Cântarea lui Cohen și continuitatea traducerilor*

0
333

O colaborare surprinzătoare, dovadă că Revista de traduceri literare interesează din ce în ce mai mulți intelectuali de toate vârstele, a venit de la Andreea Ferigeanu care ne-a contactat și ne-a propus un material. Nici nu știam la început ce important este, de fapt, acest fragment din teza de dizertație a celei care ne-a oferit acest text spre publicare. George Volceanov a considerat că acest articol despre marele poet și solist vocal canadian Leonard Cohen merită toată atenția noastră. Nu pot uita că pe Leonard Cohen l-am descoperit în timpul facultății, la începutul anilor optzeci ai secolului trecut, pe când studiam la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București literatura din America de Nord, iar profesoara ni-l prezenta, pe bună dreptate, drept unul dintre cei mai mari poți ai lumii. Nu pot uita nici memorabila interpretare a poeziei sale A Thousand Kisses Deep în fața unei audiențe de zeci de mii de fani ai muzicii sale la 77 de ani la Londra, în mijlocul unui concert de muzică, dovadă că iubirea sa pentru poezie nu a scăzut în sufletul lui niciodată (vezi: https://www.youtube.com/watch?v=JtsP8PEjdps). (Peter Sragher)

Dance me very tenderly and dance me very long… nana… dance me to the end of love… nanana și începi să te miști în ritmul în care murmuri nanana… Căci așa îl știm pe Leonard Cohen – ca pe un artist gata să te fure oricând cu muzica sa, care este un amestec de folk, jazz, soft rock cu influențe orientale și mediteraneene, și mai ales poezie. Foarte multă poezie.


Prezentare și traducere de Andreea Ferigeanu

În anii ’50, înainte de a face muzică, Leonard Cohen a fost cunoscut ca poet și romancier, critica literară întâmpinând volumele sale de poezie ca aparținând celui mai bun poet canadian contemporan. O parte dintre poezii au devenit între timp cântecele pe care le fredonăm deseori stângaci. Cercul de poeți din care făcea parte Cohen se inspira din modernismul american, încercând să ducă mai departe verva poeziei moderniste. A fost puternic influențat de poeți ca William Butler Yeats, Irving Layton, Walt Whitman, Henry Miller. Cohen debutează sub semnul modernismului în revista CIV/n („titlul preia formula de abreviere a cuvântului „civilization” de către Pound”[1]), însă se îndepărtează de poetica generală a grupului. Așa cum remarcă Mircea Mihăieș, „la Cohen, drama era mai degrabă încifrată decât expusă agresiv, spre a șoca”[2]. În vreme ce limbajul moderniștilor pe care îi admira era mai degrabă agresiv, fracturat, experimental, Cohen tindea spre sensibilitate, senzualitate, blândețe. Poezia lui Cohen are un romantism sumbru, redat cu naivitate, departe de experimentele îndrăznețe ale moderniștilor. Irving Layton amesteca în poezia sa senzualitatea și sexualitatea dezlănțuită cu caracterul vizionar, profetic, aspect care l-a fermecat pe Cohen pentru totdeauna și care definește propria sa poezie. Nu întâmplător, volumul The Book of Longing îi este dedicat lui Irving Layton. Cohen spunea despre procesul de a scrie:

Leonard Cohen

I’m stumbling right into it and getting stuck, and it’s delicious and it’s horrible and I’m in it and it’s not very graceful and it’s very awkward and it’s very painful and yet there’s something inevitable about it.[3]

Printre volumele de poezii apărute, menționăm The Energy of Slaves, Book of Mercy, The Book of Longing. De asemenea, a scris și romane: The Favorite Game și Beautiful Losers.

Dorind să-l cunosc dincolo de muzică, am început să-i citesc mai îndeaproape poezia. Traducând poeziile lui și analizând traducerile deja făcute, am dezvoltat o cu totul altă înțelegere a universului lui Cohen, am putut să-mi dau seama de complexitatea subtilă, postmodernă, a poeziei lui și să descopăr prin intertextualitatea versurilor sale că ideile călătoresc, se rescriu și se împletesc la fel de melodios și în limba română.

