Nu puteam rata ziua de 30 septembrie, zi în care îl sărbătorim cu drag noi, traducătorii literari, dar și ceilalți traducători din lume, pe Sfântul Ieronim, protectorul nostru ce ne veghează din ceruri să nu păcătuim a superficialitate, ci să ne desăvârșim în arta traducerii literare. Fiind provocați de un coleg de filială să ne aplecăm asupra a ce este traducerea literară și care sunt limitele ei, am cerut părerea mai multor colegi de breaslă, pentru că nu se poate ca opinia unuia să fie considerată a fi a tuturor. Astăzi îi dăm cuvântul colegei noastre de filială, doamnei Angela Bratsou, care realizează atât traduceri, cât și retroversiuni din greacă în română, respectiv din română în greacă. O profesiune de credință.(Fitralit)
Motto: Pentru mine, a traduce este o bucurie și o binecuvântare.
Fiecare nouă carte reprezintă o nouă călătorie în culturi.
Această bucurie încerc să o împărtășesc cu publicul cititor din limba în care traduc.
Acesta e procesul intelectual prin care am devenit traducătoare. Frumusețea mesajului – descoperită cu bucurie în textele literare – este de natură să confere muncii mele un plus de inspirație. Jocul de idei, hățișul de figuri de stil, metafore căutate cu sârguință, sinonimii în care uneori e posibil chiar să mă pierd, dar care sunt atât de necesare edificării unei traduceri de calitate sunt, toate, tocmai exerciţiile unde mă regăsesc și de care am nevoie pentru a transforma totul în lectură, căutare și învăţare.
În privința activității de traducătoare, mă consider, înainte de toate, o cititoare profesionistă, și aceasta cu scopul de a reda cât mai exact nu numai sensul celor spuse de scriitor, dar chiar și cuvintele și cultura care-l fac să fie acela care este: sunt, cu alte cuvinte, nu atât o cibliste, cum ar spune Ladmiral, cât o sourcière. Dar, pentru că nu uit nicio secundă că fiecare text are, ca și omul, o muzicalitate proprie, voi urmări cât se poate de atent ca această latură ideală a textelor mele să o redau și în limba lor cea nouă. Acest ultim principiu este prezent într-unul dintre nenumăratele „decaloguri de sfaturi“ primite de la un vechi „prieten al artiștilor și al muzelor“, originar din Sulina, care, din bunătatea inimii sale, m-a convins că aș reuși, poate, să mă declar împlinită ca „traducătoare“ atunci când, la un moment dat, mă voi maturiza spiritualmente.
Se spune că, pentru a exista cu adevărat, este esențial ca o carte să fie tradusă în cât mai multe limbi, pentru a putea fi citită și de oamenii care nu vorbesc limba în care a fost scrisă; în paginile acesteia, cititorii vor găsi tradițiile, obiceiurile și valorile unei națiuni poate necunoscute lor. A citi o carte tradusă înseamnă a cunoaște o cultură nouă, prin intermediul traducerilor construindu-se valoroase punţi spirituale peste imense goluri de cunoaştere. Totodată, popoare şi culturi se apropie, se interferează şi se îmbogăţesc reciproc. Concomitent, călătoria cititorului unei cărți traduse poate fi și una în epoci diferite. Și, deși pare astfel, nu este o călătorie singuratică. Eu, traducătorul, sunt cel care-l ghidez (mai mult sau mai puțin reușit) în sufletul, în lumea interioară și exterioară a scriitorului, în epoca descrisă de acesta. Ca să reușesc asta, voi face eu primul această călătorie, printr-o muncă atentă de cercetare (a autorului însuși, a stilului acestuia, a temelor prezentate, a contextului social etc.) și lectura operei pe care o voi traduce. Eu voi fi primul „călător“, cel ce invită cititorul străin într-o călătorie, alături de mine, în culturile română/greacă, în polifonia și muzicalitatea specifică a acestora și consider că, în acest sens, rolul meu este pe cât de important, pe atât de dificil.
