Un Revelion la M.H. Maxy

0
71

Cu o memorie uimitoare, Elena Andrei și-a amintit cu o precizie demnă de invidiat, dar și cu un umor irezistibil, o întâmplare ce s-a petrecut în existența sa în urmă cu cu 81 de ani (textul ca fost scris în 2007). Merită s-o parcurs textul, mai ales că acest număr va fi ilustrat cu opere a personajului principal, pictorul M.H. Maxy, prieten de familie. Publicăm acest material și ca un omagiu, deoarece autoarea, mătușa mea, Tantieni, a trecut de curând în neființă la venerabila vârstă de 105 ani, pe picioarele ei, perfect lucidă.

În slide-show-ul de la sfârșitul acestei proze memorialistice veți avea privilegiul de a vedea câteva din operele lui M.H. Maxy, prieten cu mulți scriitori, arhitecți și pictori ai avangardei. Din nefericire, unele dintre creațiile sale s-au pierdut, nemaiexistând decât fotografii ale acestora. (Peter Sragher)

Elena Andrei, râzând cu gura până la urechi în localul ”Fattoush” din Haifa la 100 de ani (2016)  – foto Peter Sragher

Maxy era, în 1926, un pictor cunoscut, dar se găsea într-o situație materială dificilă. Întemeiase Academia de Arte Decorative, care nu mergea așa cum ar fi dorit. În acea vreme, i-a pictat pe Hugo Mandel, unchiul meu, pe soția sa, Madlyne Mandel, și pe un alt unchi al meu, dr. Ilie Horodniceanu, un fruntaș social-democrat din Ploiești. Cu unchiul meu Hugo, studiase în Germania artele vizuale, așa că-i lega o prietenie strânsă. De fapt, pentru a-l ajuta, unchiul meu expunea în magazinul său de mobilă de pe Calea Victoriei unele dintre obiectele concepute de Maxy, destinate caselor de intelectuali care aveau apetență pentru arta avangardistă: de la perne și covoare cu modele geometrice originale la scrumiere încrustate din bronz, dar și litografii, gravuri în lemn, desene etc. Așa încerca să-și ajute prietenul.

Revelion 1926. Eu aveam zece ani, iar fratele meu patru, când părinții noștri ne-au spus că suntem invitați de Anul Nou la familia Maxy. Pe atunci, Maxy era căsătorit cu prima lui soție și locuia pe Calea Victoriei, într-un apartament foarte simplu. Părinții mei se mirau de unde avea oare bani să organizeze o astfel de petrecere simandicoasă, la care invitase multă lume. Explicația era simplă: fiecare invitat fusese solicitat să vină cu ceva. Contribuția lui Maxy la reușita serii consta în decorația interioară, ca și în atmosfera originală creată. Când am intrat în apartament, am fost primiți de Maxy și familia sa.

Prima mea amintire despre acea seară este o lumină neobișnuită. Tot felul de lămpi concepute de Maxy luminau spațiul și aruncau umbre neașteptate asupra mobilierului și pereților. Deasupra capetelor noastre, erau prinse de-a curmezișul niște sfori, de care atârnau ciorapi bărbătești și de damă, chiloți lungi bărbătești, sutiene – ce mai, rufărie colorată, care, datorită iluminării aparte, creau un efect coloristic intens. Între ele, atârnau fel de fel de hârtii colorate. Eu vedeam șocată, copil fiind, toata rufăria asta agățată deasupra capului meu. Părinții mei, burghezi civilizați, se găseau, la rândul lor, într-o stare de șoc, cu toate că simțeau o oarecare atracție față de arta modernă, odată ce în casa noastră fusese nu o dată poetul Sașa Pană. Ceea ce vedeau însă era un pic cam mult pentru ei.


Portretul lui Hugo Mandel, ulei pe pânză, 1926

Participanții se împărțeau în trei categorii: surprinșii, scandalizații și entuziaștii. Toți au fost însă, până la urmă, cuceriți de atmosfera artistică informală. Eu, fratele meu, Sergiu, și Liana, fiica artistului – pe care fratele meu a numit-o îngrozit toată noaptea „Neagra“, o fată frumoasă, cu păr foarte negru – , ne-am jucat de-a v-ați-ascunselea îndărătul rufăriei mai lungi, iar nu al operelor de artă, cum le considera maestrul artei decorative. La atmosfera euforică, a contribuit și renumitul vin Știrbey, pe care tatăl meu îl producea ca oenolog și-l adusese cu acest prilej. Contribuția la reușita serii a familiei Sragher: piesele de mobilier originale din locuință fuseseră concepute de unchiul meu, Hugo.

La un moment dat, ițindu-și chipul între un chilot și un sutien, un poet s-a urcat pe un scaun și a declamat cu hotărâre: „Am o mașina care / Sparge pahare“. Tatăl meu a găsit imediat răspunsul la frământarea artistico-filosofică a acestuia: „Să știi că sunt mici șansele de a găsi un cumpărător pentru mașină. Dacă vine vreunul la tine, nu sta pe gânduri și vinde-o“. Și ceilalți invitați l-au privit uimiți, dar poetul a mai zăbovit doar o clipă sus, pe scaun, căci s-a dezechilibrat și a căzut cu paharul la pământ. Paharul s-a spart, dar „mașina“ care făcuse prăpădul n-avea patru roți, ci doar două, și nu erau roți, ci picioare… chiar ale poetului însuși. Pe podea, curgea vinul roșu. Tocmai atunci a bătut ora douăsprezece. Începuse anul 1927.

________________

* Elena Andrei (1916–2022), născută Sragher, a absolvit liceul la București și cursurile de engleză ale British Council. A lucrat ca redactor douăzeci de ani la Editura Politică, după care a fost o vreme ghid ONT. A tradus, împreună cu fratele ei, I. M. Ștefan (pseudonimul lui Alexandru-Sergiu Sragher), mai multe cărți din limba germană, printre care câteva scrise de Stefan Zweig.

** Articolul a apărut prima oară în Ziarul de duminică, supliment al Ziarului financiar, în luna mai 2007.

  • M.H. Maxy – Autoportret, 1928
  • M.H. Maxy – M.H.. Maxy, Ion Vinea și Marcel Iancu, construcție de lemn 1924 – pierdut:
  • M.H. Maxy – Brâncuși desen
  • M.H. Maxy – Tristan Tzara, ulei pe pânză 1924, dispărut; 8
  • M.H. Maxy – Hugo Mandel, ulei pe pânză 1926;
  • . M.H. Maxy – Dr. Ilie Horodniceanu, ulei pe carton 1926;
  • .  M.H. Maxy – Sonde, ulei pe carton 1923;
  • Autoportret, ulei pe pânză 1923 – FCER; 8
  • M.H. Maxy – Madona, colaj pe carton 1923 MNAR

Lasă un răspuns