Târgul de Toamnă din orașul ceh Havlíčkův Brod este al doilea ca însemnătate în Cehia și cel mai important dintre târgurile private – în măsura în care acest criteriu mai înseamnă ceva în ziua de azi. (Și poate că, în ciuda a orice, totuși mai înseamnă.) A apărut în urmă cu aproape treizeci de ani, în urma eforturilor aproape supraomenești ale unei superbe (artistic vorbind) și talentate scriitoare, care, pe vremea aceea, beneficia de un (în aparență) neașteptat statut diplomatic.
Într-adevăr, romanciera, nuvelista și traducătoarea din limba finlandeză Markéta Hejkalová era, la începutul perioadei zbuciumate a anilor ’90 ai secolului trecut, ambasador al fostei Cehoslovacii la Helsinki. Divizarea din 1993 a federației în cele două republici independente de astăzi a prins-o la post. În calitate de membru al Corpului Diplomatic și Consular Ceh, doamna Hejkalová și-a făcut, așadar, cu prisosință datoria, dar trebuie spus că –de altfel, conform propriilor sale declarații –, în puținele momente de respiro pe care i le permiteau numeroasele și complexele obligații aferente funcției pe care o ocupa, gândurile îi zburau îndată la visul de o viață: acela de a pune bazele și de a avea un târg de carte „al său”. Ceea ce avea să se întâmple imediat după căderea Cortinei de Fier și schimbarea condițiilor politice în fosta Cehoslovacie (mai târziu, în Cehia), dar într-o combinație financiar-economică și mai interesantă decât s-ar fi putut presupune inițial, întrucât, în vederea împlinirii visului de a întemeia un târg de carte „al lor”, doamna Hejkalová și soțul său au dezvoltat în paralel, din motive pragmatice, și o afacere destul de rentabilă (un lanț de magazine de băcănie) care să le asigure baza financiară necesară desfășurării anuale a ceea ce, din anul 1991, se numește Târgul de Carte de Toamnă de la Havlíčkův Brod. Mulțumită energiei și profesionalismului soților Hejkal (și, de ce n-am spune-o, și prosperității mai sus amintitului lanț de magazine), târgul s-a bucurat de un succes crescând de la an la an, ajungând ca, în acest moment, să ocupe un merituos loc al doilea printre evenimentele de gen din Cehia. În paralel, inițiatorii proiectului au întemeiat și o editură care le poartă numele și care a ajuns astăzi, la rândul său, una dintre cele mai respectate instituții de gen din țară.
Sperăm că cititorul ne va ierta introducerea destul de lungă la un articol de dimensiuni mai reduse decât cele pe care le avem, în general, „pe conștiință”, dar, pe de o parte, am considerat că punerea în temă era absolut necesară, având în vedere că mediul cultural ceh nu este foarte cunoscut la noi, iar, pe de altă parte, periplul nostru narativ-documentar trebuia să se lege, într-un fel sau altul, și de activitatea Editurii Hejkal, întrucât tocmai preocuparea acesteia pentru literaturile „nu neapărat universale” (să nu le numim „mici”) și idiomurile corespunzătoare se leagă în mod direct de subiectul acestor rânduri și de atenția pe care ediția din acest an a Târgului de Toamnă i-a acordat-o.
Pe scurt, încă de la începuturile activității lor (și, să nu uităm, discutăm despre începuturile din „sălbaticii” ani ’90 ai secolului trecut, când cuvântul de ordine al oricărei afaceri nou-deschise era profitul financiar imediat, iar – după izolarea forțată, timp de patru decenii, de literaturile occidentale – o editură îl putea realiza relativ ușor prin publicarea fie și a celui mai obscur și / sau mai abordabil dintre numeroșii autori americani, englezi, francezi sau germani încă netraduși într-o limbă central- sau est-europeană), atât târgul, cât și editura „înfrățită” au ales – dintre toate căile presupuse a duce către succes – pe aceea mai lungă și mai spinoasă: a promovării literaturilor la vremea aceea aproape necunoscute în Cehia. Și, desigur, nu este cazul să ne surprindă că Markéta Hejkalová, distinsă și adâncită cunoscătoare a peisajului literar finlandez, și-a început cruciada culturală tocmai cu această țară. Între timp, așa cum bine cunoaștem, lucrurile s-au schimbat mult: „boomul nordic” din ultimii zece-cincisprezece ani a adus în atenția lumii, a Europei – a Cehiei inclusiv – literatura finlandeză, care, dintr-o inițială Cenușăreasă, a devenit, în mai puțin de douăzeci de ani, o sursă constantă de bestselleruri pentru piața de gen de pe întregul continent, dar și în afara acestuia. Drumul odată desțelenit, calea odată deschisă, atât Târgul de Toamnă, cât și Editura Hejkal (și, după modelul acestora, și alte instituții similare din Cehia și Slovacia) au înțeles că se poate și și-au concentrat eforturile și asupra altor literaturi „nu neapărat universale”, contribuind mult la promovarea acestora în spațiul central-european. Totodată, stafful organizatoric al târgului a intuit că importantă este și problematizarea acestui gen de activități și a început să-i dedice, practic în fiecare an, mese rotunde, dezbateri, seminare, simpozioane și colocvii în cadrul evenimentului ca atare și / sau sub patronajul editurii. Ceea ce a făcut din Târgul de Toamnă una dintre cele mai atractive manifestări expozițional-comerciale dedicate cărții – printre mulți alți specialiști din domeniu – și pentru traducătorii din, în sau între literaturile și limbile fără circulație internațională.
