Traduceri din germană de Cosmin Dragoste
Să fi fost oare nevoie ca Franz Hodjak să treacă în neființă anul acesta, ca să-l descopăr? Poate. Însă poate că încă o cauză a fost că profesorul nostru de la Facultatea de limbi și literaturi străine a Universității din București, în urmă cu peste patru decenii – pe când studiam germana și engleza –, după ce ne-a predat câțiva clasici ai literaturii germane născuți și trăitori pe plaiurile românești, ne-a spus cu emfază că nu există poezie contemporană de limbă germană la noi!!!, așa că n-aveam ce să studiem (nu-l mai numesc aici, pentru că nu mai este printre noi; Dumnezeu să-l ierte pentru acest păcat). I-am cert lui Cosmin Dragoste, traducătorul lui Franz Hodjak în limba română să-mi ofere pentru revistă un text și mi-a depășit așteptările, realizând un portrait al omului, dar și o analiză aprofundată a opera sale (vezi aici: https://www.fitralit.ro/27-10-2025-cosmin-dragoste-uriasul-din-poveste/). L-am rugat și pe excelentul poet Horst Samson să scrie câteva cuvinte pe care care i-a fost mentor cu mulți ani în urmă (vezi aici: https://www.fitralit.ro/27-10-2025-horst-samson-herr-der-geistesblitze/. Era la puțin timp după ce organele de Securitate desființaseră Aktionsgruppe Banat (care activase puțini ani, între 1971 și 1975). Găsiseră un pretext străveziu să-i aresteze – și astfel să-i intimideze – pe poeții bănățeni care se întâlniseră și se îndreptau spre satul lui William Totok, acuzându-i că ar fi vrut să treacă ilegal granița iubitei țări conduse de neiubitul conducător. Așa că „indicația prețioasă“ venită de la organele Partidului Comunist Român prin informatorii Securității, ca poliție politică, de la Catedra de germană a sus-numitei facultăți era „să se treacă sub tăcere“ noua generație de poeți și prozatori de limbă germană din România. Aceștia, oricum, apăreau în – ceea ce tatăl meu, scriitorul și istoricul I. M. Ștefan numea – „tiraje confidențiale“, nu atât că nu s-ar fi știut numărul exemplarelor publicate (până a fost interzisă și menționarea tirajului, după anul 1980), ci pentru că apăreau în tiraje mici, atât de puțini cititorii se familiarizau cu operele lor, așa că tinerii scriitori de limbă germană nu puteau „face gălăgie“, nu se mai puteau aduna în anumite organisme sui-generis create de ei, adică să-și facă o platformă după capul lor, exprimând poetic altceva decât linia partidului, și anume a „realismului socialist“. Totul trebuia să fie sub un strict control. Desigur, și mintea artistului din epoca Ceaușescu. Așa se face că am ratat în tinerețe întâlnirea cu poezia lui Franz Hodjak – la fel ca și pe cea a altor mulți scriitori germani din România, nevoiți să-și părăsească țara în care s-au născut, să se dezrădăcineze sub amenințările Securității. Și asta, până mai ieri, aproape de senectute. Și, cum nu mi-am pierdut încă elanul de a cunoaște frumosul, această întâlnire a fost pentru mine o revelație. Un poet de primă mărime, care poate sta alături de cei mai valoroși poeți contemporani de limbă germană din lume – bunăoară, desigur, de Horst Samson, alt german născut și crescut în România, care scrie poezie de aleasă valoare și care a fost gonit din propria țară. Așa că i-am cerut permisiunea lui Cosmin Dragoste, traducătorul lui Franz Hodjak1, să ne îngăduie alăturarea la articolul său (vezi …………) a celor patru poezii redate mai jos. Sperăm să vă placă la fel de mult cum ne-au plăcut lui Cosmin și mie. (Peter Sragher)
Kleinstadtbahnbhof
ich steh da
und seh den straßenkehrern zu
und die vormittage werden immer länger
und die telefonkabinen sind kaputt
und die einsamkeit wächst
und ich frag mich
wie viele lügen sind immer wieder nötig
bis die wahrheit herauskommt
und es ist sommer
und es regnet
und einer verreist für immer
und ein paar rekruten johlen
und es riecht nach urin
und die mädchen sitzen in pendelzügen
und im radio ist stets das gleiche los
und an den febstern kleben fliegen
und unterm dach fucken tauben
und ein andrer vergißt seine sprache
und es quietschen die türen
und es ist sommer
und die welt ist schön
und das bier macht es möglich
