Prietenul meu Victor Kernbach

|martie 31, 2018|In Memoriam Victor Kernbach, Nr. 29, Revista de Traduceri Literare

Pe 23 februarie 2018, o țară prietenă, Georgia, vecina de dincolo de Marea Neagră a României, mi-a amintit pe neașteptate de un mare prieten, un suflet delicat și plin de empatie pentru toți oamenii de pe planetă, care a părăsit Pământul în 1995, la șaptezeci și unu de ani: Victor Kernbach.

Prin Președintele ei, Georgia i-a acordat post-mortem o înaltă distincție pentru traducerile din limba gruzină. Mai întâi – motivul de bază al gestului georgian –, pentru traducerea epopeii naționale gruzine Viteazul în piele de tigru (ediția întâi, 1956), creație a genialului Șota Rustaveli, poet și pictor, născut în jurul anilor 1160–1166. Apoi, pentru alte volume de versuri sau proză traduse din georgiană: tomul Versuri al poetului Konstantin Gamsahurdia (1962) sau romanul istoric Mâna marelui meșter al prozatorului Nikoloz Baratașvili (1963).

Șota Rustaveli reprezintă o valoare națională absolută a Georgiei. Iată ce spune despre el, în prefața epopeii republicate la noi, în 2016, în două ediții în același timp, scriitoarea și traducătoarea Zaira Samharadze-Calciu, membră a Uniunii Scriitorilor din România, născută la Tbilisi, dar bucureșteancă din 1961: „Viteazul în piele de tigru este cea mai citită, cea mai apreciată și cea mai iubită carte în Georgia mea natală, după Biblie. Respectându-se o lungă și sfântă tradiție, georgienii socotesc drept cel mai sincer și emoționant cadou o carte cu Viteazul în piele de tigru. Unii specialiști au remarcat că, până la începutul secolului al XX-lea, cartea Viteazului nu lipsea din zestrea fetelor georgiene ajunse la măritiș.”

Nu mai este nevoie să spunem altceva. Epopeea are aproape 7000 de versuri, ordonate în peste 1600 de catrene monorimate.

Și cu perlele-i, poetul să nu facă nici risipă;
Doar pe una s-o iubească, preamărind-o-n orice clipă,
Și să-l vezi cu măiestrie cântul cum și-l înfiripă;
Fără-a aștepta răsplată, deie slovei lui aripă.

Chiar dacă textul ei – scris în Evul Mediu, când limba avea multe elemente diferite de cele contemporane – a fost reeditat în anii din urmă, readus la nivelul de înțelegere de azi, efortul traducătorului de a echivala în versuri o epopee de dimensiunile unui roman de circa patru-cinci sute de pagini a fost uriaș. Iată de ce apreciem că, față de un astfel de efort, gestul statului georgian – al oricărui stat, de altfel – se singularizează și capătă valoare deosebită, recunoscând importanța trudei de a face cunoscută și în altă limbă, în alt spațiu cultural, o mare creație.

© Valeriu Mlădin - MNLR, Bienală de carte bibliofilă și de carte obiect

© Valeriu Mlădin – MNLR, Bienală de carte bibliofilă și de carte obiect

Victor Kernbach s-a născut pe 14 octombrie 1923, la Chișinău. Ocupația sovietică i-a obligat familia să treacă Prutul în România și să se stabilească la București. Activitatea sa constantă a fost ziaristica, dar, în paralel cu aceasta, Victor Kernbach a căutat cu asiduitate ceva ce sufletul său aștepta să găsească în literatura scrisă până atunci în țară sau în alte locuri de pe planetă. De aceea s-a lansat cu toate forțele și cu tot entuziasmul său spre traducere și spre o stea ce părea să lumineze în taină pentru el și care va rămâne steaua lui polară: mitul. De aceea, vom aminti aici, întâi de toate, cărțile sale cu această temă: 1971, Enigmele miturilor astrale; 1973, Sensul enigmelor în evoluția concentrică a cunoașterii; 1978, volumul-rege printre cărțile despre mit – Mituri esențiale; 1983, Dicționar de mitologie generală, reeditat de două ori: în 1989 și în 1995; 1984, Biserica în sfera mitului; 1994, Universul mitic al românilor; 1995, Mit. Mitogeneză. Mitosferă, apărut postum, ca și cartea de memorii Penumbra dedicațiilor, 1997.

Cărțile sale de ficțiune s-au născut ca o necesitate imperioasă de a reflecta lumea miturilor. Le amintim pe următoarele: Freamăt galactic, versuri, 1996; Luntrea sublimă, 1961, roman a cărui acțiune e plasată în Atlantida, continentul scufundat acum circa 13 000 de ani; Umbra timpului, miniroman; Povestiri ciudate, 1967, cu subiecte din paleoastronautică; Vântul de miercuri, roman, 1968; Tabla de oricalc, versuri, 1971; Vacanțele secrete, cu subtitlul Pseudobasme, unde se găsesc două lucrări cu subiecte incitante: Paradoxul dublurii și Cea mai bună dintre lumile imposibile.

Victor Kernbach numește lucrările sale cu tematică mitică pseudobasme, așa cum Mircea Eliade numea fantastice nuvelele sale, explicând, în același timp, că nu era vorba de fantasticul basmelor sau legendelor, ci de unul nou, fără model în literatura de până atunci. Lumea lor nu era imaginată, ci reală, dar ascunsă, necunoscută celor a căror cunoaștere rămânea în limitele celor cinci simțuri umane. Ezoterică, altfel spus. Cei doi scriitori se întâlnesc pe acest drum. Există însă o deosebire între ei: Mircea Eliade nu avea nici o îndoială că lumea fantastică a nuvelelor sale există cu adevărat – și a spus acest lucru răspicat.

Victor Kernbach păstra o oarecare distanță față de cititori, pe care îi lăsa să decidă singuri dacă ceea ce spune scriitorul este real sau ficțiune. În sufletul lui însă, adevărul își găsise de mult un loc definitiv.

Share this Post:

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.