Dicaiopolis și Euripide / Dικαιοπολις και Ευριπιδης

0
195

fragment din comedia Acharnienii de Aristofan, din ediția bilingvă Aristofan/Aristophanes – Acharnienii / Acharnes, apărută în colecția ”Teatru antic – Aristophanes” a editurii Eikon. Volumul a fost lansat în cadrul Târgului de Carte Bookfest în luna mai 2019.

traducere de Liviu Franga
note de Theodor Georgescu

DICAIOPOLIS

                                    Acum e vremea cu curaj să mă-narmez:

                                    va trebui pe Euripide să-l găsesc.

(Bate la poarta lui Euripide.)

                                    Băiete!

SLUJITORUL LUI EURIPIDE

                                                Cine-i?

DICAIOPOLIS

                                                           Euripide-acasă e? (395)

SLUJITORUL

                                    Nu e-năuntru și-năuntru totuși e.

DICAIOPOLIS

575                              Cum e-năuntru și-năuntru totuși nu-i ?

SLUJITORUL

                                    E chiar așa cum zic, bătrâne: mintea lui

                                    afară bate câmpii, culegând

                                    ici-colo câte-un versuleț, deci iată cum

                                    nu e-năuntru! Însă el, de fapt, ’năuntru e,

580                              stă cu picioarele în aer și compune-acum

                                    o mare tragedie.         (400)

DICAIOPOLIS

                                                                       Ne-mai-po-me-nit!

                                    De trei ori fericitule Euripide, tu,

                                    un sclav atât de iscusit la vorbă ai!

                                    Acuma, cheamă-l.

SLUJITORUL

                                                                       Imposibil.

DICAIOPOLIS

                                                                                   Păi de ce?!

585                              Să știi că n-am să plec. La ușă am să bat.

(Bate insistent la ușă.)

                                    O, Euripide, Euripidulețule,

                                    acordă-mi doar o clipă de atenție,      (405)

                                    dacă vreodată ai făcut-o pentru cineva!

                                    Te caută-n persoană Dicaiopolis,

590                              cel care s-a născut din neamul Choleizilor.

                                    Chiar el e-n fața ta acum.

EURIPIDE (distrat, dinăuntru)

                                                                       N-am timp deloc.

DICAIOPOLIS

                                    Atunci rotește-nvârtitoarea aia, hai…

EURIPIDE

                                    E imposibil.

DICAIOPOLIS

                                                           Hai, te rog…

EURIPIDE (foarte plictisit

                                                                                   …Ei bine, hai.

                                    Am să rotesc învârtitoarea. Să cobor

595                              n-am timp deloc.

(Placa turnantă se rotește și aduce la vedere interiorul camerei lui Euripide. Poetul, culcat pe o canapea, cu picioarele în sus, compune îmbrăcat în zdrențe. De-a lungul peretelui atârnă, agățate în cuie, diverse costume de teatru la fel de zdrențuite, iar pe podea zac împrăștiate numeroase accesorii, precum și suluri de papiri.)

DICAIOPOLIS

                                                           O, Euripide!…

EURIPIDE (și mai plictisit)

                                                                                   Ce mai vrei?

DICAIOPOLIS

                                    Tu, cu picioarele în aer, scrii, de fapt puteai

                                    prea bine și cu ele … jos! Acuma înțeleg (410)

                                    de ce eroii tăi sunt niște șontorogi:

                                    păi au căzut de sus și au rămas betegi.

600                              Dar, spune-mi, de ce porți tu zdrențe și de ce

                                    arăți, că plânsul mă cuprinde? – Aha, pricep

                                    de ce eroii tăi arată parcă-s cerșetori.

                                    Te rog să-mi dai și mie-o zdreanță, care vrei,

                                    o zdreanță dintr-o tragedie veche-a ta. (415)

605                              Căci trebuie să țin un lung discurs acum

                                    acestui cor, și dacă nu-l rostesc frumos,

                                    ah, moartea crudă, moartea mă așteaptă, oh!

EURIPIDE

                                    Ce zdrențe-ți plac?

(arătând spre niște vechituri aruncate pe jos)

                                                                       N-ai vrea dintre-astea, care-au fost

                                    deunăzi pe Oineus, bătrân nenorocit,

610                              în ultima mea piesă care-a concurat?