und der schnaps macht es wahr
Gară într-un orășel
stau aici
și privesc măturătorii
și după-amiezile sunt tot mai lungi
și cabinele de telefon sunt stricate
și singurătatea crește
și mă-ntreb
câte minciuni mai sunt necesare
până să iasă la iveală adevărul
și este vară
și plouă
și cineva pleacă pentru totdeauna
și câțiva recruți chiuie
și pute a urină
și fetele stau în trenuri de navetiști
și la radio e mereu același lucru
și pe ferestre sunt lipite muște
și pe sub streșini și-o trag porumbeii
și un altul își uită limba
și scârțâie ușile
și este vară
și lumea-i frumoasă
și berea dă putința
și șnapsul adevărul
Wiener Elegie
Ich wohne in einem Türrahmen
Ich bin weder draußen noch drinnen
Einmal fuhr ich donauaufwärts
Gewehre waren auf mich gerichtet
Nachts knarren die Möbel ein leiser Protest
Die Dohle blickt als meinte sie
das Ende bleibt offen Ich wünscht mir
die Worte hätten den Mut das Staunen
anzusprechen aber auch die Sprache
trägt den Stempel des Verfallsdatums
wie jede Fischkonserve in der es
weder Dialog gibt noch Monologe Ich
bilde mir ein deshalb
ist die Donau so traurig
an diesem Ufer
am anderen
flußaufwärts
flußabwärts
Überall ist Grenzgebiet Woher sonst
kommt diese Einsamkeit
Elegie vieneză
Locuiesc în cadrul unei uși
Nu-s nici înăuntru, nici afară
Odată am trecut pe Dunăre-n sus
Armele erau îndreptate spre mine
Noaptea, mobila scârțâie un protest șoptit
Stăncuța mă privește ca și cum ar crede
că sfârșitul rămâne deschis Mi-aș dori
să aibă cuvintele curajul de a intra în vorbă
cu uimirea dar și graiul
poartă ștampila datei expirării
ca orice conservă de pește în care
nu există nici dialoguri nici monologuri Eu
cred că de aceea
Dunărea e atât de tristă
pe malul acesta
pe celălalt
pe râu în sus
pe râu în jos
Peste tot e regiune de frontieră Altfel de unde
vine singurătatea asta
Weg ohne Schritte
Doch bei jedem Schritt, den du
zu tun gedenkst, mußt du
mit dem Werk unzähliger Schutzengel
rechnen, die überall herumschwirren,
in der Küche, am Nordpol, um die
nächste Ecke, im unruhigen und
ruhigen Schlaf, über die Zigarren,
dem Postkasten, und die durch ihre
übertriebene Sorgfalt zur Plage
werden, indem sie den fatalen Schritt
verhindern und dich so
um weitere Erkenntnisse bringen.
Drum fără de pași
Dar la fiecare pas pe care ai de gând
să-l faci, trebuie
să te aștepți să te ajute o mulțime de
îngeri păzitori, care fâlfâie pretutindeni
în bucătărie, la Polul Nord, după
următorul colț, în neliniștitul și
liniștitul somn, deasupra țigărilor,
a cutiilor poștale și care, prin grija lor
exagerată, devin
o pacoste, împiedicând pasul
fatal și îți răpesc astfel
viitoare cunoașteri.
Süße Kirschen
Großmutter glaubte,
die Geschichte ließe sich aufhalten,
wenn alle, wie sie,
Haustor und Türen vor ihr verschlössen.
Ein Leben lang
fühlte sie sich
allein gelassen.
Wusch sie die Wäsche,
wusch sie nicht wirklich die Wäsche,
sondern reagierte sich ab.
Beim Bügeln wurde sie sanft.
Gern wäre sie wie Großvater gewesen,
wenn er, abends, ein Glas Wen
mit ihr trank.
Er verdiente das Geld.
Einmal tanzte sie mit ihm
Bis Wien,
er tanzte mit ihr zurück.
Viel mehr
War nicht zu erfahren von ihr.
Was jeder sieht,
muß man nicht noch mal erzählen,
sagte sie und meinte
damit ihr Leben.
Weitab der Geschichte
Steht ihr Schatten
als Kirschbaum,
in dem wir die süßesten Kirschen aßen.
Cireșe dulci
Bunica socotea
că istoria se poate opri,
dacă toți, așa, ca ea,
ar închide poarta și ușile în fața ei.
Toată viața
s-a simțit
părăsită.
Dacă spăla rufe,
nu spăla cu adevărat rufe,
ci se calma.
Atunci când călca, se îmblânzea.
I-ar fi plăcut să fi fost ca bunicul
atunci când, seara, bea cu ea
un pahar de vin.
El aducea banii în casă.
Odată, a dansat cu el
până la Viena,
el a dansat cu ea înapoi.
Mai mult
nu se putea afla de la ea.
Ceea ce vede oricine,
nu mai trebuie povestit încă o dată,
zicea ea și se referea
la viața ei.
Departe de istorie
stă umbra ei
un cireș
în care mâncam cele mai dulci cireșe.
[1] Franz Hodjak, Land ohne Beweis / Țară fără dovezi, traducere din limba germană, antologie și prefață de Cosmin Dragoste, Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2015, 282 p.
