Nu-ți trebuie un oraș mare, cu un buget extraordinar, ca să ții sus stindardul culturii în România. Este suficient să ai impregnată în tine iubirea pentru intelect, literatură și artă, dar și iubirea pentru oameni, ca să răspândești toate acestea în jurul tău neîncetat, cu generozitate și grație, fără a te aștepta la o răsplată, nici măcar la recunoașterea din partea comunității, și poți rămâne, de asemenea, indiferent la presiunile exercitate de către cei care poate ar vrea, dar care nu pot să fie în stare, de către cei care nu înțeleg, dar se fac a fi știutori. Poți să-ți construiești, chiar dacă te doare, un fel de platoșă față de diletanți și delatori
– interesant că, dacă la „delator“ mai adaugi – ludic – o literă, cuvântul se transformă într-unul nou, necunoscut limbii române, dar a cărui semnificație, în ciuda noutății cuvântului, parcă-parcă ar suna cunoscut…: „delatort“ < „de la tort“ –
platoșă care trebuie să fie foarte groasă, un instrument de apărare chiar mai bun decât cea de metal din Antichitate și Evul Mediu, când luptele erau sângeroase și se dădeau pe viață și pe moarte. Te trece așa, un fior prin trup… nu-i așa?
Cum poți oare slaloma printre ambiții năvalnice de afirmare a antitalentului, pretenții nejustificate de promovare a mediocrității, fără să-ți pierzi demnitatea?!? Cât de frumos este, în schimb, să scoți valoarea artistică la lumină și pentru a lumina mințile copiilor, care caută repere în viață! Cât de înălțător este să promovezi adevărați creatori de literatură, de artă, de frumos și să oferi iubitorilor de cultură și artă doar ceea ce merită cu adevărat!
Toate aceste gânduri mă năpădesc, privind cu admirație la frumusețea dealurilor care străjuiesc vechea Cetate, acum, după ce l-am cunoscut mai bine pe Marian Ghiță, managerul Bibliotecii Municipale din Curtea de Argeș. Un om de o modestie rară, muncitor, spiritual, pe care-l încântă ca pe un copil orice text valoros descoperit și astăzi, ca în tinerețe, organizator de adevărate evenimente culturale în care-și găsesc mereu locul în urbea Basarabilor
– așa cum îi place să numească municipiul Curtea de Argeș, mândru și el de istoria veche și glorioasă a cetății medievale, prima capitală a Țării Românești, cu orgoliu numit, și azi, „Oraș Regal“, așa cum se citește alături de tăblița pe care stă scris „Primărie“ – și putem spune că și în denumirea urbei s-a păstrat acest lucru, odată ce „curte“ are și semnificația de „reședința fortificată a domnului și a boierilor, unde se refugia și populația în timpul războaielor“ –
care îi adună, în micuța sală de lectură pentru copii, pe membrii Cenaclului „Velea–Urmuz“, așa că Marian Ghiță pune la cale lecturi din cărți pentru copiii din școlile orașului, mica bibliotecă devenind astfel locul de taină și de suflet al oamenilor care-și trag din carte bucuria de a gândi și de a simți. Oameni pentru care dacă ai carte, ai parte, ai parte de satisfacții sufletești pe care doar credința și familia dragă ți le mai oferă în mod plenar.
Cum se spune, omul sfințește locul. Și unul dintre oamenii care fac asta la Curtea de Argeș este Marian Ghiță.