Folosindu-mă, în special, de teoriile despre procesul traducerii aparținând lui Walter Benjamin și André Lefevere, am tradus câteva dintre poeziile lui Leonard Cohen privind dincolo de granițele lingvistice și culturale, având în minte ceea ce Walter Benjamin numea continuitate – continuitatea poeziei lui Cohen în cultura românească, o continuare a originalului, o prelungire a textului în cultura-țintă. În viziunea lui Benjamin[4], traducerea se caracterizează prin creativitate și originalitate, ea având rolul de a armoniza diferențele dintre limbi, formând, în final, o singură limbă unitară, ceea ce Benjamin numește limba pură. Astfel că traducerile sunt o formă postumă de continuare a originalului.

Un poet internațional precum Leonard Cohen poate fi tradus printr-un dialog intertextual cu reprezentanți ai poeziei românești de tonalitatea și spiritul cărora se apropie prin afinități elective. În cazul nostru, cititorul va citi poeziile sale și prin cultura, religia, etnia, contextul social din care face parte, în acest caz, lirica românească. Traducând poezia lui Cohen, am descoperit că o putem orienta spre linia poeziei revoltat-religioase, dar și metatextual ironice și autocritice din linia Eminescu–Arghezi–Blaga–Cărtărescu. Acest dialog intertextual poate cuprinde Psalmii lui Arghezi, relația controversată a lui Eminescu cu religia – credința fiind prezentă în poezii precum Înviere, dorința lui de a se călugări, dar și revolta împotriva corupției din sistemele religioase precum în Împărat și proletar –, viziunea sacrului ca mit poetic depersonalizat pentru Lucian Blaga. Îndepărtându-se de religiozitate, poezia lui Blaga se apropie de mistic, aspect pe care-l are în comun cu poezia lui Cohen.

Stilul lui Cohen (cel puțin cel din poeziile pe care le-am tradus) m-a condus, în special, în direcția Arghezi–Cărtărescu, așa cum voi exemplifica pe scurt în cele ce urmează.

Lipsa rimei și uneori a ritmului, caracterul vizionar și confesional al poeziilor, eul ca personaj principal, limbajul simplu, caracterul prozastic și prozaic al poeziei – caracteristici și ale postmodernismului românesc –, dar și cinismul, caracterul absolut și sinceritatea mărturisirii ne duc cu gândul la poezia lui Mircea Cărtărescu. Trebuie menționat că există deja o traducere făcută de Cărtărescu din poezia lui Leonard Cohen – Viața, patimile și cântecele lui Leonard Cohen –, editată de Mircea Mihăieș, la Polirom, în 2016, drept pentru care o traducere ce regândește lirica lui Cohen prin intermediul poeziei lui Cărtărescu este cu atât mai justificată. Cohen este și el un poet postmodern, cinic, care abordează un stil prozastic și prozaic din dorința de a face o confesiune: Am scris pentru iubire/ Apoi am scris pentru bani/ Pentru unul ca mine/ E-același lucru. Prin traducere, l-am încadrat aici într-un stil postmodernist-cinic, de un realism frust, poate dur uneori, lipsit de sentimentalism, de mythos, apropiindu-l de stilul postmodernist ironic al lui Mircea Cărtărescu. Văzând mecanismele lumii cu un ochi realist, la fel precum Cohen, Cărtărescu scrie în Când ai nevoie de dragoste:

dar nu sper nimic. nu primești dragoste
când ai nevoie de dragoste.
când trebuie să iubești nu ești iubit.
când ești la pământ nici o femeie nu te cunoaște.

Însă Cohen este un poet versatil, care gândește lirica prin muzică – blues, gospel, refrenele cu ecouri de muzică bisericească ale cântecelor. Dialogul religios își găsește temele în perioadele în care Cohen a studiat Tora, în cei șase ani petrecuți de el la mânăstire, unde a studiat și a practicat budismul. Viața religioasă a rămas pentru el un factor identitar determinant, o problemă existențială cu care s-a luptat pe tot parcursul vieții.

Influențele de ordin religios ce-și regăsesc ecoul în poezia sa și-au spus cuvântul în abordarea pe care am avut-o când l-am tradus. Am încercat să păstrez această rezonanță religioasă, traducând, de exemplu, versul trying to look like the real thing prin „vrând să pară că au chemare”; am optat pentru substantivul „chemare”, deoarece consider că poetul construiește aici un dialog intertextual cu scrierea evanghelică, făcând referire la cuvintele lui Isus: „mulți chemați, puțini aleși”. Cohen așa se și ipostaziază – ludic, ca un fals profet, o făcătură. De asemenea, am ales să traduc genuine tot prin „chemare”, mai exact – „sunt chemați”, plecând tot de la caracterul profetic al poeziei sale, care-i atribuie poetului o chemare, o vocație. Am tradus această poezie, înclinând spre stilul modernist al lui Tudor Arghezi, având în minte interesul lui Cohen pentru religie și încercând să-l apropii de spiritul poeziei religioase și autoironice din spațiul românesc. Psalmii lui Arghezi reprezintă o confesiune mereu schimbătoare a poetului, în care răzbat problemele existențiale obsedante. Umilința cu care i se mărturisește divinității se transformă cu repeziciune în reproș, revoltă, oscilare între credință și tăgadă.

