Charles Baudelaire L’Albatros / Albatrosul

0
485

Ce poème paraît en 1859. Sa genèse remonterait à 1841, lors du voyage en mer vers l’île Bourbon (actuelle Réunion) qu’effectua Baudelaire, alors âgé de 20 ans. Contrairement à certains intellectuels qui embarquèrent au temps de la marine à voiles (le romancier américain Richard Dana ; le poète anglais John Masefield ; le romancier américain Jack London), Baudelaire n’avait pas choisi cette expérience. C’est son beau-père, le général Aupick, qui l’y avait contraint en espérant ainsi le corriger de son inconduite : il dilapidait sa quote-part d’héritage paternel.

S’il détesta l’expérience et ne s’intégra pas à l’équipage1, Baudelaire fut néanmoins profondément marqué par ce voyage, qui éveilla chez lui le goût d’un exotisme qui imprègne toute son œuvre. (source: wikipedia)

L’Albatros

Souvent, pour s’amuser, les hommes d’équipage
Prennent des albatros, vastes oiseaux des mers,
Qui suivent, indolents compagnons de voyage,
Le navire glissant sur les gouffres amers.

À peine les ont-ils déposés sur les planches,
Que ces rois de l’azur, maladroits et honteux,
Laissent piteusement leurs grandes ailes blanches
Comme des avirons traîner à côté d’eux.

Ce voyageur ailé, comme il est gauche et veule !
Lui, naguère si beau, qu’il est comique et laid !
L’un agace son bec avec un brûle-gueule,
L’autre mime, en boitant, l’infirme qui volait !

Le Poète est semblable au prince des nuées
Qui hante la tempête et se rit de l’archer ;
Exilé sur le sol au milieu des huées,
Ses ailes de géant l’empêchent de marcher.

sursa foto: https://en.wikipedia.org/wiki/Albatross#/media/File:Albatroz_-_Panorama_1837.jpg

Albatrosul

Acest poem a apărut în anul 1859. Geneza sa poate fi descoperită în anul 1841, când poetul călătorea pe mare spre Insula Bourbon (astăzi, Reunion), pe când avea 20 de ani. Contrar experienței unor intelectuali care s-au înscris în marină din propria voință (romancierul american Richard Dana, poetul englez John Masefield, romancierul american Jack London), Baudelaire n-a ales el însuși această experiență. Socrul său, generalul Aupick, care l-a constrâns, sperând că-i va corecta conduita: și-a pierdut cota sa parte din moștenirea ce-i revenea de la tatăl său. Chiar dacă detesta această experiență și nu s-a integrat în echipaj, Baudelaire a fost, totuși, profund marcat de această călătorie, care a trezit în el gustul unui exotism care a pătruns în mod durabil în întreaga sa creație. (sursa: wikipedia)

Din joacă, marinarii pe bord, din când în când
Prind albatroși, mari păsări călătorind pe mare
Care-nsoțesc, tovarăși de drum cu zborul blând
Corabia pornită pe valurile-amare.

Pe punte jos ei care sus în azur sunt regi
Acuma par ființe stângace și sfiioase
Și-aripile lor albe și mari le lasă, blegi
Ca niște vâsle grele s-atârne caraghioase

Cât de greoi se mișcă drumețul cu aripe!
Frumos cândva, acuma ce slut e și plăpând
Unu-i lovește pliscul cu gâtul unei pipe
Și altul fără milă îl strâmbă șchiopătând.

Poetul e asemeni cu prințul vastei zări
Ce-și râde de săgeată și prin furtuni aleargă
Jos pe pământ și printre batjocuri și ocări
Aripele-i imense l-împiedică să meargă.

Traducere de Alexandru Phillipide

(sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Albatrosul_(Al._Philippide)

Lasă un răspuns