Și cum visele încep cu multă vreme în urmă, mi-am tot închipuit de când am cumpărat biletele anul trecut în vară, cum poate fi un show al formației care-mi stă aproape de suflet de atâta timp. Și-aici trebuie să spun că am descoperit-o „la înălțime“, când călătoream spre Statele Unite ale Americii, prin 2005 și mi-am zis să ascult ceva nou. Și a apărut pe ecran Coldplay. Imediat și eu și soția mea, Cristina, am fost încântați de acest rock de bun-gust – amintind într-un fel de rockul de bun-gust, împotriva curentul de hard rock al sfârșitului anilor ’70 ai secolului trecut, când a apărut formația Dire Straits –, tot așa Coldplay s-a distins de alte formații de la începutul secolului actual prin muzicalitate, un solist cu o voce plină de căldură, Chris Martin, chiar dacă nu se baza pe virtuțile de chitarist ale unui Mark Knopfler, unul dintre cei mai mari chitariști ai tuturor timpurilor. Coldplay ne-a plăcut instantaneu, pentru că avea totul: muzicalitate, versuri, o voce unică și o atmosferă care te cucerea pe loc.
Totul a continuat cu zilele în care fiul meu, David-Thomas, pe când era mititel, mă ruga să-i pun muzică la laptop, se așeza la mine în brațe și ascultam Lady Gaga, Beatles, Pink și, desigur, Coldplay. Iar melodia pe care mă ruga mereu să i-o pun era Yellow, al cărei clip începea în beznă și, încet-încet, soarele se ițea din ocean și totul devenea … yellow, melodia însuflețindu-se parcă prin apariția așteptată, mult dorită a soarelui. Văzând bucuria pe chipul fiului meu, care lumina ca soarele în clip, încercam să-i traduc: „uită-te la stele / vezi cum strălucesc pentru tine / și tot ce faci / galben, da toate erau galben.“ Nu știu cât înțelegea el din versuri la patru ani, dar sigur este că vedea din întuneric și-apoi din ape soarele răsărind, și atunci i se măreau și lui pupilele și apărea pe chipul său bucuria. Așa că David-Thomas a crescut și cu melodii ale trupei Coldplay. Clocks a devenit una dintre melodiile lui preferate, cerea mai mereu să i-o pun la laptop după Yellow, și mai târziu am înțeles și de ce: pentru că s-a pasionat de ceasuri, și la școală era cel care știa cel mai exact cât este ceasul. Aveam să-l înțelegem. Odată și-a dorit să aibă în camera lui mai multe ceasuri atât pe pereți, dar și pe masa unde își făcea temele. Ne anunța din timp când se va schimba ora de iarnă în ora de vară. Așa că timpul a devenit o permanență pentru el și datorită melodiei Clocks.
Și cum visele pot deveni, uneori, realitate, am prins din zbor anul trecut, în iunie, informația că, în sfârșit, după ce ne-a ocolit în anul 2000, Coldplay s-a hotărât să concerteze la noi în țară. N-am stat mult pe gânduri, pentru că biletele se epuizau cu fiecare oră care trecea, și-am luat pentru întreaga familie bilete cu un an înainte de concert.
Ziua concertului a fost emoționantă, pentru că număram minutele până când să sosim la Arena Națională. Ajunși la stadion cu jumătate de oră înainte de concert, am fost surprinși că ni s-a oferit o brățară albă, pe care am pus-o la mână. Nu știam pentru ce este, dar ne-am conformat. Nenumărate camioane din care fuseseră descărcate scena și sistemul de iluminare erau în jurul Arenei Naționale. Intrați pe stadion, am zărit o mare de oameni, ocupând întreaga Arenă Națională, atât locurile pe scaune, cât și locurile din jurul scenei, ale fanilor înrăiți, care așteptau de mai multe ore apariția formației iubite. Oameni veniți din toată țara, dar și din străinătate pentru concert.
La doar câteva minute după ora 9 seara, a început feeria muzicală, dar și a brățărilor de la mână. Brățările aveau un fel de sistem, poate este vorba despre GPS, fiind comandate de un specialist IT al formației, care – în funcție de melodie – aprindea și stingea luminile produse de brățări, de la galbenul pentru melodia Yellow, la albastru sau verde sau roșu, în funcție de feelingul pe care voiau să-l exprime cei din formația britanică. Așa că toți cei care urmăreau concertul nu erau doar participanți cu inima și sufletul, cu dansul inspirat de melodii, dar se constituiau în cincizeci de mii de luminițe în mișcare ce creau o feerie de nedescris, așa cum veți putea vedea și din două sau trei filmări ale subscrisului.
Cele mai frumoase melodii în peste o oră de concert, alternând creațiile de rock și chiar hard rock cu cele lirice (la una dintre melodii, Chris Martin ne-a spus că regretă decizia de a ocoli în anul 2000 în România, dar avea s-o interpreteze acum pentru noi, după care s-a așezat pe un scaun și a cântat-o, acompaniindu-se de un pian adus pe scenă). Minunate au fost implicarea publicului în refrenele melodiilor și sferele care au început să apară în mulțimea din jurul scenei. Sunetul sferelor era intitulat concertul, așa că sferele s-au materializat.
Cine n-a fost la un concert nu poate înțelege legătura incredibilă care se produce între o formație, un interpret, un instrumentist și public, care devine sufletește parte a spectacolului, fredonând versurile arhicunoscute ale melodiilor, așteptate de unii un sfert de veac. Da, iată, că s-au întrupat. Și chiar au reușit să fie pe măsura sferelor – care, la greci, erau simbolul perfecțiunii, iar din două jumătăți de sfere, el și ea, se crea iubirea.
Da, în sufletul nostru a crescut iubirea pentru Coldplay, o formație de mare clasă atât din punct de vedere muzical, dar și al show-ului pe care știe să-l apropie de perfecțiune.
P. S. O singură bilă neagră pentru managementul Coldplay și, de asemenea, pentru Chris Martin. Discutabila alegere de a prezenta un manelist iubitorilor de rock-and-roll, de pop music. A nu cunoaște cultura muzicală a noastră, a nu fi intuit așteptările publicului iubitor de Coldplay poate să fie supărător, căci, cum au și declarat mulți, au venit să asculte rock-and-roll, și nu manele. Huiduielile din prima seară – am fost în a doua seară – s-ar fi transformat ca prin minune în aplauze… A folosi afecțiunea pentru Coldplay pentru a băga audienței pe gât un manelist este o decizie regretabilă. Nu m-am așteptat la așa ceva. Acest lucru dovedește faptul că, în ciuda unui concert perfect – până la manelist –, Coldplay mai are de învățat ceva important. Ar trebui, dacă tot se angajează să concerteze în atâtea țări, să se informeze despre fiecare țară în parte unde va concerta, să evalueze artiștii pe care-i invită să cânte alături de ei, pentru a nu crea un gust amar. Am ales să nu huiduim manelistul așezat cot la cot cu Chris Martin, dar am făcut ce mi s-a întâmplat rareori în viață. Am plecat împreună cu soția mea de cum a început maneaua. Nici gând să aplaudăm.
