Am sentimentul că aceste amintiri din copilărie ale poetei poloneze contemporane au devenit, cu timpul, poezie – dar nu dintr-o melancolie legată de gândul la dulcele gust al mierii din stupii familiei, amestecată strașnic cu vântul care le ducea pe truditoarele insecte după ce este dulce în natură și ele simt instinctiv, vrând să devină tot al lor -, ci pentru că ceea ce făcea alături de tatăl ei, o gingașă aducere aminte, abia acum a devenit un gând încărcat mereu cu duioșie, dar și cu substanță.
Povestitoare lirică a trăirilor ei, Małgorzata Lebda reușește mereu să îmbine o poezie a descrierii aparent obișnuite cu întrebări fie neașteptate, fie trădând o ieșire din cotidian întru meditație, mai degrabă o provocare la meditație a cititorului. Fascinant cum de la o meditație despre poezie, spre pildă, gândul fuge brusc spre descrierea unei bătrâne, poate că întâlnirea cu ea sau amintirea din copilărie despre ea a fost adânc întipărită în memoria ei, iar acum, după decenii, devine poetică și apoi poezie fără să simțim acest proces aproape imperceptibil.
La fel cum un miros sau o imagine ne duce pe nesimțite cu zeci de ani în trecutul nostru, trezindu-ne stări de multe uitate, dar atât de puternice că pot spulbera tot, tot așa i se întâmplă și poetei poloneze, pentru care o idee, un gând o transferă într-o altă vârstă a ei și-o sensibilizează să materializeze acest simțământ, să-l toarne în cuvinte, pe care oricând poate s-o atârne, aidoma unei fotografii inspirate, pe unul din pereții casei sale sau între coperțile unei cărți de poezie sau s-o prefacă într-o fotografie alb-negru. Și aici trebuie spus că poeziile Małgorzatei Lebda au și ceva din fotografiile alb-negru cu pădurea pe care o tot fotografiază, o oprește din pala de vânt, fascinată de silueta perfect verticală a pomilor, mândri, drepți și de neclinitit, alb-negrul fixând-o parcă într-un trecut privit prin lupa prezentului, dar și cu stupii atât de dragi ei, pentru că nu atât mierea produsă de albine, polenul erau importante, ci faptul că simțea că clădește ceva împreună cu tatăl ei, așa că mierea de albine este cu mult mai mult decât un produs sănătos gata de a fi consumat, ci mierea de albine este și suflet din sufletul lei. (Peter Sragher)
poezii în traducerea Marinei Ilie
| ciemny miód | mierea brună |
|---|---|
| jad i wspomnienie ran zalewanych pszczelim kitem a jeśli o tym mowa to należy wspomnieć żądła ciemny miód nalewany do wyparzonych butelek po wódce i ten szemrzący targ gdzie kobiety sprzedawały mleko i ser a noce? noce dodawały nam strachu (to w taką noc odnaleźliśmy w ciężkiej komodzie miłosne listy a więc miłość istniała) a cień? cień to już inna historia inny strach jednym słowem śmierć figura niemożliwa? a jednak | veninul și amintirea rănilor îmbibate cu cleiul albinelor iar dacă tot veni vorba de asta se cuvine să ne-amintim înțepăturile apoi mierea brună turnată în sticle de votcă dezinfectate și piața murmuitoare unde femeile vindeau lapte și brânză iar nopțile? nopțile sporeau în noi teama (într-o asemenea noapte am descoperit scrisori de dragoste în scrinul greu prin urmare a existat dragoste) dar umbra? umbra e o altă poveste o altă spaimă într-un cuvânt moartea o figură imposibilă? și totuși |
| granica lasu | marginea pădurii |
|---|---|
| las czuje pustkę tego domu i próbuje się zbliżyć wysyła młode sarny by obgryzały kruche gałęzie jabłoni przygląda się rozrasta i podchodzi lisem pod stodoły z ciężkich bali musisz wiedzieć że mamy z lasem niedokończone strachy i mgliste historie należy je opowiedzieć stąd te nieustanne spacery nasłuchiwania zbieranie żołędzi wcieranie bzowiny w ciało suszenie grzybów i ziół | pădurea simte pustietatea casei și încearcă să se apropie îi trimite căprioarele tinere să roadă ramuri de măr fragede o privește atent se face mai mare și vine tiptil mai aproape de hambarele din bârne grele trebuie să știi că avem cu pădurea spaime neisprăvite și întâmplări neguroase se cuvine să fie spuse de unde și cutreierările la nesfârșit ascultarea cu luare-aminte culesul ghindelor masarea corpului cu sevă de mesteacăn uscarea ciupercilor și a ierburilor |
| nienasycone | cu nesaț |
|---|---|
| żadnych prób wyprowadzania z obłędu jedynie uważne czytanie wierszy o utracie szepty i jest tych szeptów coraz więcej nienasycone nie pozwala jej opuścić wilgotnego poddasza przyjmuje bladość jak hostię jak wszystkie hostie świata przypomina sobie starą rogowską która przychodziła do ojca po spadziowy miód wypijała parzoną miętę i patrzyła na święty obraz powieszony nad framugą drzwi i mówiła o bogu i miało to wtedy sens | nicio strădanie să scape de sminteală doar lectura atentă a poeziilor despre pierdere șoapte tot mai multe șoapte cu nesaț o împiedică să părăsească podul igrasios al casei primind paloarea la fel ca hostia ca toate hostiile lumii își amintește de bătrâna rogowska care venea la tata să ia miere de mană sorbea infuzie de mentă și privea pictura sfântă agățată deasupra tocului ușii și vorbea despre dumnezeu și pe atunci asta avea sens |
