Pe un traseu sinuos, de o năucitoare frumusețe

3
223

Prima întrebare pe care și-o pune traducătorul romanului Foc palid, de Vladimir Nabokov, înainte de a porni la drum este legată de modalitatea de traducere a poemului de o mie de versuri. În țările în care cartea a fost deja tradusă, alegerile au fost dintre cele mai diverse. De exemplu, traducerea rusească și cea ungurească păstrează ritmul și rima, în timp ce versiunile în franceză și spaniolă transpun poemul în vers liber, în traduceri fidele ca o proză, care nu acordă nici o atenție ritmului și rimei și a căror sonoritate nu este înrudită cu originalul. Cea de-a doua soluție, desigur, este cea mai la îndemână și scutește traducătorul de multe dintre problemele ulterioare – sau de una dintre cele mai mari probleme a traducerii acestei cărți speciale: toate expresiile ce vor fi folosite în partea de proză, care constă într-un comentariu al poemului, rămân la locul lor, se păstrează și numerotarea pentru trimiterile stufoase și intersectate din Comentariu și Index.

Veronica D. Niculescu
Veronica D. Niculescu

În ceea ce ne privește, prima etapă a însemnat o asemenea redare fidelă a poemului în limba română. O cale de urmat, dacă ținem cont de teoriile lui Nabokov, care pledau pentru traducerea cât mai precisă a versurilor în general, model pe care el l-a urmat atunci când a tradus Evgheni Oneghin de Pușkin – cu mențiunea că înainte tradusese poeziile cu rimă, iar fiul său, Dmitri Nabokov, va opta pentru păstrarea ritmului și rimei atunci când îi va traduce poeziile rusești în engleză. Ajunși în acel punct, având finalizată o versiune fără rimă, finisată și publicabilă, am încercat să mergem mai departe și să transpunem poemul în pentametri iambici cu rime împerecheate, din dorința de a oferi cititorului român un poem cu o muzicalitate cât mai apropiată de original.

Versiune – vers liberFinal – rimat
Perioada mea cea mai bună e dimineața; anotimpul
Preferat, toiul verii. Odată m-am auzit
Trezindu-mă în timp ce jumătate din mine
Încă mai dormea în pat. M-am eliberat brusc
Și m-am ajuns din urmă – pe peluză
Unde frunze de trifoi țineau în cupă topazul zorilor,
Și unde stătea Shade în cămașă de noapte și un pantof.
Și-atunci am înțeles că și-astă jumătate
Dormea buștean; am râs amândoi și m-am trezit
În siguranță, în pat, când ziua își crăpa coaja,
Și măcălendrii mergeau și se opreau, iar pe umedul
Gazon perlat era un pantof maro! Timbrul meu secret,
Amprenta Shade, misterul înnăscut.
Miraje, miracole, dimineață din toiul verii.
Îmi place dimineața; preferată
Ca perioadă – miezul verii. Odată
M-am auzit trezindu-mă, în timp
Ce-o jumătate-a mea dormea. Smucind,
Eu m-am ajuns din urmă – pe peluză:
Trifoi cu-al zorilor topaz pe buză
Și Shade într-un pantof și-n pjiama.
Și-atunci am înțeles, buștean dormea
Și-astă jumate; am râs și m-am trezit
În siguranță-n pat, când s-au mijit
Zorii de zi, prigori umblau și iată:
Pantof maro pe iarba ud perlată!
Timbru-mi secret, amprenta Shade, misterul.
Miracole, miraje, zorii, miezul.

Desigur, ritmul și rima impun sacrificii. Poate că nimeni nu știe asta mai bine decât un traducător – de nenumărate ori, traducând un roman sau altul, am întâlnit citat câte un vers sau vreo frântură de vers în original; însă, căutând traducerea așa-zis consacrată în limba română, exact acea expresie citată lipsea: se risipise la traducere sau se transformase așa de mult, încât citatul nu-și mai atingea scopul (un fluture albastru devine o pretențioasă și nesigură insectă azurie, trupul unui mort ce pare viu privind la cer devine un cadavru trântit pe-o parte etc.). Cazul Foc palid este unul aparte, fiindcă numeroasele expresii din poemul lui John Shade care sunt decupate cu precizie și folosite ulterior în partea de proză, pentru a fi analizate în pretinsul comentariu al lui Charles Kinbote, precum și numerotarea și numărul fix de versuri (poemul are 999 de versuri, fiind împărțit în patru cânturi – primul și ultimul de câte 166 de versuri, iar al doilea și al treilea de câte 334 – cu o dublă simetrie ce amintește de aripile unui fluture) impun restricții, rigoare, surplus de atenție și grijă pentru ca lucrurile să rămână exact la locul lor și fabuloasa construcție să nu se surpe, iar asta uneori tocmai în defavoarea rimei perfecte. Labirintul este circular.

