingului?

C. L.: Institutul Cultural Român de la Beijing organizează cele mai multe evenimente culturale în sălile proprii, inclusiv anumite evenimente în parteneriat cu Ambasada României și cu diferite instituții chineze, cum ar fi Asociația de Prietenie China–România, Asociația Chinezilor cu Studii în Europa și America, universități etc.

Până în prezent, spectacolele de teatru, muzică și dans etc. au fost programate, de obicei, în sălile performante ale instituțiilor chineze cu care avem parteneriate bilaterale, de exemplu Teatrul Mare Național, Primăria districtului Dongcheng, universitățile de teatru și muzică etc. Aceste spații sunt oferite fără plată, pe bază de parteneriat.

Institutul Cultural Român de la Beijing a reușit să stabilească relații instituționale și în provincie, în principal în orașele Shanghai, Hangzhou, Ningbo, Hefei, Xian, Tianjin, unde adesea am organizat evenimente cultural de calitate.

Marile aniversări, precum: anul Brâncuși, anul Enescu, anul Titulescu, anul Spătarul Nicolae Milescu, dar și aniversările de sorginte politică au fost întâmpinate cu evenimente pe măsură. Un proiect inedit a fost Enescu–Bartók, organizat împreună cu Institutul Cultural al Ungariei, prin concerte comune în Beijing și în sudul Chinei, la Ningbo. De notat că sculptorul Constantin Brâncuși, pictorul Corneliu Baba, graficianul Mircia Dumitrescu – iată trei generații de artiști români de geniu – sunt foarte cunoscuți și iubiți în China, țara esențelor, precursoarea artei abstracte. Mai presus de toate, am cinstit memoria poetului Mihai Eminescu, o culme a minții creative românești, și, împreună cu dl profesor universitar Ding Chao, am publicat, în 2017, o nouă ediție a poeziilor sale, ediție îmbogățită și ilustrată cu desene semnate de artista Constanța Abălașei-Donosă.

Pledez pentru deschiderea unui Institut Cultural Român în Vietnam.

P. S.: Sunteți un intelectual, traducător foarte bun de literatură din chineză în limba română, om cu preocupări literare, un adevărat om al cărții. Cum ați reușit să convingeți editorii chinezi să tipărească literatura noastră, dar și cărți de cultură în limba chineză? Poate ne dați și o serie de exemple.

Fiind eu însumi scriitor, am ținut în permanență legături culturale strânse cu editorii chinezi, cu traducători și desigur cu Asociația Scriitorilor din China. Recunosc, este o performanță de neegalat: 28 de cărți românești în patru ani. Am publicat poezie: Mihai Eminescu, Lucian Blaga, Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Aura Christi, Peter Sragher, Carolina Ilica, Valeriu Butulescu (Aforisme) și o antologie: Poezie română contemporană.

Am publicat proză: Basmele românilor de Mite Kremnitz, Vladia de Eugen Uricaru, Cartograful puterii de Gabriel Chifu și antologia Proză scurtă română contemporană.

Am publicat Istoria românilor de acad. prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, și o lucrare de referință, extrem de utilă pentru introducerea unei țări străine, România enciclopedică, sub pana unor scriitori localnici: Li Xiuhuan și Xu Gang.

Am publicat cartea Pas cu pas a președintelui României. Dar și Istoria culturii române moderne de Grigore Georgiu; prof. univ. dr. Dong Xixiao, Gramatica limbii române contemporane; Arta românească de la origini până în prezent de Vasile Florea; Marius Stoicescu, Următorii șapte ani – economie; Nicolae Bud, La hotarul dintre milenii: Mineritul, încotro?, La hotarul dintre inginerie, știință și sociologie. Efervescența continuă.

Să spunem aici că eforturile noastre pe această linie au fost înțelese și sprijinite de personalități culturale chineze remarcabile – și cităm, în primul rând, numele care vor rămâne neșterse în istoria legăturilor culturale româno–chineze: Ding Chao, Gao Xing, Dong Xixiao, Wang Tieshan, Luo Dongquan și mulți, mulți alții.

Am reușit să publicăm în patru ani 28 de scriitori români în China.

P. S.: Știm că ați invitat și interpreți de muzică populară, tineri actori, ați organizat proiecții ale unor filme românești, expoziții de pictură…

C. L.: Mare succes a avut în China trubadurul Ion Crețeanu, oltean din Slatina, și o trupă de călușari cum n-am mai cunoscut din copilărie. Ei sunt primii artiști români care au fost primiți la Teatrul Mare Național din capitala Chinei, iar în provincia Anhui au lăsat o amintire de neșters.