Stilistic vorbind, varianta mea de traducere este apropiată de poezia lui Arghezi, întrucât cuvintele configurează un imaginar religios – ziduri sacre, făcături, chemați. Chiar dacă lipsesc figurile de stil de tipul metaforei evidente, cuvintele aparent simple devin ele însele, la rândul lor, noi metafore, prin resemantizarea dată de recontextualizarea lor surprinzătoare, în maniera spiritualității argheziene.

Un alt dialog religios poate fi dat de versul violates itself before our eyes. Inițial, am vrut să traduc violates prin „a pângări”, încercând să surprind o nuanță religioasă, dar care să aibă și o conotație erotică. Deși surprinde ambele sensuri, „a pângări” nu părea suficient, parcă nu reda violența din violates. Astfel că am ales „siluire” (a silui – a viola, în limbaj arhaic, dar și religios) care sugerează mai puternic nuanța erotică. În acest sens, pentru a sublinia mai clar ideea de erotism, de relație sexuală, am ales să traduc his absolute privacy prin „intimitatea-i cea mai adâncă”, pentru a potența ideea de viol.

Intertextualitatea continuă să-și facă simțită prezența în versul that’s all he owes to chance pe care l-am tradus: „e tot ce-i datorează întâmplării”. Am considerat că prezența lui chance în versul precizat face cunoscut că poetul amintește de o retorică suprarealistă – accident, our newest rethoric – conceptul de rencontre fortuite propus de André Breton, inspirat de Contele de Lautréamont, tradus în engleză prin chance encounter. Astfel că, în română, traducerea ar fi „întâlnirea întâmplătoare, neașteptată”. De obicei, are sensul de miracol, sursă a magiei, de întâmplare predestinată sau piesă care lipsește din puzzle și care apare ca prin farmec.

În romanul său Beautiful Losers (Frumoșii învinși), Cohen notează, la un moment dat, un aspect care ne arată că impactul traducerii poate fi pentru scriitor și de natură spirituală: Prayer is translation. A man translates himself into a child asking for all there is in a language he has barely mastered[5]. Prin intermediul practicii traducerii și cu ajutorul ideilor teoretice propuse de translation studies putem avea o mai bună înțelegere asupra artistului și a scriitorului care face parte dintr-o altă cultură, dintr-un alt context social-politic, pe care-l regândim într-o altă limbă, literatură și cultură, readucându-l în prezentul nostru.

Vreau să-i mulțumesc doamnei profesor Delia Ungureanu pentru lectura traducerii și pentru observațiile pertinente și benefice ale Domniei Sale.

The Book of Longing / Cartea aleanului

Thousands

Out of the thousands
who are known,
or who want to be known
as poets,
maybe one or two
are genuine
and the rest are fakes,
hanging around the sacred precincts
trying to look like the real thing
Needless to say
I am one of the fakes
and this is my story

Mii

Dintre miile de poeți
cunoscuți
sau care vor să fie cunoscuți
ca poeți,
poate unul-doi
sunt chemați
iar restul sunt făcături
învârtindu-se în preajma zidurilor sacre
vrând să pară că au chemare
Evident că
sunt una dintre făcături
și asta e povestea mea

If you knew

If you knew how much we loved you
you’d cover up
you wouldn’t fuck around
with the passion
that killed three hundred thousand people
at hiroshima
or scooped up rocks from the moon
and crushed them into dust
looking for you
looking for your lost
encouragement

Dac-ai ști

Dac-ai ști cât de mult te-am iubit
te-ai acoperi
nu ți-ai bate joc
de focul
care a mistuit trei sute de mii de oameni
la hiroshima
sau care a scos roci din lună
și
le-a sfărâmat
în căutarea ta
în căutarea încurajării tale
pierdute.