În cadrul ediției din acest an, care s-a desfășurat în perioada 20–22 octombrie, am avut onoarea de a organiza și modera panelul anual dedicat problematicii abordate aici, concentrată, în principal, pe traducerile din sau în cehă, română, albaneză și, desigur, finlandeză. Au participat, alături de directoarea festivalului, doamna Hejkalová, în calitate de specialist în și traducător din literatura finlandeză, doamna Lidia Našincová, încercată traducătoare din literatura cehă în limba română (a tradus, printre alții, autori precum Jáchym Topol, Kateřina Rudčenková și pe însăși Markéta Hejkalová), Eero Balk, traducător finlandez din literatura cehă și pasionat cunoscător și cercetător al acesteia, distinsul albanist ceh Přemyšl Vinš și subsemnatul, în calitate de traducător în și din literaturile cehă, slovacă și română, cu preocupări legate și de poezia contemporană polonă și slovenă.
Așa cum era de așteptat, una dintre primele întrebări care au încins spiritele atât la masa paneliștilor, cât și printre spectatorii prezenți a fost aceea legată de oportunitatea utilizării expresiei „limbi și literaturi mici” și de definirea contextului în care aceasta ar putea fi, eventual, îndreptățită. Poate că aspectul cel mai pitoresc legat de această dispută a constat în faptul că toți cei prezenți (inclusiv spectatorii) au declarat sus și tare că nu există limbi și literaturi mici (evident, altfel nu ar fi fost „corect politic”), în schimb fiecare a fost în mod vizibil mai reticent când a fost vorba despre limba și literatura țării din care provenea: „Ei, cu noi este altceva…” Și, fără a declara în mod direct: „Da, suntem o limbă mică, da, provenim dintr-o literatură mică”, toată lumea a început să invoce argumente – în special, de natură istorică – pentru a explica problemele respectivei literaturi și de ce – desigur, uneori, în anumite contexte, în anumite cercuri, fără a fi o regulă – se afirmă despre ea ceea ce, în fapt, nimeni dintre cei prezenți n-a avut curajul să afirme sau să-și asume. Nu era, se vede treaba, contextul potrivit, cercul de rigoare, și apoi, nefiind o regulă, ci un proces mai degrabă aleatoriu și nespecific, și petrecându-se numai uneori, câteodată, din când în când, la intervale neritmice, neregulate, neprecizate, imprevizibile etc., de ce să creăm noi un precedent, nu-i așa…
A fost interesant de remarcat, de asemenea, așa-numitul „complex al traducătorului într-o limbă mică”, manifestat prin considerarea drept (cel puțin mai) „mare” (decât idiomul propriu) limba (și implicit literatura) din care traduce. În acest sens, un foarte interesant „duel al pasiunilor complementare” a avut loc între doamna Hejkalová și domnul Balk, fiecare ținând morțiș să convingă că mai importantă, mai respectată și mai bine văzută în lume este limba / literatura din care provine celălalt. S-au intersectat prin aer argumente de tip statistic („Voi sunteți zece milioane, noi nici măcar cinci” – „Dar la voi se citește mai mult și toată lumea știe carte”), istoric („E adevărat că, până în 1918, nici voi, nici noi n-am existat ca state naționale, dar voi, până la un moment dat, ați avut parte de un regat independent, iar, după aceea, ați avut cel puțin șansa de a face parte dintr-un imperiu relativ civilizat, care, măcar până la un punct, v-a permis să vă dezvoltați o cultură și, în principal, o literatură în limba națională” – „Da, dar, după 1945, vouă nu vi s-ar impus ideologia comunistă”), cultural-istorice („Noi nici nu existam ca națiune pe vremea când voi aveați Biblia de la Kralice”[1] – „În schimb, astăzi voi sunteți în / sunteți parte a Boomului Nordic, în timp ce noi am rămas în continuare la periferia culturală a Europei, tributari mentalității Cortinei de Fier”), de palmares („Voi aveți un Nobel pentru Literatură” – „Și cu ce ne încălzește?”) și, în final, nemijlocit comparative („Voi sunteți mai mari, mai mulți și mai buni” – „Ba voi sunteți mai tari”), fără a reuși să încline balanța într-o parte sau în cealaltă – și probabil că o atare confruntare reciproc laudativă între literatura cehă și cea finlandeză n-ar avea nicio șansă să sfârșească prin victoria decisivă a vreuneia dintre părți.