Mari interpreți români, artiști de talie internațională au fost Alexandru Tomescu, Felicia Filip, Ilinca Dumitrescu, Gheorghe Zamfir, Nicolae Voiculeț, Raluca Pătuleanu. ICR Beijing, în parteneriat cu Fundația Centrul Cultural ArtSociety din România și Quan Shanshi Art Center din Hangzhou (provincia Zhejiang, China), a organizat o amplă expoziție dedicată maestrului român Corneliu Baba, în perioada 16 noiembrie 2018–1 octombrie 2019. Evenimentul – șaizeci de lucrări din cele mai importante muzee de artă din România – promovează și rememorează valențele artistice ale unuia dintre cei mai mari artiști vizuali români și este dedicat Centenarului Marii Uniri, fiind unul dintr-o serie lungă de evenimente culturale organizate de ICR Beijing de-a lungul și de-a latul Chinei pe tot parcursul anilor 2018 și 2019. Iată câteva. Expuse la întâmplare. Adevărul este că mi-e greu să selectez dintre sutele de acțiuni culturale de înaltă calitate, dintre toți artiștii României, scriitori, profesori, savanți care au prezentat prietenilor chinezi o parte din cultura noastră, de la numele mari, până la tânărul pictor de geniu de doisprezece ani din Iași, Andrei Pennazio.

P. S.: Am observat, în ultima vreme, interesul aparte al Chinei de a se face cunoscută în străinătate. Sunt convins că ați sprijinit și interesul partenerilor chinezi de a participa la propagarea culturii lor în România.

C. L.: Europa este din ce în ce mai atrasă de cultura Chinei. Primele traduceri ale cărților clasice de filosofie au aparținut misionarilor catolici, în urmă cu două-trei secole. Ei au tradus în limba latină, pentru inițiați în primul rând. Munca a fost preluată, în secolul al XX-lea, de savanți, de sinologi împătimiți. Urmând acest trend, în zilele noastre China este deschisă din punct de vedere cultural. Se organizează felurite festivaluri de artă, iar artiștii chinezi sunt prezenți pretutindeni în lume la manifestări similare.

De exemplu, eu am sprijinit participarea scriitorilor chinezi la festivalurile de poezie din București, Craiova, Iași, Curtea de Argeș etc.

În anii din urmă, autoritățile chineze au deschis institute numite Confucius, le-au dotat cu profesori de limba chineză, cu manuale și cu tot ce este necesar studierii acestei limbi. În România, sunt patru asemenea institute: la Cluj, Sibiu, Brașov și București. Sunt acumulări menite să ducă, în timp, la o explozie a sinologiei în lume.

P. S.: La ultimele două târguri internaționale de carte din Beijing, România a sărbătorit două participări cu totul aparte. În anul 2018, o sută de ani de la Unirea cea Mare, iar anul acesta, luna trecută, România a fost țară invitată de onoare. Ce ați pregătit pentru piața chineză în acești doi ani?

C. L.: Permiteți-mi să precizez că România a început să participe la acest grandios târg de carte din anul inaugurării institutului nostru cultural, de la a optsprezecea ediție a târgului. Unde au fost și ce au făcut ambasadorii României până când a intervenit Institutul Cultural Român, mă întreb?

Din 2015, au început să se prezinte Chinei și să se integreze circuitului editorial internațional în primul rând editorii români. Cu real succes, dovada duzinelor de cărți traduse și publicate până astăzi. La târguri, am invitat scriitori români. Ei s-au prezentat pe sine, au ținut prelegeri despre literatura română, au avut întrevederi suculente cu omologi chinezi și străini.

Conducerea Institutului Cultural Român ne-a susținut și, de asemenea, Ministerul Culturii și Identității Naționale, prin doamna secretar de stat Irina Cajal-Marin, care a conferențiat la sesiunile culturale cu participare internațională etc.

P. S.: Sunteți un cunoscător excelent nu numai al culturii și civilizației chineze, ci și al limbii acestei mari țări. Cât de important este pentru un român la post în China să cunoască la nivel de nuanță, de subtilitate mesajul pe care ți-l trimite partenerul chinez de discuții, de proiecte comune?9

C. L.: Este un dat ca, oriunde în lume, directorii și ambasadorii să cunoască limba țării în care sunt acreditați. În China, acest lucru este imperios necesar. Limba chineză, pe cât este de frumoasă, cu scrierea ca o pictură și cu aspectul tonal care o apropie de muzică, pe atât este de dificilă.

