sau
Rog respectuos să fiu manipulat profesional
A fost odată o poetă pe care o chema A. Având în vedere că am decis ca în cadrul acestui text totul să fie correct politic, voi avea mare grijă ce scriu, pentru ca nu cumva s-o iau în freză… mă scuzați, să fiu, pe bună dreptate, admonestat și sancționat de către noua poliție po…, vreau să spun de către promotorii și în virtutea perfect legală și pe deplin obiectivă a corectitudinii politice actuale.
De aceea, pentru siguranță, pe poeta despre care am scris ceva mai sus o voi numi doar cu ajutorul inițialei – pentru a reduce riscul apariției unor elemente politic incorecte (sau corecte apolitic? nepolitic? care o fi antonimul corect politic de la corect politic? rog indicații de la specialiștii din domeniu.)
Așadar, această poetă, care era tânără și frumoasă, se născuse într-un oraș al cărui nume conține și el litera A ca pe una dintre inițiale și scria despre opresiune, represiune, feminism, marginalizare, rasism și alte moduri de a pune presiune pe cei încă incorecți sau necorectați complet, pardon, vreau să spun și alte teme progresiste, printre care și diaspora originară pe un continent care începea cu A ca și continentul ei actual, diasporă din care făceau parte și strămoșii ei mai mult sau mai puțin apropiați, motiv din care colectivitatea lor de pe continentul A., parte a diasporei plecate de pe continentul A., se numea A.-A. Așadar, iată că povestea începe să se lege cât se poate de corect politic. Într-o zi, această poetă tânără și frumoasă a fost invitată să-și citească poeziile într-o clădire tare frumoasă de pe un deal – iar ea a citit acolo o poezie tot despre un deal. Și poezia, și poeta le-au plăcut foarte mult tuturor celor prezenți, precum și celor care urmăreau chestia asta la televizor, prin internet, prin satelit etc. Pasămite, lucrurile se întâmplau la întronarea oficială a unui mare șef tare cumsecade de pe tărâmurile respective, șef al cărui nume începea – de data aceasta – cu B și care tocmai fusese ales atât de către poporul A., cât și de către colectivitatea A.-A., întrucât șeful dinainte fusese tare rău, un adevărat incorect politic, care, atunci când înțelesese că trebuia să părăsească clădirea cea frumoasă, își trimisese prietenii să urce dealul câtă frunză și iarbă, ca să nu mai poată nimeni să-i alunge de acolo, nici pe ei, și nici pe el. Numai că, până la urmă, s-a dovedit că șeful cel nou, B., avea mai mulți prieteni, cu toții corecți politic, care îi alungaseră de pe deal și din clădire pe prietenii incorecți politic ai celuilalt. Și, dată fiind corectitudinea lor politică, Domnul i-a ajutat. Și tocmai în fața acestui șef cumsecade și-a citit frumoasa A. poeziile frumoase și progresiste. Tocmai de aceea, A. a devenit în scurtă vrem celebră. Era, printre altele, și cea mai tânără poetă invitată vreodată să citească la întronarea vreunuia dintre șefii de pe deal, iar gurile rele susțin că ar fi fost și cea mai frumoasă – cu scuze, cea mai corectă tematic, stilistic și politic. Adevărul este însă că, indiferent de tematica aleasă, fata… vreau să spun tânăra doam…, adică doamna poetă scria cu adevărat foarte bine. Din toate aceste motive, lumea a vrut să o cunoască mai bine și, ca s-o cunoască, foarte mulți traducători de diverse naționalități și-au propus să-i tălmăcească versurile. Dar n-au ținut seama de un lucru: că, în acest scop, au nevoie și de alte calități, în afara excelentei cunoașteri a limbii engleze și a creației autoarei. Anume, nu puteau cunoaște și înțelege toate acestea, având în vedere că în CV-ul lor nu existau destui A: nu trăiau în A., nu A-veau experiența vieții în orașul A., dar, mai ales, nu făceau parte, precum strămoșii poetei A., din diaspora venită de pe celălalt continent A. (despre comunitatea A.-A. ce să mai vorbim). Uneori, s-a întâmplat că, într-un moment de rătăcire, poeta însăși să-și fi ales asemenea traducători de sorginte neverificată și autenticitate îndoielnică, dar, din fericire, pe lume, chiar și în povești, veghează asupra deplinei corectitudini politice zânele și spiridușii sfântului militantism protector, care au tras la timp alarma asupra acestei stări de lucruri, determinând înlocuirea nu a unuia, ci a doi dintre traducătorii necorespunzători, amândoi cu ideologică naivitate selectați chiar de către frumoasa și talentata, dar la a oamenilor (in)corectitudine politică încă prea puțin priceputa A. Trebuie însă spus că, spre cinstea ei, fata – sorry, doamna poetă – și-a însușit imediat critica constructivă venită de la eșaloanele superioare de partid, la care a adăugat numaidecât necesara autocritică, continuând apoi prin concedierea celor două cozi de topor ale inamicului de clasă politic incorectă care încercase să frângă unitatea de nezdruncinat a urmașilor diasporei din A. și să modifice culoarea clară – a orientării lor politice vreau să spun, desigur. Ceea ce, din fericire, nu le-a reușit, întrucât aceasta este o poveste politic corectă și cu final fericit. Dar nu toate poveștile sunt astfel, mai ales acelea care se desfășoară în imperiul deprimant al realității.
Având în vedere cele de mai sus și fiindcă îmi doresc foarte mult să fiu întru totul pe linia corect politică a partidului corectitudinii politice, rog respectuos să îmi fie repartizat un spiriduș sau o zână de specialitate, ca să aflu și eu exact ce fel de autori am dreptul să traduc, spre a nu se ajunge la incompatibilități de genul celor din poveste și la suspiciuni de tentative de modificare a nuanțelor politice ale autorilor. Precizez că strămoșii mei provin din sud-vestul, respectiv nord-estul extrem al unui continent care, din păcate, nu începe cu A și că, personal, inclin către culori politice mai degrabă șterse și discrete: un bleu-marin zdrențuit la blugi, un maroniu spălăcit, acolo, sau un galben terfelit de vreme pentru tricouri, respectiv nuanțe care absorb complet lumina (nu știu cum altfel să exprim culoarea aia fără a călca strâmb) pentru adidași, respectiv un roz de o imaculată naivitate pentru respectarea indicațiilor politice și de mentalitate actuale.
Cu aleasă considerație,
al Dvs. binevoitor și disciplinat cetățean
Mani P. Ulatu
Consider ca există perioade in care ar trebui sa lasam joaca si sa fim ceva mai responsabili
Sunt destule probleme grave asupra carora merita să indreptam atenția si incercarea noastra de rezolvare.
O metaforă, care ia chiar forma unui pamflet, asupra unei chestiuni care are de a face cu traducerea literară cu siguranță că nu este nici de joacă, nici o joacă. Noi, traducătorii de literatură, considerăm că a fost afectată imaginea și misiunea noastră, profesiunea noastră de credință, așa că această problemă a devenit pentru noi deosebit de gravă. Și considerăm, de aceea i-am dedicat trei articole, toată atenția noastră, nu în încercarea de a o rezolva, ci de a o pune în discuție din cât mai multe puncte de vedere.
În numărul pe luna aprilie va apărea curând un alt punct de vedere.