în recital poetic la Grădina Olari
Adesea ne găsim într-o dilemă – când trebuie să fim judecători – noi, societatea civilă, reprezentanți de seamă ai acesteia, dar și demnitarii etc. –, atunci când conștientizăm segregația, chiar dacă a avut loc cu zeci de ani în urmă sau, cum se întâmplă acum, ne găsim în situația de a cauționa atitudinea brutală, inconștientă a unei Rusii care ne devine din ce în ce mai străină, mai neumană, odată cu atacarea neprovocată de unui stat suveran și independent cum este Ucraina.
Îmi aduc aminte că mișcarea Black Lives Matter din Statele Unite ale Americii, care a luat un avânt aparte după uciderea violentă și cinică a afro-americanului George Floyd în 2020, a avut drept victimă colaterală una dintre cele mai frumoase filme de lung metraj din istoria cinematografiei, și anume Pe aripile vântului (1939). În efervescența de neoprit care s-a creat în luna mai 2020 ca urmare a crimei odioase amintite mai sus, capodopera cinematografică a fost scoasă din grila HBO, considerându-se că este un film rasist, în care afro-americanii sunt prezentați într-o postură umilitoare. Este adevărat că au existat critici încă de la apariția filmului – înainte de izbucnirea celui de-al II-lea Război Mondial – în care se contesta modul în care erau înfățișați afro-americanii în peliculă. Numai în postura de servitori în casă sau la bucătărie, la cheremul albilor. Și, totuși, revăzând de curând filmul eu însumi, văd cum Scarlett o consideră pe cea care a crescut-o cea mai dragă ființă din viața ei și cum sunt tratați ca niște membri ai familei și alți afro-americani. Este oare o prezentare umilitoare în acele secvențe? Ceea ce au uitat să precizeze criticii filmului este faptul că era vorba despre o frescă a societății americane din perioada Războiului Civil, cu toate inegalitățile, prejudecățile și rasismul ce exista în acea vreme. Nu puteai face, în anul 1939, un film din perspectiva conceptului de political correctness de la mijlocul anilor șaizeci ai secolului al XX-lea, zugrăvind societatea din 1861. Filmul a fost însă reintrodus în grila HBO după o lună, atunci când spiritele au ajuns și la nivelul de folosire a rațiunii. Au mai fost victime colaterale ale luptei pentru emancipare a afro-americanilor chiar în anii trecuți, cazul tinerei poete afro-americane Amanda Gorman fiind prezentat pe larg în revista noastră, acolo necăzând victime, ca de obicei, afro-americanii, ci persoanele de culoare albă. (vezi https://www.fitralit.ro/31-03-2021-traducerea-literara-si-corectitudinea-politica/ sau https://www.fitralit.ro/31-03-2021-poveste-corecta-politic-de-la-a-la-z/ sau https://www.fitralit.ro/31-03-2021-traduction-racisme/)
Războiul nedrept și criminal pe care-l desfășoară rușii în Ucraina a iscat, de asemenea, boicoturi, de la cele economice, la cele politice și până la cele culturale, Rusia fiind sancționată dur de comunitatea democratică a țărilor din lume, sancționați fiind însă și unii magnați și politicieni ruși care nu se mai pot atinge de banii și proprietățile pe care le posedă în Uniunea Europeană și în alte țări europene, dar și în SUA etc. Anumiți acoliți entuziaști ai regimului dictatorial al lui Putin din alte domenii, cum ar fi cel sportiv, sunt, de asemenea, sancționați. Până unde pot merge aceste sancțiuni și boicotări?
Nu cu multă vreme în urmă, Vasilii Gheorghiev, un celebru dirijor rus, a fost demis din funcția de dirijor-șef al Orchestrei Filarmonice din München – al cărei dirijor-șef a fost, timp de șaptesprezece ani, și Sergiu Celibidache –, anulându-i-se concerte în diferite țări etc., deoarece este un susținător fervent al lui Putin și a refuzat să se dezică de acest criminal de război. Într-unul dintre concerte trebuia să dirijeze Orchestra Simfonica a Teatrului Mariinskii din Sankt Petersburg și să se interpreteze o lucrare a lui Ceaikovski. Concertul a fost anulat, și așa a devenit chiar marele compozitor rus Piotr Ilici Ceaikovski o victimă colaterală a invaziei rusești în Ucraina.
