Małgorzata Lebda, las czuje pustkę tego domu / pădurea simte pustietatea casei

0
63

Am sentimentul că aceste amintiri din copilărie ale poetei poloneze contemporane au devenit, cu timpul, poezie – dar nu dintr-o melancolie legată de gândul la dulcele gust al mierii din stupii familiei, amestecată strașnic cu vântul care le ducea pe truditoarele insecte după ce este dulce în natură și ele simt instinctiv, vrând să devină tot al lor -, ci pentru că ceea ce făcea alături de tatăl ei, o gingașă aducere aminte, abia acum a devenit un gând încărcat mereu cu duioșie, dar și cu substanță.

Povestitoare lirică a trăirilor ei, Małgorzata Lebda reușește mereu să îmbine o poezie a descrierii aparent obișnuite cu întrebări fie neașteptate, fie trădând o ieșire din cotidian întru meditație, mai degrabă o provocare la meditație a cititorului. Fascinant cum de la o meditație despre poezie, spre pildă, gândul fuge brusc spre descrierea unei bătrâne, poate că întâlnirea cu ea sau amintirea din copilărie despre ea a fost adânc întipărită în memoria ei, iar acum, după decenii, devine poetică și apoi poezie fără să simțim acest proces aproape imperceptibil.

La fel cum un miros sau o imagine ne duce pe nesimțite cu zeci de ani în trecutul nostru, trezindu-ne stări de multe uitate, dar atât de puternice că pot spulbera tot, tot așa i se întâmplă și poetei poloneze, pentru care o idee, un gând o transferă într-o altă vârstă a ei și-o sensibilizează să materializeze acest simțământ, să-l toarne în cuvinte, pe care oricând poate s-o atârne, aidoma unei fotografii inspirate, pe unul din pereții casei sale sau între coperțile unei cărți de poezie sau s-o prefacă într-o fotografie alb-negru. Și aici trebuie spus că poeziile Małgorzatei Lebda au și ceva din fotografiile alb-negru cu pădurea pe care o tot fotografiază, o oprește din pala de vânt, fascinată de silueta perfect verticală a pomilor, mândri, drepți și de neclinitit, alb-negrul fixând-o parcă într-un trecut privit prin lupa prezentului, dar și cu stupii atât de dragi ei, pentru că nu atât mierea produsă de albine, polenul erau importante, ci faptul că simțea că clădește ceva împreună cu tatăl ei, așa că mierea de albine este cu mult mai mult decât un produs sănătos gata de a fi consumat, ci mierea de albine este și suflet din sufletul lei. (Peter Sragher)

poezii în traducerea Marinei Ilie

ciemny miódmierea brună
jad i wspomnienie ran zalewanych pszczelim kitem a jeśli o tym mowa
to należy wspomnieć żądła ciemny miód nalewany do wyparzonych
butelek po wódce i ten szemrzący targ gdzie kobiety sprzedawały mleko
i ser a noce? noce dodawały nam strachu (to w taką noc odnaleźliśmy
w ciężkiej komodzie miłosne listy a więc miłość istniała) a cień?

cień to już inna historia inny strach jednym słowem śmierć figura
niemożliwa?
a jednak
veninul și amintirea rănilor îmbibate cu cleiul albinelor iar dacă tot veni vorba de asta
se cuvine să ne-amintim înțepăturile apoi mierea brună turnată în sticle de votcă
dezinfectate și piața murmuitoare unde femeile vindeau lapte
și brânză iar nopțile? nopțile sporeau în noi teama (într-o asemenea noapte am descoperit
scrisori de dragoste în scrinul greu prin urmare a existat dragoste) dar umbra?

umbra e o altă poveste o altă spaimă într-un cuvânt moartea o figură
imposibilă?
și totuși
granica lasumarginea pădurii
las czuje pustkę tego domu i próbuje się zbliżyć wysyła młode sarny
by obgryzały kruche gałęzie jabłoni przygląda się rozrasta i podchodzi
lisem pod stodoły z ciężkich bali musisz wiedzieć że mamy z lasem
niedokończone strachy i mgliste historie należy je opowiedzieć stąd
te nieustanne spacery nasłuchiwania zbieranie żołędzi wcieranie

bzowiny w ciało suszenie grzybów i ziół
pădurea simte pustietatea casei și încearcă să se apropie îi trimite căprioarele tinere
să roadă ramuri de măr fragede o privește atent se face mai mare și vine tiptil
mai aproape de hambarele din bârne grele trebuie să știi că avem cu pădurea
spaime neisprăvite și întâmplări neguroase se cuvine să fie spuse de unde și
cutreierările la nesfârșit ascultarea cu luare-aminte culesul ghindelor masarea

corpului cu sevă de mesteacăn uscarea ciupercilor și a ierburilor
Małgorzata Lebda © foto Kuba Ociepa
Małgorzata Lebda © foto Kuba Ociepa
nienasyconecu nesaț
żadnych prób wyprowadzania z obłędu jedynie uważne czytanie
wierszy o utracie szepty i jest tych szeptów coraz więcej nienasycone
nie pozwala jej opuścić wilgotnego poddasza przyjmuje bladość jak

hostię jak wszystkie hostie świata przypomina sobie starą rogowską
która przychodziła do ojca po spadziowy miód wypijała parzoną miętę
i patrzyła na święty obraz powieszony nad framugą drzwi i mówiła
o bogu i miało to wtedy sens
nicio strădanie să scape de sminteală doar lectura atentă
a poeziilor despre pierdere șoapte tot mai multe șoapte cu nesaț
o împiedică să părăsească podul igrasios al casei primind paloarea