DICAIOPOLIS

                                    A, nu! Prea bune-s astea! Eu te rog să-mi dai

                                    din zdrențele-altui personaj, și mai de plâns. (420)

EURIPIDE

                                    Nu vrei pe-ale lui Phoinix orbul?

DICAIOPOLIS

                                                                                   Phoinix?! Nu.

                                    Eu de-altul și mai zdrențăros ca el îți spun.

EURIPIDE

615                              Ah, omul ăsta care zdrențe o fi vrând?!

                                    Vorbești cumva de cerșetorul Philoctetes?

DICAIOPOLIS

                                    Ba nu, e unu’ mult mai rău nenorocit. (425)

EURIPIDE

                                    Sau ți-ar plăcea bulendrele jegoase și

                                    rupturile pe care-al meu Bellerophontes

620                              le-avea pe scenă, când din greu el șchiopăta?

DICAIOPOLIS

                                    Nu, nu Bellerophontes. Era ceva mai rău,

                                    era un personaj și șchiop, și cerșetor,

                                    flecar fără pereche și pungaș vestit.

EURIPIDE

                                    Da, știu acum! E Telephos din Mysia.

DICAIOPOLIS

625                              Chiar el! Te rog frumos, te rog, dă-mi zdrențele (430)

                                    pe care le-a purtat în piesa ta: te rog!…

EURIPIDE

                                    Băiete! Dă-i odată omului de-aici

                                    jerpeliturile lui Telephos: le vezi

                                    deasupra zdrențelor în care-a fost Thyestes,

630                              și dedesubtul celor pentru Ino. Dă-i!

DICAIOPOLIS

(După ce își pune deasupra costumul ferfenițit dat de Euripide, își desfășoară mantaua zdrențuită, lăsând intenționat la vedere, neacoperite, găurile.)

                                    O, Zeus, care toate vezi de sus, de jos, (435)

                                    și cu privirea ta străpungi un… univers,

(Își trece degetele prin găuri, sugerând astfel intensitatea privirii zeului peste lume.)

                                    o, lasă-mă ca, astăzi, jalnic, să mă zbat,

                                    mai jalnic decât cel mai jalnic cerșetor!

635                              Și tu, Euripide, fiindcă ai fost bun

                                    cu mine, doar un lucru îți mai cer să-mi dai,

                                    ceva ce merge fix cu zdrențele.

                                    Căciula de pe capul mysienilor!

                                    Căci azi pe cerșetorul eu va trebui să fac, (440)

640                              fiind ceea ce sunt, un altul însă par.

                                    Să știe spectatorii bine cine sunt,

                                    iar corul cel nătâng al acharnienilor

                                    să stea pe-aici pe-aproape, lângă mine și

                                    cu fiecare vorbuliță el să ia

645                              câte-un drăguț de bobârnac direct în nas.

EURIPIDE (întinzându-i căciula)

                                    Ți-o dau, căci mintea ta lucrează tare mult. (445)

DICAIOPOLIS (cu căciula pe cap)

                                    Să ne trăiești, și mult noroc lui Telephos

                                     – e tot ce vreau ca zeii vouă să vă dea.

Deja mă simt umplut de vorbulițe, dar

650                              mai am nevoie de-un toiag de cerșetor.

EURIPIDE

                                    Hai, ia-l și du-te! Vezi, de-acum să nu te prind

                                    că vreodată pragul ăsta-ai să-l mai treci.

DICAIOPOLIS (aparte)

                                    Vai, vai de mine cum m-alungă el de-aici, (450)

                                    când încă de atâtea am nevoie… Stai,

655                              că nu mă dau așa ușor… poftit.

                                    Insistă, deci, bate-l la cap, nu te lăsa.

                                                           (tare)

                                    O, dragul meu Euripide, dă-mi acum

                                    un coșuleț în care-o lampă mică-a ars.

EURIPIDE

                                    Nefericitule! Un coșuleț!!! Și ce să faci?

DICAIOPOLIS

660                              Cum ce să fac?!… Nu fac nimic. Dar vreau să-l am. (455)

EURIPIDE (aruncându-i coșulețul)

                                    Mă plictisești. Te rog să pleci, hai, chiar acum.