| poranek: praca we krwi | dimineața: lucru în sânge |
|---|---|
| wilgoć drąży modrzewiowe belki werandy przez okno zimnego pokoju obserwuję ojca nocą halny położył w sadzie stare grusze z wysokości widać nieszczęścia całej wsi zerwane dachy połamane słupy wysokiego napięcia ojciec przywołuje mnie podaje scyzoryk i każe wyjąć sobie z nadgarstka czarną drzazgę musisz nauczyć się pracować we krwi mówi ranę zalewamy pszczelim kitem na alkoholu mamy od niego żółte cierpkie dłonie | umezeala macină grinzile de brad de la verandă îl urmăresc pe tata de la fereastra camerei reci în toiul nopții vijelia doborâse bătrânii peri din livadă de la înălțime se pot vedea nenorocirile din tot satul acoperișuri smulse stâlpii de înaltă tensiune dărâmați tata mă cheamă îmi dă briceagul și cere să-mi scot din încheietura mâinii așchia neagră trebuie să înveți să lucrezi în sânge spune cu tinctură de propolis spălăm apoi rana iar palmele ni-s aspre și galbene |
| rójka: struktura ruchów | roirea: structura mișcărilor |
|---|---|
| po ojca przychodzi ten spod lasu (ten co topi w mule rzeki wszystkie suki rodzące się w oborze) mówi że ciemna masa obsiadła wejście chałupy na miejscu zastajemy potężny rój który wciska się w szpary pod progiem ojciec kropi go zimną wodą rój cichnie odnajdujemy królową i przenosimy jej kruche ciało do wiklinowego kosza musisz być czuła ruchy niech będą powolne matkę otaczają pozostałe pszczoły zanosimy je do chłodnej piwnicy ojciec przygotowuje ul dadanta na ich przyjęcie w tym czasie wielokrotnie schodzę do ciemnego wnętrza i słucham | pe tata îl caută cel de sub pădure (cel care îneacă în mâlul râului toate cățelele fătate în grajd) spune că un puhoi negru s-a cuibărit la intrarea-n colibă acolo dăm peste un roi imens care se strecoară în crăpăturile de sub prag tata îl stropește cu apă rece roiul amuțește găsim regina și îi mutăm corpul fragil în coșul de răchită trebuie să fii delicată mișcările să-ți fie domoale celelalte albine înconjoară matca le ducem în beciul răcoros tata pregătește stupul dadant spre adăpostire în tot acest timp cobor adesea în interiorul întunecos și ascult |
| twarz: lekcja malarstwa | fața: lecție de pictură |
|---|---|
| pod lasem umarł stary przyjaciel ojca odwiedzaliśmy go zimą jego dłonie przypominały szpony drapieżnego ptaka na gliniane spodki nalewał spadziowego i klaskał widząc oklejone słodkim twarze szeptał bowiem jak przekonywał ojciec w jego gardle zamieszkało złe więc jeśli się modlić to za to jego gardło a przeciw temu co tam mieszka to od niego dostałem pierwszy rój mówi ojciec kiedy wspinamy się polami aby ostatni raz dotknąć jego dłoni w zimnej chałupie przyglądam się zasuszonej twarzy przyjaciela mojego ojca myślę o malarskich zapędach śmierci o tym w jaki sposób wydobywa cienie jak ostrożnie rozdaje barwy | lângă pădure a murit un vechi prieten de-al tatei îl vizitam iarna mâinile lui aminteau de ghearele unei păsări de pradă pe farfurioare de lut turna miere de mană și bătea din palme când ne vedea fețele lipicioase de la dulceață vorbea pe șoptite căci așa cum îmi spunea tata în gâtul lui se-adăpostise răul astfel că ar trebui să ne rugăm pentru gât și împotriva celui pripășit acolo de la el am primit primul roi de albine spune tata în timp ce străbatem câmpurile ca să-i atingem mâna ultima oară în coliba rece privesc fața uscată a prietenului tatei mă gândesc la elanurile portretistice ale morții la modul în care desprinde umbrele cât de atent rânduiește culorile |
| magdalena: historia milczenia | magdalena: povestea tăcerii |
|---|---|
| w starych papierach siostra odnajduje akt zgonu literujemy m a g d a l e n a l e b d a czekamy na ojca który za moment powinien wrócić znad potoku (reguluje tam brzeg zniekształcony podczas ostatniej ulewy) podsuwamy mu papier to już zapomniane przemodlone choć niesprawiedliwe zabiera dokument i wkłada go do dziury w maryi nie mówić matce słyszymy | printre documente vechi sora găsește un certificat de deces silabisim m a g d a l e n a l e b d a îl așteptăm pe tata care trebuie să se întoarcă îndată de la râu (reface malul surpat în timpul ultimei averse) îi arătăm hârtia e deja o rugă dată uitării deși pe nedrept ia documentul și îl strecoară în deschizătura din figurina precistei să nu-i spuneți mamei auzim |
© foto Małgorzata Lebda 
© foto Małgorzata Lebda 
© foto Małgorzata Lebda 
© foto Małgorzata Lebda