Am o experiență practică în domeniul traducerilor de peste treizeci de ani, dar prima carte tradusă și semnată cu numele meu a apărut abia în 2010. Am să completez, spunând că munca mea în domeniul traducerilor a început dintr-o nevoie personală, care apoi a devenit o adevărată plăcere.
Nu sunt absolventă de Filologie, deși mi-aș fi dorit asta, și a fost o mare supriză pentru cei care mă cunoșteau – începând cu profesorii mei – că nu am urmat acest drum. Pe vremurile acelea, dar și la vârsta mea de atunci, plină de incertitudini, alegerea drumului profesional era hotărâtă mai mult de alții. Uneori, cu rezultate foarte bune, alteori nu. În cazul meu, acum, retrospectiv privind, pot spune că, deși studiile făcute erau departe cu mult de ceea ce visam eu personal, ele au fost totuși cele care mi-au asigurat „pâinea cea de toate zilele“ și liniștea necesară pentru a face, în paralel și fără limitări economice, ceea ce doream: să traduc.
Traducătorul literar este un cititor profesionist
Sunt, așadar, o traducătoare literară practiciană. Bazele teoretice le-am căpătat prin studii făcute ulterior (inclusiv urmărind cursuri ale Fundației „Petru Hari“ la Academia din Atena și ateliere pentru traducători literari cum ar fi minunatul FILIT etc).
Inițial, lipsa „diplomei“ și eventual a unui titlu academic aferent mi-au creat multă nesiguranță. Timpul, studiul personal și munca mi-au dovedit că singurul lucru care trebuia să mă preocupe era calitatea traducerilor mele, care-mi vor fi dând – sau nu – certificarea.
Ca să spun adevărul, nu mă recomand atât ca traducător literar, cât, mai cu seamă, drept cititor profesionist. Ce vreau să spun cu asta? Că, pentru a căpăta un vocabular bogat, diversificat și plastic în ambele limbi, am citit biblioteci întregi, desigur tot în ambele limbi, ba chiar în mai multe limbi pe care le cunosc.
În al doilea rând, am achiziționat diverse dicționare (de la cele legate de lingvistică, până la cele tehnice, medicale, filosofice, de artă etc.). Și, în acest sens, voi fi permanent recunoscătoare celor care au avut răbdarea să le întocmească. Munca lor este nu numai folositoare nouă, traducătorilor, dar este și foarte grea, migăloasă și nu întotdeauna este prezentată suficient importanța acestora.
Munca mea adevărată de traducător literar începe însă când, citind un text literar, hotărăsc că-l voi traduce: mi se potrivește, dar și pot să fac acest lucru, adică nu mă „depășește“. Urmează o nouă lectură, foarte atentă, iar dacă în timpul lecturii în mintea mea se înfiripează deja o traducere înseamnă că da, cartea „mă vrea“.
Traducerea literară nu însemană, în cazul meu, doar preluarea din dicționare a cuvântului corespunzător în limba-țintă (asta o poate face foarte bine deja orice program de traducere automată). Trebuie să spun că sunt genul de traducătoare sourcière, adică doresc pe cât posibil să mă mențin cât mai aproape de original. Deci da, traduc cuvinte. Dar nu numai. Traduc „vocea“ scriitorului pe care l-am studiat în prealabil foarte amănunțit. Traduc muzica personală a textului original. Și, acolo unde acest lucru nu e suficient pentru a transmite în noua cultură și limbă mesajul autorului, voi crea și eu, dar numai atât cât este necesar. Iată de ce, cred că breasla noastră nu are de ce se teme de AI.