DICAIOPOLIS

                                    Vai… nu! Să te iubească zeii-așa precum,

                                    cândva,-au iubit-o tare mult pe maică-ta.

EURIPIDE

                                    Acuma du-te, hai, te rog.

DICAIOPOLIS

                                                                       Ba nicidecum,

665                              un singur lucru doar să-mi dai, atât te rog,

                                    o străchinuță doar, cu buza știrbă. Dă-mi…

EURIPIDE (întinzându-i o farfurie ciobită)

                                    Mai dă-te dracu’. Ia-o, să nu te mai văd. (460)

DICAIOPOLIS (aparte)

                                    Habar n-ai tu cât mă înfurii. Stai așa.

(tare)

                                    Tu, Euripide, mierea sufletului meu,

670                              mai vreau un lucru, singur-singurel, să-ți cer !

                                    Dă-mi o oliță plină ochi cu burețel.

EURIPIDE

                                    Măi, omule, tu tragedia mi-ai furat!

                                    Hai, ia ulcica, du-te, șterge-o, cară-te!

DICAIOPOLIS

                                    Mă duc, mă duc. (465)

(aparte)

                                                                       Da’ ce să fac, încă mai e

675                              ceva care-mi lipsește, făr’ de care mor!

(tare)

                                    Ascultă, Euripide, fericirea mea!

                                    Tu dacă asta-mi dai ce-ți cer, eu am plecat!

                                    Adio! Nu mă mai întorc în veci de veci!

                                    Știi, vreau, în coșuleț să pun, te rog, fii bun,

680                              niște cojițe goale de la zarzavat.

EURIPIDE

                                    Ah! M-ai distrus! Poftim. S-a zis cu drama mea. (470)

                                    Căci mi-ai furat tot ce era frumos în ea.

DICAIOPOLIS

                                    Acuma e… destul. Și timpul să mă-ntorc.

                                    N-aș vrea povară să ajung și…

685                              îmi poarte regii ură-adâncă nu aș vrea.

                                    Dar, vai, nenorocire, ce era să uit!

                                    O lume-ntreagă nu aș da în schimb, mă jur.

                                    Euripidel, drăguțule, iubitule, (475)

                                    să mă trăznească dacă îți mai cer ceva,

690                              atâta doar, un singur lucru singurel:

                                    din partea mamei ce ai moștenit să-mi dai,

                                    o preagustoasă legătură de mărar.

EURIPIDE (către sclav)

                                    Nerușinatul! Ia închide-i ușa-n nas.

(Placa turnantă se întoarce la loc, în poziția inițială, astfel încât interiorul camerei lui Euripide dispare în spatele scenei, care rămâne, pentru câteva clipe, goală.)

Dικαιοπολις και Ευριπιδης

text original, vv. 393–479

{ΔΙ.} Ὥρα ‘στὶν ἆρα καρτερὰν ψυχὴν λαβεῖν·

καί μοι βαδιστέ’ ἐστὶν ὡς Εὐριπίδην.

395

Παῖ παῖ.  

{ΘΕΡΑΠΩΝ}

Τίς οὗτος;

{ΔΙ.} Ἔνδον ἔστ’ Εὐριπίδης;

{ΘΕ.} Οὐκ ἔνδον ἔνδον ἐστίν, εἰ γνώμην ἔχεις.

{ΔΙ.} Πῶς ἔνδον, εἶτ’ οὐκ ἔνδον;

{ΘΕ.} Ὀρθῶς, ὦ γέρον.

Ὁ νοῦς μὲν ἔξω ξυλλέγων ἐπύλλια

οὐκ ἔνδον, αὐτὸς δ’ ἔνδον ἀναβάδην ποεῖ

400

τραγῳδίαν.

{ΔΙ.} Ὦ τρισμακάρι’ Εὐριπίδη,

ὅθ’ ὁ δοῦλος οὑτωσὶ σοφῶς ὑποκρίνεται.

Ἐκκάλεσον αὐτόν.

{ΘΕ.} Ἀλλ’ ἀδύνατον.

{ΔΙ.} Ἀλλ’ ὅμως·

οὐ γὰρ ἂν ἀπέλθοιμ’.  – Ἀλλὰ κόψω τὴν θύραν.