I wrote for love

I wrote for love
Then I wrote for money
With someone like me
It’s the same thing

Am scris pentru iubire

Am scris pentru iubire
Apoi am scris pentru bani
Pentru unul ca mine
E-același lucru

The Energy of Slaves / Puterea sclavilor

Picture of the artist and his room

His first masterpiece, the painterly art
invisible, detail photographic
and accident, our newest rhetoric
bravely absent, except that he had to start
somewhere and it was this room that stopped him between women: that’s all he owes to chance.
He might be waiting for an ambulance,
a naked woman, or the Seraphim
of God. But he’s not. He’s going to get up
and paint his room at midnight with himself
in the corner saying. This is myself.
This is the bed. This is the plastic cup.
I am one, I am welcome, like the chair,
the table, any of the objects here.

Pictură cu artistul și camera lui

Prima lui capodoperă, arta picturii
invizibilă, detaliu fotografic
și întâmplarea, cea mai nouă retorică
sfidând cu absența-i, doar că trebuia să înceapă
de undeva, iar camera asta era cea care-i ținuse loc de femei: e tot ce datorează întâmplării.
Așteaptă, poate, o ambulanță,
o femeie goală, sau pe Serafimii
lui Dumnezeu. Dar nu. Se va ridica și își va picta camera în miez de noapte
și pe sine într-un colț spunând, Ăsta sunt eu. Ăsta e patul. Ăsta e paharul de plastic.
Sunt unul singur, sunt la mine acasă, la fel ca scaunul, ca masa, ca orice obiect de-aici.

I think it is safe to tell you where I am

I think it is safe to tell you where I
am. I’m writing at the old kitchen table
listening to Bach, looking at the sky
and then down at this page where the fable
of this morning will be quickened by those
tiny gods of unemployment who guide
my curious career, who decompose
my song before my eyes, my leap of pride.
So I see it is not safe at all.
I am not sitting at the old table.
I did not come home. I am not fair and tall.
Bach said he’d play but he was unable
to leave the woman sleeping in his bed
who fleshes out the tunes he’d lose instead.

Cred că-ți pot spune unde sunt

Cred că-ți pot spune unde
sunt. Scriu la masa veche din bucătărie și
ascult Bach, uitându-mă la cer și apoi în jos la pagina asta în care povestea
acestei dimineți va fi însuflețită de acei mici zei ai șomajului care-mi ghidează
ciudata carieră, care-mi descompun cântecul sub ochii mei, saltul mândriei mele.
Dar văd că nu sunt deloc în siguranță.
Nu stau la masa veche.
Nu m-am întors acasă. Nu sunt nici blond, nici înalt.
Bach spunea că va cânta, dar nu a fost în stare
să se desprindă de femeia care dormea alături
care dă trup melodiilor pe care – altfel le-ar fi pierdut.

The poet is drunk

The poet is drunk
He wonders what
He will write next
He has some notion of poetry
Girl’s names and ages
The weather in cities
That’s about it
Now comes the miracle
His absolute privacy
Violates itself before our eyes
Forbids the violation
Three nights at the Hilton
A girl with round buttocks
Suntanned and cheerful, fourteen, Athens

Poetu-i beat

Poetu-i beat
Se întreabă
Ce-ar mai putea scrie
Știe câte ceva despre poezie
Numele și vârsta fetelor
Vremea la oraș
Dar cam atât.
Iar acum iată miracolul
Intimitatea-i cea mai adâncă
Se siluiește singură sub ochii noștri
Intimitatea-i cea mai adâncă
Interzice siluirea
Trei nopți la Hilton
O fată cu fese rotunde
Bronzată și veselă, paisprezece, Atena


* Acest articol este un mic fragment al lucrării de disertație a Andreei Ferigeanu, care a fost susținută anul trecut la Facultatea de Litere a Universității din București și nu are niciun scop comercial.(Fitralit)

[1] Leonard Cohen, Cartea aleanului, colecția „Biblioteca Polirom”, Polirom, Iași, 2006, p. 241.
[2] Ibidem, p. 242.
[3] „Mă poticnesc direct în el și mă blochez, și e sublim și cumplit, și sunt în el, și nu e foarte firesc, și e foarte incomod și e foarte dureros, și există totuși în el ceva inevitabil.” https://www.leonardcohenfiles.com/buzz.html
[4] Walter Benjamin, „Sarcina traducătorului”, în Iluminări, trad. Catrinel Pleșu, Editura Univers, București, 2000.
[5] „Rugăciunea este traducere. Un om se traduce pe sine într-un copil care cere totul într-o limbă pe care abia începe să o stăpânească.” (S. Stephen, Intricate Preparations: Writing Leonard Cohen, ECW Press, Ontario, 2000, p. 35)

Lasă un răspuns