Versiune – vers liberFinal – rimat
Acum voi iscodi frumosul cum nimeni
Nu l-a mai iscodit. Acum voi striga cum
Nimeni n-a strigat. Acum voi încerca ceea ce nimeni
N-a încercat. Acum voi face ceea ce nimeni n-a făcut.
Și, apropo de-această mașinărie minunată:
Sunt intrigat de diferența dintre
Două metode de compunere: A, modul
Care se derulează doar în mintea poetului,
Un tur de probă al cuvintelor, în timp ce el
Își săpunește pentru a treia oară un picior, și B,
Celălalt mod, mult mai manierat, când
El e în biroul său, scriind cu un stilou.

În metoda B, mâna susține gândul,
Bătălia abstractă este dusă la modul concret.
Stiloul se oprește în aer, apoi se repede să taie
Un apus sau să readauge o stea,
Și astfel el ghidează la modul fizic fraza
Spre pala lumină a zilei, prin hățișul de cerneală.
Acum voi iscodi frumosul cum
Nimeni nu l-a mai iscodit. Acum
Eu voi striga ca nimeni. Ne-ncercatul
Voi încerca. Voi face necreatul.
Și, apropo de-așa mașinărie,
Sunt intrigat de diferența dintre
Două stiluri de scris: A, primul fel,
Ce se petrece-n mintea de poet,
Probând cuvinte-alese, absorbit,
Cu un picior de trei ori săpunit,
Și B, alt fel, mai manierat, când el
Stă în birou scriind cu un penel.

În modul B, gândul mâna îl poartă,
Abstracta luptă e concret purtată.
Stiloul stă-nălțat, plonjează apoi,
Taie-un apus, pune o stea-napoi,
Și-îndrumă astfel, fizic, orice frază,
Printr-un hățiș de tuș, spre-a zilei rază.

Am hotărât, împreună cu editorul, să alegem această cale. Muzicalitatea, ritmul și curgerea frazei de poveste au rămas cele mai importante în traducerea poemului – alături de exactitatea inevitabilă și necesară. Oferim cititorului poemul cu ritm și rimă, cu credința că aceasta este doar o încercare – oricum tardivă – și că de-a lungul timpului vor urma și altele, diferite. Este suficient să privim spre traducerile din alte opere, din lumea largă. Homer: Iliada și Odiseea s-au tradus în limba engleză, în decursul a patru secole, în zeci de variante – o listă dintr-un studiu universitar ne indică 82 de traduceri integrale ale Iliadei, respectiv 63 din Odiseea – fiecare dintre acestea fiind realizate după cum a considerat autorul mai potrivit: în hexametri, în vers alb, în vers liber, în versuri de paisprezece silabe, în versuri rimate de lungimi diferite, în tetrametru, ca proză ritmată, ca proză cuvânt cu cuvânt etc. Bineînțeles, este vorba despre o alegere.

Foc palid, Editura Polirom, 2014, seria de autor Vladimir Nabokov. Traducere din limba engleză și note de Veronica D. Niculescu, ediție îngrijită de Anca Băicoianu.
Foc palid, Editura Polirom, 2014, seria de autor Vladimir Nabokov. Traducere din limba engleză și note de Veronica D. Niculescu, ediție îngrijită de Anca Băicoianu.