Eu, traducătoarea de literatură, sunt vocea scriitorului în cealaltă limbă și socotesc că am făcut o treabă bună dacă reușesc să nu apar eu în text, să nu se vadă că este o traducere. Este o muncă foarte complexă, uneori se face din instinct, dar, de cele mai multe ori, este un proces laborios. Trebuie să poți fi capabil să prinzi adevăratul înțeles al cuvintelor, să citești printre rânduri și să vezi în sufletul scriitorului fără a-l fi cunoscut. Trebuie să fii cât mai fidel autorului și mesajelor pe care acesta încearcă să le transmită. A traduce este, așadar, în sine o artă care necesită dedicație din partea mea. De aceea, traducerile mele reprezintă un produs al interpretării figurilor de stil, a metaforelor, dar și unul de interpretare a textului ca rezultat al percepţiei acestuia pe parcursul lecturii, ceea ce
Traduc vocea scriitorului
îmbină cunoştinţele tezaurizate de mine și „așteptarea“ pe care o are cititorul de la mine. Subliniez că eu, traducătorul literar, am o mare răspundere față de textul încredințat mie, față de partea din sufletul scriitorului care este inclusă în el. Pentru a duce la bun sfârșit misiunea asumată, cu rezultate certificate de cititori (și uneori și de critica literară), mă voi folosi, desigur, de dicționare, dar și creez cuvinte noi, ceea ce nu mă include nicidecum în categoria lexicografilor. Nici n-aș îndrăzni! Asta nu înseamnă că un lexicograf nu poate fi și un traducător literar foarte bun. Dar consider că includerea lui în breasla mea o va face lucrarea însăși – traducerea textului literar și publicarea acestuia. Chiar și lexicografia literară se referă, până la urmă, la lucrări ce reunesc autori și opere literare. Repet, rolul lexicografilor este foarte important, nu trebuie căutată cu tot dinadinsul un alt fel de certificare a acestuia. Așa cum afirma Muguraș Constantinescu în România literară nr. 6/2022,
…Dacă luăm în considerare impulsul dat de oamenii „tehnici“ și „competinți“ la formarea unor terminologii, la afirmarea unor domenii noi, la evoluția limbii și a orizontului științific și tehnic, relația dintre „oamenii speciali“, preocupați de „cuvinte speciale“, și „traducție“ se dovedește a fi bună, folositoare, orientată către progres și civilizație. Un bun motiv pentru a-i evoca pe acești oameni speciali și a-i pune în lumina sensului mai nou și extins al cuvântului care îi definește: ieșit din comun, deosebit de bun, de valoros…
Munca de traducător literar nu se reduce la tălmăcirea propriu-zisă și nu se încheie când am pus ultimul punctul final la text. Pot spune că greul abia atunci începe: devii, fără să dorești – dar asta este! – și agent literar. Vei prezenta editorilor autorul și textul lui, vei traduce pro bono criticile literare apărute (pentru a-l bucura pe autor sau pe cei care finanțează), vei organiza și participa la prezentări individuale sau la expoziții. Este un timp „furat“ traducătorului, este obositor uneori, dar necesar.
Traducerea de albume de artă, lucrări de istorie a artei
sunt doar complementare celei de traducător literar
Breasla traducătorului literar nu este plătită pe măsura efortului depus, pentru întreaga muncă prestată de fapt, ceea ce o deosebește de plata pentru întocmirea unor dicționare, de traducerea de filme sau de albume. Recunoașterea, dacă vine, va sosi după multe volume traduse… Și, cum am spus, orele de studiere a autorului și a stilului său, de prezentare apoi cititorilor și editorilor în noua limbă nu vor fi plătite nicicând.
În decursul îndelungatei mele activități de intermediar cultural atestat, am tradus și texte nonliterare, adică scenarii pentru filme și teatru, am tradus și subtitrat filme, dar și albume de artă, lucrări de istorie a artei, arhitectură bisericească, iconografie, programe de expoziții (de pictură, de carte etc.). Dar am tradus și texte tehnice, medicale, economice, legale, bilanțuri contabile (foarte bine plătite!), am făcut chiar și interpretariat. Toate aceste activități sunt doar complementare celei de traducător literar, cer alte abilități (deși, da, experiența lor ajută un traducător literar). De aceea, le și amintesc separat în CV-ul meu profesional. Aceste traduceri cer o terminologie specială, complexă, dar rolul traducătorului care le face este legat doar de precizie. Există termeni consacrați în fiecare domeniu, pe care, atunci când nu-i cunosc, îi găsesc în dicționarele specializate, fiindu-mi interzisă, în acest caz, crearea de noi termeni, în afară de ceea ce există în original.