Directorii institutelor culturale și ambasadorii trebuie să cunoască limba țării în care sunt acreditați.

Mai este un aspect. Deoarece China reprezintă nu numai o țară mare, dar și o cultură de substanță, care a premers multor curente artistice apusene și care se hrănește din ea însăși, în anii aceștia este tulburător și neașteptat de modernă și de deschisă. Cunoscătorii de limbi străine sunt puțini și, în primul rând, sunt oameni de legătură, interpreți. Să stai de vorbă cu o personalitate remarcabilă presupune să știi limba chineză. Așa procedează țările care respectă China și își respectă propriile valențe. Din nefericire, la noi funcționează încă principiul p.c.r. – pile, cunoștințe, relații de partid.

P. S.: Aveți o experiență de peste jumătate de secol în diplomație și în activitatea culturală de promovare a valorilor românești peste hotare. Cum considerați că ar trebui să se selecteze reprezentanții noștri în străinătate în posturi-cheie? După ce criterii?

C. L.: Un cuvânt este definitoriu: meritocrație!

P. S.: Ați primit, de curând, o veste cu totul neașteptată, căci vă întorceați, după aproape cinci ani de misiune la ICR Beijing, și, pe drum spre România, ați primit un telefon incredibil…

C. L.: Cum să vă spun, eram în ultima etapă a călătoriei de întoarcere în țară, mă aflam în avionul polonez care face cursa Varșovia–București. Este surprinzător că, deși, când călătoresc cu avionul, închid telefonul mobil, de data aceasta, la îndemnul Adrianei Furtună, l-am pus pe mod avion. Să fi avut Adriana vreo presimțire? Este de reținut alegerea ei și totodată acceptul meu, pentru că puteam să refuz și să-mi închid telefonul, după obicei!

Am fost întrebat de undeva, de sus, dacă am plecat din China și unde mă aflu. „În avionul care tocmai a decolat din Varșovia”, am răspuns. „Peste două ore, ajungem la București.” Oare să deturnez avionul, mi-am zis?! Așa a început.

P. S.: Știu că aveți o slăbiciune, și anume, atunci când vă relaxați, nu o faceți totdeauna odihnindu-vă total, ci caligrafiați în limba chineză. Ați putea să ne oferiți și nouă explicația ce se găsește dincolo de simplele semne, ideograme? Și, avem o rugăminte, să ne caligrafiați o serie de semne, pe care să le publicăm în revista noastră.

C. L.: Caligrafia a fost o artă și la noi, și în toată Europa, însă tehnica modernă a respins-o. În China, grație acestor caractere chinezești formate din linii și puncte, caligrafia și-a păstrat locul între arte, iar un caligraf ne poate transmite, prin trasarea unui singur cuvânt, tot atâtea sensuri artistice și filosofice cât orice altă operă de artă.

Practicarea diurnă a caligrafiei este un exercițiu fizic și spiritual gen yoga, cu valențe de nebănuit pentru sănătatea noastră, un spor al vieții lungi.

România este Grădina Maicii Domnului.

Pe coperta a patra a cărții despre taoism, am pus câteva caligrafii ale cuvântului filosofic tao道, cale, drumul vieții, Dumnezeu.

Cuvântul shou 壽, viață lungă, scris în mai multe feluri:

P. S.: Când veniți în țară, în concediu, mergeți la Neptun, la Casa Scriitorilor în blânda lună septembrie. Sunteți membru al FITRALIT și ați primit Premiul Special pentru traducerea integrală a filosofiei taoiste, împreună cu Adrian Lupeanu și regretata dumneavoastră soție, Mira Lupeanu. Apoi, vă retrageți în locurile de baștină. Ce înseamnă pentru dumneavoastră liniștea locurilor natale?

C. L.: Tihna pământului României nu se poate întâlni în altă parte. Teritoriul țării natale este într-adevăr binecuvântat. Cât privește România, probabil că este Grădina Maicii Domnului, cum se spune, și cu siguranță este cel mai vechi pământ locuit al Europei, loc care a cunoscut o civilizație unică acum cinci mii, acum șapte-opt mii de ani, fie că-i zice Cucuteni, Hamangia sau Turdaș, Tărtăria. Apa mării, briza de pe maluri, cerul adesea curat ca lacrima, munții și dealurile, văile și, mai cu seamă, vegetația, aerul pur, nepoluat și un văl misterios care ne învăluie, o recuzită nevăzută a Cerului și atâtea neștiute, indistincte minuni – acestea ne dau viață nouă de fiecare dată, energie, suflu creativ.