Notele de subsol din acest roman sunt minimale. Am dorit ca, dată fiind structura specială a cărții, să folosim cât mai puține; a pune, practic, niște note la note este absurd, și mai ales atunci când notele de subsol riscă să pară niște funcționari scorțoși păzind grozăviile de pe un teren de joacă. Acel cititor inteligent, curios, atent și răbdător – „înarmat cu un dicționar” – în care avea atâta încredere Nabokov va găsi nespuse motive de delectare pe parcursul poveștii, descoperind singur răspunsuri la toate nedumeririle sale, în hățișul de aluzii intersectate – fie că este vorba de un cuvânt, real sau inventat, în franceză, în daneză sau în zemblană, fie că este vorba de un număr care, doar aparent, își ratează ținta (de exemplu, farurile pierdute prin ceață sau discuțiile despre D. cel mare, cu trimiterile spre ele fie un pic mai devreme, fie un pic mai târziu, întotdeauna cu un motiv, adesea amuzant). Să nu uităm cum numește chiar Nabokov, aici prin vocea lui Kinbote, notele de subsol: „galeriile de cuvinte ale șarlatanilor”, idee pe care o regăsim și în Disperare. Înțesând cu note explicative stufoase un roman alcătuit în mare parte chiar din note, cititorul inteligent ar fi privat de bucurii, iar traducătorul ar risca să devină urmașul pe care nu degeaba Kinbote nu l-a avut. De aceea, majoritatea notelor de subsol din această carte au fost doar niște instrumente de lucru folosite în munca dintre traducător și redactor, pentru a justifica alegeri sau pentru a menționa că o explicație rezultă la un moment dat din Comentarii, din Index sau dintre rânduri (răbdare și răsplată, cititorule), note însoțite cu mențiunea finală: „de șters”. Notele păstrate sunt cele care nu afectează plăcerea deslușirii textului, nu explică acele lucruri care nu trebuie explicate, nu dau soluții, nu sunt bastoane de folosit pe un traseu destul de sinuos și de-o năucitoare frumusețe.

Pe de altă parte, amintim de sprijinul aflat iarăși, ca la fiecare traducere din Nabokov, în volumele lui Brian Boyd, Vladimir Nabokov – The Russian Years și The American Years, precum și în articolele sale. Boyd ne oferă, printre multe altele, descifrarea acelui rând aparent fără noimă din însemnările făcute de Hazel în hambarul bântuit și teoria unui who is who care ne-a ajutat la nuanțarea traducerii (să strecurăm aici, fără să ne luăm un aer misterios, doar importanța deosebită a personajului Gradus), dar și un minunat paragraf despre încrederea enormă pe care o avea Nabokov în bunii cititori. Boyd amintește în capitolul despre Foc palid că Nabokov spunea despre publicul unui scriitor că „este cel mai dăruit și mai divers din lume” și că datorită cititorilor atenți și plini de imaginație el este cel mai generos dintre scriitori.

Brian Boyd, despre Vladimir Nabokov: „El știe că nu există substitut pentru entuziasmul unei descoperiri pe care o facem noi înșine, și ne încurajează să ne exersăm curiozitatea și imaginația într-o lume care poate adesea să opună rezistență minții, dar care poate aduce nesfârșite recompense celor care o abordează cu un spirit de investigator și cu încrederea că are secrete care merită să fie dezvăluite. Nabokov nu a cedat niciodată falsei idei că adevărul este facil: vor fi multe frustrări – precum aparentul labirint de aluzii intersectate de aici – și va trebui să facem un efort susținut de atenție și imaginație. Însă pe aceia dintre noi care suntem pregătiți să ne privim lumea în acel fel – sau una dintre cărțile lui Nabokov – autorul ne asigură că va merita osteneala cu vârf și îndesat”.

(acest text are la bază Cuvântul traducătorului publicat la finalul volumului)

3 COMENTARII

  1. Multumesc pentru raspuns. Inteleg si respect ceea ce simtiti. Eu gandesc altfel dupa 30 de ani traiti intr-o mentalitate diferita. In Romania traducerea literara este considerata ‘de-la-sine-inteleasa’ atat de catre cititori cat si de catre
    institutiile culturale. Eu spun ca asta tine de o mentalitate inertiala ce trebuie schimbata, pentru ca ea se reflecta in continuare in practici nedorite – de la folosirea de citate ce ignora copyright-ul pana la onorariile neadecvate acordate de edituri traducatorului.
    Este adevarat ca traducatorul literar traieste in “umbra” partiturii compozitorului, dar succesul “piesei” tine de geniul (sau de inadecvarea) interpretului. Eu am admirat si admir interpretarea dv. prozodica care merita recunoastere dincolo de sentimentul de modestie pe care il simtiti.
    Un cantaret bun este recunoscut, aplaudat si rasplatit. La ocna, munca e facuta de puscariasi, pe veresie. :)

  2. Vă mulțumesc tare mult pentru mesaj și apreciere.
    Eu consider că e potrivit ca numele traducătorului să (ne) stea sub copertă; coperta e a scriitorului, umbra e casa noastră firească. :)

  3. Am citit cu incantare si admiratie articolul Dv. Textele paralele – in traducere libera si prozodica – sunt un deliciu pentru cei ce cunosc ocna talmacirilor literare. Ma supara (in continuare) sa constat ca numele traducatorului nu apare pe coperta editiei, asa cum se cuvine, si cum se face in alte tari unde traducatorului literar i se acorda o bine-meritata si necesara recunoastere.

Lasă un răspuns