Εὐριπίδη, Εὐριπίδιον,

405

ὑπάκουσον, εἴπερ πώποτ’ ἀνθρώπων τινί·

Δικαιόπολις καλῶ σ’ ὁ Χολλῄδης ἐγώ.

{ΕΥΡΙΠΙΔΗΣ}

Ἀλλ’ οὐ σχολή.

{ΔΙ.} Ἀλλ’ ἐκκυκλήθητ’.

{ΕΥ.} Ἀλλ’ ἀδύνατον.

{ΔΙ.} Ἀλλ’ ὅμως.

{ΕΥ.} Ἀλλ’ ἐκκυκλήσομαι· καταβαίνειν δ’ οὐ σχολή.

410

{ΔΙ.} Εὐριπίδη.

{ΕΥ.} Τί λέλακας;

{ΔΙ.} Ἀναβάδην ποεῖς,  

ἐξὸν καταβάδην. Οὐκ ἐτὸς χωλοὺς ποεῖς.

Ἀτὰρ τί τὰ ῥάκι’ ἐκ τραγῳδίας ἔχεις,

ἐσθῆτ’ ἐλεινήν; Οὐκ ἐτὸς πτωχοὺς ποεῖς.

Ἀλλ’ ἀντιβολῶ πρὸς τῶν γονάτων σ’, Εὐριπίδη,

415

δός μοι ῥάκιόν τι τοῦ παλαιοῦ δράματος.

Δεῖ γάρ με λέξαι τῷ χορῷ ῥῆσιν μακράν·

αὕτη δὲ θάνατον, ἢν κακῶς λέξω, φέρει.

{ΕΥ.} Τὰ ποῖα τρύχη; Μῶν ἐν οἷς Οἰνεὺς ὁδὶ

ὁ δύσποτμος γεραιὸς ἠγωνίζετο;

420

{ΔΙ.} Οὐκ Οἰνέως ἦν, ἀλλ’ ἔτ’ ἀθλιωτέρου.

{ΕΥ.} Τὰ τοῦ τυφλοῦ Φοίνικος;

{ΔΙ.} Οὐ Φοίνικος, οὔ·

ἀλλ’ ἕτερος ἦν Φοίνικος ἀθλιώτερος.

{ΕΥ.} Ποίας ποθ’ ἁνὴρ λακίδας αἰτεῖται πέπλων,

Ἀλλ’ ἦ Φιλοκτήτου τὰ τοῦ πτωχοῦ λέγεις;

425

{ΔΙ.} Οὔκ, ἀλλὰ τούτου πολὺ πολὺ πτωχιστέρου.

{ΕΥ.} Ἀλλ’ ἦ τὰ δυσπινῆ θέλεις πεπλώματα,

ἃ Βελλεροφόντης εἶχ’ ὁ χωλὸς οὑτοσί;

{ΔΙ.} Οὐ Βελλεροφόντης· ἀλλὰ κἀκεῖνος μὲν ἦν

χωλός, προσαιτῶν, στωμύλος, δεινὸς λέγειν.

430

{ΕΥ.} Οἶδ’ ἄνδρα, Μυσὸν Τήλεφον.

{ΔΙ.} Ναί, Τήλεφον·

τούτου δός, ἀντιβολῶ σέ, μοι τὰ σπάργανα.

{ΕΥ.} Ὦ παῖ, δὸς αὐτῷ Τηλέφου ῥακώματα.

Κεῖται δ’ ἄνωθεν τῶν Θυεστείων ῥακῶν

μεταξὺ τῶν Ἰνοῦς. Ἰδού, ταυτὶ λαβέ.  

435

{ΔΙ.} Ὦ Ζεῦ διόπτα καὶ κατόπτα πανταχῇ,

ἐνσκευάσασθαί μ’ οἷον ἀθλιώτατον.

Εὐριπίδη, ‘πειδήπερ ἐχαρίσω ταδί,

κἀκεῖνά μοι δὸς τἀκόλουθα τῶν ῥακῶν,

τὸ πιλίδιον περὶ τὴν κεφαλὴν τὸ Μύσιον.