Mai realist și mai ponderat, albanistul Přemysl Vinš „și-a lăudat marfa” în limite mai rezonabile și uzând de o tonalitate mai diplomatică, în cadrul căreia a pus accentul pe aspectele pragmatice ale traducerii între două limbi fără pretenții la statutul de limbi de circulație universală. Distinsul balcanolog a subliniat cu tact că valoarea creației literare depinde mai puțin de vechimea unei culturi și mai mult de caracterul favorabil (sau nu) al contextului (social, cultural, politic, istoric) în care apare și că anumite literaturi „nu neapărat foarte mari” au știut să utilizeze această carte pentru a atrage în mod inteligent atenția asupra lor (referire fină la Țara Celor O Mie de Lacuri, care i-a încântat în mod evident atât pe finlandezi, cât și pe cercetătorii pasionați ai culturii acestora, aflați de față). În același context, domnul Vinš a mai remarcat și faptul că soarta de traducător între două limbi mici nu trebuie socotită neapărat dramatică, întrucât, „dacă nu sunt mulți vorbitori și mulți scriitori în limbile respective, e firesc să nu existe nici mulți traducători, să avem, așadar, a face cu o concurență mai mică”, și că, din această perspectivă, un autor care scrie într-o limbă „rară” (modalitate elegantă de a evita de nimeni dorita sintagmă „limbă mică”) ar putea reprezenta pentru un editor o rara avis, așadar un stimulent de a-l publica, miracol care însă, în cuvintele domnului Vinš, „nu se poate repeta de mai mult de trei ori în zece ani – și asta cu condiția de a se găsi cel puțin două edituri dispuse să intre în joc.
Toți cei prezenți au subliniat însă la unison (și, trebuie spus, în frunte cu românii și româniștii) că traducerile din și în literaturile mici nu ar fi viabile fără programele de sprijin ale țărilor de origine, făcându-se referire aici la TPS (Translation and Publication Support), la Programul Ministerului Culturii din Cehia de Susținere a traducerilor din literatura cehă în străinătate, la eforturile Albaniei în acest sens, dar și la atitudinea mai relaxată a Finlandei, a cărei literatură contemporană se vinde foarte bine pe plan mondial și fără intervenția și susținerea statului. Domnul Balk a subliniat însă că e vorba, pe de o parte, despre o percepție – pe de altă parte, despre o concepție – eronată: „Nu contează numai să se traducă, mai contează și ce anume se traduce. Și aici intervine responsabilitatea principală a unui stat. Nu avem motive să finanțăm traducerile pe plan internațional ale titlurilor din Boomului Nordic, acelea se vând singure. În schimb, pentru traducerea Kalevalei sau a operelor echivalente cu ea va fi întotdeauna nevoie de sprijinul statului.”
