Biserica urcată-n deal, coborâtă din cer

0
52
Peter Sragher © foto Adorian Târlă
Peter Sragher © foto Adorian Târlă

Descoperirea unui loc care-ți pare străin, dar care devine deodată atât de apropiat, încât îți umple inima de spiritualitate și frumos – iată o adevărată minune care se petrece într-o dimineață de sfârșit de mai la Curtea de Argeș. În vizită la Dumitru M. Ion – un prozator aproape uitat de oameni și timp, dar cu un condei formidabil, pe deasupra și un poet de profunzime –, am purces la o preumblare matinală în orășelul de deal și-am evitat mai multe obiective ale spiritualității ortodoxe de-acum cunoscute*, vizitate cu drag de mulți iubitori de istorie și religie.

Pe o stradă secundară, care urcă pe un deal pieptiș, lăsând în urmă blocurile regimului comunist, am dat de-o bisericuță aparte, care strălucea în aerul dimineții a frumusețe, iar pe o băncuță din spate puteai sta la umbra unui tei imens, care-și aștepta încă parfumul florilor. Construcția este îmbrăcată cu un acoperiș de șiță minunat, în armonie cu locul, la fel ca și scara ce duce sus, la clopotniță. Ai impresia că micul acoperiș – tot din șiță, ce-i apără, pe vreme rea, de intemperii pe cei ce urcă scara – plutește, împins de-un misterios avânt, într-o parte. Aici a fost pe vremuri cătunul Olari, unde se așezaseră meșteri ce deslușiseră meșteșugul olăritului – probabil că găsiseră în apropiere un lut ideal. Comunitatea a prosperat, așa că s-a hotărât, cu secole în urmă (prima oară Biserica Adormirea Maicii Domnului e amintită în documente în 1687**), că este timpul să clădească un lăcaș de rugăciune. Nu se cunoaște ctitorul bisericii, dar există o inscripție pe o cruce din grădină cu mai multe nume: „Tudor, monahia Salomia, Radul, Voica, Neacșa, Albul… Frăncul, Oprișa, Stanciu, Ivani, Rucsanda, Alba, Despa, Voicu“**, oameni cu iubire pentru Dumnezeu, așa că s-au adunat și-au rupt din agoniseala lor, pentru a edifica un loc de rugăciune. Zidurile – vedem la cele care n-au fost acoperite de picturile exterioare din secolul al XIX-lea, realizate de un meșter local – sunt din cărămidă subțire, tipică veacurilor trecute, și din pietre de râu. Această bisericuță a trezit interesul istoricului Nicolae Iorga, dar și a unor istorici ai arhitecturi mai târziu, având în vedere că nu este tipică structura ei pentru construcțiile bisericești din Muntenia, ci pentru cele din Moldova.

Liniștea s-a păstrat în jurul bisericuței, cu toate că s-au clădit multe case de jur împrejur. Așa că să tot stai la umbra teiului bătrân, îmbrăcat în liniște și pace, prilej de-a admira și a medita asupra rostului vieții și minunilor din lume. Poate ți-l închipui pe meșterul-pictor din secolul al XIX-lea cum stă urcat pe schele de lemn, privind la zidul gol, căutând culoarea sau forma pe care vrea s-o așeze pe tencuiala proaspătă, respectând canonul figurilor sfinte pe care le va picta. Îl vedem, pare, scriind cu litere chirilice de-o șchioapă „Adormirea“, într-o scenă în care Maica Domnului nu mai este printre noi, ci este de-acum pregătită să urce la ceruri, alături de fiul ei, înconjurată fiind de îngeri. La interior, picturile abia se pot desluși. Timpul, praful, dar și fumul miilor și miilor de lumânări aprinse în bisericuță în decursul secolelor pentru vii și morți și-au lăsat patina asupra picturilor. Doar câteva dintre ele au fost aduse la lumină.

În câțiva ani, va fi desăvârșită și restaurarea picturilor la interior, iar bisericuța din Olari va străluci iarăși în vechea sa glorie dumnezeiască, de pe vremea când o mână de olari se minunau de frumusețea căii spre Dumnezeu, izvodită din voința lor în piatră și cărămidă, în culoare, la care s-a pogorât Cuvântul sfânt și misterios al Domnului, acela care le-a făcut viața mai ușoară, le-a dat dezlegare la ceas de cumpănă. Bisericuța le-a fost loc de reculegere, unde și-au dus pruncii la botez, unde și-au însoțit pe ultimul drum părinții, unde au trăit misterul cununiei, ea a fost cea care le-a fost alături la bine și la rău. Acolo a fost bisericuța lor de suflet, de-acolo și-au luat prinosul de spirit de care aveau atâta nevoie.

Când te uiți la unele obiecte de lut din zonă, făurite cu multă vreme în urmă de olarii locului, parcă simți și zâmbetul lui Dumnezeu răsărind din vibrația câte unei culori. Ca să se facă iarăși dimineață. În lume. Și în sufletul oamenilor.

_________________

* Este vorba despre Biserica Domnească din secolul al XIV-lea, monument aflat pe lista UNESCO, clădită la vremea când Curtea de Argeș era capitala Munteniei, suficient de apărată de dealuri, ca să nu fie o pradă ușoară pentru cotropitori. Aici se găsește și frumoasa Mânăstire Curtea de Argeș, care este și necropola regală, iar în imediata apropiere Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, unde păstorește Calinic, unul dintre ierarhii plini de har ai Bisericii Ortodoxe, totodată și scriitor. Orașul este și locul de naștere al lui Neagoe Basarab, Vlaicu Vodă și Mircea cel Bătrân, dar și al poetului avangardist Urmuz (https://ro.wikipedia.org/wiki/Curtea_de_Arge%C8%99).

** Vezi și alte detalii la: https://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_Adormirea_Maicii_Domnului_-_Olari_din_Curtea_de_Arge%C8%99.

Lasă un răspuns