440

Δεῖ γάρ με δόξαι πτωχὸν εἶναι τήμερον,

εἶναι μὲν ὅσπερ εἰμί, φαίνεσθαι δὲ μή·

τοὺς μὲν θεατὰς εἰδέναι μ’ ὅς εἰμ’ ἐγώ,

τοὺς δ’ αὖ χορευτὰς ἠλιθίους παρεστάναι,

ὅπως ἂν αὐτοὺς ῥηματίοις σκιμαλίσω.

445

{ΕΥ.} Δώσω· πυκνῇ γὰρ λεπτὰ μηχανᾷ φρενί.

{ΔΙ.} Εὐδαιμονοίης – Τηλέφῳ δ’ ἁγὼ φρονῶ.

Εὖ γ’· οἷον ἤδη ῥηματίων ἐμπίμπλαμαι.

Ἀτὰρ δέομαί γε πτωχικοῦ βακτηρίου.

{ΕΥ.} Τουτὶ λαβὼν ἄπελθε λαΐνων σταθμῶν.

450

{ΔΙ.} Ὦ θύμ’,  – ὁρᾷς γὰρ ὡς ἀπωθοῦμαι δόμων,

πολλῶν δεόμενος σκευαρίων,  – νῦν δὴ γενοῦ

γλίσχρος, προσαιτῶν, λιπαρῶν. Εὐριπίδη,

δός μοι σπυρίδιον διακεκαυμένον λύχνῳ.

{ΕΥ.} Τί δ’, ὦ τάλας, σε τοῦδ’ ἔχει πλέκους χρέος;

455

{ΔΙ.} Χρέος μὲν οὐδέν, βούλομαι δ’ ὅμως λαβεῖν.

{ΕΥ.} Λυπηρὸς ἴσθ’ ὢν κἀποχώρησον δόμων.

{ΔΙ.} Φεῦ.  

Εὐδαιμονοίης, ὥσπερ ἡ μήτηρ ποτέ.

{ΕΥ.} Ἄπελθέ νύν μοι.

{ΔΙ.} Μἀλλά μοι δὸς ἓν μόνον,

κοτυλίσκιον τὸ χεῖλος ἀποκεκρουμένον.

460

{ΕΥ.} Φθείρου λαβὼν τόδ’· ἴσθ’ ὀχληρὸς ὢν δόμοις.

{ΔΙ.} Οὔτοι μὰ Δί’ οἶσθ’ οἷ’ αὐτὸς ἐργάζει κακά.

Ἀλλ’, ὦ γλυκύτατ’ Εὐριπίδη, τουτὶ μόνον,

δός μοι χυτρίδιον σπογγίῳ βεβυσμένον.

{ΕΥ.} Ἄνθρωπ’, ἀφαιρήσει με τὴν τραγῳδίαν.

465

Ἄπελθε ταυτηνὶ λαβών.

{ΔΙ.} Ἀπέρχομαι.

Καίτοι τί δράσω; Δεῖ γὰρ ἑνὸς οὗ μὴ τυχὼν

ἀπόλωλ’. Ἄκουσον, ὦ γλυκύτατ’ Εὐριπίδη·

τουτὶ λαβὼν ἄπειμι κοὐ πρόσειμ’ ἔτι·

εἰς τὸ σπυρίδιον ἰσχνά μοι φυλλεῖα δός.

470

{ΕΥ.} Ἀπολεῖς μ’. Ἰδού σοι. Φροῦδά μοι τὰ δράματα.

{ΔΙ.} Ἀλλ’ οὐκέτ’, ἀλλ’ ἄπειμι. Καὶ γάρ εἰμ’ ἄγαν

ὀχληρός, οὐ δοκῶν με κοιράνους στυγεῖν.

Οἴμοι κακοδαίμων, ὡς ἀπόλωλ’. Ἐπελαθόμην

ἐν ᾧπέρ ἐστι πάντα μοι τὰ πράγματα.

475

Εὐριπίδιον ὦ γλυκύτατον καὶ φίλτατον,

κάκιστ’ ἀπολοίμην, εἴ τί σ’ αἰτήσαιμ’ ἔτι,

πλὴν ἓν μόνον, τουτὶ μόνον, τουτὶ μόνον,  

σκάνδικά μοι δὸς μητρόθεν δεδεγμένος.

{ΕΥ.} Ἁνὴρ ὑβρίζει· κλῇε πηκτὰ δωμάτων.

Lasă un răspuns