S-a subliniat, de asemenea, că delicata chestiune a sprijinului venit din partea statului depinde nu numai de caracterul contemporan vs istoric, respectiv „artistic” vs „comercial” al respectivei creații, ci și de genul în care ea se încadrează. Romanul se va vinde întotdeauna mai bine decât poezia, care, la rândul ei, se va vedea foarte probabil surclasată și de povestirea scurtă sau de teatrul contemporan, dar poate nu întotdeauna de eseul critic – clasificări și întâietăți de care o literatură scrisă într-un limbă rară va fi obligată să țină seama într-o măsură considerabil mai mare decât aceea de limbă engleză, franceză sau germană. În calitate de editor, doamna Hejkalová n-a putut decât să certifice că – în conformitate cu experiența de aproape treizeci de ani a Editurii Hejkal – de finanțare din partea statului de origine este nevoie, în primul rând, pentru traducerile de poezie contemporană și eseu critic din limbile rare, precizând că, din motive de eficiență a activității, n-ar publica mai mult de un volum de traducere de poezie contemporană la patru-cinci ani „nici măcar dacă ar fi vorba despre Finlanda”. În schimb, ca răspuns indirect la o întrebare a moderatorului, a precizat că un traducător de poezie dintr-o limbă rară în cehă are șansa de a publica până la un volum pe an, dacă va contacta un număr suficient de edituri potențial interesate și dispuse să parcurgă procesul destul de anevoios al aplicației pentru finanțarea traducerii din statul de origine, „ținând însă seama de realitatea că, statistic vorbind, vor reacționa cam un sfert până la o treime dintre editurile contactate, ceea ce ar trebui să determine și numărul acestora”.
La rândul lor, spectatorii s-au dovedit foarte interesați de discuție, adresând numeroase întrebări paneliștilor și exprimându-și disponibilitatea de a cunoaște mai bine literaturile „mai puțin cunoscute și popularizate” în Cehia, dar subliniind că un rol esențial în întregul proces îl are atitudinea dinamică, proactivă a statului de origine, care trebuie să facă întotdeauna primul pas în relația cu țara în care se dorește promovarea respectivei literaturi, convocând întâlniri periodice cu editorii și traducătorii locali, traducând și oferind spre lectură potențialilor parteneri străini fragmente din operele importante, a căror traducere se are în vedere pentru viitor, și furnizând ritmic pieței de carte din statul-țintă informații cu privire la ceea ce se întâmplă pe piața de carte de acasă, participând la târgurile de carte, organizând sesiuni de lectură și promovare a propriei literaturi etc. Și a fost din nou invocată drept exemplu pozitiv și dinamic pe acest plan Finlanda. Din nou realist și bine informat, domnul Balk a precizat că este bine să nu idealizăm niciodată nimic și că în apariția și în succesul părții finlandeze din Boomul Nordic un rol mult mai însemnat decât promovarea pe canale oficiale l-au avut piața și întâmplarea. „Boomul Nordic l-au inventat danezii și suedezii”, a pus lucrurile la punct boomistul finlandez. „Șansa noastră a fost de a ne afla în vecinătatea lor geografică relativ nemijlocită, că uneori lumea mai confundă Finlanda cu Norvegia și că avem destui scriitori care au știut să se plieze pe stilul impus / creat de danezi și suedezi.”
Probabil că dezbaterea ar fi continuat cu mult peste cele șaizeci de minute rezervate panelului, dacă spațiul PEN clubului cehesc în care s-au desfășurat „ostilitățile” n-ar fi fost, de mult timp, rezervat pentru un alt program. Probabil însă că n-am fi găsit prea multe răspunsuri lipsite de echivoc la multitudinea de întrebări pe care le-a ridicat acest panel. Poate însă că lucrul cel mai bun, în ceea ce-l privește, este simplul fapt că s-a ținut și că în societatea cehă există interes nu numai pentru literaturile scrise în limbi rare, ci și pentru traducerile din aceste literaturi. Iar interesul se manifestă, așa cum am putut constata, la numeroase niveluri ale societății. Iar consecința cea mai importantă – dincolo de problematizarea în sine a chestiunii – este, credem, decizia tuturor părților participante de a continua dezbaterea și de a o lărgi. În mod concret, o dezbatere asemănătoare, dar mult lărgită și dedicată, desigur, altor limbi rare, va avea loc la mijlocul lui mai 2018 în cadrul Târgului de Carte „Lumea Cărții”, cel mai amplu și mai însemnat eveniment de acest gen din Republica Cehă. Moderatorul va fi același, iar, la propunerea sa, organizatorii „Lumii Cărții” au decis deja că dintre paneliști vor face parte și factori de decizie din sfera politicului și a politicilor culturale, precum și mai mulți reprezentanți ai editurilor și ai distribuitorilor de carte. Ideea noastră pare a fi nimerit într-un sol roditor, iar consecințele pot fi dintre cele mai frumoase, inclusiv pentru soarta traducerilor în cehă și slovacă din literatura română.