la fel ca hostia ca toate hostiile lumii își amintește de bătrâna rogowska
care venea la tata să ia miere de mană sorbea infuzie de mentă
și privea pictura sfântă agățată deasupra tocului ușii și vorbea
despre dumnezeu și pe atunci asta avea sens
poranek: praca we krwidimineața: lucru în sânge
wilgoć drąży modrzewiowe belki werandy
przez okno zimnego pokoju obserwuję ojca

nocą halny położył w sadzie stare grusze
z wysokości widać nieszczęścia całej wsi
zerwane dachy połamane słupy
wysokiego napięcia

ojciec przywołuje mnie podaje scyzoryk
i każe wyjąć sobie z nadgarstka czarną drzazgę
musisz nauczyć się pracować we krwi mówi
ranę zalewamy pszczelim kitem na alkoholu
mamy od niego żółte cierpkie dłonie
umezeala macină grinzile de brad de la verandă
îl urmăresc pe tata de la fereastra camerei reci

în toiul nopții vijelia doborâse bătrânii peri din livadă
de la înălțime se pot vedea nenorocirile din tot satul
acoperișuri smulse stâlpii
de înaltă tensiune dărâmați

tata mă cheamă îmi dă briceagul
și cere să-mi scot din încheietura mâinii așchia neagră
trebuie să înveți să lucrezi în sânge spune
cu tinctură de propolis spălăm apoi rana
iar palmele ni-s aspre și galbene
rójka: struktura ruchówroirea: structura mișcărilor
po ojca przychodzi ten spod lasu (ten co topi
w mule rzeki wszystkie suki rodzące się w oborze)
mówi że ciemna masa obsiadła wejście chałupy

na miejscu zastajemy potężny rój który wciska się
w szpary pod progiem

ojciec kropi go zimną wodą rój cichnie odnajdujemy
królową i przenosimy jej kruche ciało do wiklinowego
kosza musisz być czuła ruchy niech będą powolne

matkę otaczają pozostałe pszczoły zanosimy je
do chłodnej piwnicy ojciec przygotowuje ul dadanta
na ich przyjęcie w tym czasie wielokrotnie schodzę
do ciemnego wnętrza i słucham
pe tata îl caută cel de sub pădure (cel care îneacă
în mâlul râului toate cățelele fătate în grajd)
spune că un puhoi negru s-a cuibărit la intrarea-n colibă

acolo dăm peste un roi imens care se strecoară
în crăpăturile de sub prag

tata îl stropește cu apă rece roiul amuțește
găsim regina și îi mutăm corpul fragil în coșul
de răchită trebuie să fii delicată mișcările să-ți fie domoale

celelalte albine înconjoară matca le ducem
în beciul răcoros tata pregătește stupul dadant
spre adăpostire în tot acest timp cobor adesea
în interiorul întunecos și ascult
twarz: lekcja malarstwa fața: lecție de pictură
pod lasem umarł stary przyjaciel ojca
odwiedzaliśmy go zimą jego dłonie przypominały
szpony drapieżnego ptaka na gliniane spodki nalewał
spadziowego i klaskał widząc oklejone słodkim twarze

szeptał bowiem jak przekonywał ojciec w jego gardle
zamieszkało złe więc jeśli się modlić to za to jego gardło
a przeciw temu co tam mieszka

to od niego dostałem pierwszy rój mówi ojciec kiedy
wspinamy się polami aby ostatni raz dotknąć jego dłoni

w zimnej chałupie przyglądam się zasuszonej twarzy
przyjaciela mojego ojca myślę o malarskich zapędach
śmierci o tym w jaki sposób wydobywa cienie
jak ostrożnie rozdaje barwy
lângă pădure a murit un vechi prieten de-al tatei
îl vizitam iarna mâinile lui aminteau
de ghearele unei păsări de pradă pe farfurioare de lut turna
miere de mană și bătea din palme când ne vedea fețele lipicioase de la dulceață

vorbea pe șoptite căci așa cum îmi spunea tata în gâtul lui
se-adăpostise răul astfel că ar trebui să ne rugăm pentru gât
și împotriva celui pripășit acolo

de la el am primit primul roi de albine spune tata în timp ce
străbatem câmpurile ca să-i atingem mâna ultima oară

în coliba rece privesc fața uscată
a prietenului tatei mă gândesc la elanurile portretistice
ale morții la modul în care desprinde umbrele
cât de atent rânduiește culorile
magdalena: historia milczeniamagdalena: povestea tăcerii
w starych papierach siostra odnajduje akt zgonu literujemy
m a g d a l e n a l e b d a
czekamy na ojca który za moment powinien wrócić znad potoku
(reguluje tam brzeg zniekształcony podczas ostatniej ulewy)
podsuwamy mu papier to już zapomniane przemodlone
choć niesprawiedliwe zabiera dokument i wkłada
go do dziury w maryi nie mówić matce słyszymy
printre documente vechi sora găsește un certificat de deces silabisim
m a g d a l e n a l e b d a
îl așteptăm pe tata care trebuie să se întoarcă îndată de la râu
(reface malul surpat în timpul ultimei averse)
îi arătăm hârtia e deja o rugă dată uitării
deși pe nedrept ia documentul și îl strecoară
în deschizătura din figurina precistei să nu-i spuneți mamei auzim

Lasă un răspuns